UVT Agroland a încheiat campania de achiziții! Muntenegreanca Lakovic, prima stranieră din istoria clubului

unnamed-1

Daniela Lupescu va avea ocazia să evolueze, pentru prima oară, în orașul natal la nivel de senioare

UVT Agroland pregătită, din toate punctele de vedere, să atace în forță promovarea în Divizia A1 din viitorul sezon. În ultimele zile, clubul timișorean a perfectat două transferuri de marcă, ultimele din presezon. Mai întâi, trupa de pe Bega a repatriat-o pe Daniela Lupescu, jucătoare născută chiar la Timișoara, și care are în spate o vastă experiență în eșalonul de elită. Iar astăzi, UVT Agroland a oficializat transferul unui centru de națională din Muntenegru, Andrea Lakovic, medaliată cu bronz în sezonul trecut în Bundesliga.

Promovarea în Divizia A1 pare un obiectiv mult mai ușor pentru UVT Agroland, grație mișcărilor spectaculoase de trupe din această vară. Formația de pe Bega a reușit, din eșalonul secund, să realizeze o campanie de achiziții ce ar rivaliza cu a unei formații de jumătatea ierarhiei din elită.

Zilele trecute, Agroland a repatriat-o pe Daniela Lupescu, o extremă în vârstă de 30 de ani, originară chiar din Timișoara. Și-a părăsit orașul natal din vremea junioratului, când a trecut la CSM Lugoj, formație pentru care a evoluat timp de 11 ani (2003-2014), atât la nivel juvenil, cât și în eșalonul de elită. Printre performanțele notabile realizate de Daniela Lupescu pe Timiș se numără două medalii de argint în Cupa Balcanică (2011 și 2013), și un bronz în Cupa României (2011), toate reușite sub îndrumarea actualului antrenor al formației timișorene, Bogdan Paul. Pentru Daniela Lupescu au urmat alte două experiențe în Divizia A1, departe de casă: CSU Medicina Târgu Mureș (2014/2015) și Unic Piatra Neamț (2015/2016).

În această vară, Daniela Lupescu a semnat cu SCMU Craiova, dar s-a despărțit la scurt timp de gruparea din Bănie, pe cale amiabilă, din cauza problemelor financiare acute care au izbucnit la club.

10273612_10152155457843935_7338798074698250339_n

Muntenegreanca Andrea Lakovic e nerăbdătoare să cunoască Timișoara, mai ales după ce orașul nostru a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii pe anul 2021

O mutare cel puțin la fel de interesantă s-a oficializat astăzi. Muntenegreanca Andrea Lakovic evoluează pe postul de centru, are 27 de ani, măsoară 1.85 m și se află în circuitul echipei naționale de senioare a țării sale încă din 2007. a cucerit de două ori „eventul” în țara natală, cu formația Luka Bar, iar în voleiul european a mai evoluat la TSV Powercats Dudingen (2012-2015) și USC Munster, în Germania (2015-2016), alături de care s-a clasat pe a treia treaptă a podiumului din Bundesliga. Între 2008 și 2012, a evoluat peste ocean, în Campionatul Universitar NCAA, pentru Florida International University, instituție la care și-a și finalizat studiile, fiind licențiată în Psihologie Generală.

„Eu consider că în viață întotdeauna mergi înainte. Văd transferul la Timișoara ca un pas înainte, nu contează faptul că în acest moment clubul e în a doua divizie, atâta vreme cât vom reuși promovarea sezonul viitor. Vom lucra cu un antrenor foarte experimentat, care și-a demonstrat valoarea prin rezultate la nivel înalt, iar aceasta cred că va fi o oportunitate bună pentru toate jucătoarele din lot, de a învăța lucruri noi și de a le aplica atât în teren, cât și în afara lui. E un pas foarte important să ieși din zona ta de confort și să fii provocat de lucruri cu care nu ești obișnuit, deoarece îți arată ceea ce ești capabil să faci”, a declarat Andrea Lakovic.

De asemenea, muntenegreanca s-a arătat nerăbdătoare să ajungă în orașul desemnat recent Capitală Europeană a Culturii în 2021.

„Când am căutat Timișoara pe Google, am găsit un oraș superb, desemnat recent Capitală Europeană a Culturii, astfel că sunt foarte nerăbdătoare să mă plimb pe străzile orașului, să le absorb, să descopăr fiecare colțișor. E ceva nou pentru mine. Nu am avut niciodată contact cu întrecerea internă din România, astfel că vin cu o stare de spirit pozitivă pentru a ataca noua provocare care mă așteaptă”, a mai spus Andrea Lakovic.

Odată cu sosirea muntenegrencei Lakovic și a Danielei Lupescu, UVT Agroland încheie campania de achiziții din această vară. Clubul timișorean și-a mai asigurat serviciile jucătoarelor Diana Tătaru, Daria Popa Calotă, Mihaela Ozun și Bianca Pașca. În plus, staff-ul tehnic a fost schimbat, rolul de antrenor principal revenindu-i lui Bogdan Paul, fostul selecționer al naționalei feminine de volei a României.