ASU Politehnica pregătește de două săptămâni meciul de la Ineu: „Suntem obligați să ne adjudecăm toate cele trei puncte”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va disputa mâine după-amiază restanța din etapa a 26-a, în deplasare, cu CS Ineu. Meciul ar fi trebuit să se dispute sâmbăta trecută, însă în noaptea premergătoare jocului, FRF a decis amânarea tuturor jocurilor programate în weekend, ca urmare a decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng.

Hotărârea forului de la București i-a pus pe alb-violeți în situația de a se pregăti încă o săptămână pentru jocul de la Ineu, unul extrem de important în economia luptei pentru promovare.

„Pentru noi nu se schimbă foarte mult datele problemei. Noi trebuie să mergem la Ineu și să ne adjudecăm toate cele trei puncte, pentru a avea o poziție favorabilă în cursa pentru promovare. Singura problemă poate fi doar apropierea meciului cu Deva, care e trei zile mai târziu, iar adversarii noștri se vor odihni la acest final de săptămână. Dar nu ne gândim momentan decât la meciul cu Ineu, pe care trebuie să îl câștigăm”, ne-a declarat antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu.

Amânarea celor două jocuri rămase din etapa a 26-a a schimbat și programul finalului de campionat în C4. Astfel, pentru alb-violeți urmează, în mai puțin de o săptămână, trei jocuri dificile: mâine, la Ineu, marți, acasă, cu revelația Cetate Deva, iar vinerea viitoare, la Ișalnița, cu CSU II Craiova. „Într-adevăr, urmează șapte zile extrem de dificile. Putem spune că e săptămâna decisivă. Dacă noi vom reuși trei victorii în aceste partide, va fi greu să mai ratăm promovarea. În caz contrar, situația se va complica, iar emoțiile vor rămâne până la final”, e de părere Brîndescu.

Antrenorul liderului s-a arătat surprins de remiza înregistrată în această rundă de Performanța Ighiu, 1-1, chiar pe teren propriu, cu ultima clasată, Millenium Giarmata, și consideră că, momentan, Metalurgistul Cugir e cea mai periculoasă contracandidată a echipei sale.

„M-a surprins remiza Ighiului cu Giarmata, se pare că nu au reușit să își revină după înfrângerea din meciul cu noi. În acest moment, e clar că echipa din Cugir e mai periculoasă, deoarece nu va mai sta până la final. Dar dacă echipa din Ighiu va câștiga derby-ul județean de la Cugir, iar noi ne vom împiedica, va reintra cu șanse mari în cărțile promovării”, ne-a mai spus Brîndescu.

Spre finalul dialogului nostru, l-am rugat pe antrenorul lui ASU Politehnica să-și exprime părerea legată de oportunitatea amânării tuturor meciurilor de la finalul săptămânii trecute.

„Din punctul meu de vedere, nu cred că se impunea această amânare. Cel puțin nu în cazul jocurilor din Liga a II-a și Liga a III-a. Dar dacă așa a hotărât Federația, ne-am conformat. Orice decizie luată de FRF, bună sau rea, trebuie respectată. Mi-a părut rău, pentru că îi simțeam pe băieți foarte deciși să meargă la Ineu și să câștige, iar vestea venită chiar în dimineața meciului i-a cam înmuiat. Dar sper să avem și mâine aceeași stare de spirit și să luăm cele trei puncte”, ne-a mai declarat Sorin Brîndescu.

Vă reamintim, ASU Politehnica nu îi va putea utiliza la Ineu pe juniorii Marius Marin și Marco Giuricici, ambii suspendați. Ca urmare a problemelor de lot, mai cu seamă în rândul jucătorilor sub 19 ani, a fost cooptat în premieră în efectivul primei echipe fundașul dreapta Cristian Biriș, care a evoluat în acest sezon doar pentru echipa-satelit a clubului de pe „Știința”.

Partida CS Ineu – ASU Politehnica se va disputa mâine de la ora 18.

Restanțele de la Hunedoara și Ineu, singurele meciuri programate în weekend în C4

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Decizia FRF de a amâna meciurile programate în weekend-ul trecut în toate competițiile, în urma decesului fotbalistului camerunez Patrick Ekeng, a schimbat țintarul întrecerilor, iar în C4 căderea cortinei va avea loc o săptămână mai târziu. În aceste condiții, etapa a 26, din care s-au disputat deja cinci jocuri vinerea trecută, va continua la finalul aceste săptămâni, cu cele două meciuri restante.

O pauză forțată, așadar, pentru patru dintre competitoare, care se pregăteau să joace sâmbăta trecută. Mâine, de la ora 18.00, e programată întâlnirea dintre FC Hunedoara și CSM Lugoj, pe stadionul „Michael Klein”, iar sâmbătă, tot de la ora 18.00, CS Ineu va primi vizita liderului ASU Politehnica.

Printr-o victorie în Țara Zarandului, alb-violeții și-ar mări distanța față de celelalte urmăritoare la patru puncte, după ce vinerea trecută Performanța Ighiu a remizat, în mod surprinzător, pe teren propriu, cu ultima clasată, Millenium Giarmata. O recidivă a băieților lui Răzvan Leucă în județul Alba, după ce izbuteau să încurce, în tur, și socotelile Cugirului, prin remiza 2-2 de sub Drăgana.

Misiunea elevilor lui Sorin Brîndescu nu va fi însă deloc ușoară la Ineu, acolo unde nicio echipă nu a plecat învingătoare de mai bine de șapte luni. Mai mult decât atât, în 2016 formația pregătită de Cristian Sculici nu a încasat niciun gol în meciurile disputate pe teren propriu. În ceea ce privește lotul, situația nu se schimbă pentru alb-violeți, juniorii Marius Marin și Marco Giuricici fiind suspendați pentru această partidă. Astfel, în lot își va face apariția tânărul fundaș dreapta Cristian Biriș (18 ani), crescut la Luceafărul Timișoara, și care a evoluat până acum la formația secundă a „studenților”.

Altfel, după noua programare, pentru ASU Politehnica urmează o perioadă extrem de încărcată, cu trei meciuri dificile în mai puțin de o săptămână, dintre care două deplasări. După meciul de sâmbătă, de la Ineu, timișorenii vor juca marți, de la ora 18, pe teren propriu, în fața revelației returului, Cetate Deva, pentru ca vineri, 13 mai, să se deplaseze la Ișalnița, pentru duelul cu CSU II Craiova. Chiar și așa, această săptămână poate lămuri și mai mult lucrurile în ecuația promovării, în condițiile în care în intermediara de săptămâna viitoare e programat derby-ul județului Alba, Metalurgistul Cugir – Performanța Ighiu, pe care ambele echipe îl abordează de pe picior de egalitate, cu câte 51 de puncte.

Sorin Brîndescu speră să oprească șirul de invincibilitate al Devei: „Să le fim superiori și să câștigăm meciul”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va evolua mâine după-amiază, în deplasare, pe terenul unei alte nou-promovate în Liga a III-a, CNS Cetate Deva. În ciuda unui început mai timid de campionat, gruparea hunedoreană traversează o formă bună, fiind neînvinsă în ultimele cinci etape. Antrenorul liderului, Sorin Brîndescu, a studiat în detaliu adversarul de mâine și speră să îi găsească antidotul.

Tehnicianul lui ASU Politehnica e convins că elevii săi nu vor avea viață ușoară la poalele Cetății Devei, în compania unei echipe cu jucători experimentații, unii cu state vechi de lucru chiar în cel de-al doilea eșalon.

„Va fi un meci dificil, pe care îl jucăm în deplasare. Echipa din Deva are jucători experimentați, care pot face diferența. După un start de campionat mai greoi, și-au revenit, nu au pierdut de cinci etape. Și chiar în partidele în care au făcut egal, au jucat mai bine decât adversarii lor, i-au dominat. E un lucru care ne pune pe gânduri, dar sperăm să le fim superiori și să câștigăm jocul”, ne-a declarat Sorin Brîndescu.

Cum meciul de la Deva se va juca într-o zi lucrătoare, de la ora 14, acesta va fi greu accesibil pentru o bună parte a suporterilor timișoreni. „Din punctul de vedere al suporterilor da, e un dezavantaj. Noi la toate meciurile am fost obișnuiți cu galeria lângă noi. Și galeria are de suferit pentru faptul că meciul se joacă vineri, ei își doresc mult să vină alături de noi și să ne susțină. Dar din cauza serviciului, a problemelor personale, probabil că vom avea mai puțini suporteri. Dar sperăm ca echipa să se exprime bine în teren și să îi mulțumească și pe cei ce rămân acasă”, ne-a mai spus Sorin Brîndescu.

De altfel, tehnicianul polist spune că s-a încercat mutarea jocului în weekend, însă hunedorenii au refuzat. „Acum două săptămâni, am solicitat această mutare, tocmai pentru a fi prezenți cât mai mulți spectatori. Nu am reușit această schimbare. Dar nu vreau să se înțeleagă că ar fi rea voință din partea lor. Ei au spus că au și echipa a doua, care joacă în weekend, au și ei motivele lor”, a precizat Brîndescu.

Etapa a 12-a din C4 ar putea fi din nou favorabilă alb-violeților. În cazul unei victorii la Deva, ASU Politehnica s-ar putea distanța și mai mult în fruntea clasamentului, mai ales că în acest sfârșit de săptămână sunt programate două jocuri între urmăritoare: Sebiș – Lugoj și Ighiu – Cugir. Totuși, Sorin Brîndescu nu se hazardează momentan la astfel de calcule.

„Nu putem face speculații pe rezultatele altor echipe, atâta vreme cât noi n-am câștiga la Deva. Noi trebuie să ne vedem strict de jocul nostru, de rezultatele nostre în acest moment”, ne-a mai spus Sorin Brîndescu.

Timișorenii vor avea tot lotul la dispoziție mâine, la Deva, cu excepția închizătorului Dinu Rebenciuc, cel ce își va ispăși ultima etapă de suspendare. partida CNS Cetate Deva – ASU Politehnica va avea loc mâine, de la ora 14.

Liga a III-a | Deplasări în zona Olteniei pentru două timișene; Hunedoara – ASU Politehnica și Ighiu – Mama Mia, derby-urile rundei

csm-lugoj-vulturii-fotbal-75

Vor obține Petruescu și ai lui al șaselea succes consecutiv? (Foto: redesteptarea.ro)

Lupta din C4 a ajuns înaintea rundei a opta. Una care va începe mâine după-amiază, când sunt programate două partide în zona Olteniei, cu vizitatoare din Timiș, și una în județul Arad, pe terenul liderului Național Sebiș. Sâmbătă avem însă programate cele mai interesante partide ale etapei, la Hunedoara, unde sosește ASU Politehnica, și la Alba Iulia, unde revelația Ighiu primește replica celor de la Mama Mia.

***

Lugojul lui Petruescu e, fără doar și poate, echipa momentului în C4. Miculescu & co. au ajuns la cinci victorii consecutive, după un început timid, cu două eșecuri în primele două runde. Mâine, o pot obține pe a șasea, chiar dacă îi așteaptă o deplasare lungă. Vor întâlni însă echipa din Filiași, pe stadionul „Chimia” din Craiova, o echipă mult subțiată față de startul campionatului și care, de la despărțirea de „lotul Turceni”, nu a acumulat niciun punct.

***

Echipele din Timiș, coșmarul lui Claudiu Mocioi

„Numai când aud de Timișoara… parcă suntem blestemați în fața lor”… Declarația îi aparține lui Claudiu Mocioi, antrenorul celor de la Pandurii II, dată la finalul meciului de sâmbătă, de la Timișoara, pierdut de echipa sa cu 2-1 în fața lui ASU Politehnica. Iar asta deoarece singurele înfrângeri din acest sezon au fost consemnate în fața unor timișene. Iar mâine, la Rovinari, sosește Giarmata, care a spart gheața în urmă cu două săptămâni, tot în Oltenia, reușind prima victorie stagională pe terenul lui CSO Filiași. Vor continua, așadar, coșmarurile lui Mocioi? Ne vor da răspunsul băieții lui Leucă și Molcuț.

***

12063858_1506622909653618_4776797825507972335_n

Poate pune Măgura Cisnădie probleme și în fieful liderului?

Liderul Național Sebiș va face tot posibilul să-și păstreze fotoliul de lider înainte vizitei pe „Știința”, de la finele săptămânii viitoare. Până atunci, trupa lui Călin Cojocaru are programată mâine o partidă aparent la îndemână, pe teren propriu, cu nou-promovata Măgura Cisnădie. O formație despre care e totuși greu să-ți mai faci o părere. A marcat primul gol abia în etapa a patra, însă săptămâna trecută i-au fost suficiente 16 minute pentru a marca de patru ori în poarta Hunedoarei. „Măgura Cisnădie are destui fotbaliști de valoare, care au confirmat inclusiv pe scena Ligii 1. Beza, Tătar sau Neguț sunt cele mai importante nume ale lor, dar au și altele care pot afce diferența. Pe lângă valoare, mai au și experiență, le-am spus băieților că vom avea parte de un meci foarte, foarte greu”, a prefațat jocul antrenorul Sebișului, Călin Cojocaru, pentru sportarad.ro.

***

Sâmbătă, avem două derby-uri de clasament cu implicații pentru județul Timiș. Poate cel mai interesant joc al etapei e cel de la Hunedoara, acolo unde va sosi ASU Politehnica. Un meci în jurul căruia s-a creat o emulație neobișnuită pentru acest eșalon și care ar putea chiar să bată recordul de asistență al sezonului din C4. Pentru alb-violeți va fi prima ieșire în afara județului Timiș de la promovarea în Liga a III-a. Un joc mult mai important pentru tehnicianul gazdelor, Victor Roșca, el urmând a lupta pentru propriul scaun în meciul cu timișorenii.

***

petre-narcis

Petre Narcis se va revedea cu fostul său coleg de la CFR, Himcinschi

La Alba Iulia, revelația Performanța Ighiu va încerca să demonstreze că nu întâmplător se află pe locul 4 după șapte runde. Romică David & co. vor primi însă replica celor de la Mama Mia Becicherecu Mic, o formație solidă a seriei, care va beneficia din nou de serviciile căpitanului Laurențiu Telescu, suspendat în ultimele două etape. Va fi, de asemenea, o plăcută revedere între doi foști „leoparzi”. Tehnicianul gazdelor, Adorian Himcinschi, și secundul oaspeților, Narcis Petre, au fost colegi la CFR Timișoara, în liga secundă, în anii ’90.

***

Tot sâmbătă, la Ineu, avem programat un derby al suferinței, între CS din localitate și CSU II Craiova. Trupa lui Cristian Sculici e singura din C4 care n-a cunoscut gustul victoriei în acest sezon. De partea cealaltă, băieții lui Daniel Mogoșanu n-au mai câștigat din prima etapă, când „tripla” lui Mazarache răpunea Lugojul. De atunci, cinci înfrângeri consecutive pentru „satelitul” prim-divizionarei din Bănie.

***

Un alt duel al jumătății inferioare a clasamentului e programat la Motru. Minerul primește vizita nou-promovatei din Deva, care runda trecută a reușit să pună capăt seriei negre și să obțină al doilea succes stagional, 1-0 cu CS Ineu. Rămâne de văzut dacă băieții lui Marius Sârbu vor reuși să smulgă de această dată primele puncte externe din acest campionat.

***

Iată programul complet al etapei a VIII-a din C4:
Mâine, ora 15
CSO Filiași – CSM Lugoj
Pandurii II Târgu Jiu – Millenium Giarmata
Național Sebiș – Măgura Cisnădie

Sâmbătă, ora 15
FC Hunedoara – ASU Politehnica
Performanța Ighiu – Mama Mia Becicherecu Mic
CS Ineu – CSU II Craiova
Minerul Motru – Cetate Deva

Metalurgistul Cugir va sta.

Liga a III-a | ASU Politehnica și Hunedoara își împart în continuare fotoliul de lider; Lugojul, la al treilea succes consecutiv

12030971_1230816126935946_184598955_n

FC Hunedoara s-a impus și la Craiova (Foto: corvinul1921.ro)

Etapa a cincea din C4 nu a adus noutăți în ceea ce privește lupta la vârf, toate favoritele reușind să își câștige meciurile din această etapă. Primul loc e împărțit în continuare de ASU Politehnica și FC Hunedoara, diferența fiind în acest moment de o singură lungime, la golaveraj, în favoarea alb-violeților. CSM Lugoj își continuă ascensiunea, ajungând la al treilea succes consecutiv, după cel de ieri, de la Giarmata. Neașteptat scorul înregistrat la Ineu, cel puțin prin proporțiile sale. Dar să vedem ce s-a întâmplat ieri după-amiază în C4:

Millenium Giarmata – CSM Lugoj 0-2

După ce au răpus liderul ASU Politehnica în runda trecută, băieții lui Cosmin Petruescu mergeau încrezători spre un nou derby timișean, cel de la Giarmata. Un joc în care și-au respectat statutul de favoriți, în fața unei echipe neexperimentate pentru acest nivel, dar care izbutise, cu o săptămână în urmă, să încurce Cugirul chiar sub Drăgana. Lugojul s-a impus în cele din urmă fără dubii, Stoichescu deschizând scorul în minutul 32, iar Precupanu l-a majorat în minutul 65.

Millenium Giarmata (antrenor Răzvan Leucă): Luca – Ciobănică, Domșa, Soare, S. Olariu, Leucă, Costea, Gaiță, M. Olariu, Diarra, Beloescu. Au mai intrat Corlățeanu, A. Dobra, Butură și Stoica.

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Iordache – Rotea, Loga, Niculescu, Roșie, Precupanu, Vlădia, Dobricean, Poiană, Velcotă, Stoichescu. Au mai intrat Porcescu, Mânecan, Ardelean și Vânătu.

CSU II Craiova – FC Hunedoara 0-2

Hunedorenii își continuă parcursul bun, până la urmă în ton cu investițiile realizate în această vară pentru întărirea lotului. Un joc aflat în totalitate la discreția băieților lui Viki Roșca, în care Drăgoescu a deschis scorul în minutul 25, dintr-o centrare a lui Bozian. Vizitatorii au continuat să presteze un joc bun, iar pe acest fond a sosit și golul al doilea, reușit de juniorul timișorean Simionov, cu un șut din afara careului, în minutul 57.

FC Hunedoara a utilizat în meciul de la Craiova următoarea formulă: Raț – Ciucurescu, Maghici, Mardare, Petresc – Ionicescu – Bozian, Simionov, Drăgoescu – Tecsi, Crengăniș. Au mai intrat Marina, Ursachi, D. Creciunesc și Cr. Creciunesc.

***

Metalurgistul Cugir nu s-a mai împiedicat pe teren propriu așa cum o făcuse săptămâna trecută, cu Millenium Giarmata, după 2-0 la pauză. Trupa lui Marius Opric a obținut de această dată un succes clar 3-0 sub Drăgana cu Minerul Motru. Ștefan Radu a deschis tabela în minutul 16, stabilind și scorul primei reprize. În mitanul secund, roș-albaștrii s-au distanțat, și pe fondul căderii oaspeților. Au mai punctat Cârstean, în minutul 64, și golgheterul Ionuț Radu, în minutul 70. Conform ziarulunirea.ro, echipa din Motru a fost la un pas de a nu se prezenta, confruntându-se cu acute probleme financiare. Gorjenii au ajuns în cele din urmă în județul Alba înghesuiți într-un microbuz și trei mașini mici. Se întrevede primul forfait din C4?

***

Județul Alba a fost la înălțime în această rundă. Pe lângă succesul Cugirului, merită menționată și… Performanța reușită de cei din Ighiu. Trupa ex-ceferistului Adorian Himcinschi a defilat la Ineu, unde s-a impus cu 4-0. Romică David a punctat de două ori, în minutele 13 și 84 – din penalti, celelalte goluri fiind semnate de frații Turuș: Ovidiu, în minutul 16 ,și Sergiu, în minutul 19.

***

În clasamentul golgheterilor continuă să conducă mijlocașul Hunedoarei, Bogdan Bozian. Amenință prima poziție și Ionuț Radu, atacantul Cugirului ajungând la cota 4, prin reușita din meciul cu Minerul Motru. Iată cum se prezintă topul „bomberilor” din C4, după cinci etape scurse:

6 goluri: Bogdan Bozian (Hunedoara);
4 goluri: Ionuț Radu (Cugir);
3 goluri: Mazarache (Craiova II), Chelaru (Cugir), Fotescu (ex-Filiași), Telescu (Mama Mia), Bârză (Mama Mia), R. David (Ighiu);
2 goluri: Pribac (Deva), Bălaș (Ighiu), Silaghi (Mama Mia), Bădăuță (Politehnica), Dobricean (Lugoj), Necșulescu (Cugir), Dănăricu (Pandurii II), Velici (Sebiș), Precupanu (Lugoj), Tulcan (Politehnica), Giuricici (Politehnica), Drăgoescu (Hunedoara), Simionov (Hunedoara), S. Turuș (Ighiu).

***

Rezultatele și marcatorii etapei a 5-a din C4:

Mama Mia Becicherecu Mic – Pandurii II Târgu Jiu 3-1 (Telescu 23, Bârzâ 53, 62 / Celea 29)
CNS Cetate Deva – Național Sebiș 1-3 (Boloş 90 / Velici 32, Unguru 36, Călin 84)
Metalurgistul Cugir – Minerul Motru 3-0 (Şt. Radu 16, Cîrstean 64, I. Radu 70)
Millenium Giarmata – CSM Lugoj 0-2 (Stoichescu 32, Precupanu 65)
ASU Politehnica Timișoara – CSO Filiași 3-1 (Tulcan 34, Giuricici 67, D. Codrea 75 / Neacşu 45)
CSU II Craiova – FC Hunedoara 0-2 (Drăgoescu 25, Simionov 57)
CS Ineu – Performanța Ighiu 0-4 (R. David 13, 84, Ov. Turuş 16, S. Turuş 19)
Măgura Cisnădie a stat.

Liga a III-a | Nou-promovatele, neînvinse; Cugir și ASU Politehnica, performerele etapei

11220888_890026051081858_6214976844742322418_nNoul sezon din C4 a început spectaculos în acest final de săptămână. 22 de goluri, în cele șapte meciuri programate vineri și sâmbătă, cu meciuri spectaculoase și victorii clare pentru Metalurgistul Cugir și ASU Politehnica, în cele două jocuri disputate la Timișoara.

*Garnitura pregătită de Sorin Bălu și Narcis Petre a fost deraiată violent la Gara Mare. Vineri după-amiază, Metalurgistul Cugir a demonstrat de ce e considerată una dintre principalele favorite la promovare și s-a impus cu 5-2 în confruntarea de la Timișoara cu Mama Mia. Pentru băieții lui Marius Opric, Chelaru și Ionuț Radu au reușit câte o „dublă”, cel de-al cincilea gol fiind semnat de Necșulescu. Pentru Mama Mia au punctat tânărul Patrick Niță și căpitanul Laurențiu Telescu.

*Tot vineri, CNS Cetate Deva a pășit cu dreptul în noul sezon. Proaspăt promovata în eșalonul terț a dispus clar de CSO Filiași, grație „dublei” golgheterului din sezonul trecut, Pribac, și a reușitei semnate de experimentatul Janos Vajda. Punctul de onoare al doljenilor a fost reușit de Moraru.

*ASU Politehnica a pornit ca din pușcă în periplul prin fotbalul profesionist. Victorie la scor de neprezentare pe „Știința”, în fața Minerului Motru, prin reușitele lui Gălan, Birău și Vucea. Mai multe detalii, în cronica meciului.

*O altă nou-promovată cu un debut perfect e CSU Craiova II. „Tripla” lui Ionuț Mazarache a adus victoria băieților lui Daniel Mogoșanu în confruntarea cu CSM Lugoj, pentru care a punctat doar tânărul Velcotă.

*Singurele remize ale etapei s-au consemnat sâmbătă după-amiază, în Ardeal. La Cisnădie, Măgura și Giarmata s-au anulat reciproc, rezultând unicul meci fără goluri al rundei de debut. Tot remiză, dar cu goluri la Alba Iulia, între nou-promovata Performanța Ighiu și Pandurii II. Bălaș a punctat pentru gazde, în vreme ce pentru gorjeni a făcut-o Negrescu.

*O confruntare extrem de interesantă s-a consumat la Sebiș, între localnicii de la Național și FC Hunedoara. Oaspeții, considerați printre favoriții la promovare, s-au impus cu 2-0. Fostul atacant al Sebișului, Bozian, a marcat în poarta fostei sale echipe, cele trei puncte fiind securizate de reușita timișoreanului Simionov, venit de la juniorii lui ACS Poli.

*După cum se poate observa, toate cele cinci nou-promovate din această serie au smuls puncte în prima rundă. Deva, Politehnica și Craiova 2 au reușit să câștige, în timp ce formațiile din Cisnădie și Ighiu au debutat cu câte o remiză.

*Medie foarte bună de goluri în prima etapă. S-au marcat 22 de goluri, adică 3,1 pe meci.

Ierarhia marcatorilor după prima rundă:

3 goluri: Mazarache (Craiova 2);
2 goluri: Chelaru (Cugir), Pribac (Deva), I. Radu (Cugir);
1 gol: Niță (Mama Mia), Simionov (Hunedoara), Telescu (Mama Mia), Bozian (Hunedoara), Necșulescu (Cugir), Negrescu (Pandurii II), Bălaș (Ighiu), Vajda (Deva), Velcotă (Lugoj), Moraru (Filiași), Vucea (Politehnica), Gălan (Politehnica), Birău (Politehnica).

Rezultatele și marcatorii primei etape:

Mama Mia Becicherecu Mic – Metalurgistul Cugir 2-5
P. Niţă (14), L. Telescu (90+3) / M. Chelaru (43, 60), Necşulescu (56), I. Radu (85, 90+2)
Cetate Deva – ACSO Filiaşi 3-1
Pribac (20, 90+2), J. Vajda (66) / R. Moraru (40)
ASU Politehnica Timişoara – Minerul Motru 3-0
Gălan (37 – pen.), Birău (62), Vucea (74)
Măgura Cisnădie – Millenium Giarmata 0-0
CS U Craiova II – CSM Lugoj 3-1
Mazarache (51 – pen., 62, 66) / Velcotă (52)
Performanţa Ighiu – Pandurii II Târgu Jiu 1-1
Bălaş (43) / Negrescu (88)
Naţional Sebiş – FC Hunedoara 0-2
Bozian (11), Simionov (50)
CS Ineu a stat.

Știri din C4 | Dueluri între viitoare adversare: Giarmata răpune Mama Mia, Sebiș își ia revanșa cu Ineu

11016356_1089943651023195_1352952337_nLa mijlocul acestei săptămâni, o bună parte a viitoarelor competitoare din Liga a III-a, seria a IV-a, au avut programate meciuri de verificare. Dacă ASU Politehnica a luat pulsul ligii secunde, prin amicalul susținut în Valea Domanului, viitoarele sale adversare au preferat dueluri cu formații de același nivel.

Millenium Giarmata – Mama Mia Becicherecu Mic 2-1

După șocul suferit în urmă cu o săptămână, 1-5 acasă, cu Lugojul, în Cupa României, Giarmata începe să se stabilizeze. Trupa pregătită de Răzvan Leucă și Alin Molcuț a trecut de cojudețeana Mama Mia Becicherecu Mic, într-un joc disputat acasă, pe stadionul „Nicu Moraru”.

Millenium a deschis scorul în minutul 25, prin Corlățeanu, însă căpitanul „pizzerilor”, Telescu, a restabilit egalitatea de la punctul cu var în minutul 45. Balanța s-a înclinat decisiv în favoarea gazdelor în minutul 66, grație antrenorului-jucător Răzvan Leucă, marcator dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.

Millenium Giarmata (antrenor-jucător Răzvan Leucă): Luca – Oprea, Soare, Gârba, Bănică, Leucă, Buzdugan, Stoica, Corlăţeanu, Mihai Oprea, Beloescu. Au mai intrat Costea, Josu, Molcuţ, Dandu, Kalanyos, Domşa, Gaiţă şi Avădanei.

Mama Mia (antrenor Sorin Bălu): R. Miklos – Telescu, Artimon, Ştefanovici, Ov. Ştefănescu, Luţă, Radu, Tăbăcaru, Negruţ, Bârză, P. Niţă. Au mai intrat Culda – Saizu, Centea, Cioancă, Zurbagiu, Mărginean şi Nicoară.

Național Sebiș – CS Ineu 2-0

Cu o săptămână în urmă, Ineul elimina Sebișul din Cupa României, după o confruntare dramatică, decisă la loviturile de departajare. Ieri, a fost rândul „Naționalului” să se impună, palidă consolare ce-i drept, fiind vorba doar despre un joc cu caracter amical.

Timișoreanul Gelu Velici a deschis scorul pentru formația pregătită de Călin Cojocaru, în minutul 40, pentru ca în partea secundă, Rus să stabilească rezultatul final, 2-0 pentru Național.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Szekey – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Stegaru – Rus, Mihuța, Susan – Velici. Au mai intrat Merșca, Păduraru – Toader, C. Mardare, Oiță, Horcea, Stoian.

CS Ineu (antrenor Cristian Sculici): Bujoc – Popovici, Wild, Ciobanu, Hulbăr – Bier, Tomuț – Huțanu, Stănaia, Filimon – Mașniță. Au mai intrat Șubaș – Ciocan, Bun, Tudoroiu, Clej, Filimon, Ciocan, Șulumberchean, Deloreanu.

FC Hunedoara – Industria Galda de Jos 3-1

Gruparea de sub furnale a disputat un amical pe arena „Michael Klein” în fața unei formații de Liga a III-a, repartizată însă în seria 5, Industria Galda de Jos. S-a încheiat cu o victorie meritată pentru băieții lui Viki Roșca, alb-albaștrii dominând clar ostilitățile.

La pauză, a fost 1-0 pentru hunedoreni, grație reușitei lui Simonov. După pauză, Bozian a dublat avantajul gazdelor, pentru ca Industria să reducă apoi diferența prin Câmpean, de la punctul cu var. Scorul fina, 3-1 pentru FC Hunedoara, a fost stabilit de Ursachi, tânărul jucător mai irosind în prealabil câteva situații clare de gol.

FC Hunedoara (antrenor Victor Roșca): Ciubotariu – Maghici, Mardare, Ciumașu, Petresc – Creciunesc Daniel – Drăgoescu, Bozian, Simionov – Crengăniș, Tecsi. Au mai intrat Raț, Cristi Creciunesc, Ciucurescu, Opîrlescu, Trășcan, Sandu Remus, Văcaru, Gheară, Marina, Șulea și Ursachi.

CNS Cetate Deva – Performanța Ighiu 2-1

Duel al no-promovatelor la poalele cetății devene. Gazdele au reușit să-și treacă în cont o victorie la limită, grație „dublei” atacantului Suciu, din minutele 20 și 55. Gruparea din județul Alba reușise să restabilească egalitatea, cu șase minute înainte de pauză, prin R. David.

Echipa din Ighiu, pregătită de Adorian Himcinschi, a jucat în formula R. Bodea – Buda, Potopea, Ov. Turuş, Bocşa, F. Morar, M. Cristea, Oniche, Al. Giurgiu, R. David, S. Turuş. Au mai intrat Baba, Nemeş, H. Marian, R. Moga, Negură, Fetiţa, R. Morar, D. Mărginean.

ACS Podari – Pandurii II Tg. Jiu 1-0

Doljenii de la ACS Poldari, repartizați în C3, s-au impus în amicalul susținut marți, pe teren propriu, în fața echipei secunde a Pandurilor Târgu Jiu. Unica reușită a partidei i-a aparținut lui Ionuț Șerban, care a înscris în minutrul 53.

Pandurii II, pregătită de Cristian Popescu, a abordat meciul în formula Oprița – Miroiu, Negrescu, Brânzan, Constantin – Pârcălabu, Bârlan, Hemidi, Dumitru – Predescu, Dodoi. Au mai intrat Popescu, Margarit, Celea, Pârvulescu, Mareș

Foto: corvinul1921.ro