ASU Politehnica – Minerul Motru, în prima etapă a Ligii a III-a

DSC_0371 (Medium)ASU Politehnica și-a aflat programul din viitorul campionat. Alb-violeții vor debuta în Liga a III-a pe teren propriu, sâmbătă, 29 august, de la ora 18, în compania formației Minerul Motru.

Iată programul complet al turului de campionat pentru nou-promovata din Timișoara:

Etapa 1: ASU Politehnica – Minerul Motru
Etapa 2: Millenium Giarmata – ASU Politehnica
Etapa 3: ASU Politehnica – Metalurgistul Cugir
Etapa 4: CSM Lugoj – ASU Politehnica
Etapa 5: ASU Politehnica – CSO Filiași
Etapa 6: ASU Politehnica stă.
Etapa 7: ASU Politehnica – Pandurii II Târgu Jiu
Etapa 8: FC Hunedoara – ASU Politehnica
Etapa 9: ASU Politehnica – Național Sebiș
Etapa 10: Performanța Ighiu – ASU Politehnica
Etapa 11: ASU Politehnica – CS Ineu
Etapa 12: CNS Cetate Deva – ASU Politehnica
Etapa 13: ASU Politehnica – CSU II Craiova
Etapa 14: Mama Mia Becicherecu Mic – ASU Politehnica
Etapa 15: ASU Politehnica – Măgura Cisnădie

Iată programul complet al primei etape, programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare (28-29 august):

Performanța Ighiu – Pandurii II (la Alba Iulia, stadion „Cetate”)
Mama Mia Becicherecu Mic – Metalurgistul Cugir (la Timișoara, stadion „CFR”)
ASU Politehnica – Minerul Motru
Măgura Cisnădie – Millenium Giarmata
CSU Craiova II – CSM Lugoj
Cetate Deva – CSO Filiași
Național Sebiș – FC Hunedoara
CS Ineu stă

ASU Politehnica avansează din grupele Cupei de Iarnă

ASU Politehnica s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei de Iarnă, după două victorii și un eșec în Grupa C a competiției. Prima fază s-a disputat în sala din Giarmata, acolo unde alb-violeții au învins AS Murani și CFR Timișoara, cu același scor, 9-0, însă au pierdut apoi dramatic, 2-3, cu CS Ghiroda.

În primul meci, ASU Politehnica nu a avut nicio problemă în fața trupei din Murani, de care a trecut cu 9-0. La pauză, avansul alb-violeților era de patru goluri, Feraru, Ilie și Vucea – în două rânduri reușind să scuture plasa. Timișorenii și-au păstrat cadența și în mitanul secund, în care au mai înscris de cinci ori, prin Ilie, Iorgovan (de două ori) și Vucea (de alte două ori). Alb-violeții ar fi putut ajunge chiar la cota 10, însă Portarul Paul Burtic a irosit o lovitură de la 7 metri, la croul de 6-0.

Tot cu 9-0 avea să treacă ASU Politehnica și de concitadina CFR. Startul de meci a fost însă echilibrat, alb-violeții punctând abia după scurgerea primelor zece minute, prin Ilie. Imediat, Ilie a recidivat, iar la pauză scorul avea să fie 4-0, grație reușitelor lui Iorgovan și Vucea. Scorul a luat proporții în repriza a doua, plasa porții „leoparzilor” fiind scuturată, pe rând, de Filimon, Iorgovan, Vucea și Tulcan, de două ori consecutiv. Un succes ce le asigura deja calificarea campionilor de toamnă din iarbă, la braț cu Ghiroda, care învinsese în prealabil cu 5-0 pe CFR și cu 13-2 pe Murani.

Deși nu mai exista în joc decât miza câștigării grupei, ambele echipe au jucat cu multă determinare în ultimul meci, poate și în amintirea rivalității acerbe de anul trecut, din campionat. Ghiroda a avut 2-0 la pauză, prin golurile lui Roman și Duțu, însă alb-violeții au restabilit egalitatea în repriza secundă, ambele reușite purtând semnătura lui Tulcan. Cu o remiză, ASU Politehnica ar fi câștigat grupa la golaveraș, însă în ultimul minut al partidei Ionaș a deviat nefericit, în propria poartă, spre bucuria delegației Ghirodei.

„E păcat că am pierdut primul loc printr-un autogol. Oricum, sunt mulțumit în totalitate de jocul băieților și de atitudinea lor. Am depășit deja parcursul de anul trecut, când am ieșit din grupe. Anul acesta, promitem să mergem până în finală și sperăm să o și câștigăm”, ne-a declarat la final antrenorul alb-violeților, Antonio Foale.

Iată rezultatele complete din faza grupelor (s-au calificat primele două clasate):

Grupa A
Giroc – Auto 3-5
Șag – Racovița 6-2
Auto – Racovița 2-8
Giroc- Șag 1-4
Șag – Auto 4-5
Racovița – Giroc 10-4

Clasament:
1. Racovița 6p. (20-12)
2. Șag 6p. (14-8)
3. Auto 6p. (12-15)
4. Giroc 0p. (8-19)

Grupa B
Orțișoara – Mașloc 2-4
Gătaia – Orțișoara 3-3
Mașloc – Gătaia 5-0

Clasament:
1. Mașloc 6p. (9-2)
2. Orțișoara 1p. (5-7)
3. Gătaia 1p. (3-8)

Grupa C
ASU Politehnica  – Murani 9-0
Ghiroda – CFR 5-0
Murani – Ghiroda 2-13
ASU Politehnica – CFR 9-0
CFR – Murani 3-4
ASU Politehnica – Ghiroda 2-3

Clasament:
1. Ghiroda 9p. (21-4)
2. ASU Politehnica 6p. (20-3)
3. Murani 3p. (6-25)
4. CFR 0p. (3-18)

Grupa D
Sânnicolau Mare – Peciu Nou 4-2
Dumbrăvița – Sânnicolau Mare 4-2
Peciu Nou – Dumbrăvița 4-6

Clasament:
1. Dumbrăvița 6p. (10-6)
2. Sânnicolau Mare 3p. (6-6)
3. Peciu Nou 0p. (6-10)

Fazele finale vor avea loc duminica viitoare (7 decembrie) în Sala „Constantin Jude” după cum urmează:

Sferturi de finală:
1. 12.30 Racovița – Orțișoara
2. 13.15 ASU Politehnica  – Dumbrăvița
3. 14.00 Șag – Mașloc
4. 14.45 CS Ghiroda  – Sânnicolau Mare

Semifinale
15.30 Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
16.30 Câștigătoare 3 – Câștigătoare 4

17.30 Finala mică
18.30 Finala mare

ASU Politehnica, la startul Cupei de Iarnă, ediția XX

asu politehnica cupa de iarnaASU Politehnica se află printre cele 14 grupări de Liga a IV-a Timiș înscrise la tradiționalul turneu de sală, Cupa de Iarnă, ajuns la ediția cu numărul 20. Alb-violeții vor disputa meciurile din faza grupelor duminică, la Sala Sporturilor din Giarmata, adversarele numindu-se CS Ghiroda – câștigătoarea ediției de anul trecut, CFR Timișoara și AS Murani.

Cupa de Iarnă, competiția ce în mod tradițional marchează intrarea în vacanță a divizionarelor D din județul Timiș, a ajuns în pragul unei ediții jubiliare, cea cu numărul 20. 14 din totalul de 18 formații ale acestui eșalon s-au înscris la start, absențele numindu-se Ripensia Timișoara, Pobeda Dudeștii Vechi, Arsenal Flacăra Făget și Marcel Băban Jimbolia.

În weekend, se vor consuma primele meciuri ale întrecerii. E vorba despre partidele din cele două grupe cu câte trei participante (B și D). Duminică, cu începere de la ora 10, la sala de sport din Giarmata, vor evolua și celelalte opt formații, printre care și ASU Politehnica.

Alb-violeții vor întâlni duminică, de la ora 14.30, pe AS Murani, apoi de la 16.45 vor înfrunta CFR-ul, pentruca în ultimul meci al zilei să întâlnească Ghiroda, deținătoarea trofeului.

Iată componența celor patru grupe:

Grupa A
CS Giroc
Timișul Șag
Progresul Racovița
Auto Timișoara

Grupa B
Progresul Gătaia
Cocoșul Orțișoara
Voința Mașloc

Grupa C
ASU Politehnica
CFR Timișoara
CS Ghiroda
AS Murani

Grupa D
CS Dumbrăvița
Unirea Sânnicolau Mare
AS Peciu Nou

Fazele finale ale întrecerii vor avea loc în primul sfârșit de săptămână al lunii decembrie, în sala „Constantin Jude”.

Aventură scurtă la ediția din 2013

ASU Politehnica a fost eliminată în faza grupelor la ediția de anul trecut, când și-a disputat meciurile doar în sala „Constantin Jude”. În primul joc, alb-violeții s-au distrat cu Real Dragșina, pe care au învins-o cu 7-1. Timișorenii au pierdut însă al doilea joc, 2-3 cu Progresul Gătaia, fiind eliminați în mod oficial, după ce galben-albaștrii au dispus și mai clar de Dragșina, cu 10-1.

CS Ghiroda urma să câștige ediția cu numărul XIX a întrecerii. Dacă tot am adus vorba despre câștigătoare, să trecem în revistă toate laureatele acestei competiții începute în 1995 și care, în anii de început, umplea tribunele sălii „Constantin Jude”:

1995: Obilici Sânmartinu Sârbesc
1996: Obilici Sânmartinu Sârbesc
1997: Comtim Azur Şag
1998: Şoimii Textila Timişoara
1999: Celuloză şi Oţel Şag
2000: Calor Timişoara
2001: Voinţa Timişoara
2002: Telecom Șag
2003: Srbianka Deta
2004: CS Giroc
2005: CS Giarmata
2006: Fortuna Covaci
2007: AC Recaş
2008: FC Chişoda
2009: Pobeda Dudeştii Vechi
2010: Unirea Cerneteaz
2011: CS Dumbrăviţa
2012: Spartak Gottlob
2013: CS Ghiroda

Sala Olimpia, gazdă mai primitoare pentru ASU Poli la Cupa de Iarnă


ASU Poli a primit o veste bună la mijlocul acestei săptămâni, după ce AJF Timiș a hotărât mutarea câtorva grupe ale Cupei de Iarnă de la Giarmata în sala „Constantin Jude”. Printre ele se numără și grupa alb-violeților, care va evolua astfel pe o suprafață mai cunoscută și va putea beneficia astfel și de aportul galeriei.

Se anunță spectacol sâmbătă dimineață, în sala „Constantin Jude”. AJF Timiș a decis mutarea a trei grupe din cadrul Cupei de Iarnă pentru Campionatul Județean în sala „Constantin Jude”, profitând de disponibilitatea singurei polivalente de capacitate mare a orașului de pe Bega în weekend-ul viitor.

Una dintre principalele beneficiare ale acestei decizii e, fără îndoială, ASU Poli, care inițial ar fi trebuit să evolueze în sala din Giarmata, una ce nu dispune decât de 100 de locuri și în care clubul timișorean a fost sfătuit să vină fără galerie. Odată cu mutarea grupei în sala „Constantin Jude”, alb-violeții vor putea beneficia și de aportul Peluzei Sud, care are astfel spațiu suficient pentru a se desfășura.

„E un avantaj din mai multe puncte de vedere. Cunoaștem sala Olimpia mai bine decât cea de la Giarmata, jucătorii noștri sunt mai obișnuiți cu ea. În plus, e mult mai încăpătoare, astfel că galeria noastră va putea veni în efectiv complet și sunt convins că va fi al șaptelea jucător la meciurile noastre”, a declarat Antonio Foale.

Grupa din care face parte ASU Poli își va consuma jocurile în dimineața zilei de sâmbătă, 9 februarie, după următorul program:

ora 09,00: ASU Poli – Becicherecu Mic
ora 09,45: Giroc – Murani
ora 10,30: Becicherecu Mic – Murani
ora 11,15: ASU Poli – Giroc
ora 12,00: Giroc – Becicherecu Mic
ora 12,45: Murani – ASU Poli

Cupa de Iarnă la minifotbal pentru echipele din Campionatul Județean a început încă de astăzi, când au fost programate, la sala „Constantin Jude”, meciurile din grupa D a zonei Timișoara, în care concurează Unirea Cerneteaz, FC Jebel, Glentoran Carani și Avântul Chizătău.