Tradiția turneelor de old-boys merge mai departe la Timișoara

10392281_1510179935883821_7835059982177358_nMâine, în sala Facultății de Educație Fizică și Sport din Timișoara, se va desfășura o nouă ediție a unui turneu devenit deja tradițional pentru baschetul timișorean. Șase echipe de old-boys, cinci din țară și una de peste hotare, se vor întrece sub panou. Printre participanți se numără foști jucători în primul eșalon al României.

Turneul din acest an va avea loc mâine, între orele 11 și 18, în sala Universității din Timișoara. La această ediție, au confirmat participarea un număr de șase echipe. Alături de gazdele de la Timișoara, vor mai concura echipe din Drobeta Turnu-Severin, Cluj, Satu Mare, Lugoj și Novo Selo (Serbia).

Din echipa Timișoarei fac parte nume consacrate în baschetul de pe Bega, precum Dan Păltinișanu, Cristian Bota, Sorin Argintaru, Bogdan Murărescu, Horațiu Dejan sau Gheorghe Lipovan. Turneul se desfășoară în fiecare început de toamnă, avându-i ca inițiatori, printre alții, pe Horațiu Dejan și Mircea Murărescu, fostul căpitan al Universității Timișoara de la începutul anilor 80.

Ediția de anul trecut a revenit echipei Timișoarei, fiind urmată pe podium de Cluj și Novo Selo, iar MVP a fost desemnat Cristian Bota, cel ce în prezent face parte din trio-ul tehnic de pe banca prim-divizionarei BC Timișoara.

Disputa Timișoara – Novi Sad, amânată

2012 NBA All-Star Game
Sâmbătă seară, sala „Constantin Jude” ar fi trebuit să găzduiască o întâlnire inedită, între o selecționată a fostelor glorii ale baschetului timișorean și o reprezentantă a orașului Novi Sad. La cererea sârbilor, meciul a fost însă amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită.

O puternică epidemie de gripă amână duelul de old-boys, dintre foștii baschetbaliști ai Timișoarei și cei ai orașului Novi Sad. Sârbii au comunicat că nu mai pot efectua deplasarea, întrucât mai bine de jumătate din lot s-a îmbolnăvit în această săptămână. Meciul a fost astfel amânat pentru o dată ce va fi stabilită ulterior.

Ideea acestui duel i-a aparținut fostului baschetbalist Gheorghe Lipovan, care a luat legătura cu selecționata de old-boys din Novi Sad în timpul unui turneu întreprins cu o grupă de juniori în capitala Vojvodinei. Printre fostele glorii ale Timișoarei ce s-ar fi întors sâmbătă pe parchet se numără Cristian Bota, Gheorghe Lipovan, Horațiu Dejan, Radenko Toroman, Sorin Argintaru, Valentin Olariu, Relu Novac și Bogdan Murărescu, postura de antrenor revenindu-i lui Mircea Murărescu, fost căpitan al Universității Timișoara.

„Ne bucurăm să avem un astfel de meci, cu o echipă formată din foști jucători de primă ligă din Iugoslavia. Se știe foarte bine ce înseamnă la nivel european și chiar mondial școala de baschet sârbească. Sperăm să fie începutul unei strânse colaborări între cele două orașe pe plan baschetbalistic”, ne spunea în urmă cu câteva zile Mircea Murărescu.

Meci internațional de baschet la Timișoara: „Sperăm să fie începutul unei strânse colaborări”

2012 NBA All-Star Game
Sala „Constantin Jude” va găzdui sâmbătă, imediat după încheierea partidei BC Timișoara – Farul Constanța, din Liga Națională, un duel de old-boys. E vorba despre o întâlnire a gloriilor din baschetul timișorean cu o selecționată similară din Novi Sad, care va aduce pe Bega foști jucători din prima ligă iugoslavă.

Ideea acestei întâlniri de suflet a fost inițiată de fostul baschetbalist Gheorghe Lipovan. „El are o grupă de copii cu care a disputat câteva meciuri la Novi Sad și a luat legătura cu câțiva foști baschetbaliști de primă ligă de acolo. Așa s-au stabilit câteva meciuri, sâmbătă fiind primul din această serie. Acum vor venii sârbii la noi, urmând ca și noi să mergem la ei pe viitor”, ne-a declarat Mircea Murărescu, fostul căpitan al Universității Timișoara din urmă cu mai bine de trei decenii, la rândul său printre organizatorii acestui eveniment.

În echipa Timișoarei se vor alinia o serie de ex-baschetbaliști cunoscuți în această parte de țară. E vorba despre Cristian Bota, Gheorghe Lipovan, Horațiu Dejan, Radenko Toroman, Sorin Argintaru, plus, cel mai probabil, Valentin Olariu, Relu Novac și Bogdan Murărescu, dacă vor reveni în timp util de la Sibiu, acolo unde Timba întâlnește vineri pe CSU Atlassib.

Mircea Murărescu, liderul unei generații de excepție a baschetului timișorean, de la finele anilor ’70 și începutul anilor ’80, a decis să nu intre și el pe parchet. „Nu mă simt prea bine, am ceva dureri la spate, dar îi voi conduce de pe bancă pe băieți”, ne-a precizat fostul căpitan al Universității.

Acest duel de old-boys, Timișoara – Novi Sad, se dorește a fi un punct de plecare către o colaborare mai strânsă pe plan baschetbalistic între cele două orașe. „Ne bucurăm să avem un astfel de meci, cu o echipă formată din foști jucători de primă ligă din Iugoslavia. Se știe foarte bine ce înseamnă la nivel european și chiar mondial școala de baschet sârbească. Sperăm să fie începutul unei strânse colaborări între cele două orașe pe plan baschetbalistic”, ne-a mai spus Mircea Murărescu.

Întâlnirea de old-boys dintre selecționatele orașelor Timișoara și Novi Sad se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 20, în sala „Constantin Jude”, imediat după încheierea partidei de Ligă Națională, dintre BCT și Farul Constanța.

StreetBall Timișoara, la cea de-a cincea ediție


La finele acestei săptămâni, se va desfășura un eveniment deja tradițional în peisajul baschetbalistic al orașului. StreetBall Timișoara, ajuns la cea de-a cincea ediție, e locul în care împătimiții de baschet de toate vârstele își pot etala talentul sub panou.

Principala modificare față de primele patru ediții o constituie mutarea evenimentului de pe terenul Universității de Vest pe platoul din fața Sălii „Constantin Jude”. StreetBall Timișoara 2011 se va desfășura în zilele de vineri și sâmbătă, iar la eveniment sunt invitați toți cei care consideră că au talent în mânuirea mingii sub coș.

Evenimentul va debuta vineri, de la ora 12, cu categoria minibaschet. De la ora 15 se vor întrece tinerii baschetbaliști de la categoria sub 18 ani. Sâmbătă vor avea loc întrecerile Open 18-35 (masculin și feminin), urmate de cele de old-boys. Spectacolul va fi asigurat și de concursurile de aruncări libere, slam-dunk și 3 puncte.

Taxa de înscriere pentru fiecare echipă e de 60 de lei și va fi percepută doar pentru competiția Open 18-35.