ASU Politehnica, în fața unui nou derby timișorean

cfr-poliASU Politehnica primește joi vizita concitadinei CFR, una dintre cele mai tinere formații de la nivelul celui de-al patrulea eșalon. Gruparea de la Gara Mare traversează una dintre cele mai dificile perioade din existența de 82 de ani a clubului, bazându-se în acest sezon pe grupa de juniori 1996 de la LPS Banatul, pregătită de Claudiu Arba.

Calculele hârtiei o dau ca favorită certă pe ASU Politehnica, grație experienței superioare, dar și a formei de invidiat pe care o arată în acest retur de campionat. În cele șase etape disputate în această primăvară, trupa lui Sorin Brîndescu a obținut maximum de puncte și a marcat 26 de goluri, adică, în medie, 4.3 goluri pe meci. Mai mult decât atât, distanța față de principala contracandidată, Ripensia, s-a mărit la șase lungimi, barajul de promovare fiind din ce în ce mai aproape.

CFR compensează însă prin tinerețe, vivacitate și talent, fiind una dintre puținele formații capabile să alerge pe toată durata celor 90 de minute. Moralul tinerilor „leoparzi” e de asemenea la cote ridicate, după ce runda trecută au înregistrat cel mai clar succes din acest sezon, 7-1 cu CS Giroc și s-au îndepărtat temporar de zona periculoasă a clasamentului. În plus, alb-violeții nu trebuie să uite debutul meciului din tur, atunci când CFR-ul a deschis scorul după 26 de secunde de la fluierul de start, prin Domșa, care a profitat de un moment de neatenție al defensivei poliste.

Un nou „careu” de goluri?

În ultimele două sezoane, ASU Politehnica și CFR s-au duelat de trei ori, toate succesele revenind alb-violeților. Interesant e că în toate aceste partide, „studenții” au punctat de câte patru ori. În campionatul trecut, a fost de două ori 4-0: mai întâi la Gara Mare, pe 26 octombrie 2013, goluri înscrise de Popoviciu, Obrejan, Făgețan și Birău. Apoi, pe „Știința”, la 18 mai 2014, puncte semnate de Ghinescu, Iorgovan, Făgețan și Vucea. Tot patru goluri a marcat liderul și în turul acestui campionat când a fost 4-1 la Gara Mare, Tulcan, Filimon, Iorgovan și Gălan scuturând plasa, după reușita rapidă a gazdelor, pe care am rememorat-o mai sus.

Un nou derby timișorean în Joia Mare

În sezonul trecut, ASU Politehnica a avut programat în joia dinaintea Paștelui tot un derby timișorean. Pe 17 aprilie 2014, alb-violeții au obținut in extremis victoria în Freidorf, 2-1 cu Auto. Popoviciu a deschis atunci scorul pentru „studenți”, din penalti, însă Auto a restabilit egalitatea în minutul 79, tot de la punctul cu var, prin Al Helou. Oaspeții au marcat însă golul izbăvitor în cel de-al patrulea minut de prelungire, prin Iorgovan, care a profitat de o respingere greșită a goalkeeperului Ignea și a împins balonul în plasă.

Partida ASU Politehnica – CFR Timișoara se va disputa joi, de la ora 17, pe stadionul „Știința”.