CFR Timișoara a încheiat turul victorioasă, la lumina reflectoarelor

CFR Timișoara s-a impus în ultimul joc oficial din 2012. „Leoparzii” au învins detașat pe nocturna de la Gottlob și încheie turul cu un total de 34 de puncte acumulate în 17 jocuri.

CFR Timișoara a încheiat cu o victorie un tur de campionat zbuciumat. Băieții pregătiți de Andrei Pobega s-au impus cu 4-1 pe terenul celor de la Spartak Gottlob, după un joc pe care l-au rezolvat rapid.

„Leoparzii” nu s-au putut baza pe serviciile căpitanului Andrei Parfenie, reținut cu probleme de serviciu, în vreme ce Spartak Gottlob a beneficiat de o întărire interesantă, Dani Roman, atacantul austriecilor de la Ferschitz dorind să dea o mână de ajutor „lubenițarilor”.

După un debut de meci furibund, în care ambele echipe au ratat ocazii importante, prin Bura, respectiv Iorgovan, CFR-ul a deschis scorul în minutul 15, prin același Iorgovan, care a inițiat o acțiune personală din zona centrală, a înaintat nestingherit către careu și a tras, de la 20 de metri, imparabil pentru portarul Petrar. Trei minute mai târziu, Neamțu a ratat o ocazie mare, singur cu goalkeeperul advers, însă majorarea scorului avea totuși să vină în minutul 20, atunci când Sergiu Iorgovan și-a trecut în cont „dubla”, din pasa lui Ungur. Cele două goluri, căzute destul de repede, a descurajat rapid echipa gazdă, coordonată din teren de Ghiță Marișescu. Până la pauză, Gottlobul n-a mai punctat decât la caseta statistică, Marian Călin fiind eliminat după ce l-a lovit pe unul dintre jucătorii alb-vișiniilor. Pe acest fond, CFR a făcut 3-0 cu un minut înainte de pauză, prin Ungur, care a înscris frumos, de la 14 metri lateral dreapta, în colțul lung al porții lui Petrar.

Partea secundă a fost mult mai stinsă, „leoparzii” fiind mai mult preocupați de conservarea avantajului, în vreme ce gazdele nu reușeau să se apropie periculos de poarta lui Toma. Totuși, raportul de forțe s-a echilibrat la mijlocul părții secunde, atunci când Darius Năstase a văzut și el roșu, luând calea vestiarelor, în sudalmele suporterilor din Gottlob. „Lubenițarii” au reușit să reducă din handicap în minutul 83, prin nou-intratul Novak, care a marcat de la 18 metri în poarta părăsită de Toma, goalkeeperul CFR-ist fiind ieșit la marginea careului. După câteva minute bune de dominare a celor de la Spartak, oaspeții au refăcut diferența de trei goluri în cel de-al doilea minut de prelungire, prin Ungur, care a finalizat cu gol un contraatac.

„Un meci destul de bun făcut de noi, mai ales în prima repriză, când am reușit să marcăm trei goluri. Din păcate, după pauză nu am reușit să ținem același ritm. S-a văzut că ei au slăbit, după ce au rămas în 10 oameni, și poate de aceea am lăsat-o și noi ceva mai moale. Dar în mare sunt mulțumit și de joc și de rezultat. Am avut și noi un eliminat pe final, cred că ar fi trebuit să-l scot pe Năstase, însă nu mai aveam niciun fundaș, în condițiile în care s-a accidentat și Dragotescu în prima repriză”, ne-a declarat la final antrenorul CFR-ului, Andrei Pobega.

CFR Timișoara începe să își facă planurile pentru la iarnă, atunci când se dorește o întărire a lotului cu jucători experimentați, pe anumite posturi-cheie. „Dacă nu pierdeam cu Auto și Chișoda, cred că era un bilanț bun. Dar în mare sunt mulțumit de tot ceea ce au realizat băieții în aceste cinci etape de când am preluat eu echipa. Pentru retur îmi propun cât mai multe meciuri câștigate. Vreau să formez o echipă cât mai unită și cât mai omogenă”, ne-a mai spus Pobega.

Spartak Gottlob (antrenor-jucător Gheorghe Marișescu): Petrar – Călin, Marincu, Gorgan, Bota, Clej, Mărăndescu, Nastor, Marișescu, Roman, Bura (cpt.). Au mai intrat Șușman și Novak.

CFR Timișoara (antrenor Andrei Pobega): Toma – Neamțu, D. Oberșterescu (cpt.), Hrițcan, Zele, Năstase, Dragotescu, Crișan, Ițu, Ungur, Iorgovan. Au mai intrat Livădaru, Stiopu, Lupancu și Bonda.

Ripensia, la primul eșec din amicale


FC Ripensia a înregistrat aseară prima înfrângere din jocurile de pregătire. Gruparea de lângă Pădurea Verde a pierdut la limită, scor 0-1 la Gottlob, golul gazdelor venind pe final.

După ce la mijlocul săptămânii au bifat prima victorie de la reînființare, ripensiștii au simțit aseară și gustul amar al înfrângerii. Elevii lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu au cedat cu 0-1 pe terenul divizionarei D Spartak Gottlob, formație ce în ultimele două sezoane a avut comportări bune în primul eșalon al județului.

Meciul a fost, per total, unul echilibrat, însă cele mai mari ocazii au venit din partea „lubenițarilor”. Pe final, a căzut și golul, portarul Filip fiind surprins ieșit, iar gazdele nu au iertat.

Radu Suciu și Ovidiu Olariu au testat din nou o serie de juniori de la Electrica, asta și în condițiile în care o parte dintre oamenii de bază au lipsit. Cea mai importantă absență a ripensiștilor a fost Adrian Popa, fostul fotbalist al lui ASU Politehnica fiind învoit.

Rpiensia înregistrează astfel primul eșec din jocurile de verificare, după 1-1 cu FC Bazoș (Liga a V-a), 2-2 cu Flacăra Timișoara (Liga a III-a) și 3-1 cu CS Giroc (Liga a V-a). O serie de rezultate bune, în condițiile în care toate adversarele roș-galbenilor din pregătiri vin din eșaloane superioare.

Următorul test al Ripensiei va fi marți, de la ora 18.30, în deplasare, pe terenul nou-promovatei în Liga a IV-a, CS Ghiroda.