Procentaj 100% în 2016 pentru CH Poli! Succes facil în fața Vasluiului

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

CH Poli a bifat a treia victorie consecutivă în Liga Națională de handbal masculin. În această seară, alb-violeții au oferit un veritabil recital ofensiv în compania celor de la HC Vaslui, de care au trecut cu 35-28.

CH poli reușește a treia victorie din tot atâtea posibile în 2016 și urcă în clasament, până pe locul 6, devansând rivala din Banat, HC Adrian Petrea Reșița. Elevii lui Pero Milosevic au obținut un succes clar în fața Vasluiului, care s-a prezentat astăzi la Timișoara cu trei foști poliști în lot: portarul Tudor Stănescu, extrema Gabriel Cotinghiu și centrul Călin Hagiu.

Prima treime a jocului a aparținut însă oaspeților. Formația pregătită de Sandu Iacob a profitat din plin de greșelile comise de alb-violeți în debutul de meci și au condus chiar la patru goluri diferență în sala „Constantin Jude”: 7-3 în minutul 9 și 8-4 în minutul 11. CH Poli și-a reglat din mers jocul, s-a apărat mai exact și a transformat meciul, poate neașteptat de rapid, într-un galop de sănătate.

Vasluiul n-a găsit drumul spre gol vreme de zece minute (în intervalul 18-28), timp în care Poli a revenit de la 9-11 până la 14-11. La pauză, ecartul timișorenilor avea să fie de cinci goluri, grație reușitei lui Lasica venită cu puține secunde înaintea „sirenei”.

Repriza secundă a aparținut în totalitate timișorenilor, care au condus în mai multe rânduri chiar la opt lungimi, aceasta fiind diferența maximă înregistrată astăzi pe tabelă. Vasluienii n-au reușit să profite de puținele momente de joc bun din acest mitan, scoțând la iveală și lipsa de experiență a câtorva dintre jucători. De pildă, în minutul 40, moldovenii au trecut pe lângă șansa de a se apropia la patru goluri, irosind un contraatac 3 contra 2.

De partea cealaltă, Poli a reușit să mențină distanța, grație evoluției sigure a principalelor guri de foc, Timofte și Chikovani, a sclipirilor lui Fenici, dar și a suflului proaspăt adus de Grigoraș, introdus pe final de Pero Milosevic.

S-a încheiat 35-28 pentru alb-violeți, care urcă pe locul 6, cu 35 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 5, Steaua București, roș-albaștrii având însă un golaveraj superior.

CH Poli: M. Timofte 9 goluri, Chikovani 7, Fenici 5, Halcă 4, Lasica 3, Santeiu 2, L. Ștefan 2, Grigoraș 2, Inișconi 1.

HC Vaslui: M. Bujor 6 goluri, C. Hagiu 5, Moldovanu 4, G. Bujor 4, M. Sandu 3, Barac 2, Soare 2, Polocoșer 1, Hriniuc 1.

Pentru CH Poli urmează, în weekend, șansa prelungirii șirului de succese. Alb-violeții vor evolua pe terenul ultimei clasate, CSU Danubius Galați, formație fără punct acumulat în 20 de etape.

– Vom reveni cu reacții și cu o amplă galerie foto de la jocul de astăzi. Rămâneți pe druckeria.ro! –