UVT Agroland a tranșat în trei seturi derby-ul de la Lugoj

Foto: volei-timisoara.ro

UVT Agroland își consolidează poziția a cincea din Divizia A1 de volei feminin, după victoria de aseară, din sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, cu CSM Lugoj. Timișorencele au tranșat cu 3-0 derby-ul județean, după trei seturi destul de disputate, ultimul încheindu-se „în prelungiri”.

UVT Agroland a controlat ostilitățile în primul set, pe care l-a adjudecat însă cu unele emoții. De la 24-20, formația lugojeană a salavat trei mingi de set, însă în cele din urmă punctul Roxanei Bacșiș a încheiat actul la 25-23 pentru timișorence. Setul al doilea a fost câștigat mai detașat de fetele lui Bogdan Paul, 25-19, pentru ca actul al treilea să se dispute pe muchie de cuțit, spre deliciul spectatorilor, prezenți în număr destul de mare în tribunele sălii „Ioan Kunst Ghermănescu”. „Agro” a tranșat setul al treilea cu 32-30, după o luptă de a durat 37 de minute.

Roxana Bacșiș a fost principala realizatoare a formației timișorene, cu 16 puncte. Printre remarcate le mai menționăm pe Andrea Lakovic, Andreea Petra și Ariana Pîrv, cu câte 10 puncte. În tabăra lugojeană, cele mai bune jucătoare au fost Bălae – 15 puncte și Jakic – 14.

„Au fost multe puncte spectaculoase, dar au fost și momente tensionate, au fost și momente de joc care mie nu mi-au plăcut din punct de vedere tehnic, dar care au fost spectaculoase prin desfășurarea fazelor de joc. A fost un derby și așa trebuie să se desfășoare un astfel de meci, chiar dacă nouă, tehnicienilor, nu ne prea convine acest aspect. Știam că va fi un meci greu, pentru că Lugojul e o echipă care joacă bine acasă și care va mai pune probleme în acest sezon echipelor care, teoretic, sunt mai bine cotate din punct de vedere valoric. Sper să își găsească și cei de la Lugoj liniștea și să rămână aceeași echipă pe care am cunoscut-o în anii trecuți. E puțin probabil să mai pierdem locul 5. Avem două meciuri facile pe teren propriu, cu echipele din Cluj și Târgu Mureș, în care dacă vom lua toate cele șase puncte, va fi matematic imposibil să mai ratăm această poziție. Însă eu îmi doresc să urcăm, încetul cu încetul, să ne pregătim foarte temeinic, pentru că nu mai avem foarte mult timp la dispoziție până când intrăm în play-off. Acolo vom juca cu granzii acestui campionat și vom avea jocuri foarte dificile. Vreau să demonstrăm că această echipă, chiar dacă este dezechilibrată din punct de vedere valoric, poate dezvolta un joc de calitate și să pună probleme echipelor mari”, a declarat, la final, antrenorul lui UVT Agroland, Bogdan Paul.

Prezentare cu fast pentru CSM Lugoj! Fetele lui Valerijan Luka, învingătoare la primul meci în „I.K. Ghermănescu”

csm-lugoj-klek1Joi seară, lugojenii au făcut cunoștință cu noua formulă a grupării de volei feminin a orașului. Prima zi a turneului internațional „Cupa CSM Lugoj”, ajuns la cea de-a cincea ediție, a programat un real spectacol în sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, disputa dintre formația locală și sârboaicele de la OK Klek fiind precedată de o prezentare cu fast a lotului.

Cele 13 voleibaliste cu care va porni la drum CSM Lugoj în noua ediție de campionat s-au aliniat în fața fanilor joi seară, în cadrul unui spectacol de sunet, lumină și gheață carbonică. Denisa Viloiu, Laura Lungu, Ionela Canea, Yanita Nikolova, Olga Krasteva, Krista de Geest, Ivana Milanovic, Gabriela Bălae, Jasmina Petromăneanț, Irina Andreica, Maria Matei, Mădălina Șonda și Bianca Albăstroiu au fost aplaudate la scenă deschisă de publicul din sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, cele 13 fete promițându-le că nu vor coborî ștacheta față de anii trecuți.

Cu un lot schimbat aproape în totalitate, ce îmbină tinerețea cu experiența, e firesc, într-o oarecare măsură, să apară oscilații în joc. Cel puțin acum, cu două săptămâni înaintea primului joc oficial. Copleșite probabil de spectacolul de prezentare, fetele lui Valerijan Luka au intrat cu trac, au greșit mingi ușoare, astfel că au cedat în setul inaugural, cu 23-25. Lugojencele au avut însă o tresărire de orgoliu rmarcabilă, impunându-se lejer în setul al doilea cu 25-13, cu mențiunea că până la al doilea time-out tehnic, sârboaicele nu reușiseră să smulgă decât două puncte (16-2).

A urmat desprinderea pentru lugojence, la capătul unui set 3 prelungit, în care deși au condus până la al doilea timp de odihnă regulamentar, au fost aproape de a scăpa un nou act printre degete. La 19-23, timișencele au reușit patru puncte consecutive, pentru ca apoi să își adjudece setul cu 26-25. Guparea din Klek nu a mai găsit surse de energie în actul al patrulea, adjudecat de bănățence cu 25-17. O primă victorie în cadrul „Cupei CSM Lugoj” pentru echipa organizatoare a turneului, la capătul unui meci care arată însă că antrenorul Valerijan Luka mai are mult de lucru.

Tehnicianul sârb a abordat meciul în următoarea formulă: Denisa Viloiu, Laura Lungu, Ionela Canea, Yanita Nikolova, Olga Krasteva, Krista De Geest, Ivana Milanovic (libero). Au mai intrat Gabriela Bălae, Jasmina Petromăneanț, Irina Andreica și Maria Matei (libero).

„Sunt destul de supărat pentru primul set, pe care l-am pierdut fără rost. Probabil fetele au fost emoționate de prezentarea care li s-a făcut înainte de meci, una foarte frumoasă, de altfel. Abia din setul al doilea ne-am intrat în joc și s-a văzut că, totuși, valoarea e de partea noastră. Echipa e în plin proces de omogenizare și sper să reușim să ne sudăm în luna rămasă până în startul campionatului. Momentan, oscilăm foarte mult în joc, avem momente în care jucăm foarte bine și altele în care greșim mai rău decât la junioare. Sunt greșeli pe care nu avem voie să le mai repetăm. Încă încerc diferite formule. Sextetul cu care am început, e cel mai bun pe hârtie. Să vedem dacă va fi așa și în teren”, a declarat antrenorul Lugojului, Valerijan Luka, cel ce miercuri a împlinit 51 de ani.

„Cupa CSM Lugoj” continuă astăzi și mâine, după următorul program:

Vineri, 19 septembrie
ora 18,00: BRSE Bekescsaba – O.K Klek
ora 20.00: SCMU Craiova – CSM Lugoj

Sâmbătă, 20 septembrie
ora 11,30: SCMU Craiova – OK Klek
ora 13,15: CSM Lugoj – BRSE Bekescsaba
ora 14,45: Festivitatea de premiere

Sărbătoare voleibalistică pe malul Timișului! CSM Lugoj, din nou vicecampioană balcanică

lugoj
Numai ce s-a încheiat cel mai important weekend din istoria voleiului lugojean. Și, fără riscul de a ne hazarda, am spune chiar cel mai important din istoria celui timișean. Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” a găzduit ediția din acest an a Cupei Balcanice, o competiție ce a adus micuța localitate din vestul țării în prim planul lumii voleibalistice din sud-estul Europei. Chiar dacă fetele antrenate de Bogdan Paul nu continuă în cupele europene, pierzând net finala cu Beșiktaș, au reeditat cel puțin performanța din 2011, atunci când au cucerit medalia de argint, la Bursa.

Voleiul bănățean a respirat în acest weekend aer european. Chiar dacă nu a fost prima participare a unei formații din zonă în competiții continentale, s-a înregistrat totuși o premieră – prima întrecere internațională oficială organizată în această parte de țară. După o săptămână în care acoperișul șubred al sălii „Ioan Kunst Ghermănescu” a fost principala grijă a comitetului de organizare, Lugojul s-a prezentat în cele din urmă ireproșabil în fața unei competiții ce a reunit pe malul Timișului nume mari ale voleiului european.

În urmă cu doi ani, CSM Lugoj participa în premieră la Cupa Balcanică, ediția din acel an desfășurându-se la Bursa. Formația pregătită de Bogdan Paul reușea atunci o clasare pe locul secund, după ce a suferit un singur eșec, în fața formației organizatoare, Nilüfer Belediyespor. Chiar dacă întreaga suflare a voleiului lugojean a sperat la o medalie și mai strălucitoare în acest an, e o realizare și repetarea performanței din 2011. Beșiktaș Istanbul a demonstrat duminică seară că face parte dintr-o cu totul altă lume voleibalistică, bugetul formației turce fiind de trei ori mai mare decât cel al trupei bănățene.

Finală tranșată în 71 de minute

Beșiktaș a controlat autoritar ostilitățile la Lugoj, impunându-și ferm punctul de vedere încă din primul set. După 4-8 la primul time out tehnic și 11-16 la al doilea, formația pregătită de Bogdan Paul a înregistrat o cădere oprită doar de finalul actului. Cum antrenorul lugojencelor își consumase deja cele două pauze de odihnă permise de regulament, Diana Tătaru și compania au pierdut 10 puncte consecutive, cedând setul cu 11-25.

Cel de-al doilea act a fost mult mai echilibrat. După 5-8 la primul timp de odihnă tehnic, lugojencele au revenit spectaculos, s-au apropiat la 14-15, de la 8-14, iar apoi au condus în trei rânduri, dar de fiecare dată la un singur punct. Experiența turcoaicelor și-a spus cuvântul, nu s-au pierdut cu firea, întorcând rezultatul, iar apoi tranșând și acest set, cu 25-22.

În cel de-al treilea set, favoritele publicului n-au mai reușit să le pună probleme celor de la Beșiktaș. Impecabile pe serviciu, cu o preluare precisă și cu un punct de lovire al mingii extrem de înalt, de multe ori peste nivelul blocajului lugojean, turcoaicele au câștigat fără nicio emoție cel de-al treilea act, 25-14, tranșând astfel soarta finalei, la capătul a doar 71 de minute de joc.

CSM Lugoj: Ivana Radonjic, Diana Tătaru, Ionela Canea, Anca Pașca, Milica Tasic, Dana Lupescu, Laura Lungu (libero). Au mai jucat Milena Matic și Loredana Pașca.

Beșiktaș Istanbul: Marina Tumas,  Zeynep Seda Eryüz, Gabriela Koeva, Natalia Hanikoğlu, Selime Ilyasoğlu,  Dilek Nur Babat, Ança Naz Ihtiyaroglu (libero). Au mai jucat Dilek Kinik, Seda Turkkan și Ceyda Aktaş.

Bogdan Paul, realist după 0-3 cu Beșiktaș

Antrenorul formației lugojene, Bogdan Paul, a recunoscut superioritatea lui Beșiktaș la toate capitolele. Pornind de la aspectul financiar, continuând cu experiența și dexteritatea jucătoarelor și terminând cu lungimea băncii, trupa pregătită de experimentatul Adnan Kistak a oferit o adevărată lecție de volei în sala „I.K. Ghermănescu”.

„Beșiktaș a servit incredibil, ținând cont că e al doilea meci disputat în această sală, iar asta dovedește încă o dată valoarea sportivelor. Noi nu ne-am descurcat la fel de bine, am făcut și multe greșeli de primire a serviciului, iar acest lucru ne-a destabilizat. Ele au și trăgătoare foarte bune, care au reușit să rezolve multe situații de joc chiar și pe preluări proaste. Au și rezerve bune, au reușit să se stabilizeze după puținele situații dificile prin care au trecut. Acest lucru nu se poate întâmpla la noi, acestea sunt fetele pe care le avem, trebuie să plătim tribut că nu avem înlocuitoare pentru jucătoarele de bază. Sperăm să rămână toate sănătoase, iar campionatul să îl desfășurăm până la final fără accidentări”, a spus la final Bogdan Paul.

Beșiktaș Istanbul continuă așadar în Challenge Cup, acolo unde va da peste reprezentanta unui volei puternic, formația belgiană Charleroi. Lugojul se poate însă mândri că a pus județul Timiș pe harta voleiului european. Aproape de necrezut ce s-a petrecut în acest weekend la 60 de kilometri de Timișoara, un oraș cu tradiție în acest sport, dar care se complace de ani buni în anonimat.

Vom reveni mâine cu o amplă galerie foto, plus alte detalii și reacții de la Cupa Balcanică.