Ioan Mera, încă un sezon în tricoul Politehnicii: „Sper să facem o surpriză în noul campionat”

Ioan Mera s-a înțeles cu conducerea Politehnicii pentru prelungirea înțelegerii pe încă un sezon (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractului cu jucătorul cel mai experimentat din lotul care a încheiat sezonul trecut. Ioan Mera va evolua pentru alb-violeți și în ediția 2017/2018 al eșalonului secund, unul în care gruparea de pe Bega își propune o clasare mult mai bună decât la prima experiență la acest nivel.

Ioan Mera s-a alăturat Politehnicii în pauza de iarnă a stagiunii trecute, după ce în ultimii doi ani evoluase în Kazahstan, la FC Taraz. În sezonul de primăvară, fundașul central în vârstă de 30 de ani a bifat 12 meciuri în alb-violet – toate ca integralist – iar în șase dintre ele a purtat și banderola de căpitan al echipei.

Mera ne-a vorbit despre motivele care l-au determinat să continue în tricoul alb-violet și în viitoarea stagiune.

„M-a convins în primul rând atmosfera, seriozitatea clubului, pentru că oamenii din conducere s-au ținut de promisiune cu absolut tot. Urmează un nou sezon, în care sper să facem lucruri bune împreună și să îl încheiem mai sus în clasament”, ne-a declarat Mera.

Fundașul central al Politehnicii a vorbit și despre noul antrenor al echipei, Bogdan Andone, alături de care speră să aibă o colaborare cât mai fructuoasă.

„Am auzit lucruri bune despre dânsul, că e un antrenor priceput, care face o atmosferă bună și ține jucătorii aproape de el. Sper să avem o colaborare bună și să avem rezultate în viitorul sezon, pentru că asta e cel mai important. Sper să ne pregătim bine, să începem cu dreptul campionatul și poate reușim o surpriză, o clasare în prima parte a clasamentului, acolo unde ne e locul de fapt”, ne-a mai spus Mera.

Ioan Mera e originar din Reghin și a început fotbalul la formația locală Avântul. A trecut apoi pentru o scurtă perioadă la ASA Târgu Mureș, iar din vara lui 2004 a fost jucătorul lui Poli Timișoara, formație care l-a avut neîntrerupt sub contract până în 2012. De la alb-violeți a mai jucat, sub formă de împrumut, la CFR Timișoara, FCM Reșița, CS Buftea, Gloria Buzău și Unirea Urziceni. A mai evoluat în Rusia, la Alania Vladikavkas, la Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara și Rapid București. În total, noul fundaș al Politehnicii a adunat 80 de prezențe în Liga I și 7 goluri înscrise, iar în cupele europene are 9 partide bifate, toate pentru Poli Timișoara. De asemenea, Mera a fost și internațional de tineret, bifând 6 selecții la reprezentativa U21 a României. Site-ul transfermarkt.de îl evaluează pe Ioan Mera la 400.000 de euro.

Politehnica Timișoara va relua antrenamentele luni, 26 iunie, sub comanda noului staff tehnic, format din Bogdan Andone (antrenor principal), Gabriel Vochin și Antonio Foale (antrenori secunzi), Dragoș Picu (antrenor cu portarii) și Remus Datcu (preparator fizic).

Transfer de marcă pentru Politehnica! Ioan Mera a bătut palma cu alb-violeții

Politehnica Timișoara a finalizat astăzi transferul unui jucător extrem de experimentat și deopotrivă cunoscut iubitorilor de fotbal din oraș. E vorba despre Ioan Mera, fundașul central în vârstă de 30 de ani urmând să evolueze pentru divizionara secundă cel puțin până la finalul acestui sezon.

Ioan Mera, care a împlinit 30 de ani la 5 ianuarie, a decis să se retragă spre casă, după două sezoane petrecute în prima ligă din Kazahstan, la FC Taraz. În cei doi ani în care a evoluat în fosta republică sovietică, a strâns 54 de prezențe în eșalonul de elită pentru echipa sa, reușind să și marcheze de patru ori. În sezonul 2015 (n.r. în Kazahstan se joacă în sistem primăvară-toamnă) a încheiat pe locul 10 cu FC Taraz, iar la finalul stagiunii trecute echipa a retrogradat, după ce a pierdut barajul de menținere. La gruparea kazahă, Mera a fost coleg cu jucători cunoscuți la nivel continental, precum ucraineanul Aleksandr Aliyev (ex-Dinamo Kiev) sau rusul Anton Grigoryev (câștigător al Cupei UEFA cu ȚSKA Moscova în 2005).

Ioan Mera s-a pregătit în mai multe rânduri alături de Politehnica Timișoara, în precedentele pauze competiționale, însă de această dată va și continua în tricoul alb-violet. Înțelegerea cu divizionara secundă se întinde pe o jumătate de an, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care ambele părți vor fi mulțumite de colaborare la finalul acestui sezon.

Ioan Mera e originar din Reghin și a început fotbalul la formația locală Avântul. A trecut apoi pentru o scurtă perioadă la ASA Târgu Mureș, iar din vara lui 2004 a fost jucătorul lui Poli Timișoara, formație care l-a avut neîntrerupt sub contract până în 2012. De la alb-violeți a mai jucat, sub formă de împrumut, la CFR Timișoara, FCM Reșița, CS Buftea, Gloria Buzău și Unirea Urziceni. A mai evoluat în Rusia, la Alania Vladikavkas, la Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara și Rapid București. În total, noul fundaș al Politehnicii a adunat 80 de prezențe în Liga I și 7 goluri înscrise, iar în cupele europene are 9 partide bifate, toate pentru Poli Timișoara. Site-ul transfermarkt.de îl evaluează pe Ioan Mera la 400.000 de euro.

Ioan Mera va face joncțiunea cu lotul mâine dimineață, când jucătorii Politehnicii Timișoara au programată vizita medicală. Primul antrenament sub comanda lui Sorin Brîndescu îl va efectua mâine după-amiază.

Cristina Foișor, locul 8 cu România la CM feminin pe echipe


Marea maestră Cristina Foișor, de la AEM Tmișoara, a făcut parte din lotul României deplasat în Kazahstan, la Astana, acolo unde s-au desfășurat Campionatele Mondiale Feminine pe Echipe. Reprezentativa țării noastre a ocupat poziția a opta din zece participante, cu un total de 14½ puncte.

Echipa feminină de șah a României a concurat, în aceste zile, împotriva celor mai mari șahiste ale lumii, la Campionatul Mondial pe echipe, organizat la Astana, Kazahstan. Din lotul tricolorelor a făcut parte și marea maestră Cristina Foișor,de la AEM Timișoara, recenta câștigătoare a Campionatului Național Individual.

Cea mai titrată șahistă de pe Bega a disputat în total șapte partide la Astana, înregistrând patru remize și trei înfrângeri. De altfel, naționala României a încheiat pe locul 8 competiția, cu un total de 14½ puncte, devansând doar reprezentativele Franței și Turciei. Marea câștigătoare a fost Ucraina, urmată pe podium de China și Rusia.

Iată rezultatele susținute de Cristina Foișor la Campionatul Mondial din Kazahstan:

Runda 1: 0-1 cu Valentina Gunina (Rusia)
Runda 2: ½ – ½ cu Kateryna Lagno (Ucraina)
Runda 3: ½ – ½ cu Eesha Sanjay Karavade (India)
Runda 4: 0-1 cu Guliskhan Nakhbayeva (Kazahstan)
Runda 6: 0-1 cu Ju Wenjun (China)
Runda 7: ½ – ½ cu Sophie Millet (Franța)
Runda 9: ½ – ½ cu Irina Krush (SUA)