C4 | O nouă schimbare de lider! Ighiu preia șefia, dar sosește vineri pe „Știința”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Lupta pentru promovare din C4 devine din ce în ce mai interesantă, odată cu apropierea finalului de campionat. O pasionantă luptă în 3, între ASU Politehnica și reprezentantele județului Alba, Performanța Ighiu și Metalurgistul Cugir, toate ocupând prima poziție în serie în ultimele săptămâni. De această dată, a venit rândul nou-promovatei din Ighiu să se așeze în fotoliul de lider, profitând de eșecurile înregistrate de celelalte două pretendente la promovare.

ASU Politehnica a cedat din nou șefia în C4, după eșecul de vineri, de la Sebiș. De această dată, a profitat Performanța Ighiu, în premieră lider în acest sezon, trupa lui Adorian Himcinschi învingând Măgura Cisnădie, cu 2-0, sâmbătă, pe teren propriu. Totuși, trebuie menționat că gruparea din județul Alba are un meci în plus față de alb-violeți, iar vineri urmează chiar duelul direct al primelor două clasate, la Timișoara, unde oaspeții n-au cucerit niciun punct în acest sezon.

Interesant ce se întâmplă la Mama Mia Becicherecu Mic, o formație aflată departe de lupta pentru promovare, dar în care neliniștea crește de la o săptămână la alta. După eșecul de miercuri, de pe teren propriu, cu Performanța Ighiu, trei jucători au fost excluși din lot. E vorba de căpitanul Laurențiu Telescu și de oamenii de atac Dacian Bârză și Dan Silaghi. Cu alte cuvinte, primii trei marcatori au echipei, care au semnat împreună 22 din totalul de 33 de goluri ale echipei. Mama Mia s-a prezentat fără cei trei sâmbătă, la Ineu, meci înaintea căruia conducerea timișenilor s-a sucit, rechemându-i în lot din lipsă de efectiv, dar s-a lovit de refuzul acestora. De urmărit…

În clasamentul golgheterilor, notăm o modificare în zona podiumului, Gelu Velici urcând pe treapta a doua, grație „dublei” din meciul de vineri, cu ASU Politehnica. Încă o treaptă urcată și pentru Alexandru Bădăuță, cel ce a ajuns la cota 8 după penaltiul transformat în același joc, fiind golgheterul formației alb-violete în actualul sezon.

Iată cum arată ierarhia marcatorilor din C4 după 24 de etape scurse:

20 goluri: Romică David (Ighiu);
15 goluri: Gelu Velici (Sebiș);
14 goluri: Iulian Tecsi (Hunedoara);
9 goluri: Bozian (Hunedoara);
8 goluri: I. Radu (Cugir), Itu (Cugir), Silaghi (Mama Mia), Bădăuță (Politehnica);
7 goluri: Bârză (Mama Mia), Telescu (Mama Mia), Mărgărit (Pandurii), Blănaru (Giarmata);
6 goluri: Măzărache (Craiova II), Vucea (Politehnica), Cârstean (Cugir), Fotescu (Cisnădie – 4 pentru Filiași), Precupanu (Lugoj), Gălan (Politehnica);
5 goluri: Șaucă (Deva), Chelaru (Cugir), Tulcan (ex-Politehnica), Pribac (Deva), Necșulescu (Cugir), Fetița (Ighiu), Dobricean (Lugoj), S. Lupu (Cisnădie);
4 goluri: S. Turuș (Ighiu), Dănăricu (Pandurii), Ghinescu (Politehnica), Diarra (Giarmata), Lintaru (Deva), Giuricici (Politehnica), Pițian (Pandurii), Drăgoescu (Hunedoara), Ciocan (Ineu), Unguru (Cisnădie – 2 pentru Sebiș), R. Petre (Craiova II), Birău (Politehnica), Făgărășanu (Deva), Szekely (Ighiu).

Rezultatele complete ale etapei a XXIV-a:

CSO Filiaşi – Minerul Motru 3-0
Pandurii II Târgu Jiu – Metalurgistul Cugir 3-2
FC Hunedoara – Millenium Giarmata 1-1
Naţional Sebiş – ASU Politehnica 3-1
Cetate Deva – CSU II Craiova 2-0
Performanţa Ighiu – Măgura Cisnădie 2-0
CS Ineu – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 2-0
CSM Lugoj a stat.

Runda a XXV-a se va desfășura în totalitate vineri, de la ora 17, după cum urmează:
CSM Lugoj – Pandurii II
Metalurgistul Cugir – FC Hunedoara
Millenium Giarmata – Național Sebiș
ASU Politehnica – Performanța Ighiu
Măgura Cisnădie – CS Ineu
Mama Mia Becicherecu Mic – Cetate Deva
Minerul Motru – CSU II Craiova
CSO Filiași stă.

Liga a III-a | Metalurgistul Cugir se împiedică la Cisnădie; Mama Mia tranșează derby-ul timișean cu Lugojul

cisnadie-cugir

Metalurgistul Cugir (în negru) s-a împotmolit la Cisnădie și pierde două puncte importante în lupta pentru promovare (Foto: ziarulunirea.ro)

Runda a doua a returului poate fi favorabilă liderului ASU Politehnica. Principala urmăritoare a alb-violeților, Metalurgistul Cugir, a înregistrat o remiză la Cisnădie, acolo unde a și fost condusă în două rânduri. În cazul unui succes mâine, în fața Giarmatei, trupa lui Sorin Brîndescu se va distanța la cinci puncte în fața formației de sub Drăgana, înaintea duelului direct, programat runda viitoare.

Măgura Cisnădie – Metalurgistul Cugir 2-2

(Fotescu 2, Unguru 36 – Chelaru 10, I. Radu 64)
Pas greșit pentru Metalurgistul Cugir în deplasarea din județul Sibiu. Deși se află în a doua jumătate a clasamentului, Măgura Cisnădie s-a întărit consistent în iarnă, fapt demonstrat astăzi, în compania unei pretendente declarate la promovare.

Măgura a deschis scorul la prima acțiune de atac, în minutul 2, prin Fotescu. Replica oaspeților nu s-a lăsat prea mult așteptată, iar în minutul 10, internaționalul de juniori Marius Chelaru a restabilit egalitatea. Totuși, sibienii aveau să intre în avantaj la cabine, după ce ex-sebișeanul Unguru l-a învins pe Tiuț cu o execuție de generic, de la 25 de metri. Trupa din Cugir a găsit în cele din urmă drumul spre egalare, în minutul 64, prin nou-intratul Ionuț Radu. Până la final, echilibrul de pe tabelă nu s-a mai rupt, deși ambele echipe au irosit șanse importante de gol în ultimele minute.

Măgura Cisnădie (antrenor Ioan Luca): Căbuz – Barbu, Oiță, Bălașa, Medeșan – Săulescu, Unguru, D. Popa, S. Lupu – Ad. Radu, Fotescu. Au mai intrat Neguț și Nasta.

Metalurgistul Cugir (antrenor Călin Moldovan): Tiuț – Bold, Letan, Șt. Radu, Petricău – Chelaru, Piko, Necșulescu, Al. Preda – Itu, Cârstean. Au mai intrat I. Radu, Șuteu și Huțanu.

Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj 2-0

(Roșie – ag 51, Silaghi 79)
Mama Mia a obținut astăzi primul succes cu noua conducere tehnică. Tandemul Cosmin Stan – Mișu Hromei a găsit formula câștigătoare în derby-ul județean cu CSM Lugoj, deși prima repriză s-a disputat sub semnul echilibrului. Scorul a fost deschis în minutul 51, de un lugojean, care a înscris însă în poarta greșită. Fundașul Claudiu Roșie a deviat nefericit, în propria poartă, o centrare venită de pe dreapta, păcălindu-l pe ex-polistul Octavian Rusu, titular între buturile lugojene. Trupa din Becicherecu Mic și-a securizat victoria în minutul79, prin reușita lui Dan Silaghi.

Mama Mia își menține astfel statutul de specialistă a derby-urilor timișene, câștigând toate cele patru meciuri susținute până acum în compania formațiilor din județ. Să spunem că în tur, băieții din Becicherecu Mic s-au impus cu 1-0 la Lugoj, pe „Tineretului”.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Cosmin Stan): Culda – Telescu, Mărginean, Băban, Muscă, Niță, Bârză, Silaghi, Negruț, Motreanu, Luță. Au mai intrat Cioancă, Centea, Ștefănescu și Tăbăcaru.

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Rusu – Mânecan, Porcescu, Dobricean, Precupanu, Rotea, Olariu, Poiană, Vlădia, Roșie, Miculescu. Au mai intrat Ardelean, Pleșcan și Mardare.

Național Sebiș – Minerul Motru 2-0

(Negoescu 10, Sas 90+1)
Național Sebiș a obținut o victorie scontată astăzi, la primul joc acasă din 2016. Trupa lui Rică Neaga s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Minerul Motru, o formație ce vine după o iarnă zbuciumată din punct de vedere financiar și o înfrângere demoralizatoare în prima rundă din retur, 0-4, pe teren propriu, cu ASU Politehnica.

Negoescu a deschis rapid scorul pentru arădeni, în minutul 10, anunțându-se o victorie la pas pentru amfitrioni. Nu avea să fie însă deloc așa, Sebișul tremurând până spre final pentru cele trei puncte, securizate abia în primul minut de prelungire, de reușita nou-intratului Sas.

Național Sebiș (antrenor Adrian Neaga): Bujor – Bogdanovici, Petrovici, Țoca, Cherecheș – Zurbagiu, Mihuța – Rus, Keita, Susan – Negoescu. Au mai intrat Stupu, Rus, Rosenblum și Sas.

Minerul Motru (antrenor Ion Alecu): Șerban – Iancu, Dicu, Colareza, Tudoran – Drăgan, Ghighilicea, Nicoloff, Hanu – Tobă, Pruteanu. Au mai intrat Nueleanu, Dinu și Năuiu.

CSU II Craiova – CSO Filiași 1-0

(Surugiu 63)
Unul dintre cele trei derby-uri județene ale rundei s-a disputat în Dolj. CSU II Craiova a trecut la limită de CSO Filiași, pe arena din Ișalnița, în fața a 300 de spectatori. Unica reușită a meciului i-a aparținut lui Surugiu, care a înscris în minuul 63. A fost un joc încrâncenat, specific unui derby local, soldat și cu două eliminări, câte una de fiecare parte. Mai întâi, a văzut roșu Neacșu, de la oaspeți, în minutul 75, pentru ca în minutul 90 să se reechilibreze raportul de forțe, după ce Geanimu a fost trimis la cabine.

CSU II Craiova (antrenor Bogdan Vrăjitoarea): Vlad – Ghincea, Hreniuc, Luică, Florea, Dina, Ciocoteală, Hodea, Surugiu, Neacșu, Geanimu. Au mai intrat Cîrlig și Vlădoiu.

CSO Filiași (antrenor Ionel Luță): Lascu – Orban, Istudor, Lupu, Neacșu, Obeanu, Popescu, Petcu, Georgescu, Stoichițoiu, Duriță. Au mai intrat Pârvuică, Maiernici și Tănase.

Rezultatele și programul etapei a XVII-a din C4:

Măgura Cisnădie – Metalurgistul Cugir 2-2
Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj 2-0
CSU II Craiova – CSO Filiași 1-0
Național Sebiș – Minerul Motru 2-0

Mâine, ora 15
ASU Politehnica – Millenium Giarmata
CS Ineu – Pandurii II Târgu Jiu
Performanța Ighiu – FC Hunedoara

Cetate Deva stă.

Liga a III-a | Etapă cu trei derby-uri județene! ASU Politehnica și Metalurgistul Cugir, la ultimele repetiții înaintea duelului direct

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Etapa a XVII-a din C4 poate schimba din nou datele problemei în lupta pentru promovare. Dacă ASU Politehnica pare a avea un meci la îndemână, acasă, în fața ultimei clasate, Millenium Giarmata, a doua clasată, Metalurgistul Cugir, are o misiune mai grea în aparență, în deplasarea de la Cisnădie. O rundă cu trei dueluri județene, pe lângă cel de pe „Știința” mai fiind programate partide precum Mama Mia – Lugoj și Craiova II – Filiași.

Măgura Cisnădie – Metalurgistul Cugir

Mâine, ora 15, stadion „Măgura” (Cisnădie). În tur: 0-2

Duelul de mâine, din județul Sibiu, se anunță unul extrem de interesant. Clasamentul ar indica o dispută inegală (locul 11 vs. locul 2), însă formația din Cisnădie s-a întărit serios în iarnă, cooptând jucători cu experiența primelor două eșaloane. Trupa lui Ioan Luca vine după o victorie importantă în deplasarea de la Giarmata, dar unde nu a impresionat, câștigând cu 2-0, prin două penalty-uri discutabile.

Chiar și așa, Măgura pare capabilă să pună probleme trupei din Cugir. Formația de sub Drăgana a bifat la rându-i o victorie cu 2-0 în runda inaugurală a returului, acasă, cu Mama Mia Becicherecu Mic. Un succes conturat însă târziu pentru băieții lui Călin Moldovan, care s-au chinuit serios în fața unei adversare care și-a pierdut o parte dintre oamenii de bază în iarnă și căreia îi fusese schimbată conducerea tehnică în săptămâna premergătoare reluării returului.

Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj

Mâine, ora 15, stadion „Comunal” (Becicherecu Mic). În tur: 1-0

Cuplul Cosmin Stan – Mișu Hromei caută prima victorie la Mama Mia, care poate veni în disputa de mâine, cu Lugojul. Un duel timișean deschis oricărui rezultat, între două echipe ce n-au început cu dreptul returul. Dacă formația din Becicherecu Mic s-a ținut totuși bine la Cugir, pierzând pe final, cea din Lugoj a fost ținută în șah, pe teren propriu, de CSU II Craiova.

Cele două timișene sunt vecine de clasament înaintea duelului de mâine. Mama Mia e pe 6, cu 24 de puncte, urmată pe 7 de CSM Lugoj, la un punct distanță.

CSU II Craiova – CSO Filiași

Mâine, ora 15, stadion Ișalnița (Dolj). În tur: 0-3

Unul dintre cele trei derby-uri județene ale rundei le va opune pe cele două reprezentante ale Doljului din C4. În plus, e vorba despre un duel al zonei inferioare a clasamentului, menit să o scape temporar de emoții pe câștigătoare. În tur, formația din Filiași s-a impus la scor de forfait, însă datele problemei s-au schimbat între timp, CSO pierzându-și oamenii cu experiență în iarnă (n.r. Fotescu și Bălașa, plecați la Cisnădie).

În plus, CSU II Craiova e una dintre cele mai imprevizibile grupări din C4, tocmai prin statutul ei de „satelit”. Tinerii lui Bogdan Vrăjitoarea au încurcat socotelile Lugojului săptămâna trecută, întorcându-se de pe Timiș cu un punct prețios, demonstrând încă o dată că pot pune probleme oricărui adversar.

Național Sebiș – Minerul Motru

Mâine, ora 15, stadion Național (Sebiș). În tur: 0-0

După remiza de săptămâna trecută, de la Hunedoara, care a îndepărtat-o la zece puncte de liderul ASU Politehnica, gruparea din Sebiș are mâine parte de un duel aparent ușor. Trupa pregătită de Adrian Neaga a favorită certă în disputa cu Minerul Motru, formație ce vine după un 0-4 acasă, cu alb-violeții din Timișoara, la capătul unui meci în care nu a contat. În plus, fotbaliștii pregătiți de Ion Alecu au alte griji pe cap, fiind neplătiți cu lunile, după izbucnirea problemelor la Complexul Energetic Oltenia, principalul finanțator al gorjenilor.

Totuși, și în tur arădenii au plecat cu prima șansă în disputa de la Motru, nereușind atunci decât o remiză albă în fieful gorjenilor.

ASU Politehnica – Millenium Giarmata

Sâmbătă, ora 15, stadion „Știința” (Timișoara). În tur: 3-1

Al treilea derby județean al rundei, al doilea al județului Timiș. Calculele hârtiei ne spun că avem de a face cu un 1 solist. Se întâlnesc echipele aflate la cei doi poli ai clasamentului: liderul ASU Politehnica și „lanterna” Millenium Giarmata. În plus, formația timișoreană e singura din această serie care nu a cedat niciun punct pe teren propriu în turul campionatului și pare greu de crezut că o va face sâmbătă, chiar în fața ultimei clasate.

Chiar și așa, echipa pregătită de Răzvan Leucă va veni pe „Știința” hotărâtă să pună probleme. Mai ales că echipa s-a schimbat la față în iarnă, fiind aduși o serie de jucători important pentru acest nivel: Artimon, Blănaru, Dăruială etc.

CS Ineu – Pandurii II Târgu Jiu

Sâmbătă, ora 15, stadion Central (Ineu). În tur: 0-0

Ineul a avut parte de o vacanță mai lungă decât restul competitoarelor, aflându-se în fața primului joc oficial din 2016. Trupa pregătită de Cristian Sculici a trecut printr-o serie de transformări în iarnă, pierzându-și, printre alții, principalii marcatori, Filimon și Stănaia, dar și căpitanul, Wild. Au sosit în loc nume mai puțin sonore, jucători proveniți în mare parte din ligile inferioare din Arad, care încearcă să compenseze golul lăsat de cele opt plecări din iarnă.

Pentru formația din Țara Zarandului se anunță un debut dificil de retur, urmând a primi vizita celuilalt „satelit” al seriei, cel al Pandurilor Târgu Jiu. Tinerii lui Claudiu Mocioi vin după un rezultat la prima vedere surprinzător în prima rundă a returului, reușind să încurce socotelile Performanței Ighiu, una dintre candidatele declarate la promovare.

Performanța Ighiu – FC Hunedoara

Sâmbătă, ora 15, stadion Cetate (Alba Iulia). În tur: 2-1

Trupa din Alba are nevoie de cele trei puncte ca de aer pentru a rămâne în cărțile promovării. Egalul de săptămâna trecută, de la Rovinari, cu Pandurii II, i-a dus pe ighieni la opt puncte în spatele liderului ASU Politehnica. Iar jocul de sâmbătă se anunță unul extrem de dificil, pe Cetate urmând a sosi FC Hunedoara. O grupare cu un lot valoros pentru acest nivel, ieșită însă din calculele luptei pentru supremație.

Să ne amintim că în tur, Performanța și-a arătat întâia oară „colții” chiar în disputa cu hunedorenii. Chiar în runda a doua a campionatului, Romică David & co. produceau prima mare surpriză a sezonului, prin victoria cu 2-1 de pe „Michael Klein”.

Iată programul complet al etapei a XVII-a din C4:

Mâine, ora 15
Măgura Cisnădie – Metalurgistul Cugir
Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj
CSU II Craiova – CSO Filiași
Național Sebiș – Minerul Motru

Sâmbătă, ora 15
ASU Politehnica – Millenium Giarmata
CS Ineu – Pandurii II Târgu Jiu
Performanța Ighiu – FC Hunedoara

Cetate Deva stă.

Liga a III-a | ASU Politehnica și Cugir se distanțează de pluton; Sebiș, la zece puncte în spatele alb-violeților

Metalurgsitul-Cugir-Nuova-Mamma-Mia-Becicherecu-Mic56

Mama Mia (în roșu) și-a vândut scump pielea în deplasarea de la Cugir (Foto: absport.ro)

Ultimele trei partide ale etapei a XVI-a, prima a returului din C4, au distanțat primele două clasate, ASU Politehnica și Metalurgistul Cugir, de celelalte urmăritoare, conturându-se, din ce în ce mai clar, o luptă în doi pentru promovare. Alb-violeții au făcut scor la Motru, „metalurgiștii” s-au desprins pe final în fața lui Mama Mia, în vreme ce Sebișul lui Rică Neaga a fost ținut în șah pe „Michael Klein”.

Metalurgistul Cugir – Mama Mia Becicherecu Mic 2-0

Al. Preda 79, 89

După o iarnă zbuciumată, în care a suferit câteva pierderi importante, încheiată cu schimbarea cupului de antrenori cu doar câteva zile înaintea startului de retur, Mama Mia nu părea încă pregătită din toate punctele de vedere de reluarea jocurilor oficiale. Mai ales că, în prima etapă, s-a deplasat la Cugir, pe terenul unei candidate la promovare. Chiar și așa, băieții pregătiți în mod oficial de luni de tandemul Cosmin Stan – Mișu Hromei au ținut în șah Metalurgistul până spre finalul disputei. Gruparea din Alba a dominat teritorial, dar n-a putut sparge gheața decât în minutul 79. A fost 2-0 pentru formația de sub Drăgana, ambele reușite purtând semnătura debutantului Alexandru Preda.

Metalurgistul Cugir (antrenor Călin Moldovan): Tiuț – Bold, Letan, Șt. Radu, Huțanu – Chelaru, Piko, Necșulescu, Iovu – I. Radu, Itu. Au mai intrat Șuteu, Al. Preda, Cârstean și Goronea.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Cosmin Stan): Culda – Mărginean, Telescu, Muscă, Oancia, Niță, Silaghi, Luță, Negruț, Ardelean, Bârză. Au mai intrat Jichici, D. Băban și Centea.

FC Hunedoara – Național Sebiș 1-1

Tecsi, 9 / Susan, 39

Național Sebiș se îndepărtează și mai mult de spectrul promovării. Trupa pregătită din această iarnă de Rică Neaga se află în acest moment la zece puncte în spatele liderului ASU Politehnica, după remiza înregistrată ieri, în deplasare, la Hunedoara. Gazdele au deschis scorul pe stadionul „Michael Klein”, prin Iulian Tecsi. Arădenii au găsit drumul spre egalare în minutul 39, prin Susan, însă apoi nu au reușit să înscrie și reușita care i-ar fi ținut la opt puncte de fotoliul de lider. A rezultat un joc încrâncenat și, în final, o remiză care nu ajută niciuna dintre combatante.

FC Hunedoara (antrenor Mircea Alic jr.): Ciubotariu – R. Cristian, D. Creciunesc, Maghici, Trășcan – Ionicescu, Lazea – Drăgoescu, Bozian, Bloj – Tecsi. Au mai intrat C. Creciunesc, Simionov, D. Grigore, A. Grigore.

Național Sebiș (antrenor Adrian Neaga): Bujor – Bogdanovici, Petrovici, Neacșu, Cherecheș – Zurbagiu – Rus, Keita, Susan – Negoescu, Velici. Au mai intrat Sas, Oprea și Rosenblum.

Despre partida Minerul Motru – ASU Politehnica, puteți citi, pe larg, AICI.

În meciurile disputate vineri în etapa a XVI-a s-au înregistrat următoarele rezultate:
Millenium Giarmata – Măgura Cisnădie 0-2
Pandurii II Târgu Jiu – Performanța Ighiu 0-0
CSM Lugoj – CSU II Craiova 0-0
CSO Filiași – Cetate Deva 1-1
CS Ineu a stat.

În clasamentul golgheterilor, vârful Ighiului, Romică David, se menține lider, însă atacantul Hunedoarei, Iulian Tecsi, se anunță un contracandidat serios la titlul de marcator al sezonului.

11 goluri: Romică David (Ighiu);
9 goluri: Iulian Tecsi (Hunedoara);
8 goluri: Bogdan Bozian (Hunedoara), Gelu Velici (Sebiș);
7 goluri: Bârză (Mama Mia);
6 goluri: I. Radu (Cugir), Măzărache (Craiova II), Telescu (Mama Mia), Silaghi (Mama Mia);
5 goluri: Precupanu (Lugoj), Cârstean (Cugir), Șaucă (Deva), Vucea (Politehnica);
4 goluri: Tulcan (Politehnica), Necșulescu (Cugir), S. Turuș (Ighiu), Dănăricu (Pandurii II), Fotescu (Cisnădie – toate pentru Filiași), Itu (Cugir), Chelariu (Cugir);
3 goluri: Beza (Cisnădie), Tătar (Cisnădie), Birău (Politehnica), Negrescu (Pandurii II), Ghighilicea (Motru), Pribac (Deva), Goșa (Cugir), Giuricici (Politehnica), Niță (Mama Mia), Ghinescu (Politehnica), Velcotă (Lugoj), R. Petre (Craiova II), Șandru (Pandurii II), Stănaia (Ineu), Mărgărit (Pandurii II), Filimon (Ineu), Diarra (Giarmata), Gălan (Politehnica), Bădăuță (Politehnica).

Sorin Brîndescu: „Parcursul din acest tur ne obligă la mai mult”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a depășit orice așteptare în sezonul de toamnă din C4. Nou-promovată în eșalonul terț, formația alb-violetă a reușit să încheie turul în fruntea clasamentului, la trei puncte de principala urmăritoare, Metalurgistul Cugir. Antrenorul polist Sorin Brîndescu a tras concluziile după meciul câștigat ieri, 1-0 cu Măgura Cisnădie, după turul acestui campionat, dar și după întregul an 2015, unul extrem de greu pentru timișoreni.

ASU Politehnica a încheiat anul cu un succes la limită, 1-0 cu Măgura Cisnădie, unicul gol fiind marcat de Ionuț Vucea, în minutul 38.

„Am câștigat la limită, dar cred că victoria a fost mult mai clară decât o arată scorul. Am dominat, ne-am creat multe ocazii, n-am fost foarte inspirați la finalizare, iar asta ne-a obligat să muncim 90 de minute. Ceea ce nu e un lucru rău, pentru că trebuie să învățăm că trebuie să avem un ritm constant 90 de minute. De această dară, am reușit, pe un teren foarte greu”, a spus Sorin Brîndescu.

Tehnicianul polist admite că nu preconiza un asemenea parcurs la începutul sezonului, dar consideră că rezultatele de până acum îi obligă pe elevii săi să-și păstreze poziția de lider și în retur.

„În vară ne gândeam că vom munci, că vom fi o echipă competitivă, dar n-am anticipat că vom avea un parcurs atât de bun, că vom termina turul pe primul loc. Dar, în același timp, acest parcurs ne obligă la mai mult. Vom avea un retur mult mai greu, cu o presiune foarte mare. De aceea, suntem obligați să facem o pregătire foarte bună în iarnă și să ne păstrăm locul în retur”, a mai spus Brîndescu.

Alb-violeții vor continua pregătirile încă două săptămâni, după care va urma o binemeritată vacanță. Sorin Brîndescu spune că are deja aproape conturat programul de pregătire pentru pauza de iarnă.

„Mai avem două săptămâni de pregătire, după care vom lua vacanță. La 18 ianuarie ne vom reuni, iar în 26 ianuarie vom pleca într-un cantonament de 10 zile. Avem și datele pentru amicale bătute în cuie, două le-am și perfectat deja. Sperăm ca până începe pregătirea să fie totul conturat și să fim la fel de eficienți și în retur”, a precizat Brîndescu.

Tehnicianul liderului a afirmat că nu vor fi foarte multe schimbări în lot, el reafirmându-și încrederea în actualii săi elevi.

„Nu vor fi foarte multe schimbări. Nu am fost atât de drastic cu schimbările nici în vară, le-am și spus băieților că mizez pe continuitate.Poate că unii se gândeau anul trecut, în Liga a IV-a, că dacă vom promova, vor veni alți jucători. Am reluat această discuție chiar în această săptămână, după eșecul cu Mama Mia. Le-am spus că mizez pe ei și în Liga a II-a. Noi trebuie să ne creștem nivelul prin jocuri. Fotbaliști foarte buni în România nu prea există, iar pe bani puțini nici atât”, a spus Brîndescu, antrenorul lui ASU Politehnica vorbind și despre zvonurile care-i dau pe actualii jucători ai lui ACS Poli, Alex Popovici și Adrian Poparadu pe „Știința” din primăvară: „Este prima oară când aud acest lucru, dar ușa e deschisă oricărui jucător de valoare. E foarte greu totuși să aduci jucători de Liga I, obișnuiți cu salarii în euro. La noi, condițiile sunt mult mai limitate”.

La final, Sorin Brîndescu a ținut să le mulțumească tuturor jucătorilor pentru sacrificiile depuse în acest an calendaristic, mai ales că vacanța de vară a fost mult mai scurtă pentru alb-violeți decât pentru celelalte grupări din eșalonul terț.

„Mulțumesc jucătorilor, pentru că au avut un an foarte greu și au dat dovadă de mult caracter și sacrificiu în această perioadă. Să nu uităm că în iarnă, când am început pregătirea, nu eram favoriți la promovare. Am avut un retur în primăvară cu 21 de meciuri oficiale și am luat vacanță după o lună, chiar o lună și jumătate după celelalte echipe de Liga a III-a. A urmat din nou o pregătire de vară foarte grea. A fost un an de muncă asiduă și vreau să le mulțumesc jucătorilor”, a încheiat Brîndescu.

Sorin Bălu: „Mă așteptam chiar la o victorie mai clară”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Mama Mia Becicherecu Mic a administrat o corecție severă liderului ASU Politehnica. Trupa lui Sorin Bălu s-a impus cu 3-0 în jocul de ieri, de pe teren propriu, după ce a reușit să profite la maximum de greșelile alb-violeților.

Antrenorul învingătorilor, Sorin Bălu, a declarat la final că se aștepta la o victorie clară în fața liderului din C4. „Mă așteptam ca victoria noastră să fie atât de clară. Chiar mai clară. Iar asta deoarece cunosc potențialul echipei mele. Cu tot respectul pentru Poli, am fost ferm convins că vom câștiga. De ce? Știm ce am vorbit la vestiar, știm ce am vorbit toată săptămâna, iar băieții mei au respectat toate indicațiile cu strictețe”, a declarat Bălu.

Antrenorul celor de la Mama Mia nu consideră că jocul cu ASU Politehnica a fost cel mai bun făcut de echipa sa în actuala stagiune. Sorin Bălu e de părere că echipa sa se putea lupta chiar la promovare, însă i-a lipsit nu de puține ori șansa în acest tur de campionat.

„Nu a fost neapărat cel mai bun meci al nostru. Noi am mai avut în acest sezon meciuri foarte bune, în special în deplasare. Am mai spus-o, ghinionul, neșansa, lipsa de concentrare la finalizare, lipsa de valoare în unele momente au făcuta ca noi astăzi să fim pe primul loc. Dar îmi felicit băieții, au meritat victoria, au arătat că au valoare și că nu merită să fie pe locul 7. Să nu mă înțelegeți greșit, Poli merită să fie pe primul loc, a jucat un fotbal de calitate până acum, a avut continuitate, dar de această dată, noi am fost net superiori”, a mai spus Bălu.

Tehnicianul trupei din Becicherecu Mic admite că în derby-urile timișene din „C” sunt cele mai mari orgolii și își amintește de irosirea promovării în urmă cu două sezoane, atunci când a fost împiedicată chiar de o cojudețeană, Millenium Giarmata.

„Vă spun sincer, dacă eu, cu echipa mea, nu pot promova, îmi doresc din tot sufletul să promoveze Poli. Eu în urmă cu doi ani, chiar în ziua în care mi se năștea copilul, am pierdut promovarea pentru că o echipă din Timiș m-a oprit. Noi n-avem orgolii prostești, vrem doar să jucăm fotbal. Nu îmi propun să o împiedic pe Poli. Dar nici nu voi zice vreodată «Poftim, Poli!»”, a conchis Bălu.

Sorin Brîndescu: „Poate nici la antrenament nu ne prezentăm atât de indolenți”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a suferit un eșec dureros ieri, la Becicherecu Mic, mai ales prin proporțiile scorului. Alb-violeții au fost învinși cu 3-0 de Mama Mia, la capătul unui joc slab făcut de liderul din C4. Antrenorul Sorin Brîndescu a fost extrem de dezamăgit la final, atât de atitudinea elevilor săi, cât și de faptul că două dintre cele trei goluri ale gazdelor au plecat după cornere de care au beneficiat alb-violeții.

„Nu m-am așteptat la un asemenea deznodământ. Sunt dezamăgit de jocul prestat, ne-am prezentat lamentabil. Poate nici la antrenament nu ne prezentăm atât de indolenți. Scorul nu reflectă realitatea din teren. Dar trebuie să învățăm din astfel de meciuri. Nu suntem invincibili, iar entuziasmul care s-a creat după fiecare etapă și discuțiile despre promovare sunt niște vise îndepărtate. Acest meci ne-a confirmat acest lucru, trebuia să revenim cu picioarele pe pământ”, a spus, dezamăgit, Sorin Brîndescu, la finalul partidei de ieri, de la Becicherecu Mic.

Tehnicianul liderului a analizat cele trei goluri încasate de echipa sa, dar și prestația generală a echipei, care a fost ieri mult sub așteptări.

„Știam că sunt periculoși la faze fixe și am pregătit meciul în acest sens. Primul gol l-am luat dintr-un fault inutil făcut la centrul terenului, mingea a fost aruncată în careu și de acolo a ajuns în poartă. Iar golurile doi și trei… Noi eram în atac și aveam corner. E de râs să ai tu corner și să iei gol. Și am luat două goluri pe cornerele noastre pentru că am fost dezorganizați. Foarte dezorganizați! Iar în faza de atac am fost inexistenți. E adevărat, și terenul a fost greu, dar nu am intrat în ritmul jocului. Am fost foarte slabi. Cu toate acestea, am avut câteva ocazii, dar n-am profitat de ele. Până la urmă, câte ocazii poți să-ți creezi contra unei echipe bune, în condiții delicate aici, la Becicherecu Mic”, a mai spus Brîndescu.

ASU Politehnica a înregistrat singurele două eșecuri din acest tur de campionat chiar în fața unor echipe din județul Timiș, prima înfrângere venind în etapa a 4-a, la Lugoj. „Aici sunt ambițiile cele mai mari. Se pare însă că noi nu putem conștientiza că trebuie să jucăm și noi cu ambiție foarte mare în jocurile cu echipele din județul Timiș…”, a concluzionat Brîndescu.

ASU Politehnica are în continuare șanse mari să încheie turul pe primul loc. Alb-violeții vor primi sâmbăta viitoare, pe „Știința”, vizita formației Măgura Cisnădie.

ASU Politehnica, în fața ultimei deplasări din 2015

DSC_4563-Medium

În vară adversari, astăzi coechipieri: „Bane” Stefanovici și Răzvan Ghinescu, în duel direct la amicalul dintre ASU Politehnica și Mama Mia din vară (Foto: Robert Dohar)

Liderul detașat din Liga a III-a, Seria a 4-a, ASU Politehnica, va efectua vineri ultima deplasare a turului. Alb-violeții au parte de un duel timișean, pe stadionul „Comunal” din Becicherecu Mic, contra celor de la Mama Mia. Pentru elevii lui Sorin Brîndescu va fi a treia deplasare în județ în acest sezon, primele două soldându-se cu o victorie și o înfrângere (singura de până acum).

Pentru Mama Mia Becicherecu Mic și ASU Politehnica, meciul de vineri nu va reprezenta prima întâlnirea oficială. Ea s-a produs în vara anului trecut, pe 30 iulie 2014, în turul II al Cupei României. Alb-violeții, câștigători ai fazei județene a competiției K.O., trecuseră în prima rundă a fazei naționale de Millenium Giarmata, dar apoi au cedat în fața celor de la Mama Mia, una dintre echipele ce în sezoanele precedente a cochetat cu primele locuri.

În jocul amintit, Mama Mia a condus cu 2-0, prin reușitele lui Zoran Radu, din penalti, în minutul 33, și Hodiș (min. 61), însă alb-violeții au sperat pe final, după reușita lui Cristi Gălan, din minutul 84. Spiritele s-au încins pe final, atunci când Zurbagiu a comis un henț, însă centralul Ionuț Nicoraș (Arad) și tușierul Pântea au văzut infracțiunea în afara careului. Acea fază a stârnit furia unei părți a publicului, incidentele de după ultimul fluier ducând la o suspendare a terenului alb-violeților pentru două etape. Iată componența celor două echipe la singura lor întâlnire oficială:

ASU Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Damian, Gălan, Obrejan, Taub – Naidin (cpt.), Rebenciuc – Filimon, Ilie, Vucea – Iorgovan. Au mai intrat Făgețan, Popoviciu, Codrea.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Petre Narcis): Culda – Stefanovici, Telescu (cpt.), Hecsko, Negruț – Doană, Zurbagiu, Luță, Z. Radu – Hodiș, Silaghi. Au mai intrat Tăbăcaru, Molcuț, Toma.

Până în vara acestui an, ASU Politehnica și Mama Mia Becicherecu Mic au evoluat în eșaloane diferite, însă cele două echipe s-au întâlnit în mai multe rânduri în pauzele competiționale. Cele trei amicale disputate în ultimii doi ani între cele două grupări s-au soldat de fiecare dată cu victoria la limită a trupei din Becicherecu Mic.

Prima întâlnire, s-a disputat la 5 februarie 2014, pe „Știința”. După ce ASU Politehnica a deschis scorul în minutul 5, prin Flavius Tulcan, formația ce ierna atunci pe locul 2 în Liga a III-a a întors scorul. Egalarea a venit în minutul 23, atunci când șutul lui Hodiș a fost deviat nefericit, în propria poartă, de Obrejan. Apoi, în repriza a doua, Mama Mia a reușit golul victoriei prin Răzvan Magdaș, în minutul 65.

Cele două formații s-au reîntâlnit în cadru amical (aproape) un an mai târziu. La 5 februarie anul acesta, într-un meci disputat pe stadionul din Circumvalațiunii, Mama Mia s-a impus cu 3-2. Pe o ploaie sâcâitoare și un teren impracticabil, formația din Becicherecu Mic a reușit o primă repriză perfectă, la capătul căreia conducea cu 3-0. Au înscris Zurbagiu (23), Telescu – din penalti (27) și Costea (38). ASU Politehnica s-a trezit în final și putea chiar salva o remiză. Mai întâi, Vucea a marcat din penalti în minutul 81, pentru ca peste cinci minute, Rebenciuc să înscrie și el, cu un șut superb, de la distanță.

În fine, ultima întâlnire amicală dintre cele două echipe s-a desfășurat în vara acestui an. La 5 august, Mama Mia a câștigat din nou, cu 2-1. Deși alb-violeții au avut inițiativa, oaspeții au fost cei ce au găsit drumul spre gol. Fundașul Todorov a deschis scorul, în minutul 15, iar Negruț a majorat avantajul formației din Becicherecu Mic, în minutul 76. Golul de onoare al poliștilor a fost semnat de fundașul Ionuț Ugocian, în secvențele de final ale partdei. Iată cum arătau cele două distribuții la partida disputată în urmă cu trei luni și jumătate:

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Feraru, Aldea, Bilia, Damian – Vucea, Stancu, Giuricici, Marin, Budur – Bădăuță. Au mai intrat Contescu, Gălan, Ugocian, Birău, Naidin, Costea, Codrea, Țugui, Ghinescu, Rus, A. Niță.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Sorin Bălu): R. Miklos – Stefanovici, Telescu, Todorov, Ștefănescu, Tăbăcaru, Z. Radu, R. Artimon, P. Niță, Centea, Negruț. Au mai intrat Culda – Saizu, Cioducă, Nicoară, Mărginean.

Să spunem că, între timp, fundașul dreapta al celor de la Mama Mia, Branimir Stefanovici, a trecut în curtea alb-violeților.

Partida dintre Mama Mia Becicherecu Mic și ASU Politehnica, din etapa a 14-a a Ligii a III-a, se va disputa vineri, de la ora 14.

Liga a III-a | Ighiu triumfă la Lugoj; Mama Mia, egalată în minutul 90+4 la Cisnădie; Sebiș se împiedică pe terenul Filiașiului

lugoj-ighiu

Romică David a lovit de două ori la Lugoj (Foto: absport.ro)

Etapa a 13-a din C4 a fost cu ghinion pentru cele două timișene ce au evoluat astăzi. CSM Lugj își prelungește seria neagră și cedează pe propriul teren în fața revelației ultimelor etape, Performanța Ighiu. În schimb, Mama Mia Becicherecu Mic a trecut de puțin pe lângă trei puncte importante în deplasarea de la Cisnădie, fiind egalată în cel de-al patrulea minut de prelungire. În fine, a doua clasată, Național Sebiș, n-a reușit decât o remiză albă pe terenul penultimei clasate, CSO Filiași, și riscă să se îndepărteze și mai mult de liderul ASU Politehnica.

CSM Lugoj – Performanța Ighiu 1-3

Performanța Ighiu nu se dezminte! Nou-promovata pregătită de fostul fundaș al CFR-ului timișorean Adorian Himcinschi începe să devină o echipă de luat în seamă chiar și în calculele accederii în eșalonul secund. Trupa din Alba s-a impus astăzi cu 3-1 în deplasarea de la Lugoj. Practic, vizitatorii au lovit într-un decurs de cinci minute. Golgheterul Romică David a deschis tabela în minutul 22, tot el a recidivat două minute mai târziu, pentru ca Remus Moga să facă 3-0 în minutul 24. Golul de onoare al lugojenilor a fost semnat de Sebastian Velcotă, în minutul 55. După o primă jumătate a turului de excepție, Lugojul încheie sezonul de toamnă în corzi. Băieții lui Cosmin Petruescu au bifat al patrulea meci consecutiv fără victorie și al treilea eșec din acest interval, îndepărtându-se tot mai mult de podium.

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Iordache – Mardare, Miculescu, Mânecan, Velcotă, Vlădia, Porcescu, Roșie, Poiană, Rotea. Au mai intrat Ardelean, Dobra și Marta.

Performanța Ighiu (antrenor Adorian Himcinschi): R. Bodea – Rodean, Ov. Turuș, Potopea, Cornea – R. Moga, Negură, Oniche, Bărculeț – S. Turuș, R. David. Au mai intrat Fetița, Giurgiu, Buda și Morar.

CSO Filiași – Național Sebiș 0-0

Național Sebiș s-a împiedicat oarecum surprinzător pe terenul penultimei clasate, CSO Filiași, și riscă să se îndepărteze și mai mult de liderul ASU Politehnica. Pe stadionul craiovean „Chimia” s-a înregistrat o remiză albă. Un punct care nu aduce mare lucru nici pentru gazde, care sperau să iasă din zona minată a clasamentului. Sebișul a avut o bară în prima repriză, la lovitura liberă de la 17 metri executată de Cherecheș. De asemenea, căpitanul și golgheterul arădenilor, Gelu Velici, a avut o bună ocazie de gol în minutul 70, când a fost găsit perfect de centrarea lui Cherecheș, dar nu a reușit să-l învingă pe portarul Lascu.

Sebișul acumulează 28 de puncte, iar în cazul unei victorii a liderului ASU Politehnica în meciul de mâine, cu CSU II Craiova, distanța dintre cele două grupări va crește la 5 lungimi. În plus, arădenii vor sta etapa viitoare.
CSO Filiași (antrenor Ionel Luță): Lascu – Orban, Bălașa, Neacșu, Maiernici – Petcu, N. Popescu, Pârvuică, Moraru – Fotescu, Duriță. Au mai intrat Georgescu și Bălă.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Păduraru – Rosenblum, Dăruială, Stupu, Cherecheș – Mihuța, Lazea – Călin, Unguru, Susan – Velici. Au mai intrat Rus și Oiță.

Măgura Cisnădie – Mama Mia Becicherecu Mic 2-2

Mama Mia Becicherecu Mic a condus de două ori în deplasarea de la Cisnădie, dar în cele din urmă trebuie să se mulțumească doar cu un punct. Pe cocheta bază din județul Sibiu, timișenii au deschis scorul în minutul 20, prin veteranul Vasile Luță. Gazdele au izbutit egalarea în minutul 69, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Petrescu. Mama Mia a găsit resursele de a reveni în avantaj, Dacian Bârză punctând pentru 2-1 în minutul 76. Jocul curgea înspre un succes al trupei lui Sorin Bălu, însă gazdele au izbutit în cele din urmă egalarea, prin reușita târzie a lui Gombar, căzută în minutul 90+4!

Mama Mia Becicherecu Mic a evoluat în formula R. Miklos – Artimon, Mărginean, Telescu, Negruț – Z. Radu, Zurbagiu, Luță, P. Niță – Bârză, Jichici. Au mai intrat Silaghi, Todorov, Nicoară și Ștefănescu.

***

Liga a III-a, seria a 4-a, etapa a XIII-a:

CSM Lugoj – Performanța Ighiu 1-3 (Velcotă 55 – R. David 20, 22, R. Moga 24)
Măgura Cisnădie – Mama Mia Becicherecu Mic 2-2 (Petrescu 60, Gombar 90+4 – Luță 20, Bârză 76)
CSO Filiași – Național Sebiș 0-0

Mâine, ora 14
ASU Politehnica – CSU II Craiova
Minerul Motru – Pandurii II Târgu Jiu
Metalurgistul Cugir – CS Ineu
Millenium Giarmata – Cetate Deva

FC Hunedoara stă.

Liga a III-a | Lugoj – Ighiu, cap de afiș al rundei; Mama Mia, în fața unei deplasări lungi; ASU Politehnica încearcă să păstreze distanța

Foto: Emanuel Titus Iliesi

Caravana Ligii a III-a a ajuns înaintea etapei a 13-a în Seria a IV-a. Runda va începe mâine, când sunt programate primele trei jocuri, polul de interes fiind captat de disputa de la Lugoj, acolo unde CSM-ul va primi vizita Performanței Ighiu. Formația clasată pe locul secund, Național Sebiș încearcă să treacă peste numeroasele absențe din lot și să se impună în disputa de mâine, de pe terenul penultimei clasate, CSO Filiași. Meci dificil și pentru a doua timișeană programată să joace mâine, Mama Mia Becicherecu Mic, care urmează să se deplaseze pe terenul unei echipe imprevizibile, Măgura Cisnădie.

Partidă interesantă mâine după-amiază, la Lugoj. CSM-ul lui Cosmin Petruescu încearcă reabilitarea, după o serie de trei partide fără victorie în campionat. Misiunea timișenilor nu va fi însă deloc ușoară, deoarece pe „Tineretului” sosește Performanța Ighiu. Trupa lui Adorian Himcinschi are cea mai solidă defensivă a campionatului, cu doar 6 goluri încasate în 12 meciuri, dar și după un succes răsunător, în derby-ul județean de săptămâna trecută, cu Metalurgistul Cugir. Ca un alt amănunt interesant, se întâlnesc mâine singurele două formații care nu au pierdut în fața liderului ASU Politehnica și, mai mult, singurele care nu au încasat vreun gol în fața alb-violeților.

Național Sebiș are parte de un joc aparent la îndemână, în deplasarea de la CSO Filiași, formația clasată pe penultimul loc. Totuși, pentru Călin Cojocaru sunt suficiente motive de îngrijorare, deoarece nu se va putea baza în disputa de pe „Chimia” pe o serie de jucători de bază. Neacșu și Avramescu sunt suspendați, Oiță și Toader sunt accidentați, tot problemele medicale făcând ca prezența lui Călin și Mihuța să fie incertă. De semnalat că ultimul revine după o suspendare de trei etape, dictată în urma partidei de la Timișoara, cu ASU Politehnica. Tot î această rundă va reveni și cel de-al doilea inițiator al altercației din partida respectivă, închizătorul polist Dinu Rebenciuc.

Mama Mia Becicherecu Mic a reușit etapa trecută o victorie clară în fața formației din Motru. Trupa lui Sorin Bălu va dori să continue pe același trend și în jocul de mâine, de la Cisnădie. Timișorenii nu vor avea însă viață ușoară pe cocheta arenă din localitatea sibiană, nou-promovata Măgura fiind o formație extrem de imprevizibilă.

„Grosul” rundei a 13-a se va disputa sâmbătă. La Timișoara, ASU Politehnica își propune să mențină distanța actuală față de principalele urmăritoare. În acest moment, alb-violeții au un avans de trei puncte și un joc mai puțin disputat față de Național Sebiș și câte șase puncte în fața Cugirului și Performanței Ighiu. Pentru elevii lui Sorin Brîndescu urmează însă un joc greu, cu CSU II Craiova, o echipă tânără – poate cea mai „crudă” a seriei – dar extrem de talentată. Iar rezultatele din ultimele runde dovedesc că elevii lui Daniel Mogoșanu încep să se obișnuiască cu rigorile eșalonului terț.

Tot sâmbătă, Millenium Giarmata încearcă să spargă seria neagră de pe teren propriu. În mod curios, trupa lui Răzvan Leucă și Alin Molcuț nu a acumulat niciun punct în cele cinci partide disputate pe arena „Nicu Moraru”. Cele cinci puncte ale ultimei clasate au fost obținute doar pe terenuri străine. La Giarmata sosește însă Cetate Deva, o echipă în creștere de formă, demonstrată și în jocul cu ASU Politehnica de săptămâna trecută, când a revenit de la 0-2 în fața liderului, pe care l-a dominat copios în repriza a doua.

Metalurgistul Cugir, una dintre formațiile cu intenții declarate la promovare, are șansa reabilitării după eșecul cu Ighiu. Trupa lui Călin Moldovan primește sub Drăgana replica trupei din Ineu, o formație aflată însă într-o clară creștere de formă în ultimele etape. Băieții lui Cristian Sculici au acumulat patru victorii în ultimele cinci partide, o serie întreruptă doar în deplasarea de la Timișoara, cu ASU Politehnica, un meci pierdut la limită, dar în care au pus mari probleme pe final.

Tot sâmbătă e programat și derby-ul Gorjului, Minerul Motru – Pandurii II Târgu Jiu. Gazdele par să fi trecut peste problemele financiare care au afectat moralul echipei în ultimele săptămâni. Jucătorii, care la un moment dat au refuzat să se antreneze și chiar să se mai prezinte la meciuri, au încasat o parte dintre restanțe. Trebuie spus că, în acest moment, doar Primăria Motru susține echipa de fotbal, în condițiile în care Complexul Energetic Oltenia n-a mai pompat în ultima vreme vreun leu în visteria clubului.

***

Liga a III-a, Seria a 4-a, etapa a 13-a:

Mâine, ora 14
CSM Lugoj – Performanța Ighiu
Măgura Cisnădie – Mama Mia Becicherecu Mic
CSO Filiași – Național Sebiș

Sâmbătă, ora 14
ASU Politehnica – CSU II Craiova
Minerul Motru – Pandurii II Târgu Jiu
Metalurgistul Cugir – CS Ineu
Millenium Giarmata – Cetate Deva

FC Hunedoara stă.