Cornel Țălnar le atrage atenția elevilor săi înaintea meciului cu Politehnica: „Să rămână cu picioarele pe pământ”

© Emanuel Titus Iliesi

FC Brașov a revenit cu șanse mari în cărțile promovării, după victoria de săptămâna trecută, de la Șiria, cu UTA. „Stegarii” revin pe stadionul „Silviu Ploieșteanu”, cu ocazia meciului cu Politehnica Timișoara, în care calculele hârtiei îi indică drept favoriți. Totuși, antrenorul Cornel Țălnar își avertizează elevii să rămână cu picioarele pe pământ după succesul de săptămâna trecută.

Tehnicianul formației brașovene spune că, în urma unor rezultate pozitive, poate urma un moment de relaxare în viața unei echipe. „Este un meci foarte important. De multe ori, după un succes cum a fost cel cu UTA jucătorii nu mai sunt la fel de concentrați. Sper să rămână cu picioarele pe pământ, să înțeleagă că fără muncă și sacrificiu nu se poate face performanță”, a declarat Țălnar, înaintea meciului cu Politehnica, citat de portalul mytext.ro.

Așa cum site-ul nostru a mai relatat, Brașovul are mari probleme cu jucătorii sub 21 de ani pentru întâlnirea cu alb-violeții, patru dintre ei fiind indisponibili din diverse motive.

„Din păcate avem unele probleme cu fotbaliștii sub 21 de ani, să vedem cum o rezolvăm. Este clar că Paul Iacob nu va juca fiind cu Naționala în stagiul din Spania. Băjan e în regulă. Moldoveanu se întoarce de la lot, în schimb sunt probleme cu Tripșa, cu Angelescu și cu Cristil, care sunt accidentați”, a explicat Țălnar.

În aceste condiții, tehnicianul formației de sub Tâmpa se gândește să îl titularizeze între buturi pe tânărul Bogdan Căucă, un portar în vârstă de 20 de ani, care a mai bifat doar trei apariții în actualul sezon. „În acest caz, chiar dacă Florin Iacob a apărat extraordinar la Șiria, s-ar putea să îl titularizăm pe Căucă, pentru că este această regulă cu trei jucători U21 în teren”, a mai spus Țălnar pentru sursa citată.

Lupta pentru promovare, în care e implicată și FC Brașov, rămâne una extrem de încinsă. Dacă situația primului loc pare, în mare măsură, rezolvată de Juventus București, pentru al doilea loc promovabil direct, precum și pentru locul de baraj, e bătaie mare.

Astăzi, Sepsi Sfântu Gheorghe a trecut cu 3-1 de Olimpia Satu Mare și a urcat pe locul 2, cu 47 de puncte, devansând-o cu două lungimi pe UTA, care stă în această rundă. La cota 44 a ajuns și CS Mioveni, formația timișoreanului Alexandru Pelici obținând un succes clar astăzi, 3-0, pe teren propriu, cu CS Balotești. Speranțele au renăscut chiar și la Târgoviște, după victoria de astăzi a Chindiei, scor 2-0, de la Brăila, iar echipa a acumulat 41 de puncte.

Un succes în jocul de luni, cu Politehnica, ar însemna revenirea pe poziția secundă pentru FC Brașov. Antrenorul Cornel Țălnar spune că echipa sa are avantajul de a nu depinde în acest moment decât de propriile rezultate în lupta pentru promovare.

„Eu sunt fericit că avem rezultatele directe de partea noastră. Important este că depindem doar de noi. Dacă ne vom câștiga meciurile până la final, 100% suntem promovați de pe locul secund. Sperăm ca la final ne vom atinge obiectivul”, a afirmat Cornel Țălnar.

Partida FC Brașov – Politehnica Timișoara, ultima a etapei a XXVI-a din liga secundă, se joacă luni, de la ora 19:00, pe stadionul „Silviu Ploieșteanu” (Tineretului), fiind televizată de Digi Sport și Dolce Sport.

Politehnica, fără Gakos şi Taub sub Tâmpa: “Probabil că Braşovul nu concepe vreun pas greşit”

Politehnica Timişoara se pregăteşte de o deplasare extrem de dificilă, pe terenul unei echipe aflate într-o formă bună. Alb-violeţii joacă luni seară pe terenul lui FC Braşov, formaţie care în runda trecută a încins lupta pentru locurile 2 şi 3 din Liga a II-a, prin victoria cu 2-0 de la Şiria, cu UTA. Antrenorul alb-violeţilor, Sorin Brîndescu, nu se va putea baza sub Tâmpa pe doi jucători importanţi, portarul Markos Gakos şi fundaşul stânga Carol Taub, dar chiar şi în aceste condiţii, e încrezător că elevii săi le vor putea pune probleme “stegarilor” în propriul lor fief.

Politehnica Timişoara va pleca duminică spre Braşov, acolo unde luni, la lumina reflectoarelor, va închide etapa a 26-a din Liga a II-a în compania formaţiei locale.

“E o deplasare lungă şi dificilă pentru noi, mai ales că Braşovul are un moral bun, iar după victoria de la UTA au revenit în cărţile promovării. Probabil că ei nu concep să facă vreun pas greşit pe teren propriu. Noi mergem să jucăm fotbal şi încercăm să îi contracarăm. Vom vedea ce va ieşi. Cu siguranţă, ei sunt favoriţi, au şi o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Am văzut că au adus doi jucători de la FCSB, pe Chitoşcă şi Enceanu, jucători de primă ligă. Îl mai au şi pe Ştefan Grigorie, un jucător foarte experimentat. Am văzut meciul lor cu UTA, au o echipă bine aşezată în teren, harnică… Sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului şi să venim cu puncte, dacă reuşim”, a declarat Sorin Brîndescu.

Jocul de sub Tâmpa are parte de o programare neobişnuită pentru Liga a II-a – luni, ora 19:00 – iar antrenorul polist spune că, în aceste condiţii, echipa sa a fost nevoită să îşi schimbe obişnuitul program de pregătire din timpul săptămânii.

“Ştiam din timp că vom juca luni seară la Braşov. Dar, îndr-adevăr, am fost puşi puţin în dificultate la conceperea programului de antrenamente, în aşa fel încât luni, la ora jocului, să fim în formă. De trei zile lucrăm în nocturnă, la ora jocului, să ne obişnuim cu această perioadă a zilei”, a mai spus Brîndescu.

Braşovenii se confruntă, înaintea acestui joc, cu probleme la nivelul jucătorilor U21, cea mai importantă absenţă fiind cea a lui Paul Iacob, aflat în Spania cu naţionala de tineret a României. “Sunt problemele lor… Braşovul a fost şi este un centru puternic, acolo s-a lucrat întotdeauna bine la nivel de copii şi juniori şi sunt convins că vor găsi soluţii”, a comentat Brîndescu.

Pe de altă parte, Politehnica nu va putea conta la Braşov pe doi jucători de bază: Carol Taub e suspendat, pentru cumul de cartonaşe galbene, în vreme ce portarul Markos Gakos a suferit o neaşteptată accidentare la primul antrenament al săptămânii.

“Gakos s-a accidentat la un antrenament, destul de stupid. Are o rană pe faţă, care au necesitat câteva copci şi care abia luni vor fi scoase, deci nu ne bazăm pe el în acest joc. S-a întâmplat la începutul săptămânii, când am făcut un antrenament mai uşor, am jucat tenis cu piciorul, iar colegul lui, Neamţu, l-a lovit involuntat cu piciorul, cu gheata, şi l-a rănit la faţă. Erau coechipieri la acel joc”, a afirmat Brîndescu.

Partida FC Braşov – Politehnica Timişoara se va disputa luni, de la ora 19:00, pe Stadionul Tineretului, şi va fi televizat de Digi Sport şi Dolce Sport.

Probleme cu jucătorii U21 pentru FC Brașov, înaintea meciului cu Politehnica

© Emanuel Titus Iliesi

Etapa a 26-a din Liga a II-a se va încheia luni, la lumina reflectoarelor, sub Tâmpa. FC Brașov și Politehnica Timișoara se vor duela, de la ora 19:00, într-un meci în care „stegarii” sunt favoriți, mai ales prin prisma ultimului rezultat. Galben-negrii au câștigat la Șiria, cu UTA (n.r. 2-0), și au revenit cu șanse mari în cărțile promovării. Chiar și așa, antrenorul Cornel Țălnar are mari bătăi de cap în privința jucătorilor sub 21 de ani pe care va putea miza luni seară, în confruntarea cu alb-violeții.

Regula impusă de FRF echipelor de ligă secundă, de a utiliza, concomitent, cel puțin trei jucători sub 21 de ani pe tot parcursul meciurilor de campionat, le dă mari bătăi de cap celor de la FC Brașov. Înaintea meciului de luni, cu Politehnica Timișoara, nu mai puțin de șase jucători tineri sunt fie absenți, fie incerți.

Principala pierdere o reprezintă cea a mijlocașului Paul Iacob, plecat cu reprezentativa U21 a României în Spania. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a fost una dintre piesele de bază ale echipei în acest sezon, totalizând 22 de prezențe în campionat și patru goluri. Vor lipsi, de asemenea, din pricina accidentărilor, Robert Tripșa, Alin Angelescu și Dumitru Cristil, iar Robert Băjan nu se poate pregăti deocamdată la capacitate maximă. În plus, atacantul Robert Moldoveanu a lipsit toată săptămâna de la antrenamentele „stegarilor”. El a fost plecat împreună cu naționala U18 a României în Israel, și va reveni în Brașov abia în această seară.

„Pentru noi urmează un meci foarte, foarte important cu ASU Poli Timişoara, noi venim după victoria cu UTA şi sper ca băieţii să rămână cu picioarele pe pământ şi să înţeleagă că fără muncă şi sacrificiu nu se poate face performanţă. Din păcate, avem probleme cu jucătorii U21, dar sunt convins că acei jucători care vor intra în teren, vor demonstra că merită să facă parte din echipă”, a declarat antrenorul Cornel Țălnar, pentru publicația brașoveană Monitorul Expres.

Până la revenirea lui Moldoveanu la echipă, tehnicianul Brașovului are la dispoziție doar variantele Răchișan, Căucă și, parțial, Băjan. În aceste condiții, Țălnar le-a solicitat antrenorilor de la Centrul de Copii și Juniori să îi trimită la antrenamente jucători în vederea testării.

Partida FC Brașov – Politehnica Timișoara se va disputa luni, de la ora 19:00, pe „Stadionul Tineretului”, și va fi televizată de Digi Sport și Dolce Sport.