Început de drum pentru SCM Timișoara! Noua echipă de handbal feminin s-a reunit astăzi

Lucian Ghiulai are 14 jucătoare sub comandă la prima ședință de pregătire a nou-fondatei formații de handbal feminin SCM Timișoara

Proiectul care își propune să readucă Timișoara pe harta Ligii Naționale de handbal feminin după mai bine de un deceniu și-a început activitatea. 14 jucătoare se pregătesc, de astăzi, cu SCM Timișoara, sub comanda antrenorului principal Lucian Ghiulai. Dintre ele, 12 au semnat deja contracte cu clubul municipalității, iar alte două jucătoare participă la antrenamente și sunt foarte aproape de a parafa la rândul lor înțelegeri pentru viitorul sezon.

Iată-le pe cele 12 jucătoare care au bătut deja palma cu SCM Timișoara:

Loredana SAS – extremă dreapta, medaliată la junioare cu LPS Banatul; a mai jucat pentru Universitatea Timișoara și Corona Brașov.
Jelena MARKOVIC – inter dreapta, cu titluri naționale în tricolul echipei Budućnost Podgorica şi Győri Audi ETO KC. Sportiva a mai evoluat la cluburi de handbal din Croația, Germania, Franța și Belarus.
Bianca Tomina CURMENŢ – portar, formată la CNE Rm Vâlcea, a venit de la Măgura Cisnădie;
Gabriela MOLDOVEANU – extremă dreapta, multiplă medaliată la junioare, a venit de la HM Buzău;
Sabine KLIMEC – coordonator de joc, formată la LPS Banatul, a venit de la HC Zalău;
Brighite SZABO – pivot; formată la CNOE Braşov, a venit de la HC Activ Plopeni;
Ioana RĂDOI – coordonator de joc, şi-a făcut junioratul la Baia Mare şi a venit de la HCM Baia Mare;
Diana PREDOI – extremă stânga, a fost junioară la CNOE Rm Vâlcea şi a venit de la Dinamo Bucureşti;
Cristina PREDOI – inter stânga, a făcut junioratul Tg Jiu, a venit de la Dinamo Bucureşti;
Alexandra MUNTEAN – pivot, a fost junioară la CSS Hunedoara, a venit de la CNOE Braşov;
Medana STĂNCESCU – pivot, a fost crescută la LPS Banatul Timişoara şi a mai evoluat la CNOT Braşov;
Daira GHIOCEL – inter dreapta, formată de LPS Banatul Timişoara, a venit din liga a 2-a spaniolă.

În pregătiri se mai află interul dreapta Diana Manole, care a evoluat ultima dată la Târgu Mureș, dar și portarul Bianca Avram, provenită de la campioana națională CSM București.

Din staff-ul tehnic al noii grupări feminine de handbal mai fac parte, alături de Lucian Ghiulai, și Claudia Iancu (antrenor secund), alături de kinetoterapeutul Andra Butulia.

Divizia A de handbal feminin va începe în luna septembrie, iar Timișoara va fi din nou reprezentată de două formații. Pe lângă SCM, va mai evolua în seria vestică și CSU UVT, formație pregătită de Sorinel Voicu, și care în ultimii ani s-a bazat în principal pe jucătoare tinere, multe dintre ele studente ale Universității de Vest. Conform declarațiilor făcute de conducerea clubului, SCM Timișoara va avea ca obiectiv promovarea în Liga Națională încă din primul an de la înființare. Ultima participare a orașului de pe Bega în elita handbalului feminin se consemna în sezonul 2006/2007, atunci când Universitatea retrograda după doar un an de la promovare.

Lucian Ghiulai, antrenorul viitoarei echipe feminine de handbal SCM Timișoara! Obiectiv: ieșirea din anonimat

Lucian Ghiulai a fost prezentat astăzi în funcția de antrenor al noii echipe de handbal feminin SCM Timișoara

Un anunț care a împărțit deopotrivă iubitorii sportului și mass-media locale a fost cel lansat la finalul anului trecut de conducerea Sport Club Municipal Timișoara, aceea de înființare a unei secții de handbal feminin. O echipă susținută exclusiv din fondurile municipalității (cel puțin pentru început), care urmează să fie înscrisă în ediția 2017/2018 a eșalonului secund, cu obiectivul de promovare în Liga Națională încă din primul sezon.

Se poate filosofa îndelung pe seama utilității banului public, pe rostul lărgirii clubului Primăriei, probabil după modelul CSM-ului bucureștean, unde cetățeanul va deveni „finanțator” volens nolens. Nu sunt nici pe departe susținătorul unei astfel de variante de finanțare în sport, însă realitatea e că soluțiile și, mai cu seamă, inițiativele sunt reduse în mediul privat. Despre o lege a sponsorizării în adevăratul sens al cuvântului, corelată cu toate celelalte legi tangențiale care ar putea aduce bani privați în sport, se discută parcă dintotdeauna, iar investitori cum Timișoara a avut (și mai are) în volei, rugby, baschet și chiar fotbal nu sunt atât de ușor de găsit.

Merită adusă în discuție însă și nevoia orașului pentru o anume disciplină, menținută la un nivel performant. Iar așa cum site-ul nostru a relatat în mai multe rânduri pe parcursul ultimilor cinci ani, handbalul feminin e, la scară istorică, sportul de echipă numărul 1 al Timișoarei. Fetele de la Știința Timișoara (ulterior Universitatea) au cucerit nu mai puțin de 11 titluri naționale, în perioada 1964-1978, la care mai putem adăuga o Cupă a României în 1978, o finală a Cupei Campionilor în 1973 și titlul la handbal în 11 cucerit de Știința în 1953.

Pentru a deveni un oraș sănătos în plan sportiv, Timișoara are menirea de a asigura cel puțin continuitatea disciplinelor care au consacrat-o de-a lungul anilor. Firește, alături de asigurarea unei infrastructuri adecvate obiectivelor trasate acestor sporturi. Iar handbalul feminin se cuvenea să fie privit ca principala prioritate, încă de la începutul anilor 2000, nu abia de astăzi.

***

Politehnica Timișoara, la ultima promovare în elită, în primăvara anului 2000. Primul din dreapta jos, Lucian Ghiulai

Un prim pas în construirea echipei de handbal feminin a SCM a fost făcut astăzi, odată cu prezentarea lui Lucian Ghiulai în funcția de antrenor principal. Reșițean de origine, a apărat ani buni poarta Politehnicii Timișoara, în anii 90 și începutul deceniului trecut, iar după retragerea din activitatea competițională s-a dedicat antrenoratului. A fost secund la Poli Izometal (2004-2005), Universitatea Timișoara (2009-2010), Știința Baia Mare (2010-2011), Știința București (2011-2013), CSM București (2013-2014) – la ultimele două ca antrenor principal. Ultima sa experiență ca antrenor s-a derulat tot în eșalonul secund feminin, la CS Mioveni.

„Mă bucur că am revenit la Timișoara. Mi-am propus formarea unei echipe competitive pentru promovarea în prima ligă. Targetul următor e formarea grupelor de copii si juniori, un centru care să fie cel mai puternic din țară. Am participat la formarea CSM București și a văzut toată lumea unde a ajuns în câțiva ani. Consider că Timișoara are potențial să atragă copii spre handbal. La Divizia A, ne dorim să aducem jucătoare de valoare, dar și jucătoare tinere”, a declarat astăzi Lucian Ghiulai, care are „mandatul” din partea conducerii de a concentra cât mai multe valori locale care, din lipsa unui proiect de performanță în ultimul deceniu, s-au consacrat pe alte meleaguri.

Vă reamintim, Timișoara mai dispune de o echipă în Divizia A de handbal feminin, CSU Universitatea de Vest, departe de a emite pretenții la promovare. Ultima aventură a orașului de pe Bega în elita handbalului feminin s-a consemnat în sezonul 2006/2007, când Universitatea retrograda după un singur an petrecut în Liga Națională. Din 2000 încoace, Timișoara a participat la doar două ediții ale primei divizii, anterior celei amintite consemnându-se tot o prezență episodică a Universității, în 2004/2005.