Derby cu scântei, tranșat de Informatica

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Informatica Timișoara a învins Muncitorul Reșița cu 5-2, aseară, la sala „Constantin Jude”, în derby-ul Banatului la futsal. Ca un veritabil duel între două echipe din orașe apropiate, meciul nu a fost lipsit de momente tensionate, care s-au soldat cu eliminări, toate însă în contul „gospodarilor”.

Orgoliile au încins derby-ul de aseară, din sala „Constantin Jude”. Informatica, pregătită de reșițeanul Robert Lupu, acontase în pauza competițională doi jucători de la Muncitorul, Giurcanu și Ilaș. De partea cealaltă, „gospodarii” și-au acoperit golurile cu fotbaliști de teren mare, proveniți din Timiș: Lucian Stoica (ultima oară Progresul Gătaia) sau Marius Demian (ex-CS Dumbrăvița).

În minutul 5, Informatica deschide scorul la capătul unei faze venite pe filieră reșițeană: Robert Lupu îl lansează pe Ilaș, care îl învinge pe Copăceanu. Avantajul gazdelor s-a dublat rapid, Gabi Dobre reușind să înscrie după o acțiune personală. Reșița a ieșit la rampă și a irosit câteva ocazii bune de a marca, din care notăm bara lui Breșneni din minutul 14. Muncitorul a ajuns rapid la 6 greșeli, însă Florin Matei a lovit și el bara, de la 10 metri, în minutul 17.

Un minut mai târziu s-a făcut 3-0, prin reușita semnată de Robert Lupu, scăpat pe contraatac. În timpul fazei care a adus a treia reușită a gazdelor, fostul utist Marius Demian l-a lovit cu cotul pe Gabriel Dobre, iar brigada de arbitri i-a arătat direct cartonașul roșu. În ultimul minut, Reșița a irosit la rându-i o penalitate, Fedor fiind ghicit de Iancu, în vreme ce Ilaș a urcat scorul la 4-0 în chiar ultima secundă a primei reprize.

La pauză, s-a iscat o discuție aprinsă între antrenorul Muncitorului, Viorel Lolea, și brigada formată din brașoveanul Mihai Kiuță și ploieșteanul Răzvan Dincuță. Incidentul s-a soldat cu eliminarea tehnicianului, pentru injurii aduse celor doi oameni în negru.

În repriza a doua, ambele formații au irosit șanse importante de gol. Dobre a nimerit bara cu un șut de la distanță, în minutul 24. Apoi, Muncitorul a găsit pentru prima oară drumul spre gol, în minutul 27, prin Lucian Stoica, servit de Edgar Alves. La faza următoare, Informatica a făcut 5-1, după ce Claudiu Dumitru a trimis în vinclul porții cărășene, după ce nimerise bara din prima încercare. Scorul final a fost stabilit în minutul 33, atunci când Breșneni a profitat de o eroare a lui Matei și l-a învins pe fostul său coechipier, Sile Giurcanu, care a asigurat poarta Informaticii în repriza a doua.

Reacții la cald

„Am crezut că mi-am făcut prieteni, dar cu aceste două transferuri de la Reșița, se pare că mi-am făcut mai mulți dușmani. Îmi pare rău că au înțeles greșit aceste două mutări. Băieții au arătat că își doresc să facă performanță, ceea ce Reșița nu poate. E o echipă foarte bună, care ne-a demonstrat, de fiecare dată când am jucat cu ei, că respectă acest blazon de derby al Banatului, dar nu e o echipă care să se bată la titlu. Și nu cred că ar trebui să se supere, ci ar trebui să fie bucuroși că ne-au întărit pe noi. Eu discutasem de mult cu cei doi jucători, încă de când eram la Deva. Ei au spus că mai vor să joace ca titulari la Reșița. I-am promis că nu voi contacta acești doi jucători, iar dacă ei mă vor contacta, îl voi suna imediat. Când Vali Ilaș m-a sunat, mi-a pus telefonul pe respingere. Eu cred că m-am ținut de cuvânt, dar până la urmă dânsul decide dacă e să fim prieteni sau nu. Din punctul meu de vedere, nu îmi doresc să avem o relație stricată. Îi înțeleg supărarea, sunt doi jucători buni. Eu cred că ar trebui să se gândească să prindă play-off-ul, iar cu această echipă cred că poate reuși acest lucru”. (Robert Lupu, antrenor-jucător Informatica Timișoara)

„Un derby al Banatului în adevăratul sens al cuvântului. Din păcate, iarăși stricat de domnii arbitri, cum s-a întâmplat și la meciul din tur. Eu sper ca aceste arbitraje favorabile Timișoarei să fie doar o întâmplare. Felicit gazdele pentru jocul prestat, mai ales dacă ținem cont că prima lor linie e absentă, e la naționala Serbiei. Le doresc succes și sper ca acest proiect al Timișoarei să se dezvolte. Referitor la echipa noastră, am pierdut doi jucători foarte importanți, suntem în reconstrucție, dar eu zic că pentru primul meci din retur am arătat destul de bine. Nu ne-am apărat, cred că am oferit publicului un spectacol agreabil. Mulțumim fanilor care au venit de la Reșița, care ne sprijină peste tot unde jucăm. Cei pe care i-am adus, Stoica și Demian, sunt foștii jucători ai Muncitorului de pe teren mare… Bugetul nu ne permite să luăm jucători cu salarii foarte mari și experimentați în futsal”. (Viorel Lolea, antrenor Muncitorul Reșița)