Cătălin Fercu, eseu pentru România în partida cu Spania


Cei patru internaționali de la RCM Timișoara au contribuit la cea de-a treia victorie a României în Cupa Europeană a Națiunilor, 25-15 la Gijon, cu Spania. „Vitezistul” Cătălin Fercu a reușit singurul eseu al „stejarilor”, toate celelalte puncte venind în urma transformărilor lui Florin Vlaicu.

Naționala României ocupă primul loc în Cupa Europeană a Națiunilor, după ce sâmbătă, la Gijon, a bifat cea de-a treia victorie din tot atâtea partide, 25-15, cu Spania. „Stejarii” conduceau cu 19-3 la pauză, după o primă repriză în care s-a consemnat un singur eseu, reușit de Cătălin Fercu. Fundașul de la RCM Timișoara a culcat balonul chiar la centru, după o cursă superbă, în care a evitat cinci placaje din partea apărării iberice. În partea a doua, spaniolii au reușit două eseuri, prin Lionel Perdo și Cesar Sampere, însă victoria României fusese de mult bătută în cuie, grație preciziei transformărilor lui Florin Vlaicu.

Toți cei patru convocați ai campioanei RCM Timișoara au bifat minute în confruntarea de la Gijon. Dacă Daniel Carpo și Cătălin Fercu s-au regăsit în XV-le de start, Eugen Căpățână și Horațiu Pungea au fost introduși pe parcurs.

Următorul joc pentru „stejari” în CEN va avea loc pe 9 martie, la Bruxelles, împotriva reprezentativei Belgiei.

Caseta tehnică

Spania vs. România: 15-25
Estdio Las Mestas, Gijon

Arbitri: Giuseppe Vivarini –  Filippo Navarra, Francesco Lento (Italia)

Marcatori
Spania: Carey Simpson (ldp, tr), Lionel Pardo (e), Cesar Sempere (e)
Romania: Cătălin Fercu (e), Florin Vlaicu (6 ldp, tr)

România: 15. Cătălin Fercu, 14. Adrian Apostol, 13. Robert Dascălu, 12. Florin Vlaicu, 11. Mihai Roșca, 10. Dorin Manole, 9. Florin Surugiu, 1. Ursache Andrei, 2. Andrei Rădoi, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Ursache, 5. Marius Șirbe, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei, 8. Daniel Carpo.

Rezerve: 16. Eugen Căpățână, 17. Horațiu Pungea, 18. Petru Tamba, 19. Cornel Tatu, 20. Alexandru Mitu, 21. Ciprian Caplescu, 22. Csaba Gal, 23. Ionuț Niacșu.

Spania: 15 Cesar Sempere, 14.Julen Goia, 13.Matias Tudela, 12.Carlos Blanco, 11. Pedro Martin, 10.Carey Simpson, 9.Pablo Feijoo, 1.Joe Hutchinson, 2.Juan Anaya, 3.Jesus Moreno, 4.Mathew Cook, 5.Jesus Recuerda, 6.Jon Magunazelaia, 7.Glen Rolls, 8.Lionel Pardo

Rezerve:16.Benat Auzqui, 17.David Gugernadze, 18.Agustin Ortiz, 19.Anibal Bonan, 20.Joan Tudela, 21.Juan Pablo Ceretto, 22.Jaime Nava, 23.Jaike Carter.

Patru timișoreni au plecat cu „stejarii” în Spania


RCM Timișoara va avea tot patru reprezentanți în echipa națională a României, pentru cel de-al treilea meci din Cupa Europeană a Națiunilor, ce se va desfășura sâmbătă, în Spania. Lotul „stejarilor” și-a început în această dimineață voiajul spre Peninsula Iberică, unul ce se anunță cu peripeții.

Daniel Carpo, Cătălin Fercu, Eugen Căpățână și Horațiu Pungea sunt reprezentanții campioanei RCM Timișoara ce vor înfrunta sâmbătă Spania, la Gijon. Cei patru au făcut parte din lotul „stejarilor” și la primele două meciuri din Cupa Europeană a Națiunilor, cu Portugalia și Rusia, contribuind de fiecare dată la victoria tricolorilor.

Delegația echipei naționale a plecat în această dimineață, din București, înspre Peninsula Iberică. Pe „stejari” îi așteaptă însă o zi lungă, fiind nevoiți să petreacă șapte ore la München, din cauza grevei aeriene din Spania.

Iată lotul complet al naționalei României ce va înfrunta sâmbătă Spania:

1. Eugen Căpățână (RCM Timișoara), 2. Andrei Rădoi (CSM Știința Baia Mare), 3. Paulică Ion (London Welsh), 4. Petru Tamba (Cardiff Blues), 5. Andrei Ursache (Carcassonne), 6. Horațiu Pungea (RCM Timișoara), 7. Valentin Ursache (Oyonnax), 8. Cornel Tatu (CSA Steaua), 9. Marius Sirbe (Tarbes), 10. Alin Coste (Bourg-en-Bresse), 11. Mihai Macovei (Sporting Nazairien), 12. Daniel Carpo (RCM Timișoara), 13. Alexandru Mitu (CSM București), 14. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 15. Florin Surugiu (CSM București), 16. Ciprian Caplescu (CS Dinamo), 17. Dorin Manole (Orthez), 18. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 19. Robert Dascălu (CSA Steaua), 20. Mihai Roșca (CSM Știința Baia Mare), 21. Adrian Apostol (RCJ Farul Constanța), 22. Cătălin Fercu (RCM Timișoara), 23. Adrian Matei (Limoges), 24. Csaba Gal (CSM Știința Baia Mare), 25. Ionuț Niacșu (CSM Știința Baia Mare), 26. Ionuț Dimofte (Stade Rouen).