Surpriză pentru Sergiu Iorgovan la atingerea „bornei” 23: „Nici prin gând nu mi-a trecut așa ceva”

12489842_933900160019371_1833688859_oAstăzi, în a treia zi a noului an, aproximativ 20 de fani poliști s-au îmbarcat în mașini la orele dimineții, cu destinația Pădureni. E ziua lui Sergiu Iorgovan, atacantul pentru care anul 2015 a însemnat, din păcate, o luptă continuă cu o boală gravă și nu cu apărările adverse. Atacantul care astăzi a împlinit 23 de ani a fost plăcut impresionat de gestul fanilor, cărora le mulțumește pentru sprijinul pe care i l-au acordat în ultimele 12 luni.

„A fost o surpriză superbă. Nu m-am așteptat că vor veni, nici prin gând nu mi-a trecut. E cea mai mare surpriză pe ziua de azi”, ne-a declarat Sergiu Iorgovan, cu zâmbetul pe buze, după sosirea „alaiului” de poliști la casa sa din Pădureni.

Sergiu Iorgovan lipsește de mai bine de un an de pe gazon. Atacantul lui ASU Politehnica a fost diagnosticat, la începutul lui 2015, cu o boală gravă la plămâni. Au urmat 12 luni grele, cu nenumărate controale, ședințe de chimioterapie și zile petrecute în spital. Polistul se simte însă mai bine și speră ca anul 2016 să îi aducă în primul rând sănătate, dar și revenirea pe gazonul care i-a lipsit atât de mult în această perioadă.

„În momentul de față, sunt bine. Am încheiat toate ședințele de chimioterapie, totul e în regulă. Urmează să mai fac un control la sfârșitul lunii, după care, ușor, ușor, aș putea să îmi reiau activitatea. În funcție de ce spun doctorii. Sunt șanse ca din vară să pot juca fotbal. Nici nu îmi doresc să forțez, pentru că și imunitatea îmi e scăzută și n-aș vrea să risc. Sănătatea e mai importantă decât orice. Am trecut prin atât de multe lucruri în ultimul an și chiar nu îmi mai doresc altceva decât sănătate. Dar, cum spuneam, cel mai devreme din vară voi reveni pe teren. A fost un an greu, foarte greu pentru mine, terminat chiar în 31 decembrie, când am și fost externat. A trecut și încep 2016 cu alte gânduri”, ne-a mărturisit Sergiu Iorgovan.

Atacantul în vârstă de 23 de ani a rămas în toată această perioadă alături de colegii săi de la ASU Politehnica. Sergiu le transmite gânduri bune „Băieților în Ghete”, dar și tuturor celor care i-au fost alături în cel mai dificil an al vieții sale.

„Colegilor le transmit multă sănătate în primul rând, putere de muncă și să o țină tot așa. Trebuie și chiar ne dorim să promovăm. De asemenea, țin să le mulțumesc suporterilor, care au fost extraordinari în această perioadă. Dacă nu erau ei, mi-ar fi fost mult mai greu. Am avut parte de un sprijin enorm și din țară, și din străinătate, alături de familie, rude, prieteni, iubită… chiar nu mă așteptam la o asemenea susținere. Nici nu mă gândeam că va fi vreodată atâta lume alături de mine. Iar acest lucru a contat enorm. Cred că 70-80% din psihicul meu…”, ne-a mai spus Sergiu Iorgovan.

Născut la 3 ianuarie 1993, Sergiu Iorgovan a sosit la ASU Politehnica la începutul anului 2014. În momentul întreruperii forțate a activității, la mijlocul stagiunii precedente, era golgheterul echipei, cu 10 goluri. Anterior, mai evoluase la CFR Timișoara și Liberty Salonta.

Sergiu Iorgovan a câștigat cel mai important meci

1970374_850669568350840_947262623967632808_nVești bune, venite dinspre Viena! Atacantul lui ASU Politehnica, Sergiu Iorgovan, a câștigat lupta cu boala, tumoarea sa de la plămâni, descoperită în iarnă, dispărând complet. Astfel, fotbalistul în vârstă de 22 de ani nu va mai trebui să treacă printr-o intervenție chirurgicală, urmând a continua cu câteva ședințe ușoare de chimioterapie pentru stabilizare.

„Sergiu Iorgovan a fost inspectat alaltăieri la Viena de către prof. dr. Walter Klepetko, cel mai bun chirurg cardio-toracic din Europa. În urma biopsiei efectuate s-a constatat că tumoarea pe care a avut-o Sergiu a dispărut complet în urma ședințelor inițiale de chimioterapie, nemaifiind necesară o intervenție chirurgicală. Doctorii spun că evoluția medicală a fost mult peste așteptări, iar acum băiatul nostru trebuie să mai facă doar câteva ședințe ușoare de chimioterapie pentru stabilizare”, e anunțul postat pe pagina de Facebook a echipei alb-violete.

Sergiu Iorgovan a sosit la ASU Politehnica la începutul anului 2014, devenind rapid unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. În turul sezonului recent încheiat, a fost golgheterul formației de pe „Știința”, cu 10 goluri, însă cariera sa a fost întreruptă forțat în iarnă, atunci când i s-a descoperit o tumoare la plămâni. A urmat o jumătate de an de tratamente, consultații în străinătate și ședințe de chimioterapie, care, din fericire, au reușit să îl pună pe picioare.

La mijlocul lunii ianuarie, la sala „Constantin Jude”, a fost organizat un eveniment dedicat cauzei lui Sergiu. La triunghiularul care le-a aliniat pe cele trei formații din CV-ul atacantului – ASU Politehnica, CFR Timișoara și Liberty Salonta – s-a reușit strângerea unor sume consistente, în urma donațiilor făcute de spectatori și a licitațiilor de tricouri: 29.720 lei, 1085 EUR și 20 de lire sterline, adică aproape 8.000 de euro.

Sergiu Iorgovan, emoționat de sprijinul care i se acordă: „E ireal ce se întâmplă”

sergiu iorgovanSergiu Iorgovan a zâmbit, într-unul dintre cele mai dificile momente ale vieții sale. Colegi de echipă, foști coechipieri, adversari, fotbaliști din țară și de peste hotare sau simpli iubitori ai fotbalului și-au arătat în ultimele zile suportul pentru atacantul în vârstă de 22 de ani de la ASU Politehnica. La finalul turneului caritabil desfășurat sâmbătă, în sala „Constantin Jude”, golgheterul liderului din Liga a IV-a a ținut să le mulțumească tuturor celor ce sunt alături de el.

„E ireal ce se întâlmplă. Cel puțin în ceea ce mă privește, nu m-am așteptat la șa ceva și chiar sunt uimit. E foarte frumos tot ce se întâmplă, vreau să le mulțumesc tuturor și cu siguranță tot acest sprijin mă va ajuta să trec peste ceea ce am și va fi totul bine. La fiecare echipă mi-aș fi dorit să joc câte o repriză, pentru că la fiecare echipă am petrecut momente frumoase. Și nu numai acolo, ci și la Liceul Sportiv. Pe această cale, doresc să le mulțumesc tutor antrenorilor pe care i-am avut, tuturor colegilor, familiei, care mă sprijină permanent, prietenilor, tuturor celor ce au fost alături de mine. Sunt oameni minunați. Nu știu dacă am destule cuvinte pentru a le mulțumi”, a declarat Iorgovan.

Săptămâna viitoare, Sergiu Iorgovan va pleca în Austria pentru investigații amănunțite și pentru intervenția chirurgicală. „Urmează să merg în Austria săptămâna viitoare. După anumite investigații, probabil voi fi programat pentru operație. Tot ce îmi doresc e să trec cu bine peste acest moment și să revin pe teren, pentru că asta e cel mai important”, spune fotbalistul.

Foștii săi colegi de la CFR, printre inițiatorii turneului de sâmbătă, au participat și la licitația de tricouri, achiziționând cu 1.050 de lei tricoul lui Jan Pollak, de la Anderlecht, purtat în meciul cu Poli, de la Bruxelles, din toamna lui 2009. „A fost un gest impresionant din partea băieților. Mă bucur că ne-am putut strânge într-un număr atât de mare să îl ajutăm pe Sergiu și moral, dar și financiar. Tot ce ne dorim e să se facă bine cât mai repede și să revină pe teren. Îi transmit multă sănătate, știu că o să își revină, vorbesc zilnic cu el. E foarte optimist, noi suntem de asemenea foarte optimiști și, cu siguranță, în cel mai scurt timp va reveni pe teren și va marca goluri pentru Poli”, a spus fostul coechipier și antrenor al lui Sergiu de la CFR, Daniel Oberșterescu.

Cazul lui Sergiu Iorgovan a determinat întreg sportul timișorean și chiar național să se solidarizeze. Antrenorul lui ACS Poli, Dan Alexa, a urmărit turneul din tribună. În plus, a contribuit cu tricoul primit de la Yaya Toure, după meciul Poli – Manchester City din 2010, perntru care s-a licitat 500 de euro. „Mă bucur că pot face parte din acest meci caritabil. Mi-am dorit mult să ajut și eu cum pot. Cel mai important e ca Sergiu să se facă bine, să treacă prin această operație, care am înțeles că nu e ușoară. Cu toții suntem alături de el”, a spus Alexa.

În urma acțiunii de ieri, s-au strâns în total  29.720 lei, 1085 EUR și 20 de lire sterline, adică aproape 8.000 de euro.

Donațiile sunt în continuare binevenite în conturile deschise de Duckeria, alături de tatăl fotbalistului:

Iorgovan Dan Mircea

RO 56 RZBR 0000 0600 1234 3605 (cont lei)
RO 35 RZBR 0000 0600 1738 4879 (cont euro, cod swift:RZBRROBU)
Raiffeisen Bank

De asemenea toți cei care doresc să ajute și doresc mai multe informații sau au întrebări la care doresc răspuns pot suna la numărul de telefon 0724.654.387 (Sebastian Novović).

Pentru Sergiu! Fotbal în scop caritabil pentru golgheterul lui ASU Politehnica

sergiuMomentul greu pe care îl traversează Sergiu Iorgovan a strâns la sala „Constantin Jude” aproximativ 1.000 de spectatori şi trei echipe de fotbal, care au oferit spectacol, dar şi sprijin financiar pentru tânărul atacant. ASU Politehnica, CFR Timişoara şi Liberty Salonta, echipele pe la care a trecut vârful în vârstă de 22 de ani, au făcut tot posibilul pentru a-i readuce zâmbetul pe buze actualului sau fostului lor coleg. Şi, cel puţin pentru această seară, au reuşit.

Sergiu Iorgovan, golgheterul lui ASU Politehnica, se află în faţa celui mai important „meci” al vieţii lui. Săptămâna viitoare va merge în Austria, acolo unde va suferi o intervenţie chirurgicală costisitoare la plămâni. Foşti sau actuali colegi, dar şi personalităţi din sportul local sau naţional şi-au oferit sprijinul pentru cauza fotbalistului.

Astăzi, la sala „Constantin Jude”, s-a strâns o sumă consistentă de pe urma licitaţiilor la tricourile donate pentru acest eveniment:

Tricoul de deplasare al lui Napoli – adjudecat cu 400 de lei;

Tricoul lui Gabriel Torje de la Espanol – 450 de lei;

Tricoul lui Srdjan Luchin din meciul naţionalei României cu Grecia – 500 lei (Dragan Petricevic);

Tricoul Rapidului din sezonul 2013-2014 cu semnăturile jucătorilor – 300 lei;

Tricoul lui Jan Polak din meciul Anderlecht – Poli din 2009 – 1.050 lei (echipa CFR Timişoara);

Tricoul lui Bud de la CFR Cluj – 400 lei;

Tricoul lui Vali Năstase de la Ascoli – 1.000 lei (ASU Politehnica);

Tricoul lui George Puşcaş de la Inter – 1.000 lei (Naşu TV);

Tricoul lui Yaya Toure din meciul Poli – Manchester City –  500 euro

Tricoul lui Sergiu Iorgovan de la CFR – 3.000 lei;

Tricoul lui Sergiu Iorgovan de la ASU Politehnica – 1.000 lei;

În plus, s-a donat semnificativ şi în urnele care au circulat prin tribună, suma strânsă urmând a fi publicată în orele următoare.

Pe teren, s-a impus Liberty Salonta, care a remizat, 2-2, cu CFR Timişoara, şi a trecut cu 4-2 de ASU Politehnica. În ultimul meci, alb-violeţii şi alb-vişiniii au terminat la egalitate, 1-1. Golul liderului din D-Timiş a fost marcat, în mod simbolic, de Sergiu Iorgovan.

Vom reveni cu reacţii de la evenimentul de astăzi, din Sala „Constantin Jude”.

Cei care doresc să sprijine cauza lui Sergiu și să îi ajute familia în această încercare pot dona bani în conturile deschise de către Druckeria împreună cu domnul Dan Iorgovan, tatăl jucătorului nostru.

Iorgovan Dan Mircea

RO 56 RZBR 0000 0600 1234 3605 (cont lei)

RO 35 RZBR 0000 0600 1738 4879 (cont euro, cod swift:RZBRROBU)

Raiffeisen Bank

De asemenea toți cei care doresc să ajute și doresc mai multe informații sau au întrebări la care doresc răspuns pot suna la numărul de telefon 0724.654.387 (Sebastian Novović).