ACS Poli continuă testele


ACS Poli și-a stabilit programul de jocuri amicale din această săptămână. Nou-fondatul club va disputa nu mai puțin de cinci partide de verificare, trei miercuri și alte două sâmbătă.

Alb-negrii se pregătesc în continuare sub semnul caniculei, dar și al incertitudinii. Lotul lui Valentin Velcea nu e nici pe departe bătut în cuie, niciun jucător nefiind semnat până acum. La sfârșitul săptămânii, au părăsit corabia fundașii Andrei Dăruială și Andrei Tânc, nemulțumiți după negocierile cu noua conducere. Pe picior de plecare sunt și alți fotbaliști, care nu sunt prea încântați de nivelul salarial pe care îl gândesc diriguitorii clubului.

Cu toate acestea, la aproape fiecare antrenament al echipei își face apariția câte un nume nou. Astăzi s-a antrenat sub comanda lui Velcea Laurențiu Boroiban, atacant în vârstă de 27 de ani, ce a evoluat ultima oară la Alro Slatina. Fotbalistul originar din Craiova a mai trecut în cariera sa pe la Armata Craiova, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni, Gaz Metan CFR Craiova și Gaz Metan Severin. Atacantul oltean a marcat și pe „Dan Păltinișanu”, la 25 septembrie 2011, în minutul 70 al meciului Poli – Gaz Metan Severin 2-1.

Boroiban ar putea debuta pentru ACS Poli într-unul din cele cinci jocuri amicale pe care le are programată echipa în această săptămână. Astfel, miercuri, Vali Velcea își va împărți lotul în două, o parte dintre elevii săi urmând să întâlnească, de la ora 11,  divizionara C Șoimii Pâncota, în vreme ce la ora 18 ceilalți vor juca împotriva maghiarilor de la FC Szeged 2011. Tot miercuri, „satelitul” pregătit de Alin Paleacu va înfrunta FCM Reșița. Sâmbătă, alb-negrii au programate alte două jocuri. De la ora 11, cu Național Sebiș, iar de la ora 18, în deplasare, cu Luceafărul Oradea.