Marius Sârbu: „Posesia noastră a fost undeva la 70-80%”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Cetate Deva e prima echipă care părăsește Timișoara neînvinsă în această ediție din C4. Fie că a jucat pe „Știința” sau pe „Dan Păltinișanu”, liderul ASU Politehnica își adjudecase toate punctele puse în joc în propriul fief, însă doar până la întâlnirea cu hunedorenii. Deși a condus cu 2-0, a beneficiat de un penalti la 2-1 și a avut superioritate numerică în ultimul sfert de oră, gruparea alb-violetă s-a recunoscut la final învinsă de elevii lui Marius Sârbu, care au controlat autoritar partida, având de partea lor o posesie zdrobitoare.

Antrenorul Devei, Marius Sârbu, s-a declarat extrem de mulțumit de jocul prestat de echipa sa ieri, pe „Știința”.

„De doi ani și jumătate, muncim și ziua, și noaptea, pentru a ajunge la un astfel de nivel. Dacă analizăm acest joc, cred că posesia noastră a fost undeva la 70-80%. Nu cred că sunt subiectiv dacă spun că am controlat prima repriză, însă pe o greșeală de marcaj, plus o execuție foarte frumoasă a lui Bădăuță, gazdele au condus. Am avut și puțin noroc, portarul nostru a parat un penalti, dar în repriza a doua am dominat extrem de clar. Am avut încredere în planul tactic pregătit de noi, nu știu câte echipe au încercat să abordeze meciurile cu pressing ultraofensiv și posesie la risc, ne-a ieșit jocul, am avut încredere în băieți. Am demonstrat că suntem o echipă care practică un fotbal de calitate. Am avut controlul posesiei chiar și în zece oameni”, a declarat Sârbu.

Tehnicianul oaspeților e de părere că nu doar oboseala alb-violeților a făcut diferența în jocul de ieri.

„Nu pot să îmi dau cu părerea despre echipa adversă. Eu îi cunoșteam foarte bine, i-am analizat și individual, și colectiv. Cred că diferența a fost făcută de încrederea pe care am avut-o în planul nostru tactic, jocul nostru pe parte ofensivă și defensivă a ajuns la un nivel calitativ foarte bun. Jucătorii se simt din ce în ce mai bine între ei, suntem o familie, avem încredere unii în alții. Nu e chiar așa ușor să revii de la 0-2. Asta înseamnă forță, mentalitate. Avem și un plus de experiență, care ne-a ajutat să câștigăm un meci foarte important pentru noi”, a mai spus Sârbu.

Antrenorul hunedorenilor a ținut să felicite publicul timișorean, deși în timpul meciului a avut mai multe dispute verbale cu spectatorii din spatele băncii de rezerve, exemplu preluat și de jucătorii de la Cetate, care mai ales în finalul de partidă au avut mereu ceva de împărțit cu cei aflați dincolo de gard.

„Vreau să felicit echipa gazdă și, în primul rând, această galerie, care face fotbalul și mai frumos. Felicitări gazdelor pentru organizare și pentru acest public minunat. Nici în Liga I nu prea vezi spectatori cu o asemenea cultură fotbalistică. Sigur că în timpul jocului mai sunt nervi, mai sunt contre, dar important e ca la final să ne strângem mâna”, a mai spus Marius Sârbu.

ASU Politehnica, întoarsă de la 2-0, în superioritate numerică, de Cetate Deva

DSC_0049 (Medium)ASU Politehnica a pierdut astăzi primele puncte stagionale pe propriul teren. Alb-violeții au fost învinși cu 3-2 de Cetate Deva, după ce au condus cu 2-0, au ratat un penalti la 2-1 și au avut superioritate numerică aproape 20 de minute. Formația hunedoreană a dominat clar la capitolul posesie, dar și-a dat în petec pe final, prin tragerile exagerate de timp și chiar prin trivialitățile pe care jucătorii pregătiți de Marius Sârbu le-au adresat fanilor de pe „Știința”.

Începutul meciului de astăzi le-a amintit suporterilor alb-violeți de meciul cu Performanța Ighiu. Poliștii au perforat de două ori, în ceva mai mult de un sfert de oră, o defensivă ce nu mai fusese răpusă de cinci meciuri. În minutul 9, Alexandru Bădăuță a deschis scorul, cu un șut superb, la colțul lung, de la marginea careului, la care portarul Raț nu a avut replică. Apoi, în minutul 17, același Bădăuță a scuturat plasa, din semifoarfecă, de la 6 metri, după o recentrare de pe dreapta a lui Țugui.

Asemănările cu meciul contra Ighiului s-au oprit însă aici. Deva a redus din diferență extrem de rapid, în minutul 21, atunci când Făgărășanu a deviat în poartă centrarea din corner a căpitanului Vajda. Din acel moment, elevii lui Marius Sârbu au pus stăpânire pe joc, au ținut mai mult posesia, în vreme ce alb-violeții găseau din ce în ce mai greu drumul spre poarta lui Raț. Totuși, victoria putea fi securizată în mare măsură în ultimul minut al primei reprize, atunci când mijlocașul dreapta al Devei, Șaucă, a comis un henț în propria suprafață de pedeapsă, iar centralul a indicat punctul cu var. Bădăuță nu a reușit să-și treacă însă în cont „tripla”, execuția sa fiind ghicită de Raț.

În repriza secundă, Deva și-a intensificat dominarea. Formația lui Marius Sârbu și-a valorificat din plin plusul de prospețime, după ce în weekend nu a avut meci, în vreme ce timișorenii au avut parte de o deplasare epuizantă, la Ineu. Alb-violeții nu și-au mai creat situații de a marca, în vreme ce devenii au lovit oarecum firesc, în conformitate cu cursul jocului. În minutul 75, Lintaru a marcat pentru 2-2, însă tot el a văzut, un minut mai târziu, al doilea galben, pentru o simulare. Deși n-a protestat pentru al doilea avertisment, experimentatul atacant s-a lăsat greu convins să părăsească terenul.

Practic, de aici a început și circul ieftin al vizitatorilor, care au abuzat de trageri de timp (la un moment dat, trei jucători s-au prăbușit, concomitent, acuzând crampe musculare), au purtat dialoguri cu spectatorii, prin vocea antrenorului Marius Sârbu, totul pentru a intensifica gradul de nervozitate al jucătorilor timișoreni. Elevii lui Brîndescu nu au reușit să găsească drumul spre poartă nici în superioritate, iar pe contraatac, Făgărășanu a făcut 3-2 pentru Deva, în minutul 90, după o centrare de pe dreapta a lui Șaucă, respinsă greșit de defensiva polistă.

S-a încheiat 3-2 pentru Cetate Deva, însă ASU Politehnica rămâne într-o postură totuși favorabilă în lupta pentru promovare. Alb-violeții rămân lideri, la un punct în fața Performanței Ighiu, care s-a impus în deplasarea de la Cugir, cu 2-1, după ce a fost condusă cu 1-0. Pentru trupa din Cugir, șansele la promovare se micșorează considerabil.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Fișteag – Stefanovici, Gălan (cpt.), Todorov, Taub – Bilia – Sulea, Marin, Țugui, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Birău, Giuricici, Vucea și Stancu.

Cetate Deva (antrenor Marius Sârbu): Raț – Kelemen, Dosan, Doda, Doboș – Buzducea, Făgărășanu, J. Vajda (cpt.), Șaucă – Pribac, Lintaru. Au mai intrat Suciu, Grunță și Chelariu.

Examen dificil pentru ASU Politehnica! Liderul din C4, vizitat de cea mai în formă echipă a returului

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va avea parte de un meci extrem de dificil mâine după-amiază, pe „Știința”, în etapa a 27-a din C4. Alb-violeții vor fi vizitați de Cetate Deva, echipa cu cea mai bună linie de clasament în sezonul de primăvară și singura care nu a simțit gustul înfrângerii în 2016. Hunedorenii, deși aparent fără un obiectiv propriu-zis pentru acest final de campionat, doresc să își confirme forma bună și la Timișoara și să răzbune eșecul din tur, de pe teren propriu.

La doar trei zile după dificila deplasare de la Ineu, acolo unde a câștigat in extremis, în minutul 90+2, ASU Politehnica va avea din nou parte de un meci tare. Pe „Știința” sosește liderul clasamentului din retur, Cetate Deva, o formație ce e invincibilă în 2016. Trupa pregătită de Marius Sârbu a acumulat 24 de puncte în sezonul de primăvară, cu unul mai mult decât Performanța Ighiu și cu trei în plus față de liderul de facto al ierarhiei, pe care îl vor înfrunta mâine.

„Noi ne dorim să facem un joc bun şi sperăm să obţinem puncte. Nu avem nicio presiune şi sunt singur că jucătorii vor arăta că cele 10 meciuri fără înfrângere au venit după o muncă corectă. Întâlnim o echipă bună, ofensivă, cu un joc modern însă care în tur nu cred că ne-a învins meritat”, a declarat Marius Sârbu, pentru hunedoarasport.

În meciul din tur, de la Deva, amintit de tehnicianul hunedorenilor, ASU Politehnica s-a impus dramatic, cu 3-2, după ce fusese egalată de la 2-0. La 13 noiembrie, alb-violeții deschideau scorul sub Cetate prin Vucea, în minutul 33, pentru ca în minutul 49, Ghinescu să dubleze avantajul vizitatorilor. A urmat însă o revenire spectaculoasă a gazdelor, care au marcat prin Făgărășanu (min. 70) și Pribac (min. 82), egalând astfel situația pe tabelă. Timișorenii au reușit, chiar și în aceste condiții, să găsească energia necesară pentru golul victoriei, semnat de Tulcan, în minutul 88.

Devenii sosesc la Timișoara fără două piese de bază. E vorba despre Mario Bodea, suspendat, și Bogdan Mintaș, care s-a accidentat grav la un antrenament și e suspect de ruptură de ligamente. În schimb, alb-violeții nu au absențe pentru această partidă, în care vor reveni Marius Marin și Marco Giuricici, suspendați în meciul de sâmbătă, de la Ineu.

Partida ASU Politehnica – Cetate Deva se va disputa mâine, de la ora 18, pe stadionul „Știința”. Meciul va putea fi urmărit în format live text, pe sspolitehnica.ro, dar și live video, pe site-ul Radio Timișoara, la adresa http://radiotimisoara.ro/video/.

Știri din C4 | Final de vacanță! Hunedoara și Deva, printre cele mai grăbite echipe

©  Emanuel Titus Iliesi

Cetate Deva reia pregătirile încă de luni, 11 ianuarie (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

Vacanța de iarnă se apropie de final pentru fotbaliștii din eșalonul al treilea. Cele mai multe grupări din C4 au fixată ca dată de reunire ziua de luni, 18 ianuarie. Chiar și așa, câteva dintre componentele seriei sunt mai grăbite, urmând a relua pregătirile chiar de săptămâna viitoare. E cazul celor două formații din județul Hunedoara, care se vor reuni luni, respectiv marți.

Cetate Deva
Nou-promovata va efectua primul antrenament din 2016 luni, 11 ianuarie. Lotul pregătit de Marius Sârbu va suferi o serie de modificări, deocamdată fiind oficializate doar despărțirile, șase la număr. Astfel, devenii au ales să-i pună pe liber pe portarul Iancău și jucătorii de câmp Șumuțiu, Firan, Șoit, Pârva și Mariș. Deocamdată, antrenorul Devei nu dorește să dezvăluie numele nou-veniților, care vor fi anunțați abia după ce vor semna cu Cetate.

„În locul lor vom aduce alţii, avem deja perfectate înţelegeri cu doi fotbalişti, un portar şi un fundaş central, iar cu alţi trei suntem în discuţii destul de avansate. Nu vă dau încă numele lor până nu sunt semnate actele, ştiţi cum e, că se mai pot băga şi alţii pe fir. Pe lângă aceştia dorim oricum să promovăm la echipa mare trei – patru jucători de la centrul nostru de copii şi juniori”, a declarat Marius Sârbu, pentru glasul-hd.ro.

În perioada 22-29 ianuarie, Cetate va efectua un stagiu de pregătire centralizată în stațiunea Arieșeni. De asemenea, Deva a perfectat deja o serie de amicale, printre adversare numărându-se și câteva colege de serie: CSM Lugoj, Performanța Ighiu, Măgura Cisnădie sau FC Hunedoara.

CSO Filiași
Doljenii se vor reuni, la fel ca multe dintre componentele Seriei a IV-a, la data de 18 ianuarie. Prima parte a pregătirii va fi efectuată pe arena „Chimia” din Ișalnița, acolo unde echipa și-a susținut în acest sezon meciurile de pe teren propriu. Apoi, CSO va merge într-un stagiu de pregătire la Baia de Aramă.

La capitolul noutăți, putem nota deocamdată doar sosirea fundașului Răzvan Istudor, ultima oară la Metropolitan Ișalnița. Oficialii grupării doljene spun însă că în retur se va pune mare accent pe juniorii născuți în Filiași, în condițiile în care de la anul echipa va reveni în localitatea de baștină.

„Strategia noastră este ca în viitor echipa să fie formată din fotbaliștii din Filiași și din comunele din împrejurimi. Suporterii trebuie să se identifice cu echipa, de aceea e nevoie să promovăm copiii orașului. De plecat nu am stabilit nimic până acum. O să vedem după 18 ianuarie cine va continua cu noi și cine nu. Planul nostru este să pregătim echipa pentru campionatul următor, fiind convins 100% că vom juca în Filiași, pentru că terenul va fi gata la finalul primăverii. În ceea ce privește acest sezon, sunt convins că vom urca în clasament și că vom termina pe o poziție bună, pentru că Ionel Luță va pregăti bine echipa în această iarnă”, a declarat președintele lui CSO Filiași, Florin Spânu, pentru gds.ro.

Național Sebiș
Formația ce va fi pregătită din această iarnă de Adrian Neaga și-a fixat deja reperele din următoarea perioadă. Lotul se va reuni pe 18 ianuarie, iar în perioada 25 ianuarie – 5 februarie, echipa va fi cantonată la Băile Tușnad. În stațiunea din Harghita, arădenii vor disputa câteva amicale puternice, cu divizionare secunde, fiind deja bătute în cuie întâlniri cu FC Brașov, Unirea Tărlungeni și CS Mioveni.

Până la această oră, la Național Sebiș au sosit trei jucători: portarul Bujor, Săulescu și juniorul Tomșa.

FC Hunedoara
Puține noutăți ne vor răzbate dinspre arena „Michael Klein” în următoarele săptămâni. Iar asta deoarece antrenorul Adrian Iencsi se va baza, în mare măsură, pe același lot de jucători ca în turul campionatului, până în acest moment neînregistrându-se nicio plecare și nicio sosire. Alb-albaștrii se numără printre cele mai grăbite echipe din serie, urmând a relua pregătirile marți, 12 ianuarie, iar pregătirea fizică se va desfășura pe plan local.

CSU II Craiova
Trei jucători din lotul „satelitului” au fost convocați la naționala U19 a României. E vorba despre Alin Manea, Andrei Burlacu și Raul Hreniuc, care se vor efectua alături de ceilalți tricolori un stagiu de pregătire în Cipru în perioada 18-30 ianuarie.

În ceea ce privește echipa, lucrurile sunt neclare, ir asta și din cauza situației incerte de la prima echipă. Antrenorul din tur al „satelitului”, Daniel Mogoșanu, va fi cel mai probabil promovat la echipa din Liga I. Cert e că de la formația secundă vor fi promovați cinci tineri: Laurențiu Popescu, Andrei Vlad, Robert Petre, Cosmin Ciocoteală și Andrei Burlacu.

Marius Sârbu: „În repriza a doua, am dominat copios”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Cetate Deva a pus mari probleme liderului ASU Politehnica, în jocul disputat ieri, pe terenul hunedorenilor. Formația pregătită de Marius Sârbu a revenit de la 0-2, însă alb-violeții au găsit forța de a marca golul victoriei pe final de întâlnire.

Antrenorul gazdelor e însă de părere că echipa sa merita mult mai mult din această dispută, ținând seama de aspectul jocului.

„Dacă ne uităm la tabelă, e un eșec, dar jocul eu zic că l-am controlat din toate punctele de vedere. În prima repriză, după aspectul jocului, poziționarea în teren, am avut undeva la 60-40%, în repriza secundă am dominat copios. Nu e cazul să comentăm arbitrajul,poate nici brigada nu a fost foarte concentrată, dar eu zic că a fost o greșeală flagrantă la golul al doilea marcat de oaspeți. Jucătorii noștri au reușit să revină la 2-2, pe fondul unui joc foarte bun, posesie, ocazii foarte multe. Nu am reușit, din păcate, să salvăm măcar un punct, deși din punctul nostru de vedere cred că am controlat cu autoritate jocul”, a spus la final Marius Sârbu.

Tehnicianul Devei consideră că jocul echipei sale e în creștere, iar echipa sa trebuie să rămână concentrată la îmbunătățirea lui permanentă.

„Din punctul mei de vedere, trebuie să avem o gândire cât mai echilibrată, să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem modești și să ne concentrăm cel mai mult pe aspectul jocului. Noi, în vestiar, știm că jocul nostru e în creștere, suntem mândri că am dominat o echipă care află pe primul loc. Trebuie să ne adunăm și să ne concentrăm asupra jocului nostru, pentru că obiectivul nostru e menținerea în Liga a III-a și practicarea unui joc cât mai frumos, care să aducă lume la stadion, așa cum a fost astăzi”, a mai spus Sârbu.

Chiar dacă ASU Politehnica e liderul detașat din C4, Marius Sârbu nu consideră că alb-violeții au fost cel mai periculos adversar pe care Deva l-a întânit în acest tur de campionat, deși apreciază tot ceea ce face gruparea de pe „Știința”.

„Nu cred că Poli a fost cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit. Sigur, pentru noi a fost și o perioadă de acomodare cu Liga a III-a, am adaptat din mers. Dacă în Liga a IV-a ne-am bazat pe o posesie progresivă, acum jucăm ceva mai echilibrat. Jocul nostru a fost în creștere în ultimele etape, dar poate neșansa și lipsa de concentrare la finalizare au făcut să nu câștigăm. De această dată, am întâlnit o echipă foarte organizată și concentrată, dar pe care noi am dominat-o. Îi felicit pentru tot ce fac la Timișoara, pentru acest public minunat care îi susține meci de meci, îl felicit pe domnul profesor Brîndescu. Poli e o echipă frumoasă, care face mult bine fotbalului. Și noi trebuie să fim mândri că jucăm fotbal la un nivel totuși destul de înalt”, a mai spus Marius Sârbu.

Vineri 13, cu noroc pentru lider: Cetate Deva – ASU Politehnica 2-3

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a obținut o victorie extrem de importantă în deplasarea de astăzi, de la Deva, care o menține pe prima poziție în C4, cu avansul de trei puncte câștigat din etapa trecută. Alb-violeții s-au impus dramatic, cu 3-2, în fața celor de la CNS Cetate, la capătul unui meci în care gazdele au revenit de la 0-2, erau pe val și puteau da chiar și lovitura câștigătoare.

ASU Politehnica a început bine meciul de sub Cetate, a dominat teritorial și și-a creat câteva ocazii bune, prin Vucea și Giuricici. Apoi, în minutul 23, Ghinescu a tras din unghi, portarul Iancău a atins balonul și l-a deviat în bara de la colțul scurt. Golul plutea în aer și a venit în cele din urmă în minutul 33, atunci când Giuricici a insistat la o minge în flancul drept, a așezat pentru Vucea, care a tras cu sete, fără preluare, în colțul lung. Până la pauză, gazdele au avut o singură ocazie importantă, în minutul 39, atunci când Făgărășanu a centrat de pe dreapta, iar lovitura de cap a lui Lintaru, din apropiere, a trecut milimetric pe lângă poartă.

Repriza secundă a început perfect pentru timișoreni, care au marcat pentru 2-0 în minutul 49, prin Ghinescu, lansat excelent de nou-intratul Tulcan. A fost însă momentul pasului înapoi pentru poliști, care s-au lăsat dominați minute bune de jucătorii gazdelor. Deva a prins din ce în ce mai mult curaj, iar golul din minutul 70 al lui Făgărășanu a venit firesc. Hunedorenii au forțat și mai mult, alb-violeții se găseau din ce în ce mai greu pe teren, iar în minutul 82, Lintaru a reușit egalarea, cu o lovitură de cap.

În minutele de final, Poli a arătat însă tărie de caracter, a reușit să se adune din mers și să înscrie golul victoriei, în minutul 88, prin Tulcan, care a tras din drop, de la 14 metri, fără speranțe pentru Iancău.

O victorie importantă, dedicată celor 95 de ani pe care Universitatea Politehnică îi sărbătorește în această săptămână.

Cetate Deva (antrenor Marius Sârbu): Iancău – Grunță, Boldea, Dosan, Doboș – Făgărășanu, Buzducea, J. Vajda (cpt.), Șaucă – Pribac, Lintaru. Au mai intrat Suciu, Kelemen, Șoit și Șumuțiu.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Bilia, Gălan (cpt.), Taub – M. Stancu – Ghinescu, Giuricici, D. Codrea, Vucea – Bădăuță. Au mai intrat Tulcan, Marin, Birău și Țugui.

ASU Politehnica vizitează o formație neînvinsă de cinci etape

CNS-Cetate-Deva-CS-Ineu-09.10.2015-13-660x330ASU Politehnica va evolua vineri, de la ora 14, în deplasare, tot cu o nou-promovată în Liga a III-a, Cetate Deva. Cele două formații au avut starturi diferite de sezon, alb-violeții ocupând detașat prima poziție, după 11 etape scurse din campionat, în timp ce gruparea de sub Cetate ocupă abia locul 11, cu 10 puncte acumulate. Totuși, formația pregătită de Marius Sârbu s-a dovedit în ultima vreme greu de învins, înregistrând un șir de cinci meciuri consecutive fără eșec.

După dispariția divizionarei secunde Mureșul Deva, la finele sezonului 2011/2012, reședința județului Hunedoare n-a mai figurat pe harta fotbalului profesionist. Totul până în această vară, când CNS Cetate a câștigat detașat seria din Liga a IV-a, iar apoi a obținut o promovare en fanfare la baraj, după 8-2 și 3-1 cu laureata județului Gorj, Gilortul Târgu Cărbunești.

Deva a abordat noua stagiune cu „scheletul” care a reușit promovarea, format dintr-o serie de jucători cu mare experiență chiar la nivelul ligii secunde, cum sunt Vajda, Lintaru, Suciu sau Pribac. Printre puținele transferuri realizate în vară, le putem remarca pe cele ale lui Șaucă (Arieșul Turda), Făgărășanu sau Șoit (ambii de la FC Hunedoara), dar și cele ale unor tineri fotbaliști din zona Timișoarei: Boldea, Grunță și Budriș (LPS Banatul), Firan (Millenium Giarmata).

Trupa pregătită de Marius Sârbu a început destul de timid sezonul. În cele 11 etape scurse până acum, Deva a înregistrat doar două victorii, 3-1 în prima rundă cu CSO Filiași și 1-0 în etapa a 7-a cu CS Ineu. Hunedorenii traversează o perioadă relativ bună, cinci meciuri la rând fără înfrângere. Ce-i drept, în ultimele patru s-au înregistrat remize.

Ultima, săptămâna trecută, la Cisnădie, acolo unde Măgura și Cetate au încheiat cu scor alb, 0-0. Antrenorul Marius Sârbu a utilizat următoarea formulă: Iancău – Grunță, Dosan, Boldea, Doboș – Vajda, Buzducea – Șaucă, Ungureanu, Pribac – Lintaru. Au mai intrat Kelemen, Făgărășanu și Suciu.

Pe teren propriu, Deva a pierdut până în prezent 7 puncte din cinci meciuri disputate. Pe lângă victoriile mai sus amintite, cu Filiași și Ineu, am mai consemnat un 1-1 în urmă cu două săptămâni, cu Mama Mia Becicherecu Mic, dar și două eșecuri, 0-2 cu Pandurii II și 1-3 cu Național Sebiș.

Partida CNS Cetate Deva – ASU Politehnica se va disputa vineri, de la ora 14.

Foto: servuspress.ro

Liga a III-a | „Grosul” etapei a 7-a se joacă mâine; ASU Politehnica revine pe „Știința”

Caravana Ligii a III-a a ajuns în pragul etapei a 7-a, în seria a IV-a fiind programate mâine după-amiază nu mai puțin de cinci partide. Cel mai interesant duel se anunță cel de la Gara Mare, acolo unde Mama Mia Becicherecu Mic va primi vizita liderului Național Sebiș. Sâmbătă vom avea două jocuri, polul de interes fiind captat de cel de pe „Știința”, unde ASU Politehnica va primi vizita „satelitului” celor de la Pandurii II.

Avem parte, fără îndoială, de un campionat interesant în C4, cu rezultate imprevizibile și o aglomerație mare în zona de vârf a clasamentului. Dacă privim spre ierarhia publicată mai jos, observăm că ocupanta locului 7, Metalurgistul Cugir, e la o victorie distanță de liderul Sebiș. Dar și faptul că nu mai puțin de patru echipe au acumulat câte 12 puncte după șase runde.

***

Cel mai interesant meci al etapei se anunță cel de mâine după-amiază, de la Gara Mare. Pe bătrâna arenă CFR se vor întâlni Mama Mia Becicherecu Mic și Național Sebiș, două formații ce s-au aflat în prim-planul seriei și în sezonul trecut. Trupa lui Sorin Bălu e pe cai mari, după obținerea celui de-al patrulea succes consecutiv sâmbătă, la Hunedoara. Tot patru victorii la rând are și Sebișul lui Călin Cojocaru, arădenii profitând de „nebunia” din etapa trecută, dar și de pauza avută de ASU Politehnica, runda a 7-a găsindu-i în postură de lider.

„Conducerea nu ne-a trasat ca obiectiv promovarea, dar ambiția mea și, sper, și a băieților este să câștigăm toate meciurile și să fim pe primul loc la finalul sezonului. Am câștigat și din punct de vedere al imaginii, mutându-ne în centrul orașului Timișoara, pe arena „CFR”, acolo unde atât eu, cât și colegul meu, Narcis Petre, am jucat mulți ani. Ne facem mult mai bine treaba acolo, jucătorii ajung repede la antrenamente, e cu totul altceva decât locația unde am funcționat până în acest an”, spune Sorin Bălu, într-o declarație consemnată pentru sportarad.ro.

Mama Mia nu se va putea baza în continuare pe căpitanul Laurențiu Telescu, suspendat, dar nici pe juniorul Motreanu, selecționat în naționala U17 a României.

***

Lugojul joacă din nou pe teren propriu, de această dată în compania unui adversar în fața căruia pornește clar cu prima șansă. Chiar dacă a început să „miște” în ultimele etape, Minerul Motru rămâne la îndemâna unei echipe precum CSM, spaima pretendentelor la primele locuri. În ultimele două jocuri de pe „Tineretului” trupa lui Cosmin Petruescu a răpus ASU Politehnica și Metalurgistul Cugir, astfel că e greu de crezut că gorjenii vor scăpa ieftin de pe malul Timișului.

***

Un duel al suferinței e programat mâine, la Deva. Nou-promovata Cetate vine după o serie neagră, cu patru înfrângeri la rând. Eșecul de săptămâna trecută, de la Ighiu, a determinat unele „schimbări de ordin administrativ” la gruparea hunedoreană, anunțate printr-un comunicat de presă în cursul acestei săptămâni. Interesant e că aceste măsuri sunt ținute secrete de către deveni. „Preferăm să nu facem publice deciziile luate, pentru a evita interpretările tendenţioase şi a menţine liniştea şi stabilitatea în vestiar”, a explicat antrenorul Marius Sârbu, pentru mesagerulhunedorean.ro.

Șansa redresării pentru băieții din Deva poate fi vizita de mâine a Ineului, „lanterna roșie” a campionatului, cu doar un punct acumulat în cinci partide și un golaveraj dezastruos: 1-10.

***

Sâmbătă, ASU Politehnica revine pe „Știința”, pentru un al treilea duel cu o formație din zona Olteniei în patru meciuri disputate pe teren propriu. Pandurii II Târgu Jiu e una dintre echipele cele mai imprevizibile bale campionatului, forma echipei pregătite de Claudiu Mocioi depinzând mult de „ajutorul” primit de la prima echipă. În acest weekend, e totuși greu de crezut că „satelitul” va beneficia de jucători din Liga I, Pandurii aflându-se în cantonament la Brașov, unde va și susține sâmbătă un test cu Metaloglobus București.

Iată programul complet al etapei a 7-a:

Mâine, ora 15
CSM Lugoj – Minerul Motru
Măgura Cisnădie – FC Hunedoara
Mama Mia Becicherecu Mic – Național Sebiș
CSU II Craiova – Performanța Ighiu
Cetate Deva – CS Ineu

Sâmbătă, ora 15
Metalurgistul Cugir – ACSO Filiași
ASU Politehnica – Pandurii II Târgu Jiu

Millenium Giarmata stă

Liga a III-a | Mama Mia produce primul eșec pentru Pandurii II; Sebiș e lider pentru o zi

DSCF0066 (Medium)

Trei succese consecutive pentru băieții lui Sorin Bălu

Etapa a 5-a din Liga a III-a a început ieri, cu ouă partide programate în seria a IV-a. La Gara Mare a Timișoarei, Mama Mia Becicherecu Mic și-a confirmat forma bună reușind să răpună și ultima „invincibilă” a seriei, Pandurii II Târgu Jiu. Iar la Deva, gazdele continuă să nu se regăsească, fiind întrecute de Național Sebiș, care devine lider temporar, cu 10 puncte.

Mama Mia – Pandurii II 3-1

Pe o vreme tipică de toamnă, cu rafale de ploaie în repriza a doua, Mama Mia și-a trecut în cont cel de-al treilea succes stagional. Trupa lui Sorin Bălu a reușit să răpună singura formație rămasă neînvinsă după primele patru etape, Pandurii II Târgu Jiu, formație ce legase primele două victorii succesive, în deplasarea de la Deva și în duelul „sateliților”, cu Craiova II.

Căpitanul timișenilor, Laurențiu Telescu, a deschis tabela pe „CFR”, în minutul 21, dintr-o lovitură de pedeapsă. Bucuria gazdelor n-a durat însă decât opt minute, Celea restabilind egalitatea, acesta fiind și scorul pauzei. Mama Mia a reușit să se distanțeze însă în primele 20 de minute ale mitanului secund. Bârză și-a trecut în cont o „dublă” în minutele 54 și 62, ambele goluri fiind marcate cu capul. Să mai spunem că jocul s-a încheiat cu un raport de 10 la 10 pe teren, Telescu de la gazde și Mărgărit de la oaspeți fiind eliminați în minutul 68. O intrare dură a gorjeanului la căpitanul timișenilor a pornit conflictul.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Sorin Bălu): R. Miklos – Telescu (cpt.), Todorov, Zurbagiu, P. Niță, Bârză, Z. Radu, Ov. Ștefănescu, R. Motreanu, V. Luță, Silaghi. Au mai intrat Negruț, R. Artimon, Jichici și Tăbăcaru.

Pandurii II Târgu Jiu (antrenor Claudiu Mocioi): D. Popescu – Trocan, Celea, Negrescu, Miroiu, Bîrlan, C. Erdei, Dănăricu, Pârcălabu, Mărgărit, Hemili. Au mai intrat Pârvulescu, Gruia și David.

Cetate Deva – Național Sebiș 1-3

Nou-promovata din Deva se regăsește tot mai greu. După succesul din runda inaugurală cu Filiașiul, băieții lui Marius Sârbu n-au mai simțit gustul victoriei, pierzând toate cele trei partide disputate de atunci (n.r. au și stat în etapa a 2-a).

Ieri a fost rândul celor din Sebiș să triumfe la poalele cetății, soarta jocului fiind decisă în ultimul sfert de oră al primei reprize. Timișoreanul Gelu Velici a deschis scorul pentru Național, în minutul 32, cu un șut sub transversală, iar Unguru l-a majorat patru minute mai târziu, atunci când l-a surprins pe portarul Stănilă cu un lob de la 35 de metri. Arădenii și-au majorat ecartul în minutul 84, prin Călin, intrat în teren cu doar câteva secunde mai devreme. În fine, Deva a marcat punctul de onoare în minutul 90, tot printr-un nou-intrat, Boloș.

Prin succesul de la Deva, Național Sebiș e lider în C4, cel puțin pentru o zi. Astăzi vor evolua ASU Politehnica, Hunedoara, dar și Cugir, care îi poate egala și depăși pe sebișeni la golaveraj.

Cetate Deva (antrenor Marius Sârbu): Stănilă – Doboș, Șumuțiu, Dosan, Grunță – Budriș, Vajda, Șoit, Chelariu – Lintaru, Suciu. Au mai intrat Săucă, Boloș și Firan.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Păduraru – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Mihuța – Rus, Unguru, Susan – Velici. Au mai intrat Merșca – Lazea, Călin și Stegaru.

Iată programul complet al rundei a V-a din C4:

Mama Mia Becicherecu Mic – Pandurii II Târgu Jiu 3-1 (Telescu 23, Bârzâ 53, 62 / Celea 29)
CNS Cetate Deva – Național Sebiș 1-3 (Boloş 90 / Velici 32, Unguru 36, Călin 84)

Astăzi, ora 17
Metalurgistul Cugir – Minerul Motru
Millenium Giarmata – CSM Lugoj
ASU Politehnica Timișoara – CSO Filiași
CSU II Craiova – FC Hunedoara
CS Ineu – Performanța Ighiu
Măgura Cisnădie stă

Victorie pentru ASU Politehnica, după o primă repriză de coșmar pe Aranca

DSCF0045 (Medium)ASU Politehnica a obținut trei puncte extrem de importante în economia luptei pentru promovare astăzi, la Sânnicolau Mare. Alb-violeții s-au impus cu 3-2 pe terenul Unirii, însă la pauză, gazdele conduceau cu 2-0, pe fondul unui joc șters al alb-violeților.

Pe un stadion ce în urmă cu un deceniu găzduia partide la nivelul ligii secunde, ASU Politehnica a obținut, fără doar și poate, cea mai spectaculoasă și, probabil, cea mai importantă victorie din acest sezon. Naidin & co. au părut însă lipsiți total de inspirație în prima jumătate a partidei de la Sânnicolau Mare, apărarea Unirii reușind să găsească răspuns la orice încercare ofensivă a oaspeților.

Arma cea mai periculoasă a gazdelor, contraatacul, s-a dovedit a fi și letală. În minutul 24, alb-albaștrii au deschis scorul, prin Cătălin Crișan. Apoi, în minutul 33, același Crișan a scăpat singur în careu, după un contraatac gândit bine de Telecican, iar Taub l-a faultat în suprafața de pedeapsă. Penalti clar, transformat în gol de căpitanul Marius Sârbu. Sânmiclăușenii și-au făcut însă singuri viața grea, în minutul 40, atunci când Cărpinișan l-a lovit cu talpa pe Gălan, iar Horea Mureșan i-a arătat direct cartonașul roșu fostului său coleg de la Ripensia.

Omul în minus și resursele fizice limitate și-au pus amprenta pe jocul gazdelor în partea secundă. Fără să se arunce cu toate liniile în atac, ASU Politehnica a reușit să întoarcă soarta meciului, unui fragmentat de uniriști, dar prelungit cu 7 minute la final. Mai întâi, în minutul 57, Taub a tras cu sete în poarta părăsită de Sitaru, după o respingere. Drăghici a restabilit egalitatea, cu un șut din careul mic, în minutul 75. Iar golul victoriei a fost reușit chiar de un fotbalist născut și crescut la Sânnicolau Mare, Răzvan Ghinescu, în minutul 81.

Cu patru runde înaintea finalului, ASU Politehnica își păstrează avansul de 6 puncte în fața Ripensiei, care a învins la rândul ei, nu fără emoții, pe CS Dumbrăvița, cu 4-2. Să precizăm încă de acum că următorul meci al alb-violeților va avea loc miercuri, de la ora 18, pe „Știința”, în compania Cocoșului Orțișoara. Meciul a fost devansat la cererea poliștilor, pentru că sâmbăta viitoare e programată nunta lui Cristi Gălan, la Hunedoara, iar familia alb-violetă ține să-i fie alături.

Unirea Sânnicolau Mare (antrenor Nae Căprărescu): Sitaru – Clej, Oberşterescu, Miron, Cărpinişan – Michi, Sârbu (cpt.), Vasilcin – D. Crişan, Telecican, C. Crişan. Au mai intrat Galea, Novac, Galu și T. Stoianov.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub – Naidin, Rebenciuc – Vucea, Ilie, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat Stancu, Budur, Feraru și Filimon.

Reacții la cald

„Jocul s-a rupt în momentul eliminării lui Cărpinișan. Până atunci, noi am fost la timonă. Mie mi s-a părut totuși o eliminare ușoară, în contextul în care jucătorii noștri au fost faultați de trei ori de ultimul apărător, dar nu s-a arătat decât cartonașul galben. S-ar putea să fiu subiectiv, dar diferența a făcut-o astăzi arbitrul Mureșan. N-aș vrea să marșez doar pe acest aspect. Sigur, unele goluri le-am primit și pe greșelile noastre. Dar să joci aproape un meci întreg în zece oameni, în fața unei echipe cu potențial, valoare și cu o pregătire fizică bună, e destul de greu”. (Nae Căprărescu, antrenor Unirea Sânnicolau Mare)

„Am sperat tot timpul la victorie. Știam ce putem și aveam încredere în băieți. Am început puțin timorați, puțin fricoși, deși la golul al doilea al gazdelor am avut noi corner și am făcut penalti din acea fază. N-au creat ei niște faze care să ne surprindă. Și la primul gol, am fost 3 contra 1 în careu și le-am făcut cadou mingea. Am făcut anumite greșeli nepermise, pe care le vom analiza. Probabil că finalul de campionat își pune amprenta și pe jocul nostru. E vorba și de presiune, nu e ușor să câștigi 13 meciuri la rând. Toată lumea se mobilizează împotriva liderului. Băieții noștri nu sunt roboți, au și ei momente mai bune și mai puțin bune. Dar e bine că avem atitudine, nu intrăm în panică dacă primim gol și întoarcem rezultatul. Asta înseamnă că suntem puternici și avem și valoare”. (Sorin Brîndescu, antrenor ASU Politehnica)