Precauție la Mioveni înaintea jocului cu Politehnica: „De obicei când se schimbă antrenorul, jucătorii sunt mai determinați”

Laurențiu Roșu consideră că Politehnica poate fi periculoasă după schimbarea de antrenor (Foto © titusemanuel.ro)

CS Mioveni și Politehnica Timișoara vor încheia etapa a 25-a din Liga a II-a. Meciul e programat mâine, de la ora 18:00, în transmisiune directă la Telekom Sport 1, și va opune două formații care nu traversează cele mai bune momente. Dacă alb-violeții vin după o săptămână agitată, în urma plecării lui Bogdan Andone și a staff-ului său tehnic, Mioveniul a suferit o înfrângere la Motru, cu Pandurii Târgu Jiu, și va fi lipsită la meciul de mâine de cinci jucători.

„E un meci foarte important pentru noi. Avem mare nevoie de victorie și sperăm să facem un joc bun, având în vedere că jucăm pe teren propriu și în fața propriilor suporteri. Noi la fiecare meci am înscris, dar la ultimele meciuri de campionat nu am reușit să și câștigăm. De aceea spun, avem mare nevoie de cele trei puncte”, a declarat antrenorul argeșenilor, Laurențiu Roșu, care s-a referit și la schimbările din curtea adversarei de mâine: „Întâlnim o echipă care vine după două meciuri în care nu a câștigat, am înțeles că s-a schimbat și antrenorul. Nu știm cum se vor prezenta, dacă vor juca în același sistem sau cu aceiași jucători. Din ce am observat, au jucători periculoși în atac, în special Sorescu, care traversează o formă foarte bună. Trebuie să avem grijă nu numai la el, ci ci și alți jucători ai Politehnicii, o echipă cu evoluții foarte bune. Sunt puternici pe benzi, unde îl au și pe Predescu, în ofensivă l-au luat pe Lusamba, de la Satu Mare, la ultimul meci a intrat și Plămadă, un jucător destul de rapid și care îți poate pune probleme. Pe linia de fund sunt Bilia și Scutaru, jucători cu experiență, masivi, care au demonstrat că pot juca bine în Liga a II-a”.

Roșu e de părere că schimbarea băncii tehnice poate constitui un avantaj pentru Politehnica, însă nu crede că alb-violeții vor evolua într-o formulă mult diferită față de ultimele etape.

„De obicei, când se schimbă un antrenor, jucătorii sunt mai determinați, vor să demonstreze că merită să joace, iar din punctul acesta de vedere poate fi un avantaj pentru cei de la Timișoara. Pe de altă parte, poate că noul antrenor nu are suficient timp să își pună în practică ideile. Dar noi nu trebuie să ne gândim foarte mult la acest aspect. Trebuie să ținem cont de modul în care au jucat în ultimele meciuri, pentru că multe lucruri nu cred că se vor schimba. În afara lui Mera și Poparadu, care sunt suspendați, vor juca aproximativ în aceeași formulă”, a mai spus Roșu.

Tehnicianul Mioveniului are mari bătăi de cap în alcătuirea primului 11 pentru partida de mâine seară, în condițiile în care lipsesc nu mai puțin de cinci jucători, din varii motive.

„Pe lângă problema aceasta cu meciul pierdut, au apărut suspendări și accidentări. Sper să găsim la ora jocului o formulă cât mai competitivă. Florin Ilie, Gugu și Rădescu sunt suspendați, Tirică e accidentat, iar Lazăr a plecat la lot. Deci, automat, cinci jucători ne lipsesc, dintre care patru titulari din ultimul meci. Cei care nu au evoluat în meciul cu Pandurii și o vor face luni sper să demonstreze că au valoare și să câștigăm meciul”, a conchis Roșu.

Golgeterul argeșenilor din acest sezon, Cosmin Năstăsie, crede în capacitatea echipei de a se motiva și de a obține victoria în fața Politehnicii.

„Ne așteaptă un meci greu, ținând cont de faptul că venim după o înfrângere cu Pandurii. Cu toții suntem dezamăgiți de locul pe care îl ocupăm în clasament, dar pentru a schimba lucrurile avem nevoie de victorii. Primul meci, cel de luni, e cel mai important. Nu va fi deloc ușor, dar sunt convins că la ora meciului vom fi suficient de motivați pentru a obține un rezultat bun”, a spus Năstăsie.

Mijlocașul Ionuț Mîrzeanu se așteaptă la o partidă dificilă, tocmai prin prisma schimbărilor petrecute în ultimele zile la Politehnica.

„La Timișoara s-a schimbat antrenorul, dar sunt convins că ei vor veni la Mioveni foarte motivați, pentru a demonstra că au valoare. Politehnica vine la victorie, e clar, dar noi trebuie să fim mai motivați decât ei”, a declarat și Mîrzeanu.

Laurențiu Roșu: „Mi-aș dori ca terenul de antrenament și cel de joc să fie «biliard»”

© titusemanuel.ro

© titusemanuel.ro

UTA și Politehnica Timișoara au remizat astăzi, 1-1, în condițiile extreme oferite de arena „Motorul”. Pe o suprafață de joc plină de noroi, cele două echipe au dat senzația, minute bune, că joacă la întâmplare, prima grijă a fotbaliștilor fiind menținerea echilibrului. Antrenorul UTA-ei, Laurențiu Roșu, speră ca aceste probleme cu care se confruntă Aradul fotbalistic să se rezolve la un moment dat.

„A văzut toată lumea cum a arătat terenul… Chiar și așa, am încercat să ne creăm ocazii, am reușit atât în prima repriză, cât și după pauză să ajungem pe benzi și cu centrări, dar nu am înscris. Am insistat până în ultimul minut, prin acel gol al lui Andor am mai păstrat speranțe de a câștiga acest meci. Despre arbitraj, ce pot să spun? A fost penalti, s-a dictat repetarea, deși de multe ori se întâmplă să intre jucătorii în careu și nu se repetă. Acum s-a repetat, în fine… Sunt trist, pentru că am vrut să câștigăm acest meci, pentru suporterii din Arad, pentru oamenii care s-au străduit să ne asigure condiții optime de a juca. În ultimele trei zile au venit și suporteri, și oameni din conducere, și cu elicpoterul… s-a încercat să se aducă terenul la condiții cât mai bune. Am primit gol pe o fază fixă, la o neatenție a noastră. E păcat, deoarece ne-am creat ocazii și puteam câștiga”, a spus, după meci, Laurențiu Roșu.

Antrenorul UTA-ei deplânge starea precară a terenului de pe „Motorul”, dar spune că, în situația actuală, el și elevii săi trebuie să se adapteze condițiilor.

„Mi-aș dori ca și terenul de antrenament, și cel de joc să fie biliard. E dorința fiecărui antrenor și jucător, atâta timp cât își dorește performanță. Am avut și ghinion, a venit ploaia cu o zi înaintea meciului și nu s-a oprit prea repede. De când sunt la Arad, în fiecare săptămână a plouat. Trebuie să ne adaptăm, nu avem ce să facem. Trebuie să scoatem maximum din ce avem”, a mai spus Roșu.

Tehnicianul arădenilor a mai spus că jucătorii săi au fost extrem de montați pentru derby-ul cu Politehnica, în condițiile în care cei mai mulți dintre ei sunt născuți la Arad și cunosc însemnătatea istoricului duel cu alb-violeții.

„Jucătorii au fost foarte concentrați. În ultimele două zile i-am simțit montați. Știau ce înseamnă acest derby; chiar dacă sunt tineri cei mai mulți, sunt de aici, din Arad, și știu ce înseamnă UTA – Poli. S-a văzut dăruirea teren astăzi, a existat, 100%, din partea tuturor. Că s-au făcut greșeli… n-avem ce face. Trebuie să lucrăm, să le corectăm și să practicăm un fotbal cât mai bun. Acesta e obiectivul nostru. Cum am spus, îmi pare foarte rău că nu am câștigat acest meci, în primul rând pentru oamenii care au venit și au rezistat pe frigul ăsta pe stadion și ne-au încurajat până la final”, a mai spus Laurențiu Roșu.

Sorin Brîndescu: „Nu trebuie să fim prea euforici”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Politehnica Timișoara a obținut astăzi a doua victorie la rând din campionat, 2-0 cu Unirea Tărlungeni, și urcă peste linia retrogradării. Antrenorul Sorin Brîndescu își avertizează însă jucătorii să rămână cu picioarele pe pământ, deoarece urmează și alte meciuri extrem de importante, împotriva vecinelor de clasament, care trebuie câștigate – Clinceni, Balotești, Berceni etc.

„Un meci de luptă, cu o contracandidată la retrogradare. Ne bucură faptul că am câștigat acest joc, dar și faptul că am avut consistență și am jucat bine. Sper ca băieții să conștientizeze că trebuie să ne preocupe calitatea jocului nostru, pentru că numai așa putem aduce victorii. Dacă vom reuși să ne păstrăm această concepție, probabil că vom lega mai multe victorii. Foarte important e să nu ne fie frică de adversar. Startul de campionat ne-a prins cu foarte, foarte mare teamă; e adevărat, am întâlnit adversari foarte puternici, dar și cu astfel de echipe trebuie să ne luăm la luptă”, a declarat Sorin Brîndescu.

Deși echipa a scos șapte puncte din ultimele trei partide și a trecut de linia retrogradării, Sorin Brîndescu îndeamnă la prudență.

„Nu trebuie să fim prea euforici după această victorie. Adevărul e că, după ce am văzut cum sunt programate jocurile, mă așteptam să avem o viață grea în startul campionatului, chiar în primele două treimi ale turului, dar în ultimele etape sunt meciurile mai accesibile. E o presiune în plus pe umerii noștri, deoarece trebuie să câștigăm aceste jocuri, astfel că nu avem timp prea mult de sărbătorit. Trebuie să rămânem modești și să ne facem punctele de care avem nevoie în continuare”, a mai spus Brîndescu.

În ultimele etape, alb-violeții au etalat o mai mare siguranță în joc, o creștere la capitolul maturitate, aspecte reflectate în rezultatele echipei. „Încercăm să eliminăm greșelile, dar dacă ne gândim la meciul de la Călărași, l-am început de la 1-0 pentru adversar, chiar pe fondul unei greșeli. Știam că nu putem aduce jucători experimentați, ci doar să creștem nivelul jucătorilor noștri, pentru ca în timp să devină ei jucători cu experiență pentru Liga a II-a. Faptul că legăm rezultatele bune ne dă încredere și sperăm să se vadă și în continuare acest lucru”, a afirmat Sorin Brîndescu.

Gândurile fanilor poliști se îndreaptă deja spre etapa viitoare, atunci când Politehnica va evolua în deplasare, pe terenul marii rivale UTA.

„Va fi un meci frumos, interesant, care pe care. Vom vedea ce va ieși. Încă nu am discutat despre acest joc, pentru a nu pune presiune pe băieți. Vom avea timp săptămâna viitoare să îl pregătim. Am înțeles că domnul Laurențiu Roșu (n.r. – antrenorul UTA-ei) a fost la meci, voi fi și eu mâine, la Arad, la meciul lor cu Clinceni… Vom vedea, cel mai bun să câștige”, a încheiat Sorin Brîndescu.