Liga a II-a | Criza se adâncește la UTA; Mediop, egalat în clasamentul marcatorilor

Runda a șaptea a eșalonului secund a adus o serie de nume noi pe băncile tehnice ale competitoarelor. Nu fiecare schimbare de tehnician a adus însă rezultatul dorit. Dacă la Mioveni, Adrian Mihalcea a debutat cu un succes categoric, echipa pe care a lăsat-o în urmă cu o săptămână, UTA, a fost învinsă la Afumați, cu Adrian Falub pe bancă. După șapte runde, arădenii sunt mai aproape de zona retrogradării decât de locurile ce duc spre Liga I, iar strategia cu care s-a abordat acest sezon pe Mureș ridică multe semne de întrebare.

» Situația haotică de săptămâna trecută, de la Târgu Mureș, nu s-a reflectat și în prestația din teren a ASA-ului. Condusă de pe margine de un interimar, Carol Fekete, gruparea ardeleană s-a impus în Trivale, în fața unui FC Argeș care nu arată rău la nivel de lot, dar care nu își găsește, deocamdată, cadența pentru nivelul Ligii a II-a. Trupa lui Iordan Eftimie a bifat, așadar, primul eșec pe teren propriu din acest sezon, în vreme ce ASA Târgu Mureș a fost lider preț de 22 de ore.

» Ripensia Timișoara a pierdut la Târgoviște, după un gol marcat de gazde încă din minutul 3. Nou-promovata din Ciarda Roșie fusese ultima formație neînvinsă din Liga a II-a și a încheiat sâmbătă, în fosta cetate de scaun a Țării Românești, un șir pozitiv remarcabil. Roș-galbenii bifaseră precedenta înfrângere la 3 martie, 3-4 în deplasare, cu Național Sebiș, în prima rundă a returului din Liga a III-a. Așadar, timișorenii s-au menținut neînvinși mai bine de o jumătate de an! „Am terminat în atac partida și pe o dominare foarte consistentă. Într-adevăr, în minutul 90, au avut și ei o ocazie mare, dar nici nu mai conta. Că a fost 1-0 sau că era 2-0, pentru noi era același lucru. Una peste alta, am făcut o partidă foarte bună, chiar ne-au felicitat cei de acolo. Dar, știți cum e, înfrângerea rămâne înfrângere, chiar și pe fondul unui joc frumos”, a comentat, la final, antrenorul Ripensiei, Remus Steop.

» UTA și-a schimbat conducerea tehnică, e drept, cu oarecare peripeții pe parcursul săptămânii trecute. Venirea lui Adrian Falub, cu două zile înaintea meciului de la Afumați, nu a reușit să producă șocul despre care vorbea, cu câteva zile înainte, demisionarul Adrian Mihalcea. Arădenii nu au contat în Ilfov, acolo unde misiunea le-a fost îngreunată și de eliminarea lui Mădălin Ciucă, din minutul 65. „Ne-au bătut, să uităm meciul acesta, să ne gândim ce facem de acum. Ne aşteptă o muncă grea. De luni să intrăm să ne cunoaştem mai bine, să ne pregătim bine pentru meciul care urmează. Vreau să uităm meciul acesta, au câştigat pe merit”, a comentat scurt Adrian Falub, pentru site-ul oficial al UTA-ei. E cert că redresarea corabiei nu va fi floare la ureche pentru noul tehnician. După șapte etape, UTA, privită la startul stagiunii ca prima favorită la promovare, ocupă locul 12, cu 9 puncte, la doar două lungimi de zona retrogradării.

» În clasamentul marcatorilor din „B”, prima treaptă e împărțită, din această rundă, de doi jucători. Alături de senegalezul Mediop (în premieră căpitan al Ripensiei la Târgoviște), a urcat Cosmin Năstăsie, autor al unei „duble” pentru CS Mioveni în victoria categorică cu Știința Miroslava. O ascensiune remarcabilă și pentru atacantul Dunării Călărași, Valentin Alexandru, care a punctat la rândul său de două ori, în celălalt 5-1 al etapei. Apropo de formația de la malul Dunării, aceasta se află la a patra victorie consecutivă, toate succesele fiind obținute cu Dan Alexa pe bancă.

Clasamentul golgheterilor:

8 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia), Cosmin Năstăsie (Mioveni);
7 goluri: Costel Roșu (Brăila);
6 goluri: Paul Iacob (Târgu Mureș);
5 goluri: Valentin Alexandru (Călărași), Marian Constantinescu (Clinceni), Andrei Dumiter (Ripensia), Georgian Honciu (Chindia), Liviu Mihai (Chindia);
4 goluri: Cristian Cherchez (Chindia), Gabriel Dodoi (Pandurii), Sorin Frunză (Brăila), Bogdan Rusu (Hermannstadt).

Rezultatele etapei a 7-a:

FC ARGEȘ – ASA TÂRGU MUREȘ 1-2
(D. Panait 22-autogol – P. Iacob 10, C. Sîrbu 53)
DACIA UNIREA BRĂILA – SPORTUL SNAGOV 0-1
(Vlădoiu 72)
CS AFUMAȚI – UTA 2-0
(Șt. Vasile 52, V. Nicolae 90+2)
CS BALOTEȘTI – PANDURII TÂRGU JIU 0-2
(C. Rus 5, Dănăricu 70)
CS MIOVENI – ȘTIINȚA MIROSLAVA 5-1
(C. Năstăsie 12, 32, R. Ayza 23, Ed. Florescu 49, D. Ene 90 – Al. Marin 72)
ACADEMICA CLINCENI – FORESTA SUCEAVA 2-0
(M. Ion 54, 77)
METALOGLOBUS BUCUREȘTI – LUCEAFĂRUL ORADEA 1-0
(A. Tânc 60-autogol)
CHINDIA TÂRGOVIȘTE – RIPENSIA TIMIȘOARA 1-0
(L. Mihai 3)
DUNĂREA CĂLĂRAȘI – OLIMPIA SATU MARE 5-1
(S. Pană 40, Missi 42, Drăghiceanu 53, V. Alexandru 65, 69 – Lusamba 44)
AFC HERMANNSTADT – POLITEHNICA TIMIȘOARA 1-0
(B. Rusu 41)

Ierarhia ligii secunde după 7 etape (Sursa: ro.soccerway.com)

Liga a IV-a | Surpriză în epilogul etapei; Nanu și Mediop, la egalitate în fruntea ierarhiei golgheterilor

10novpolidumbravita7

Dumbrăvița a reușit surpriza în epilogul etapei (Foto: acspoli.ro)

Etapa cea mai întinsă de până acum din „D”-Timiș s-a încheiat ieri după-amiază cu o surpriză în complexul „Dan Păltinișanu”. Dumbrăvița lui Nohai și Bălace s-a impus în fieful lui ACS Poli II, trupa lui Adi Săvoiu ratând astfel ocazia de a urca pe locul secund în clasament. O etapă dominată de derby-ul de vineri, din Ciarda Roșie, dintre Ripensia și Ghiroda, cel în care s-a marcat cel mai puțin într-o rundă în care golurile au curs pe bandă rulantă.

Meciul dintre ACS Poli II și CS Dumbrăvița a fost amânat pentru ziua de marți, la cererea „satelitului” prim-divizionarei, pentru ca juniorii să poată evolua în Liga Elitelor, care avea programată runda în weekend. Pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”, trupa lui Florin Macavei a deschis scorul în minutul 21, prin fundașul Ciprian Ștreangă. Egalarea a venit însă rapid, peste doar două minute, Sântean marcând pentru 1-1. Dumbrăvița a preluat din nou conducerea în minutul 48, prin reușita lui Zoli Kovacs, reușind să-și mențină fragilul avantaj până la final. Să mai precizăm că, tot din motivul enunțat mai sus, următorul joc al lui ACS Poli II va avea loc tot marți, în 17 noiembrie, la Jimbolia.

***

Runda a început în Ciarda Roșie, cu derby-ul dintre Ripensia și Ghiroda. O dispută extrem de încrâncenată, în care centralul Raul Ciev a scos de zece ori cartonașul galben din buzunar și de trei ori pe cel roșu. Spre finalul partidei, nervii au fost întinși la maximum, jucătorii celor două echipe luându-se la harță. Pedepsiți cel mai aspru pentru o încăierare generală au fost Luca de la gazde și portarul Filip de la oaspeți, ambii trimiși la cabine. Pentru „Ripi” era a doua eliminare, după cea a fundașului central Stoi, în vreme ce Ghiroda a fost nevoită să apeleze la apărătorul Hecsko între buturi, deoarece Paul Codrea efectuase toate schimbările. În cele din urmă, gazdele s-au impus la limită, 1-0, prin golul marcat de Florin Nanu în minutul 61.

***

Continuă rezultatele umilitoare pentru CFR Timișoara. Situația pare fără ieșire la Gara Mare, într-un sezon de la care se spera că ar putea fi revirimentul legendarei formații a feroviarilor timișoreni. „Leoparzii” au încasat opt „boabe” la Gătaia și au ajuns la o rușinoasă medie de 4.2 goluri primite pe meci în acest sezon. Nici la Șag lucrurile nu stau mult mai bine, trupa lui Adrian Ianoșev traversând cel mai slab tur de campionat din istoria participărilor în Divizia D. Timișul a pierdut în weekend la scor de tenis la Orțișoara și rămâne țintuită pe penultimul loc. Lăudabilă totuși revenirea Făgetului lui Adi Brazovan, care a reușit la rându-i un „set la doi” cu AS Murani, într-un veritabil derby al suferinței. Flacăra a urcat până pe locul 14, cu 12 puncte, după ce etape bune a păstrat chiar „lanterna roșie”.

***

În fruntea clasamentului, nu s-au schimbat datele problemei, Voința Mașloc menținându-și avansul de trei puncte în fața Ripensiei. Trupa lui Adi Șețu s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Dudeștii Vechi, ambele goluri fiind marcate pentru Mircea Șchiopu. Acesta din urmă s-a răzbunat cu vârf și îndesat, la prima revenire în fieful Pobedei după incidentul din primăvară, atunci când, din postura de antrenor-jucător al Racoviței, a fost atacat cu pumnii și apoi călcat cu crampoanele pe spate de jucătorul gazdelor, Cristian Bojan.

***

În clasamentul golgheterilor, avem, după etapa a 15-a, câte doi ocupanți pe fiecare treaptă a podiumului:

19 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia), Florin Nanu (Ripensia);
13 goluri: Alexandru Moricz (Pobeda), Alexandru Baranyi (Ghiroda);
10 goluri: Ciprian Pădurariu (ACS Poli II), Remus Barburescu (Gătaia);
9 goluri: Sorescu (ACS Poli II), Cosur (Periam), Magdaș (Mașloc), R. Costescu (Murani);
8 goluri: Amarinei (Mașloc);
7 goluri: Făgețan (Orțișoara), Bălace (Dumbrăvița), Mailat (ACS Poli II), Golda (ACS Poli II), L. Stoica (Gătaia), Șchiopu (Mașloc);
6 goluri: Trifu (Ripensia), Blănaru (Ripensia), Apro (Gătaia);
5 goluri: Hodiș (Dumbrăvița), Ițu (Periam), Gh. Stoianov (Pobeda), Tomescu (Biled), A. Niță (Jimbolia), Boldea (ACS Poli II), Sturz (ACS Poli II), Ungureanu (Ripensia), Ardelean (Jimbolia), Oprea (Făget), Briciu (Ripensia), Ciumacenco (Peciu Nou), Matiș (Făget), Michi (Sânnicolau Mare), Vițan (Orțișoara), Dumiter (Orțișoara).

***

Liga a IV-a, etapa a XV-a, rezultate și marcatori:

Ripensia Timișoara – CS Ghiroda 8-0 (Barburescu 4, L. Stoica, Ștefan, Apro, Apostol)
AS Peciu Nou – Voința Biled 3-1 (Hoța 2, Ciumacenco – N. Bogdan)
Arsenal Flacăra Făget – AS Murani 6-2 (Matiș 2, Gălețan, Mocanu, Laczko, Țofei – Argatu, R. Costescu)
Pobeda Dudeștii Vechi – Voința Mașloc 0-2 (M. Șchiopu 2)
Avântul Periam – Unirea Sânnicolau Mare 1-4 (Bode – Oancia, Nagy, Crișan, Michi)
Cocoșul Orțișoara – Timișul Șag 6-0 (Vițan 2, Stanciu, R. Mureșan, Dumiter, Solomon)
ACS Poli II – CS Dumbrăvița 1-2 (Sântean – Ștreangă, Z. Kovacs)
Marcel Băban Jimbolia a stat.

În premieră, golgheter străin! Clasamentul final al marcatorilor din Liga a IV-a Timiș

golgheteriA căzut cortina și peste ediție 2014/2015 a Ligii a IV-a Timiș. Una dintre cele mai puternice întreceri din ultimele două decenii, cu loturi solide și o atenție specială acordată pregătirii fizice, poate mai mult ca oricând. Campionatul a fost câștigat detașat de ASU Politehnica, alb-violeții urmând a reprezenta județul Timiș la barajul de promovare din 20 și 27 iunie. A doua clasată, Ripensia, s-a mulțumit în schimb cu titlul de golgheter, adjudecat de senegalezul Ndiaye Mediop.

Pentru prima oară în istorie, eșalonul al patrulea din Timiș are un golgheter străin. E vorba despre atacantul Ripensiei, Ndiaye Mediop. Născut la 2 iunie 1991 la Saint Louis, în Senegal, a avut prima legitimare în localitatea natală, la clubul Olimpique. A ajuns în România în 2013, el fiind testat mai întâi de ACS Poli. Nereținut în lot de alb-negri, senegalezul a ajuns în Liga a IV-a Timiș, la CS Ghiroda, campioana ediției 2013/2014. A fost golgheterul echipei, cu 28 de goluri, și al doilea al campionatului, după Fabian Novac, pe atunci la Pobeda Dudeștii Vechi, care reușise 31. În actuala stagiune, Mediop a jucat pentru Ripensia, club pentru care a marcat de 32 de ori, fiind lider solitar în ierarhia marcatorilor.

Poziția secundă în topul marcatorilor e împărțită de trei jucători, fiecare cu câte 30 de golui. Vom începe cu atacantul campioanei ASU Politehnica, Octavian Drăghici, din simplum motiv că realizarea sa e una ieșită din comun. Nu a jucat decât 16 meciuri de campionat pentru alb-violeți, reușind să se apropie de o medie de două goluri pe meci. Născut la 26 noiembrie 1985, Drăghici e unul dintre ultimele produse de certă valoare ale clubului UMT, desființat din păcate în 2008. A mai trecut în carieră la Fortuna Covaci, CS Otopeni, UTA, U Cluj, Gaz Metan Mediaș și FC Olt, alăturându-se alb-violeților din primăvara acestui an.

Tot cu 30 de goluri, a încheiat Raul Briciu, decarul Ripensiei. Născut la Câmpeni, la 10 iunie 1984, a trecut în carieră pe la Gaz Metan Mediaș, Arieșul Turda, Atletic Sibiu, Chimica Târnăveni, Pobeda Dudeștii Vechi, Flacăra Făget, iar din 2012 se află la Ripensia. Cel de-al treilea ocupant al poziției secunde e Lucian Stoica. E singuru fotbalist din top care a evoluat pentru două formații în acest sezon. În prima parte, a jucat la CS Dumbrăvița, reușind să marcheze 20 de goluri pentru alb-verzi. În iarnă, a trecut la Voința Mașloc, pentru care a punctat de 10 ori. Născut la 21 februarie 1983 la Lugoj, Stoica a mai jucat, de-a lungul anilor, la CSS Lugoj, Comprest Lugoj, Vulturii Lugoj, Stăvilarul Coștei sau AC Recaș.

Pe poziția a treia în topul golgheterilor s-a situat căpitanul campioanei din sezonul trecut, Alexandru Baranyi. În această ediție, a marcat 22 de goluri pentru formația sa. De altfel, el și-a adjudecat titlul de golgheter al Ligii a IV-a în sezonul 2012/2013, tot în culorile trupei din Ghiroda.

Iată clasamentul final al golgheterilor stagiunii 2014/2015:

32 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia)
30 goluri: Octavian Drăghici (Politehnica), Raul Briciu (Ripensia), Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița);
22 goluri: Alexandru Baranyi (Ghiroda);
21 goluri: B. Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
20 goluri: Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda);
19 goluri: Jichici (Ghiroda), S. Budur (Politehnica – 3 pentru Ghiroda);
18 goluri: Hoța (Peciu Nou);
17 goluri: Roman (Ghiroda);
16 goluri: St. Argatu (Murani), D. Băban (Jimbolia), Ciumacenco (Peciu Nou);
15 goluri: R. Mirciov (Pobeda), Vucea (Politehnica), Sârbu (Sânnicolau Mare);
13 goluri: Fodor (Racovița), Ghinescu (Politehnica);
12 goluri: A. Nanu (Racovița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara), Țofei (Făget);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Șchiopu (Racovița), Foldi (Șag), Hârdău (Jimbolia), Giuricici (CFR);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), M. Călin (Dumbrăvița), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Vișan (Gătaia), Costescu (Murani), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia), Deaconescu (Gătaia – 4 pentru Orțișoara), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia), Anagor (Orțișoara);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Oprea (Jimbolia), Ștreangă (Dumbrăvița);
8 goluri: Bartha (Pobeda), Negru (Auto), Kosak (Orțișoara), Cosur (Mașloc), Kalapiș (Pobeda), Ungureanu (Ripensia);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Ploscaru (Racovița), Duțu (Giroc), Corlățeanu (Dumbrăvița), Vlăduți (Dumbrăvița), D. Tulcan (Murani);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Gălan (Politehnica), A. Popa (Ripensia), Michi (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc), Telecican (Sânnicolau Mare), C. Lungu (Pobeda), Gaidoș (CFR), Pitic (Auto), C. Toma (Ripensia), Rosenblum (Dumbrăvița), Blănaru (Șag);
5 goluri: F. Tulcan (Politehnica), R. Buia (Gătaia), A. Ionuț (Mașloc – 4 pentru Dumbrăvița), Mocanu (Făget), Zele (Ghiroda), Giurgiu (Dumbrăvița), Filimon (Politehnica), Mașniță (CFR), Bud (Peciu Nou), Matei (Mașloc), Popoviciu (Gătaia – 2 pentru Politehnica), C. Bogdan (Orțișoara), Sicoe (Jimbolia), Petri (CFR), Luca (Ripensia).

Liga a IV-a: Campioana ASU Politehnica face scorul etapei. Revenire spectaculoasă a CFR-ului după pauză

DSCF0011Au mai rămas 90 de minute din sezonul 2014/2015 al Ligii a IV-a Timiș. Miercuri s-a disputat penultima rundă a campionatului, una în care aerul de vacanță și lipsa de presiune a dat frâu lșiber unor jocuri frumoase. Dramatism la Gara Mare, acolo unde tinerii „leoparzi”, deși au mai alunecat un loc în clasament, au fost protagoniștii unei revenir spectaculoase, de la 0-3 la pauză, cu Muraniul. Liderul ASU Politehnica a realizat scorul etapei, în meciul cu Făgetul, iar golgheterul Octavian Drăghici a punctat de cinci ori.

Criza de formă a formației din Dumbrăvița s-a manifestat și miercuri. Elevii lui Florin Macavei au fost răpuși, chiar pe propriul teren, de Marcel Băban Jimbolia, alunecând până pe locul 7. Și când ne gândim că alb-verzii erau priviți, în toamnă, drept pretendenți chiar la locul care duce spre barajul de promovare…

În schimb, CS Ghiroda, campioana sezonului trecut, și-a revenit în acest retur, mult prea târziu însă pentru a perturba lupta în doi dintre ASU Politehnica și Ripensia. Trupa pregătită de Remus Steop și Orlando Trandu a înregistrat a 14-a victorie din retur, 2-1 la Dudeștii Vechi. Pentru gazde a punctat goalkeeperul Gyuri Stoianov, din penalti, aflat la a doua reușită stagională.

La Gara Mare, CFR și AS Murani au remizat. Până aici, nimic neobișnuit. A fost însă 3-3, după… 0-3 la pauză. Tinerii „leoparzi”, pregătiți de Claudiu Arba, au salvat un punct la un moment dat nesperat, punctând în repriza secundă prin Gaidoș, Mașniță și Giuricici. CFR-ul a ajuns însă pe locul 16, o poziție retrogradabilă doar dacă ASU Politehnica nu va câștiga barajul.

De pe 16 a evadat AS Peciu Nou, în urcare două poziții, grație succesului cu 7-0 de la Giroc. Un meci în care Adrian Hoța a mai urcat în ierarhia golgheterilor, grație „triplei” realizate miercuri, ajungând la cota 17.

Iar dacă tot am amintit de clasamentul golgheterilor, să spunem că lupta pentru titlu s-a întețit acum, pe final de campionat. Vârful lui ASU Politehnica amenință serios fotoliul de lider, deținut de Ndiaye Mediop, după cele cinci reușite din partida cu Făgetul. Iată ierarhia marcatorilor, cu o rundă înaintea finalului:

32 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
29 goluri: Raul Briciu (Ripensia), Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița), Octavian Drăghici (Politehnica);
22 goluri: Alexandru Baranyi (Ghiroda);
21 goluri: Bogdan Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
19 goluri: Jichici (Ghiroda), S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda);
17 goluri: Hoța (Peciu Nou), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), Roman (Ghiroda);
16 goluri: St. Argatu (Murani);
15 goluri: R. Mirciov (Pobeda), D. Băban (Jimbolia), Vucea (Politehnica), Ciumacenco (Peciu Nou);
14 goluri: Sârbu (Sânnicolau Mare);
13 goluri: Fodor (Racovița), Ghinescu (Politehnica);
12 goluri: A. Nanu (Racovița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara), Țofei (Făget);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Șchiopu (Racovița), Foldi (Șag), Hârdău (Jimbolia), Giuricici (CFR);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), M. Călin (Dumbrăvița), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Vișan (Gătaia), R. Costescu (Murani), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Deaconescu (Gătaia – 4 pentru Orțișoara), Oprea (Jimbolia), Anagor (Orțișoara);
8 goluri: Ștreangă (Dumbrăvița), Bartha (Pobeda), Negru (Auto), Kosak (Orțișoara), Cosur (Mașloc), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia), Kalapiș (Pobeda), Ungureanu (Ripensia);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Orțișoara), Ploscaru (Racovița), Duțu (Giroc), Corlățeanu (Dumbrăvița);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Gălan (Politehnica), A. Popa (Ripensia), Michi (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc), Telecican (Sânnicolau Mare), C. Lungu (Pobeda), Gaidoș (CFR), Pitic (Auto), C. Toma (Ripensia);
5 goluri: F. Tulcan (Politehnica), R. Buia (Gătaia), A. Ionuț (Mașloc – 4 pentru Dumbrăvița), Mocanu (Făget), Zele (Ghiroda), Giurgiu (Dumbrăvița), D. Tulcan (Murani), Șt. Blănaru (Șag), Filimon (Politehnica), Vlăduți (Dumbrăvița), Rosenblum (Dumbrăvița), Mașniță (CFR), Bud (Peciu Nou), Matei (Mașloc).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXXIII-a:

ASU Politehnica – Arsenal Flacăra Făget 9-1 (Drăghici 5, Budur 3, Filimon – Țofei)
CS Dumbrăvița – Marcel Băban Jimbolia 2-3 (Vlăduți, Rosenblum – Hârdău, Timiș, Sicoe)
CFR Timișoara – AS Murani 3-3 (Gaidoș, Mașniță, Giuricici – St. Argatu, Coman, R. Costescu)
Timișul Șag – Auto Timișoara 3-2 (Tutunaru 2, B. Moroșanu – Pitic 2)
Progresul Racovița – Ripensia Timișoara 0-5 (C. Toma, Luca 2, Ungureanu, Firuț)
Pobeda Dudeștii Vechi – CS Ghiroda 1-2 (Gh. Stoianov – Roman, Bârsan)
CS Giroc – AS Peciu Nou 0-7 (Hoța 3, Bud 2, Mureșan, Ciumacenco)
Unirea Sânnicolau Mare – Voința Mașloc 3-2 (Novac, Cărpinișan, T. Stoianov – G. Popa, Matei)
Cocoșul Orțișoara – Progresul Gătaia 4-0 (Anagor 2, C. Bogdan, Neagoie)

FOTO: Prim eșec în fața Ripensiei: ASU Politehnica, întoarsă în șase minute în Ciarda Roșie

ASU Politehnica a pierdut derby-ul din semifinalele Cupei României, 1-2 în fața rivalei din campionat, Ripensia. La capătul unui joc încrâncenat, roș-galbenii au încheiat învingători, după ce deschiderea de scor a aparținut alb-violeților.

Pe o bază minusculă (fostul teren „Tehnomet”), dar umplută mult peste capacitate (aproximativ 1.000 de spectatori în total), Ripensia și ASU Politehnica n-au mai repetat spectacolul din martie, de pe „Dan Păltinișanu”. Roș-galbenii, care au dat dovadă de naivitate în acel 2-6 din campionat, au părut să-și fi învățat foarte bine lecția. Nu s-au mai avântat în atac, l-au păzit cu mare atenție pe golgheterul Drăghici și s-au folosit din plin de arma contraatacului.

Până la pauză, tabela a rămas imaculată, cea mai mare ocazie aparținând însă alb-violeților. În minutul 31, Taub a centrat perfect de pe stânga, pentru Drăghici, care a trimis plasat, cu capul, din opt metri, dar portarul Rădulescu s-a întins și a îndepărtat pericolul. De partea cealaltă, gazdele au avut prima ocazie în minutul 48, tot printr-o lovitură de cap: centrare Luca de pe dreapta pentru Ungureanu, însă Burtic a reușit să rețină în doi timpi.

Pe fondul dominării Ripensiei, ASU Politehnica a fost cea care a deschis scorul. În minutul 58, căpitanul Naidin a profitat de neatenția defensivei gazdă, precum și a portarului Rădulescu, marcând de la 22 de metri, superb, la vinclu.

Replica gazdelor a fost cât se poate de promptă. În minutul 64, Ripensia a egalat, prin Mediop, care a reluat din fața porții centrarea lui Toma de pe stânga. Apoi, în minutul 70, Briciu – aflat și la originea fazei primului gol – a scăpat spre poartă, cu Gavriluță în spate – și l-a executat pe Burtic: 2-1.

Ripensiștii au știut să țină de acest avantaj, deși alb-violeții s-au aruncat cu toate liniile în atac. Pe finalul partidei, Sorin Brîndescu l-a trimis în avanposturi chiar și pe fundașul central Gavriluță, însă fără succes. 2-1, iar finala din 2013 a Cupei României va fi reeditată, întrucât Ghiroda s-a impus în cealaltă semifinală, 3-1, pe terenul Unirii Sânnicolau Mare.

Ripensia Timișoara (antrenor Cosmin Stan): Rădulescu – Popa, Francescu, Nohai, Toma, Păscăleanu, Zaluschi, Luca, Briciu, Unureanu, Mediop. Au mai intrat Ciobai, Bobină, Rațiu și Firuț.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gavriluță, Rebenciuc, Taub – Naidin, Filimon – Vucea, Stancu, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat Budur, Ilie și Rus.

„Trebuia poate să vină și o înfrângere la un moment dat. Nu sunt dezamăgit, pentru că 70 de minute am controlat jocul tactic. Apoi, am fost destul de dezorganizați. Plus că l-am pierdut pe Naidin, care s-a accidentat, Gălan a fost de asemenea indisponibil. Iar programul nostru din ultima săptămână, a făcut ca finalul să nu îl ducem cu luciditate. Asta este, nu am făcut un obiectiv din Cupa României. Dar noi respectăm orice competiție, ne doream să câștigăm, dar așa a fost să fie. Felicităm Ripensia și îi urăm succes în continuare”, a declarat antrenorul lui ASU Politehnica, Sorin Brîndescu.

Liga a IV-a: Final de sezon plin de goluri! ASU Politehnica, la o victorie distanță de baraj

DSC_2125 (Medium)ASU Politehnica va reprezenta județul Timiș la barajul de promovare în Liga a III-a, în proporție de 95%. Prin victoria clară cu Orțișoara, alb-violeții își mențin avansul de 6 puncte în fața Ripensiei, cu 270 de minute înaintea finalului. Au rămas, așadar, trei etape din actualul sezon, iar la modul în care se marchează, mai-mai că ne pare rău că se apropie vacanța. În runda din weekend a fost egalat recordul de goluri, 52, consemnat în etapa a 29-a.

O rundă care s-a întins pe parcursul a cinci zile: miercuri-joi-vineri-sâmbătă-duminică. Și despre care vor vobi, în cele ce urmează, cifrele:

136 e numărul de goluri încasat până acum de CS Giroc. Trupa lui Dan Mita a primit 9 boabe joi, chiar pe teren propriu, în meciul cu Voința Mașloc;
112 e „borna” la care au ajuns primele două clasate, ASU Politehnica și Ripensia. La golaveraj, roș-galbenii stau însă mai bine: au primit doar 25 de goluri, față de… 26 ale alb-violeților;
52 e numărul de goluri marcate în această rundă, egalându-se, cum remarcam și în debutul articolului, recordul din etapa a 29-a. Un singur meci a ieșit din „tipar”, cel de la Jimbolia, unde Murani a obținut o victorie scurtă și surprinzătoare;
23 e numărul de goluri înscris de Octavian Drăghici pentru ASU Politehnica. Fostul prim-divizionar a urcat pe podium în ierarhia golgheterilor, remarcabil fiind însă că toate reușitele le-a semnat în retur. Și nu a evoluat decât în 13 meciuri, ajungând la o medie de 1.7 goluri pe partidă;
5 e numărul de goluri marcate de mijlocașul Dumbrăviței, Romică Corlățeanu, în succesul de duminică, cu Auto. Fotbalistul sosit în iarnă de la Giarmata nu mai punctase decât o dată pentru alb-verzi în actuala stagiune;

Dacă tot aminteam mai sus de ierarhia golgheterilor, să vedem cum arată ea după 31 de etape. Se anunță și aici un final încins de sezon, Briciu și Stoica revenind în cursă prin „dublele” realizate în această rundă:

32 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
29 goluri: Raul Briciu (Ripensia), Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița);
23 goluri: Octavian Drăghici (Politehnica);
21 goluri: Baranyi (Ghiroda);
20 goluri: B. Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
19 goluri: Jichici (Ghiroda);
16 goluri: S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda), Roman (Ghiroda), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda);
15 goluri: R. Mirciov (Pobeda), D. Băban (Jimbolia), Vucea (Politehnica);
14 goluri: St. Argatu (Murani), Sârbu (Sânnicolau Mare), Ciumacenco (Peciu Nou);
13 goluri: Fodor (Racovița);
12 goluri: Hoța (Peciu Nou), A. Nanu (Racovița);
11 goluri: Vântură (Mașloc), Țofei (Făget), Șchiopu (Racovița), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara), Ghinescu (Politehnica);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Hârdău (Jimbolia), M. Călin (Dumbrăvița), Giuricici (CFR), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Foldi (Șag);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Vișan (Gătaia), Deaconescu (Gătaia – 7 pentru Orțișoara), Oprea (Jimbolia);
8 goluri: Ștreangă (Dumbrăvița), Bartha (Pobeda), Cărpinișan (Sânnicolau Mare – 1 pentru Ripensia), Negru (Auto), Kosak (Orțișoara), Cosur (Mașloc), Palade (Racovița – 1 pentru Gătaia);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Ploscaru (Racovița), Duțu (Giroc), Anagor (Orțișoara), R. Costescu (Murani), Ungureanu (Ripensia), Kalapiș (Pobeda);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Moricz (Giroc), Gălan (Politehnica), A. Popa (Ripensia), Michi (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc), Telecican (Sânnicolau Mare), Corlățeanu (Dumbrăvița);
5 goluri: F. Tulcan (Politehnica), C. Toma (Ripensia), R. Buia (Gătaia), Al. Ionuț (Mașloc – 4 pentru Dumbrăvița), Mocanu (Făget), Zele (Ghiroda), Giurgiu (Dumbrăvița), D. Tulcan (Murani).

Rezultatele și marcatorii etapei a XXXI-a:

ASU Politehnica – Cocoșul Orțișoara 6-0 (Drăghici 4, Taub, Budur)
Timișul Șag – CS Ghiroda 2-3 (Blănaru, Foldi – Roman, Baranyi, Bârsanu)
CS Giroc – Voința Mașloc 0-9 (Stoica 2, Libong 3, Matei, David, Ardelean, Cosur)
Unirea Sânnicolau Mare – Progresul Gătaia 4-2 (Telecican, Michi, Novac 2 – Crainic)
Marcel Băban Jimbolia – AS Murani 0-1 (D. Tulcan)
CFR Timișoara – Ripensia Timișoara 1-4 (Grigoraș – Luca, Ungureanu, Briciu 2)
Progresul Racovița – AS Peciu Nou 4-2 (Fodor 2, Buzdugan, Palade – Duma, Ciumacenco)
Pobeda Dudeștii Vechi – Arsenal Flacăra Făget 5-1 (Tranculov 2, Kalapiș 2, C. Lungu – Neagu)
CS Dumbrăvița – Auto Timișoara 5-3 (Corlățeanu 5 – Schipor, Berar, Tănăsie)

Liga a IV-a: ASU Politehnica face scorul etapei, Dumbrăvița – în corzi

DSC_6233 (Medium)Etapa a XX-a din Liga a IV-a Timiş a adus victorii clare pentru primele două clasate, ASU Politehnica și Ripensia. Cele două s-au distanțat și mai mult de restul plutonului, după ce Dumbrăvița a înregistrat un eșec neașteptat la Racovița.

Liderul ASU Politehnica a punctat și în clasament, dar și la golaveraj, după 7-0 cu ultima clasată, Auto. Aceasta e cea mai clară victorie stagională pentru alb-violeți, ei depășind recordul meciului din tur cu formația din Freidorf, câștigat cu 7-1. Trupa lui Sorin Brîndescu pare de neoprit, demarând în trombă în retur: 16 goluri marcate și 3 primite în primele trei runde ale sezonului de primăvară.

Ripensia s-a întors cu trei puncte importante de la Sânnicolau Mare, la debutul lui Cosmin Stan în rolul de antrenor al roș-galbenilor. Scorul a fost net în favoarea timișorenilor – 3-0 – însă meciul n-a fost la fel de liniștit ca o plimbare pe malul Arancăi. Ambele combatante au încheiat meciul în 10 oameni. Ex-ripensistul Michi și Zaluschi au avut o altercație în urma căreia ambii au fost trimiși de timpuriu la cabine.

CS Dumbrăvița, formația care la startul returului constituia o reală amenințare pentru ASU Politehnica și Ripensia, traversează o pantă descendentă. După eșecul surprinzător de săptămâna trecută, 0-1 cu Șagul, chiar lângă Pădurea Verde, trupa lui Florin Macavei a cedat cu 2-4 la Racovița. Iar asta după ce a condus cu 2-0!

Ultima treaptă a podiumului e amenințată de Voința Mașloc, care după două sincope a revenit în zodia victorioasă, în fața formației din Peciu Nou. Al doilea gol al trupei lui Dani Rupa a fost marcat de portarul Cosmin Amarinei, din penalti. De altfel, goalkeeperul în vârstă de 26 de ani își câștigasei în trecut renumele de portar-golgheter, pe care pare să și-l recapete.

Prim pas greșit în retur pentru „cocoșii” lui Ghiță Chimiuc, „jumuliți” chiar în propria ogradă de CS Ghiroda. Trupa lui Remus Steop și Oli Trandu pare să îiși revină, încetul cu încetul. Transferul de la Mama Mia, Alin Mancaș, a marcat pentru a doua etapă consecutivă. În schimb, Baranyi a ajuns la trei meciuri consecutive cu gol marcat și urcă pe a treia treaptă a podiumului golgheterilor din Timiș.

Apropo de topul marcatorilor, fotoliul de lider e împărțit după această rundă de doi fotbaliști, Luci Stoica și Mediop. De remarcat ascensiunea lui Stelian Argatu, ajuns la borna 13 pentru Murani, în vreme ce Vucea a devenit, de sâmbătă, golgheterul liderului ASU Politehnica, depășindu-l pe Sergiu Iorgovan, indisponibil pentru acest retur de campionat. Una dintre marile speranțe ale fotbalului timișorean din urmă cu câțiva ani, Bogdan Moroșanu –  exponent al generației 1992 de la Poli – pare să se simtă în largul lui la Șag: patru goluri în trei partide.

Iată ierarhia actualizată a golgheterilor:

21 goluri: Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița), Ndiaye Mediop (Ripensia);
20 goluri: Raul Briciu (Ripensia);
13 goluri: Alexandru Baranyi (Ghiroda);
12 goluri: St. Argatu (Murani);
11 goluri: R. Mirciov (Pobeda), Vucea (Politehnica);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Vântură (Mașloc), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), S. Budur (Politehnica – 9 pentru Ghiroda), B. Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
9 goluri: Mezin (ex-Murani), Sârbu (Sânnicolau Mare), Țofei (Făget);
8 goluri: Hoța (Peciu Nou), Foldi (Șag), Ștreangă (Dumbrăvița), Ciumacenco (Peciu Nou), D. Băban (Jimbolia), Șandru (Murani – 7 pentru Orțișoara);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), Crețan (Gătaia), Bartha (Pobeda), Șchiopu (Racovița), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Ghinescu (Politehnica), A. Nanu (Racovița);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Fodor (Racovița), Roman (Ghiroda), Moricz (Giroc), Giuricici (CFR);
5 goluri: Ploscaru (Racovița), Coca (ex-Mașloc), Oprea (Jimbolia), Gălan (Politehnica), M. Călin (Dumbrăvița).

Rezultatele și marcatorii etapei a XX-a:

Progresul Gătaia – Flacăra Făget 0-2 (Mocanu, Bârză)
Voința Mașloc – AS Peciu Nou 2-0 (Șuleap, Amarinei)
Unirea Sânnicolau Mare – Ripensia Timișoara 0-3 (Mediop 2, Miron – ag.)
Timișul Șag – CFR Timișoara 3-1 (Moroșanu 2, G. Mihai – Mitre)
CS Giroc – AS Murani 1-1 (Duțu – St. Argatu)
Progresul Racovița – CS Dumbrăvița 4-2 (Nanu, Barboni, Râmneanțu, Jurj – M. Călin)
Cocoșul Orțișoara – CS Ghiroda 0-2 (Mancaș, Baranyi)
Pobeda Dudeștii Vechi – Marcel Băban Jimbolia 0-0
ASU Politehnica – Auto Timișoara 7-0 (Drăghici 2, Rus 2, Vucea, Budur, C. Ion)

Liga a IV-a: ASU Politehnica rămâne lider înaintea derby-ului cu Ripensia

DSC_4855 (Medium)După 97 de zile de pauză hibernală, s-a ridicat cortina în eșalonul al patrulea din Timiș. Sâmbătă s-a dat startul poate celui mai interesant retur din ultimii 25 de ani. Duelul dintre ASU Politehnica și Ripensia atrage atenția mai mult decât oricând spre acest eșalon. 12 din 18 competitoare efectuează cantonamente în perioada de iarnă (record absolut). Sunt atrași jucători cu nume, CV impresionant, experiență chiar europeană. O imagine de ansablu al eșalonului de top al Timișului care sfidează „tabloul de familie” al unui fotbal românesc bolnav, insolvent, corupt, restanțier atât financiar, cât și calitativ.

Să ne axăm însă pe prima rundă a returului, consumată integral sâmbătă, cu cinci jocuri desfășurate la ora 11 și alte patru la ora 15.

Ripensia a trecut pe primul loc preț de câteva ore, după victoria la scor de tenis de la Giroc. Formația locală a fost preluată din această iarnă de Dan Mita, personaj ancestral al D-ului timișean, fost la Modern, Șoimii Textila, Bere Timișoara, Tipomic, Informatica sau Cerneteaz, în decurs de două decenii. Lotul subțire pe care îl are la dispoziție n-a rezistat decât 53 de minute în fața Ripensiei, care s-a dezlănțuit apoi în ultima jumătate de oră: 6-1.

ASU Politehnica avea să revină însă în fotoliul de lider, după 3-1 cu CS Ghiroda, în derby-ul etapei. Prima repriză a aparținut în totalitate alb-violeților, care au surprins prin ușurința cu care penetrau defensiva formației în fața căreia anul trecut pierdeau „biletul” pentru barajul de promovare. Doar unul dintre nou-veniții din această iarnă a fost titular în formația timișoreană, fundașul dreapta Alex Contescu. În repriza a doua, și-au mai consemnat debutul în alb-violet Tavi Drăghici, Sebastian Budur și Cosmin Ion.

Salutăm al doilea punct stagional obținut de Auto Timișoara, într-o locație nesperată, Dudeștii Vechi. Și precedentul îl obținuse tot în deplasare, 2-2 la Peciu Nou, în runda a opta. Ar putea fi începutul unei campanii salvatoare pentru „mecanici”?

Formația cu cele mai multe mișcări de trupe, AS Murani, se anunță a fi o forță în sezonul de primăvară. 4-1 sâmbătă, la Racovița, cu un gol din penalti marcat de poate cel mai sonor transfer din această iarnă în Liga a IV-a Timiș, Dorel Stoica. Ajuns la 36 de ani, el a trecut, printre altele, pe la Universitatea Craiova, Steaua și Dinamo, a strâns 159 de meciuri și 15 goluri în elită, și patru meciuri cu un gol marcat în naționala României.

Să privim însă puțin mai atent spre băncile tehnice, deoarece în această primă rundă și-au făcut apariția câteva figuri noi. Nu mai puțin de șase antrenori au debutat la noile lor echipe: Sorin Brîndescu (ASU Politehnica), Remus Steop (CS Ghiroda), Adrian Șețu (AS Murani), Dan Mita (CS Giroc), Octavian Roșca (Progresul Gătaia) și Andrei Militaru (Auto Timișoara).

O etapă bogată în goluri (37 în total), 16 din cele 18 divizionare D reușind să marcheze măcar o dată. Excepțiile s-au numit CFR Timișoara (deraiată violent de Dumbrăvița, chiar la Gara Mare) și Flacăra Făget, învinsă la limită de Orțișoara lui Chimiuc.

În clasamentul golgheterilor, continuă o interesantă luptă la vârf. Primii trei marcatori ai acestui eșalon au punctat câte o dată în prima rundă a primăverii. Notăm și prima reușită a liderului ierarhiei, Lucian Stoica, în tricoul noii sale echipe, Voința Mașloc. Iată clasamentul actualizat al golgheterilor după 18 runde:

21 goluri: Lucian Stoica (Mașloc – 20 pentru Dumbrăvița);
19 goluri: Raul Briciu (Ripensia), Ndiaye Mediop (Ripensia);
11 goluri: Rafael Mirciov (Pobeda), Alexandru Baranyi (Ghiroda);
10 goluri: Iorgovan (Politehnica), Vântură (Mașloc), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda);
9 goluri: S. Budur (Politehnica – toate pentru Ghiroda), Argatu (Murani), Mezin (ex-Murani), Sârbu (Sânnicolau Mare), Vucea (Politehnica);
8 goluri: Hoța (Peciu Nou), Foldi (Șag), Țofei (Făget), Ștreangă (Dumbrăvița), Ciumacenco (Peciu Nou);
7 goluri: Ionaș (ex-Politehnica), D. Băban (Jimbolia), Crețan (Gătaia), Bartha (Pobeda), Șchiopu (Racovița), Șandru (Murani – toate pentru Orțișoara), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Ghinescu (Politehnica), Moroșanu (Șag – 6 pentru Racovița);
6 goluri: Blaga (Pobeda), Fodor (Racovița), Roman (Ghiroda), Moricz (Giroc), Nanu (Racovița);
5 goluri: Giuricici (CFR), Ploscaru (Racovița), Coca (ex-Mașloc), Oprea (Jimbolia);
4 goluri: Gălan (Politehnica), Bratan (Pobeda), Radu (Sânnicolau Mare), Cătău (Giroc), Barburescu (Ripensia), Soreanu (Giroc), Dancia (Gătaia), A. Ionuț (Mașloc – toate Dumbrăvița), Diaconescu (Orțișoara), Chitescu (ex-Șag), Cosur (Mașloc), Prelipceanu (Murani), Ungur (Ripensia), Bârsan (Giroc), Jichici (Ghiroda), Zele (Ghiroda), D. Tulcan (Murani), Popa (Ripensia), Giurgiu (Dumbrăvița), Negru (Auto).

Rezultatele și marcatorii etapei a XVII-a:
Progresul Gătaia – Voința Mașloc 1-1 (Horț – L. Stoica )
Unirea Sânnicolau Mare – AS Peciu Nou 4-1 (Cărpinișan 2, Galea, Novac – Ciumacenco)
CS Giroc – Ripensia Timișoara 1-6 (Vătafu – C. Toma, Rațiu, Ungureanu, Popa, Briciu, Mediop)
Timișul Șag – Marcel Băban Jimbolia 2-2 (Moroșanu, Costescu – Hârdău, Oprea)
CFR Timișoara – CS Dumbrăvița 0-7 (M. Călin 3, Corlățean, Z. Kovacs 2, Giurgiu)
Pobeda Dudeștii Vechi – Auto Timișoara 1-1 (Mirciov – Negru)
Cocoșul Orțișoara – Flacăra Făget 1-0 (Stanciu)
Progresul Racovița – AS Murani 1-4 (Palade – Radosav, D. Stoica, Mariș, Covaci)
ASU Politehnica – CS Ghiroda 3-1 (Ghinescu, Ilie, Rebenciuc – Baranyi)