CSU Poli, la al treilea eșec consecutiv: 24-26 cu Suceava


CSU Poli a cedat în această seară, pe teren propriu, scor 24-26 în fața Bucovinei Suceava, formație proaspăt calificată în semifinalele Cupei Challenge. Alb-violeții au avut din nou un start bun de meci, dar s-au văzut întrecuți pe finalul primei părți, după care s-au zbătut întreaga repriză secundă pentru a reveni în joc.

CSU Poli n-a smuls niciun punct din cele două partide disputate pe teren propriu la un interval de doar patru zile. După ce vineri a cedat în fața Odorheiului, astăzi a fost rândul echipei din Suceava să plece cu toate punctele de la Timișoara. Alb-violeții au avut lotul decimat, pe lista accidentaților intrând și portarul Milan Djuricin, cel care a suferit o ruptură musculară la antrenamentele din weekend.

CSU Poli a reușit să țină piept proaspetei semifinaliste din Challenge Cup aproape o repriză, conducând chiar și la două lungimi. Alb-violeții n-au reușit să profite însă de două situații de superioritate numerică, sucevenii au recuperat și chiar au preluat conducerea, la două goluri, chiar în finalul primei reprize, care s-a încheiat la scorul 12-14.

În partea secundă, jocul a fost mult mai dur, spiritele încingându-se în momentul în care Dragan Mrakic a văzut a treia eliminare, fiind trimis în tribună de către oficialii jocului. Rezerva de pivot, Marius Ignat, a avut și el de furcă cu brigada bucureșteană, primind concomitent două eliminări. În aceste condiții, misiunea alb-violeților părea una imposibilă, mai ales că sucevenii au avut în două rânduri chiar și șase goluri avans. Pe final, CSU Poli a fost mai exactă de la 7 metri, unde și-a asumat răspunderea aruncărilor Gorjan Spahic, profitând și de o superioritate numerică prin care au ajuns la două lungimi în spatele sucevenilor.

S-a încheiat însă cu victoria formației moldave, iar CSU Poli înregistrează înfrângeri pe linie în acest sezon cu toate formațiile clasate pe primele cinci locuri.

Andrei Grasu și-a respectat statutul de golgheter al Ligii Naționale, contribuind cu 8 reușite pentru alb-violeți, urmat de S. Ignat – 5, Fenici – 4, Cotinghiu – 2, Timofte – 2, Spahic – 2 și Mrakic – 1. De partea cealaltă, Mitrea a punctat de 6 ori, la fel ca și Chiruț.

Reacții la cald

„Începutul celei de-a doua reprize nu s-a desfășurat așa cum ne-am dorit, i-am lăsat să se distanțeze și ne-a fost astfel foarte greu să alergăm după ei. Cred că a fost totuși un spectacol, la nivelul căruia, din păcate, arbitrajul nu cred că s-a ridicat. Au fost multe greșeli, în ambele direcții. Mergem mai departe, după pauză mai avem trei etape de disputat, în care trebuie să luăm puncte”. (Gligore Czari, antrenor CSU Poli)

„Ne așteptam la un meci foarte greu aici, Timișoara e o echipă incomodă, care se bate pentru orice minge. La vizionările pe care le-am făcut, Fenici și Grasu au părut punctele forte. Anihilându-l pe Fenici, am reușit să rupem parțial momente de joc ale Timișoarei. Cu siguranță, și Grasu a fost într-o zi bună. Una peste alta, nu pot decât să mă bucur că am câștigat astăzi”. (Răzvan Bernicu, antrenor Bucovina Suceava)

CSU Poli, obligată să învingă semifinalista Cupei Challenge


CSU Poli va evolua marți după-amiază, pe teren propriu, în compania Bucovinei Suceava, într-un meci restant din etapa a XVIII-a. Gruparea moldavă sosește la Timișoara din postura de semifinalistă a Cupei Challenge, fază în care s-a calificat în dauna turcilor de la Ankaraspor.

CSU Poli încearcă să revină pe linia de plutire, după o serie de două eșecuri consecutive, la Bacău și vineri, pe teren propriu, cu HC Odorhei. Tehnicianul alb-violeților, Gligore Czari, e de părere că punctele puse în joc trebuie obținute în mod obligatoriu de către elevii săi, pentru a-și asigura un final liniștit de campionat.

„Marți ne așteaptă un alt joc dificil și trebuie să-l abordăm la victorie, pentru că altfel nu se poate. Suceava e angrenată în Challenge Cup, însă noi ne dorim foarte mult să câștigăm. Va fi un joc și mai greu decât cel cu Odorheiul, vom avea mult mai mult de alergat. Probabil înfrângerea de vineri îi va mobiliza și mai mult pe băieți pentru a obține victoria cu Suceava”, a declarat Czari.

Deși are în continuare mari bătăi de cap cu accidentările, Iulian Halcă și Milan Torbica necesitând o perioadă mai lungă de recuperare, Gligore Czari speră să se bazeze măcar pe Ioan Tcaciuc, pivotul sosit în această iarnă la formația alb-violetă. Masivul handbalist îi cunoaște foarte bine pe adversarii de marți ai Politehnicii, el fiind originar chiar din Suceava.

„Sper să ne bazăm măcar pe Tcaciuc. E un jucător care îi cunoaște foarte bine pe cei de la Suceava, el evoluând atâția ani acolo. Nu spun că prezența lui ne va asigura victoria, dar e un ajutor pe faza de apărare. Dacă va juca el, îl mai pot odihni pe Mrakic, avem soluții mai multe.În momentul în care poți lăsa 2-3 minute un jucător pe bancă să-și tragă sufletul, altfel reintră în meci. Exact cu acest lucru sper să mă ajute Tcaciuc în meciul de marți”, a mai spus Gligore Czari.

Partida dintre CSU Poli și Bucovina Suceava se va desfășura marți, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

CSU Poli a ținut Odorheiul în șah doar o repriză


CSU Poli s-a înclinat în această seară în fața formației din Odorheiu Secuiesc, scor 22-26, la capătul unui meci în care experiența elevilor lui Vlad Caba și-a spus pe deplin cuvântul. Alb-violeții au avut un start fulminant, au condus aproape o repriză întreagă, însă n-au reușit să păstreze aceeași cadență până la final.

CSU Poli nu se regăsește în compania primelor clasate. După Constanța, Bacău și Turda, astăzi a venit rândul Odorheiului să plece cu toate punctele din sala „Constantin Jude”. Timișoreanul Vlad Caba a câștigat după doi ani și jumătate în sala în care a trăit cele mai frumoase amintiri din cariera de jucător, la capătul unui joc în care echipa cu lotul cel mai echilibrat a avut câștig de cauză.

CSU Poli a început excelent meciul, luându-și prin surprindere adversarul cu o apărare extrem de agresivă. De altfel, în 16 minute, Odorheiul n-a marcat decât o singură dată, cea de-a doua reușită a harghitenilor venind la scorul de 5-1 pentru alb-violeți. Din acel moment, ceva s-a rupt în formația polistă, care s-a văzut egalată la 6 în minutul 23. Mai mult decât atât, Odorheiul a preluat conducerea în ultima jumătate de minut a primei reprize, reușind în acest interval să se și detașeze la două lungimi: 8-10 la pauză.

În partea secundă, apărarea Odorheiului le-a lăsat din ce în ce mai puține spații de manevră alb-violeților. Deși timișorenii au jucat bine faza defensivă, portarii Antonaru și Djuricin salvând câteva situații foarte bune, mobilitatea amețitoare a chilianului Erwin Feuchtmann Perez i-a hipnotizat pur și simplu pe apărători, acesta reușind deseori să-și creeze spațiu de aruncare între doi, chiar trei jucători adverși. Întreaga parte secundă s-a constituit ca o cursă de urmărire pentru CSU Poli, care a cedat în cele din urmă inițiativa pe final, după ce Odorheiul evadase la cinci goluri în minutul 55 (18-23). S-a încheiat în cele din urmă 22-26, iar alb-violeții pierd două puncte mari, ce le păreau la un moment dat la îndemână.

Căpitanul Cristian Fenici a fost de această dată golgheterul timișorenilor, cu 8 reușite, urmat de Grasu – 6, M. Ignat – 3, Timofte – 2, Spahic – 2 și Arseni – 1. De partea cealaltă, chilianul Feuchtmann, aflat la primul său meci pentru HC Odorhei, a punctat de 7 ori, urmat de Rusia – 4, Florea – 4, Chikovani – 3, Mihalcea – 2, Kuzmanoski – 2, Vlăduț – 2, Talas – 1 și Adomnicăi – 1.

Reacții la cald

„Din păcate am înregistrat o înfrângere, dar trebuie să mergem mai departe. Am început mai bine jocul, dar apoi ne-am stins. Cred că diferența s-a făcut astăzi la nivelul băncii, echipa din Odorhei are câte 2-3 jucători de valori apropiate pe fiecare post, iar eu, de exemplu, n-am avut un inter dreapta de meserie. Dar asta este viața. Am pus mare accent pe apărare, iar asta s-a văzut, pentru că în primele 20 de minute am primit doar 2 goluri. Poarta a funcționat foarte bine, avem 3 portari de valoare, cred că în acest moment e singurul post bine acoperit din echipă”. (Gligore Czari, antrenor CSU Poli)

„Jocurile de la Timișoara sunt întotdeauna disputate, sunt antrenante, e lume multă în tribună. De data asta a ieșit mai bine pentru noi, în special datorită finalului din prima repriză. Ne-am încadrat oarecum în planul tactic pe care ni l-am propus, exceptând începutul meciului. Acesta e avantajul unei echipe experimentate, nu se sperie, nu intră în panică, nu disperă. Pas cu pas am reușit să recuperăm, iar în a doua repriză ne-am impus foarte bine jocul, n-am simțit în vreun moment că victoria e în pericol și am terminat de data asta meciul cu un puls mult mai jos decât în alți ani”. (Vlad Caba, antrenor HC Odorhei)

Statistica, de partea lui CSU Poli! Doar un eșec cu Odorhei în sala Olimpia


CSU Poli va întâlni vineri, în sala „Constantin Jude”, una dintre formațiile redutabile ale Ligii Naționale, HC Odorhei. Deși gruparea din Harghita a cochetat mai mereu cu podiumul în ultimii ani, la Timișoara nu a reușit să se impună decât o singură dată de la promovarea pe prima scenă.

CSU Poli își propune să obțină două puncte importante în disputa de vineri după-amiază, de pe teren propriu, cu HC Odorhei. Câștigătoarea bronzului din ediția trecută a Ligii Naționale pare favorită conform calculelor hârtiei, însă alb-violeții au de partea lor statistica, cel puțin în ceea ce privește disputele din sala „Constantin Jude”.

Din vara lui 2007, atunci când formația din Harghita își făcea apariția în primul eșalon, cele două echipe s-au duelat de cinci ori pe parchetul sălii Olimpia din Timișoara. Din 10 puncte posibile, Odorheiul n-a reușit să smulgă însă decât 2, în confruntările de pe Bega. În noiembrie 2010, gruparea pregătită și atunci, ca și acum, de timișoreanul Vlad Caba se impunea cu 31-27 la Timișoara, după ce la pauză fusese 14-13, tot în favoarea oaspeților. Alb-violeții traversau poate cel mai greu moment din ultimii ani, intrând încă din prima parte a campionatului în hora retrogradării, cu cuplul Hell – Bota la timonă.

Pentru conformitate, la acel joc, golurile poliste au fost marcate de Șimicu și Spahic – câte 7, Pârvan – 4, M. Ignat – 3, S. Ignat – 2, Cotinghiu și Ursu – câte un gol. De partea cealaltă, au punctat Mihalcea – 11, Rusia – 6, Kuzmanoski – 6, Dimache – 3, Stojlov – 2, Frățilă – 2, Ferenczi și Talas – câte un gol.

Ultima întâlnire dintre CSU Poli și HC Odorhei la Timișoara s-a consumat în turul ediției precedente, mai exact la 9 noiembrie 2011. A fost atunci 26-24 pentru alb-violeți, după un joc în care tehnicianul oaspeților a reclamat desele defecțiuni ale tabelei de marcaj din sala „Constantin Jude”. Reușitele timișorenilor au fost semnate de Timofte – 7, Fenici – 5, Băiceanu – 4, Stan – 3, Mrakic – 3, S. Ignat – 3 și Hagiu – 1. Să remarcăm că din cei șapte marcatori de atunci, nu mai puțin de trei nu se mai regăsesc astăzi în lotul pregătit de Gligore Czari: Silviu Băiceanu, Ioan Stan și Călin Hagiu.

Iată rezultatele înregistrate între CSU Poli și HC Odorhei la Timișoara, în ultimele cinci sezoane:

2007/2008 30-25
2008/2009 29-22
2009/2010 31-29
2010/2011 27-31
2011/2012 26-24

Următorul episod al confruntărilor dintre CSU Poli și HC Odorhei va avea loc vineri, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

CSU Poli încearcă să răpună o forță a campionatului


CSU Poli va primi vineri după-amiază vizita celor de la HC Odorhei, una dintre formațiile cu pretenții ale Ligii Naționale. După ce s-au înclinat pe teren propriu în fața celor trei ocupante ale podiumului, alb-violeții vor încerca să țină punctele din duelul cu cea de-a patra clasată la Timișoara.

CSU Poli are în față o serie de două meciuri consecutive pe teren propriu. Vineri, în sala „Constantin Jude” va poposi echipa clasată pe locul 4 în ierarhia Ligii Naționale, pentru ca marți să se dispute restanța din runda a XVIII-a, cu Bucovina Suceava.

Tehnicianul alb-violeților, Gligore Czari, consideră că o victorie împotrvia Odorheiului, o formație puternică a campionatului, va aduce mai multă liniște în tabăra alb-violeților, precum și un plus de încredere pentru ultimele jocuri ale acestui sezon.

„Noi ne dorim foarte mult cele două puncte, pentru a avea o oarecare liniște pe acest final de campionat. După pauza aceasta de două săptămâni, jucătorii s-au mai odihnit, am făcut o pregătire bună, cred că vom fi în formă la ora jocului. Cu o victorie, cred că avem mari șanse să urcăm în clasament, să încheiem campionatul chiar pe locul 6”, a declarat Gligore Czari.

Antrenorul lui CSU Poli e convins că elevii săi nu vor avea parte de o misiune ușoară, în fața uneia dintre cele mai puternice linii de 9 metri ale întrecerii. „Odorheiul are în componență mulți jucători experimentați, e o echipă ce de 2-3 ani joacă împreună. S-au întărit în această iarnă, formează o echipă experimentată, care an de an a jucat în cupele europene. Au o linie de 9 metri foarte bună, sunt acoperiți cam pe toate posturile. Ne vom lua măsurile necesare, dar sperăm ca la ora jocului să prindem și o formă sportivă foarte bună”, a mai spus Czari.

Problemele de lot nu ocolesc nici de această dată gruparea timișoreană, niciunul dintre accidentați nefiind încă complet refăcut în acest moment. „Halcă lipsește, din păcate de mai mult timp, Torbica trebuie să stea o lună după meciul de la Bacău, iar Tcaciuc a venit cu câteva kilogramea în plus, iar lipsa pregătirii fizice s-a resimțit la el, a făcut o întindere și apoi o ruptură la coapsă. Eu sunt optimist, sper să îl pot folosi vineri sau dacă nu, în cel mai rău caz, începând de la meciul cu Suceava”, a mai spus Czari.

Partida CSU Poli – HC Odorhei se va desfășura vineri, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”. Meciul condus de brigada buzoiană Vasile Pavel – Marian State va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 3.

CSU Poli s-a impus amical în fața lui Minaur


 

CSU Poli a disputat în această dimineață un meci de verificare în compania divizionarei secunde, Minaur Baia Mare. Alb-violeții s-au impus cu 35-33 (18-14), la capătul unui joc în care Gligore Czari a avut ocazia să își vadă la lucru toți jucătorii apți din lot.

CSU Poli a profitat de pauza competițională de aproape trei săptămâni, cauzată de participarea în cupele europene a viitorului adversar, Bucovina Suceava, și a perfectat o partidă de pregătire în compania unei favorite la promovarea în Liga Națională, Minaur Baia Mare. Cele două vechi rivale au oferit un joc spectaculos, în care ambii antrenori și-au testat toți jucătorii valizi.

Alb-violeții au evoluat ceva mai consistent în prima repriză, câștigată cu 18-14. În partea secundă, băimărenii au reușit să recupereze o jumătate din handicap, mai ales că antrenorul gazdelor, Gligore Czari, a apelat și la tinerii din lot. De notat că portarul Răzvan Vâlceanu a evoluat neîntrerupt între buturi din minutul 18, în condițiile în care Cristian Antonaru nu a evoluat deloc. În plus, au lipsit mai vechii indisponibili Iulian Halcă, Milan Torbica și Ioan Tcaciuc. Să mai spunem că la meciul de astăzi, Gorijan Spahic – testat pe postul de centru – nu a evoluat decât în prima repriză, datorită unor probleme musculare.

Andrei Grasu a fost și de această dată principalul realizator pentru CSU Poli, cu 6 goluri (toate în prima repriză), urmat de Mihai Tomofte – 5, Sabin Ignat – 5 și Andrei Lela – 5. De partea cealaltă, Stamate și Gaie au marcat de câte 6 ori, în vreme ce Bondar a scuturat plasa de 5 ori.

„A fost un test util pentru noi, un meci-școală, pe care am preferat să-l abordez mai mult cu jucătorii ce au evoluat mai puțin în campionat. Au fost multe lucruri bune, din păcate și unele mai puțin bune, pe care încercăm să le remediem până săptămâna viitoare. Am jucat contra unei echipe care are mulți foști sau actuali internaționali, care sigur va promova în Liga Națională. E o echipă arțăgoasă, la Minaur au fost întotdeauna jucători buni, vom vedea la anul cum va fi contra lor în meciurile oficiale. Nu m-a interesat scorul, dar cred că a fost bine, mă bucur că schemele tactice lucrate la antrenamente au ieșit în general destul de bine. Am încercat să-i dau încredere lui Vâlceanu, e tânăr și cred că va ajuta echipa. Mi-a demonstrat că merită să am încredere în el, mai sunt 5 etape și are toate șansele să stea mai mult în poartă și la meciurile oficiale”, a declarat antrenorul lui CSU Poli, Gligore Czari.

Europa e departe! CSU Poli, surclasată pe terenul vicecampioanei


CSU Poli n-a reușit să pună probleme pe terenul Științei Bacău decât o singură repriză. Alb-violeții se întorc cu coada între picioare de pe terenul vicecampioanei, unde au cedat cu 19-28, înregistrând astfel primul eșec extern din 2013.

CSU Poli a suferit o înfrângere usturătoare în această seară, pe terenul vicecampioanei la zi a României, Știința Bacău. Alb-violeții au evoluat destul de bine în prima parte în care au reușit să-i țină în șah pe handbaliștii moldavi, însă au rămas rapid fără Torbica, accidentat la nas și transportat direct la spital. La pauză, băcăuanii conduceau cu 12-10, scor la care timișorenii mai sperau la surpriză.

În partea secundă însă, CSU Poli a intrat mult mai timorată, a ratat atacuri peste atacuri și n-a mai reușit să fie la fel de eficientă în apărare. În plus, căpitanul Cristian Fenici a fost eliminat ușor în minutul 42, alb-violeții rămânând astfel în ultimul sfert de oră fără unul dintre cei mai importanți oameni. Finalul a fost la discreția băcăuanilor, care s-au distanțat treptat și și-au asigurat două păuncte fără emoții, la o diferență finală de 9 goluri.

Andrei Grasu, deși sub forma obișnuită, a fost din nou cel mai bun marcator pentru CSU Poli, cu 4 reușite. L-au urmat, în ordine, Fenici – 3, Timofte – 3, Spahic – 3, Cotinghiu – 2, M. Ignat – 1, S. Ignat – 1, R. Czari – 1 și Szentpeteri – 1.

CSU Poli, cu gândul la puncte, pe terenul vicecampioanei


CSU Poli va evolua miercuri, pe terenul vicecampioanei la zi a României, Știința Bacău. Neînvinsă în deplasare în 2013 și cu un moral bun după ce reușit să lege două victorii succesive, formația alb-violetă speră să producă o surpriză plăcută și în orașul lui Bacovia.

După un început bun de retur, în care a strâns 7 puncte din 10 posibile, CSU Poli încearcă să-și continue panta ascendentă, chiar dacă miercuri o așteaptă o deplasare la prima vedere imposibilă, pe terenul Științei Bacău. Alb-violeții sunt însă convinși că vor pune probleme vicecampioanei en titre.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, pe care vrem să-l abordăm foarte serios și chiar cu gândul la puncte. E bun și un egal la Bacău, trebuie să recunoaștem. Mergem să jucăm, să ne vindem scump pielea, suntem încrezători, după o serie de jocuri foarte bune”, a declarat secundul lui CSU Poli, Dan Dumitru.

Mihai Timofte, cel mai bun marcator al timișorenilor din victoria cu CSM Ploiești, cu 6 reușite, consideră că e posibil un rezultat pozitiv la Bacău, în condițiile în care valorile din campionat sunt foarte echilibrate.

„Vrem să continuăm pe această pantă ascendentă și chiar să mai urcăm în clasament. Eu cred că vom reuși un meci bun la Bacău, pentru că valorile sunt destul de echilibrate și, chiar dacă e vorba despre vicecampioana României, nu e o echipă de neînvins. E o deplasare grea, vom încerca să jucăm cât mai bine, să fie în primul rând un meci de handbal plăcut pentru spectatori”, e de părere extrema stângă a Politehnicii.

Pentru meciul de la Bacău, tehnicianul Gligore Czari nu se va putea baza pe unul dintre pilonii apărării. Pivotul Ioan Tcaciuc, sosit în această iarnă la Timișoara, are șanse mici să evolueze în disputa contra grupării moldave, datorită unor probleme la coapsa dreaptă. La meciul de sâmbăta trecută, cu CSM Ploiești, jucătorul originar din Suceava a bifat câteva minute, fiind introdus în teren doar în momentele în care alb-violeții se apărau.

Partida dintre Știința Bacău și CSU Poli Timișoara se va defășura miercuri, cu începere de la ora 19, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2.

CSU Poli punctează la moral: 34-25 cu CSM Ploiești


CSU Poli a reușit finalmente să lege două victorii consecutive, dispunând la pas de penultima clasată, CSM Ploiești, cu 34-25. Alb-violeții au avut partida sub control pe toată durata ei, Gligore Czari permițându-și pe final să-i arunce în luptă și pe cei mai tineri dintre componenții lotului.

CSU Poli a obținut o victorie scontată, în fața uneia dintre codașele Ligii Naționale, CSM Ploiești, Alb-violeții, favoriți și după calculele hârtiei, au reușit să-și facă meciul ușor, după ce în primele 10 minute au mers cap la cap cu prahovenii.

Alb-violeții au încheiat prima repriză cu un ecart de 7 goluri (15-8). Galopul de sănătate a continuat și în partea secundă, în care alb-violeții au ajuns de mai multe ori la un avans de 10 goluri, terminând însă partida la o distanță de „doar” 9 lungimi, 34-25. În ultimul sfert de oră al meciului, tehnicianul alb-violeților, Gligore Czari, și-a aruncat în luptă și tinerii din lot, cu toții reușind să și scuture plasa.

Nu mai puțin de 13 oameni au contribuit la victorie de astăzi a celor de la CSU Poli: Timofte – 6 goluri, Fenici – 5, Grasu – 4, Cotinghiu – 3, Spahic – 3, Torbica – 2, S. Ignat – 2, Mrakic – 2, Lela – 2, Arseni – 2, M. Ignat – 1, R. Czari – 1, Szentpeteri – 1. De partea cealaltă, Chike Onejekwe a fost principalul realizator al prahovenilor, cu 6 reușite.

„Nu ne așteptam să ne fie atât de simplu. Am abordat meciul cu încredere, am simțit că vom câștiga, dar am tratat meciul cu serioszitate și nu s-a pus problema echipei care va lua cele două puncte. Au intrat bine și tinerii și, spre bucuria noastră, au și marcat. E bine, pentru că ei sunt schimbul de mâine”, a declarat la final secundul lui CSU Poli, Dan Dumitru.

CSU Poli, favorită în fața Ploieștiului: „Ne e la îndemână să legăm două victorii”


CSU Poli va avea sâmbătă parte de un meci accesibil la prima vedere, în fața penultimei clasate, CSM Ploiești. Alb-violeții au un moral bun, după rezultatele pozitive din acest debut de retur, însă antrenorul Gligore Czari îi avertizează pe elevii săi să nu se culce pe o ureche.

CSU Poli va primi sâmbătă vizita celor de la CSM Ploiești, pentru un joc în care, în mod normal, nu se pune problema învingătoarei. Chiar dacă alb-violeții traversează o perioadă fastă, încununată săptămâna trecută și cu un prim succes extern în 2013, la Târgu Jiu, Gligore Czari așteaptă de la elevii săi o moblizare exemplară și pentru acest joc.

„Ne așteptăm la un joc dificil, pentru că întâlnim o echipă care nu are nimic de pierdut. Ploieștiul e o formație imprevizibilă, care au făcut multe jocuri bune, din vizionările pe care le-am făcut. Am vorbit cu jucătorii toată săptămâna, le-am spus că dacă ne mobilizăm ca și în ultimele meciuri, avem numai de câștigat. Cu o victorie sâmbătă, cred că putem începe urcușul în clasament. Venim după o victorie de moral la Târgu Jiu, unde chiar dacă am avut fluctuații în joc, am obținut două puncte extrem de importante. Ne e la îndemână să legăm două victorii. De asemenea, sper să aducem cât mai multă lume la sală”, a declarat Gligore Czari.

Tehnicianul alb-violeților nu s-a putut baza la Târgu Jiu pe niciunul dintre cei trei nou-veniți din iarnă, Iulian Halcă, Milan Torbica și Ioan Tcaciuc. Totuși, Czari speră la recuperarea ultimilor doi pentru jocul cu Ploieștiul. „Am avut unele probleme medicale și în această săptămână, dar pe zi ce trece ne revenim. Sper ca până la ora jocului, toată lumea să fie aptă, deși e destul de greu. Mai sunt două zile, vom vedea cum evoluează situația până atunci”, a mai spus Czari.

CSU Poli traversează o pantă ascendentă în acest început de retur, conducerea clubului universitar fiind momentan mulțumită, după cum a dezvăluit Gligore Czari. „Din discuțiile avute cu conducerea, totul e în regulă. Încercăm să construim o echipă, să vedem ce putem face din vară încolo. Și eu îmi doresc să mă bat la cupele europene, nu la retrogradare. Dar ușor, ușor, cu muncă, putem ajunge acolo”, a mai spus Czari.

CSU Poli a obținut singura victorie externă din tur tocmai împotriva Ploieștiului, scor 29-22. Gruparea prahoveană ocupă penultima poziție în clasamentul Ligii Naționale, cu doar 6 puncte, având șanse reduse de a evita retrogradarea.

Partida dintre CSU Poli și CSM Ploiești se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.