Au crezut în șansa lor: CSU Poli – Știința Bacău 26-30

csu poli
CSU Poli nu și-a depășit statutul de outsider în fața vicecampioanei Știința Bacău, care s-a impus cu 30-26 în fața alb-violeților, în sferturile de finală ale Cupei României. Trebuie remarcată însă prestația excelentă a lui Grasu & co. din repriza secundă, când au recuperat aproape în totalitate un handicap de șase goluri.

Meciul de astăzi, de la Brașov, cu Știința Bacău, a fost cântecul de lebădă pentru scheletul pe care s-a sprijinit câțiva ani buni formația de handbal a Politehnicii. Fenici, Grasu și frații Ignat și-au luat însă adio de la tricoul alb-violet într-o manieră admirabilă, luptând până la sirena finală, în fața unui adversar net superior valoric.

CSU Poli a început mai bine partida din modernizata sală brașoveană, conducând cu 2-0 în minutul 4. Bacăul s-a trezit însă rapid și și-a impus punctul de vedere, recuperând rapid handicapul, pentru ca apoi să se desprindă chiar la trei lungimi în minutul 11 (6-3). Diferența dintre cele două echipe a crescut treptat, în condițiile în care alb-violeții nu au reușit să profite deloc de situațiile de superioritate numerică: 5-11 în minutul 18 și 6-12 în minutul 21. Timișorenii au dat senzația că pot reveni în joc pe finalul primei părți, când s-au apropiat la trei goluri (12-15), însă Bacăul a marcat de două ori consecutiv, asigurându-și un avantaj destul de liniștitor la pauză, 17-12.

În partea secundă, alb-violeții au încercat în mai multe rânduri să se apropie de băcăuani, dar de fiecare dată părea să se rupă ceva în momentul în care ajungeau la patru goluri în spatele vicecampioanei. În ultimul sfert de oră, Gligore Czari a apelat la masivul Ioan Tcaciuc pe faza de apărare, pivotul născut la Suceava făcându-și din plin simțită prezența. Elevii lui Eliodor Voica s-au întâlnit din ce în ce mai rar cu golul, ceea ce le-a permis timișorenilor să revină chiar la un singur gol diferență, 23-24, în minutul 51. Handbaliștii bănățeni le-au dat emoții vicecampionilor până în minutul 56, atunci când Grasu a ratat o aruncare de la 7 metri la scorul de 24-26, alb-violeții cedând apoi complet inițiativa. Ultimul minut a fost un galop de sănătate pentru băcăuani, care au încheiat partida la o diferență finală de patru goluri, scor 30-26 și vor întâlni sâmbătă dimineață echipa din Reșița, pentru un loc în finala Cupei României.

Andrei Grasu și-a respectat statutul de golgheter al campionatului, contribuind astăzi cu 10 goluri. Pentru CSU Poli au mai punctat Timofte – 6, Lela – 4, S. Ignat – 3, Fenici – 2 și Mrakic – 1. De partea cealaltă, Bondar și Rotaru au marcat de câte 6 ori, în vreme ce Dospinescu și Ghiță și-au trecut câte patru goluri în cont.

Final de sezon pentru CSU Poli Timișoara. Locul 7 în campionat și un meci bun în Cupa României cu Bacăul, ingrediente insuficiente însă pentru ca jucătorii să își primească salariile integrale pentru perioada returului. Meciul de astăzi, de la Brașov, a fost ultimul în alb-violet și pentru antrenorul Gligore Czari, echipa fiind studiată din tribună de succesorul acestuia, Constantin Ștefan, care va prelua frâiele din luna iulie.

CSU Poli încearcă imposibilul în Cupă: „Avem minimum 40% șanse”

CSU Poli - CS Caras Severin (27) (Small)
Actualul lot al lui CSU Poli se află pe punctul destrămării, însă elevii lui Gligore Czari încearcă o ultimă surpriză. Vineri, alb-violeții vor evolua în sferturile Cupei României, împotriva vicecampioanei Știința Bacău, favorită certă conform calculelor hârtiei.

Incertitudinea planează asupra handbaliștilor alb-violeți, înaintea campaniei din Cupa României. Cea mai mare parte a lotului e deja cu gândul la alte zări, vara anunțând o schimbare aproape completă a feței echipei. Cu toate acestea, Grasu & co. au o ultimă șansă, ce-i drept, infimă, de a pleca de la Timișoara cu salariile întregi. Pentru asta ar trebui să învingă vineri vicecampioana Știința Bacău.

„Am avut ghinion la tragerea la sorți. Am fi putut să avem și șansă, să nu jucăm cu Constanța sau Bacău, dar așa au decis sorții. Chiar dacă sunt vicecampioni, și cei de la Bacău sunt pe final de sezon, poate profităm și noi de faptul că ei și-au îndeplinit deja obiectivul. Avem șanse de minimum 40% să ne calificăm, e clar că nu vom merge să ne dăm la o parte”, e de părere antrenorul secund al echipei, Dan Dumitru.

Pentru căpitanul alb-violeților, Cristian Fenici, va fi un meci special, acesta parafând deja o înțelegere cu formația din Bacău. „E clar că va juca, își dorește să plece cu capul sus de la Timișoara, e un caracter puternic și un simbol al echipei noastre. Din discuțiile cu el, chiar își dorește să ne calificăm mai departe”, a declarat Dan Dumitru.

CSU Poli nu e ocolită de accidentări nici înaintea ultimului weekend din calendarul competițional. Mai vechilor accidentați Halcă, Torbica și Antonaru li s-a alăturat și Gorijan Spahic, cu dureri la genunchi, care nu va face deplasarea la Brașov. În plus, Andrei Grasu și Cristian Fenici se confruntă la rândul lor cu mici probleme medicale, dar mai mult ca sigur cei doi vor juca împotriva Bacăului.  O veste bună e revenirea între buturi a lui Răzvan Vâlceanu, învoit pentru meciul de la Constanța din cauza unui deces în familie.

CSU Poli Timișoara – Știința Bacău, ultima dintre cele patru semifinale ale Cupei României, se va desfășura vineri, cu începere de la ora 20, în Sala Sporturilor din Brașov.

Misiune imposibilă în Cupa României: CSU Poli întâlnește vicecampioana

CSU Poli - CS Caras Severin (12)
CSU Poli nu a avut noroc la tragerea la sorți a sferturilor Cupei României, ce s-a desfășurat astăzi, la sediul Federației Române de Handbal. La fel ca și anul trecut, alb-violeții vor înfrunta vicecampioana Știința Bacău.

CSU Poli are speranțe reduse la un parcurs bun în Cupa României. Sorții au fost nemiloși cu alb-violeții, care vor înfrunta în sferturile de finală ale competiție tocmai vicecampioana Știința Bacău. Pentru handbaliștii timișoreni e o senzație de deja-vu, după ce anul trecut au întâlnit în prima fază a întrecerii KO tot formația din orașul lui Bacovia.

Pe 22 mai 2012, CSU Poli pierdea cu 17-23 în fața băcăuanilor, în sala din Baia Mare. A fost un meci în care timișorenii, pregătiți la acea vreme de Nedeljko Vuckovic, au avut momente bune de joc, însă concentrarea în faza de finalizare a făcut în cele din urmă diferența. Pentru alb-violeți marcau atunci Timofte – 7, Hagiu – 3, Băiceanu – 2, Fenici – 2, Lela – 1, S. Ignat – 1 și Cotinghiu – 1.

Duelul din această ediție a Cupei României va avea loc vineri, la Brașov, și ar putea fi ultimul meci pentru CSU Poli în actuala formulă. Gruparea alb-violetă se pregătește de o schimbare aproape totală a cadrelor, majoritatea jucătorilor urmând să părăsească echipa. În plus, conducerea a hotărât să pună punct colaborării cu antrenorul Gligore Czari, banca tehnică urmând a fi ocupată din vară de Constantin Ștefan.

Meciul de vineri, cu Știința Bacău, va fi unul special pentru căpitanul lui CSU Poli, Cristian Fenici, cel care va evolua din sezonul viitor la formația pregătită de selecționerul Eliodor Voica. „Voi juca cât pot de bine pentru Politehnica, nici nu se pune problema”, declara săptămâna trecută Cristi Fenici, anticipând un duel în Cupă cu viitoarea sa echipă.

Iată tabloul complet al sferturilor de finală ale Cupei României:

HCM Constanța – Energia Pandurii Târgu Jiu
Potaissa Turda – CSU Bucovina Suceava
HC Odorhei – CS Caraș-Severin
CSU Poli Timișoara – Știința Bacău

CSU Poli n-a stricat sărbătoarea campioanei

CSU Poli - CS Caras Severin (19)
CSU Poli a încheiat ediția 2012/2013 a Ligii Naționale cu un eșec usturător, scor 21-31 pe terenul vechii și noii campioane a României, HCM Constanța. Alb-violeții au pus probleme serioase doar o repriză, după care dobrogenii au schimbat tactica în apărare și și-au impus în cele din urmă punctul de vedere.

Jucătorii de la CSU Poli au avut o motivație cât se poate de serioasă pentru această partidă. Un rezultat pozitiv ar fi dus la îndeplinirea normei de 12 puncte trasată de conducere pentru returul de campionat, iar Grasu & co. și-ar fi încasat salariile integrale. Elevii lui Gligore Czari au dat însă senzația că le pot lua banii șefilor doar în prima repriză, când s-au și aflat de șapte ori la conducere, de fiecare dată la un gol diferență. În finalul primei reprize, Constanța a trecut însă la o apărare agresivă, Buricea luându-l în primire pe căpitanul Cristian Fenici, ceea ce a dus la distanțarea campioanei, 14-12 la pauză.

CSU Poli s-a menținut în joc și în repriza secundă, recuperând la un moment dat jumătate dintr-un handicap de patru goluri. Bănățenii n-au reușit să profite însă de un moment de superioritate numerică, atunci când, paradoxal, Constanța s-a distanțat decisiv, marcând 3 goluri foarte rapide, toate pe contraatac. Din minutul 47, jocul n-a mai avut istoric, dobrogenii distanțându-se la fiecare atac spre poarta apărată de Milan Djuricin. Tabela s-a oprit la 31-21 pentru HCM Constanța, care sărbătorește astfel cel de-al 8-lea titlu de campioană din istorie. De partea cealaltă, la CSU Poli se anunță o vară extrem de zbuciumată, în care se întrevede o schimbare aproape totală a cadrelor.

În ultimul joc din acest campionat, CSU Poli a punctat prin Mihai Timofte – 4, Andrei Grasu – 4, Marius Ignat – 4, Cristian Fenici – 3, Sabin Ignat – 3, Dragan Mrakic – 2, Cristian Arseni – 1 și Roland Czari – 1.

CSU Poli încearcă o surpriză în ultima etapă a campionatului

CSU Poli - CS Caras Severin (12)
CSU Poli va evolua sâmbătă la Constanța, pe terenul echipei ce domină de câțiva ani buni întrecerea internă. Deși majoritatea jucătorilor, alături de antrenorul Gligore Czari, se află la ultimul joc de campionat sub culorile alb-violete, timișorenii promit că vor încerca să scoată maximum din acest joc.

CSU Poli va evolua sâmbătă la Constanța, pe terenul vechii și noii campioane a României. Deși aparent e un meci fără presiune pentru alb-violeți, aceștia vor fi motivați să scoată măcar un punct la malul mării, pentru a-și îndeplini norma trasată în iarnă de conducere și a-și încasa salariile integrale.

„Ne deplasămpe terenul unei echipe ce de câțiva ani nu mai are adversară în campionat. Mergem să facem un joc bun, mai avem un punct până la îndeplinirea obiectivului pentru returul de campionat. Suntem profesioniști, chiar dacă suntem unde suntem, mergem să jucăm handbal. Nu e presiune asupra noastră, nu e presiune nici asupra Constanței, deci sperăm să facem o propagandă bună handbalului. Dacă anul trecut Poli a reușit să scoată un punct la Constanța, nu văd de ce nu s-ar putea și în acest an”, a declarat Gligore Czari.

Laitmotviul acestui sezon la CSU Poli au fost accidentările, de care „studenții” nu scapă nici în ultima etapă. Halcă, Antonaru și Torbica sunt în continuare nerefăcuți, în vreme ce o problemă familială pune sub semnul întrebării utilizarea portarului Răzvan Vâlceanu la Constanța.

Pentru o bună parte a actualului lot, partida de sâmbătă, de la Constanța, va fi ultima confruntare de Ligă Națională în tricoul alb-violet. Mai mult decât atât, conducerea clubului timișorean a anunțat săptămâna trecută și despărțirea de antrenorul Gligore Czari. Cu toate acestea, „studenții” promit să dea maximum, în meciul de la Constanța și apoi în campania din Cupa României, pentru a putea părăsi apoi corabia cu fruntea sus. „Ei sunt profesioniști, chiar dacă își termină contractul. Deși în țara noastră profesionismul nu e încă unde ar trebui să fie, băieții au mentalitatea asta, vor să-și ducă la bun sfârșit angajamentul, iar cei care vor pleca, vor să o facă cu capul sus. Ideea mea tot timpu a fost să câștigăm, indiferent contra cui jucăm, pentru a demonstra că se poate juca un handbal bun și la Timișoara. Asta e mentalitatea mea, să fiu învingător, indiferent dacă jucăm handbal, fotbal sau cărți. Cu băieții am lucrat deja 4-5 luni și cred că au înțeles deja acest lucru”, a mai spus Czari.

Partida HCM Constanța – CSU Poli Timișoara va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18.

Schimbări la CSU Poli! Conducerea a prezentat noul antrenor al handbaliștilor alb-violeți

stefanconstantinantrenorhcm15-1322042215
Se anunță o vară a schimbărilor la secția de handbal a Politehnicii. Președintele Ioan Silviu Doboși a anunțat astăzi despărțirea de antrenorul principal Gligore Czari, la finele acestui sezon, locul său urmând a fi luat de Constantin Ștefan, ultima oară la cârma campioanei HCM Constanța.

CSU Poli va avea o cu totul altă față din sezonul viitor. Pe lângă numeroasele permutări ce se anunță la nivelul lotului, nici banca tehnică nu scapă de vântul schimbării. Președintele clubului de handbal, Ioan Silviu Doboși, a anunțat astăzi despărțirea de comun acord de antrenorul Gligore Czari, cel care a preluat echipa în turul acestui sezon. Din vară, la cârma alb-violeților se va instala Constantin Ștefan, antrenor cu 10 ani de experiență în Liga Națională.

„Am avut mai multe runde de discuții cu Constantin Ștefan, e cotat ca unul dintre primii patru antrenori din România. El va avea, pe lângă rolul de antrenor principal, și cel de manager sportiv. Cu dânsul ne-am propus să construim. A fost o provocare și pentru el să vină pentru reconstruție, inițial discuțiile noastre au pornit de la premisa că Grasu și Fenici vor rămâne, dar din păcate n-am reușit să-i păstrăm”, a declarat Doboși.

Lui Gligore Czari par să-i fi fost fatale înfrângerile de la Cluj, din turul campionatului, și cea de pe teren propriu cu Suceava, din această primăvară.

„Apreciem mult munca pe care a făcut-o domnul Czari la Politehnica și, la fel ca și în cazul altor antrenori, rămâne o poartă deschisă. Noi ne-am propus să construim însă pentru viitor, iar acest lucru îl vom face într-o nouă structură. Am însă două reproșuri: meciul pierdut la Cluj, și cel de acasă, cu Suceava, care puteau schimba situația din clasament. Discuția a fost civilizată și pertinentă cu domnul Czari, care își va încheia la finele l unii mai angajamentul cu echipa noastră.”, a mai spus Czari.

Noul antrenor al lui CSU Poli a antrenat în ultimul deceniu la Dinamo București, HC Odorhei, Universitatea Cluj și HCM Constanța. Constantin Ștefan are la activ două titluri de campioană cu Dinamo (2005) și Constanța (2012).

Ultima întâlnire cu fanii pentru handbaliștii de la CSU Poli

CSU Poli - CS Caras Severin (12)
CSU Poli va disputa sâmbătă după-amiază ultimul joc în sala „Constantin Jude” din sezonul 2012/2013. Elevii lui Gligore Czari vor primi replica „lanternei” Universitatea Cluj și își doresc să-și ia la revedere de la fani cu o victorie clară.

CSU Poli se află în fața ultimei reprezentații pe teren propriu în actuala ediție a Ligii Naționale. Alb-violeții vor întâlni Universitatea Cluj, grupare de mult resemnată cu gândul retrogradării, dar care a obținut una dintre cele două victorii stagionale tocmai în fața timișorenilor. La 12 decembrie, trupa lui Gligore Czari ceda inexplicabil în sala „Horia Demian”, scor 20-27, pierzând astfel două puncte vitale în lupta pentru un loc în prima jumătate a ierarhiei.

„Sâmbătă avem de luat o revanșă. După cum știți, nu am făcut un joc prea strălucit în tur, iar cele două puncte pierdute la Cluj ne costă. Jucăm conta unei echipe practic retrogradate, care nu mai are nimic de pierdut și care va juca dezinvolt. Sper să nu facem noi o surpriză neplăcută, pentru că, teoretic, mai avem șanse la locul 6”, a declarat Gligore Czari.

Antrenorul bănățenilor se confruntă din nou cu probleme medicale înaintea acestei întâlniri. Cristian Antonaru, Milan Torbica și Gorjan Spahic sunt accidentați, ultimul având totuși șanse să evolueze împotriva „Șepcilor roșii”. În ciuda absențelor din lot, Gligore Czari își propune un joc spectaculos, pentru a lăsa o ultimă impresie plăcută fanilor la capătul unui nou sezon dezamăgitor.

„E ultimul joc în această stagiune pe teren propriu, vrem să jucăm bine și să lăsăm o impresie bună publicului, pe care îl așteptăm în număr mare la meci. Dacă jucăm bine, putem face și spectacol, chiar am lucrat câteva elemente la antrenament în acest sens. Importantă e însă victoria”, a mai spus Czari.

Derby-ul studențesc dintre CSU Poli Timișoara și Universitatea Cluj se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

Ultimul bal la Timișoara? Andrei Grasu, cu un picior în curtea lui Minaur

grasu golgheter
Partida de sâmbătă după-amiază, cu Universitatea Cluj, ar putea fi ultima ocazie pentru fanii alb-violeți de a-l vedea pe Andrei Grasu în tricoul lui CSU Poli. Golgheterul la zi al campionatului s-a înțeles deja cu Minaur Baia Mare, formație virtual promovată în primul eșalon handbalistic.

CSU Poli e foarte aproape de a rămâne fără cea mai importantă piesă la finele actualului sezon. Presa din Baia Mare vorbește deja despre o trecere a lui Andrei Grasu la Minaur din sezonul viitor, informație ce a fost confirmată chiar de ex-polistul Vasile Viman, actualmente membru în conducerea grupării maramureșene. Din câte se pare, Grasu va fi, pentru următoarele două ediții de campionat, jucătorul echipei din Baia Mare

Andrei Grasu nu a dorit să comenteze însă posibilitatea trecerii sale la Baia Mare, însă recunoaște că în acest moment știe cu certitudine unde va evolua în sezonul viitor.

„Nu va fi ultimul meci al meu în această sală. Prefer să nu vorbesc însă acum despre viitorul meu, după terminarea campionatului voi discuta cu cea mai mare plăcere și despre acest subiect, momentan sunt concentrat la meciurile ce urmează. O decizie am luat însă deja, oricine își cunoaște viitorul, cel puțin cel apropiat”, a declarat Grasu.

Pe picior de plecare e și căpitanul Cristian Fenici, cel care se află în discuții avansate cu vicecampioana en titre, Știința Bacău. „Conducerea se află momentan în discuții, atât cu jucătorii care vor rămâne la club, cât și cu cei care vor veni. Nu pot să spun cu cine s-a discutat în acest moment. În mod cert, mi-aș dori ca ambii jucători să rămână alături de noi, dar așa se întâmplă, fiecare merge unde e mai bine”, a declarat și antrenorul Gligore Czari.

Grasu, fără adversar la titlul de golgheter

Andrei Grasu a reușit un sezon excepțional la Timișoara, cel puțin în plan personal. Puternicul inter revenit pe Bega după un periplu de trei ani la Cluj are ca și asigurat titlul de golgheter al acestei ediții a campionatului. Grasu are în acest moment 142 de goluri, cu două etape înainte de final, la mare distanță de următorul clasat, Claudiu Dediu (Potaissa Turda), care are „doar” 109.

„E un lucru foarte frumos. S-a întâmplat pur și simplu, nu mi-am propus acest titlu. Am avut un an bun, cu multe reușite. E o onoare pentru mine să devin golgheterul României”, a declarat Andrei Grasu.

Partida dintre CSU Poli și Universitatea Cluj, ultima în acest sezon pentru alb-violeți în sala „Constantin Jude”, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.

Victorie prețioasă! CSU Poli se impune în fieful lui Dinamo

grasu
CSU Poli a reușit o victorie extrem de importantă în această seară la Buzău, orașul adoptiv a ceea ce a mai rămas din Dinamo București. Alb-violeții s-au impus cu 30-26, după o repriză secundă excelentă, în care tânărul portar Răzvan Vâlceanu a reușit să le ofere un plus de siguranță colegilor săi.

După o perioadă de secetă, marcată prin trei înfrângeri succesive, CSU Poli a smuls două puncte mari în deplasarea din această seară, de pe terenul lui Dinamo. Deși în tur a părut condamnată la retrogradare, formația alb-roșie a reușit să se întărească în pauza de iarnă, transformându-se într-o nucă greu de spart în retur.

Cele două formații au mers cap la cap în prima repriză, la finele căreia Dinamo conducea la limită, 14-13. Dincolo de deficitul de pe tabelă, alb-violeții l-au pierdut în prima parte pe portarul Cristian Antonaru, care a ieșit accidentat în minutul 13, însă l-au câștigat pe Răzvan Vâlceanu. Rămas ca unică soluție pentru poarta alb-violetă, tânărul goalkeeper în vârstă de 21 de ani a avut o prestație de excepție, contribuind în mare măsură la succesul alb-violeților, conturat în repriza a doua.

Pe fondul paradelor lui Vâlceanu, CSU Poli a luat o opțiune serioasă la victorie, marcând de șase ori consecutiv, ducând scorul de la 21-21, la 27-21. Alb-violeții au reușit să păstreze cadența până la final, oprind tabela la 30-26.

Andrei Grasu pare scăpat către titlul de golgheter al acestei ediții de campionat, interul Politehnicii marcând și la Buzău 8 goluri. Pentru alb-violeți au mai punctat Fenici – 5, Lela – 5, M. Ignat – 3, S. Ignat – 3, Timofte – 3, Torbica – 2, Mrakic – 1.

CSU Poli, în căutarea victoriei pe terenul lui Dinamo

CSU Poli - CS Caras Severin (19)
CSU Poli încearcă să oprească seria secetoasă din campionat și să simtă din nou gustul victoriei în întâlnirea de luni seară, de pe terenul lui Dinamo. Gligore Czari e încrezător înaintea confruntării ce se va disputa la Buzău, mai ales că, în pauza competițională încheiată în acest weekend, și-au revenit mai vechii accidentați Ioan Tcaciuc și Milan Torbica.

CSU Poli va înfrunta luni seară Dinamo, la Buzău, după o nouă perioadă de trei săptămâni de pauză, cauzată de „dubla” naționalei României cu Belarus, din campania de calificare la Euro 2014. Deși e de părere că aceste pauze lungi și dese nu fac decât să scoată din ritm echipele de club, Gligore Czari e totuși mulțumit că de această dată a reușit să-i recupereze pe Ioan Tcaciuc și Milan Torbica.

„Vom, vedea luni, la ora jocului, cum ne-a prins această pauză competițională. În general, aceste pauze lungi și dese nu sunt de bun augur, dar trebuie să ne adaptăm. Mă bucură totuși faptul că au revenit doi jucători de care aveam nevoie, atât pe faza de apărare, cât și pe cea de atac. E vorba despre Tcaciuc și Torbica, care vor putea reintra. Ne-am pregătit bine, însă din păcate mai sunt unele accidentări, Djuricin s-a accidentat înaintea pauzei, iar în această perioadă s-a accidentat și Cotinghiu. Va fi o pierdere pe partea dreaptă, dar îl avem pe Lela, care cred că-l poate suplini destul de bine”, a declarat Czari.

După un tur de campionat în care a părut condamnată la retrogradare, Dinamo a arătat în partea a doua a întrecerii ca o echipă total schimbată. Gruparea ce evoluează la Buzău a obținut nu mai puțin de patru victorii în acest retur, una chiar surprinzătoare, împotriva Reșiței, 27-26,în etapa a XIV-a. „Vom încerca să jucăm altceva. Din păcate, prestațiile noastre au cam lăsat de dorit și ar fi foarte important să arătăm în meciul cu Dinamo în primul rând ca o echipă. Trebuie să jucăm ca o echipă de handbal, nu ca una de individualități. Dinamo s-a întărit foarte mult în iarnă, și-a adus câțiva jucători cu experiență din liga a doua și a făcut câteva rezultate bune. E o echipă arțăgoasă, mai ales pe teren propriu, se agață de fiecare minge, de multe ori joacă și peste limita regulamentului, dar sunt soluții pentru a le  contracara jocul”, a mai spus Gligore Czari.

Tehnicianul alb-violeților consideră că partida de luni nu are o favorită certă, ambele echipe plecând cu șanse egale. Czari speră însă ca elevii săi să reușească să învingă, pentru a mai spera la atingerea normei de puncte impuse de conducere în pauza de iarnă. „Șansele sunt împărțite. Dinamo, cu o victorie în fața noastră, ar scăpa complet de grijile retrogradării. Noi ne dorim însă foarte mult cele două puncte, pentru că putem urca în clasament. Programul ne ajută și am putea încheia chiar pe locul 6. Obiectivul propus de club a fost să acumulăm 12 puncte în retur, mai sunt 6 puse în joc, din care trebuie să smulgem 5, deci încă se poate”, a conchis Czari.

Partida dintre Dinamo București și CSU Poli Timișoara se va disputa luni, cu începere de la ora 18, în sala „Romei Iamandi”, din Buzău. Meciul va fi arbitrat de Marcel Sas (Oradea) și Marius Pintea (Cluj).