CFR Timișoara țintește finala Cupei României

Căpitanul Mihaela Molnar i-a luat fața adversarei
Fetele de la CFR vor disputa miercuri, la Brașov, semifinala Cupei României împotriva echipei din Târgu Mureș. Chiar dacă în urmă cu doar 10 zile, în ultima etapă a campionatului, timișorencele erau întrecute cu 0-6 de formația mureșeană, antrenorul Florin Bugar trage speranțe că fetele sale vor reuși să se ambiționeze și să obțină calificarea în ultimul act.

După ce a încheiat Liga I pe podium, CFR Timișoara încearcă să facă o figură frumoasă și în Cupa României, competiție ce își consumă miercuri semifinalele. „Leopardele” vor înfrunta în penultimul act formația din Târgu Mureș, pe teren neutru, la Brașov, Florin Bugar fiind convins că fetele sale pot înclina balanța în favoarea lor.

„Sper din suflet să câștigăm și cred că putem să facem acest lucru. Asta deși jucăm cu o echipă bună, de același nivel cu noi, poate puțin mai experimentată. Fiind un singur meci, se poate întâmpla orice, iar noi putem realiza o surpriză și să ne calificăm. Cum la fel de bine, se poate întâmpla ca în campionat, să luăm un gol rapid, să ne demoralizăm, iar apoi să facem un meci jenant. Sper să se trezeazcă fetele, pentru că am încheiat destul de rău play-off-ul. Mi-aș dori să văd acel orgoliu pe care îl aștept de ceva timp de la ele și să joace așa cum ne-au obișnuit în prima parte”, a declarat Bugar.

Indisponibilitățile din lot nu-l scutesc pe antrenorul echipei feroviare nici acum. Bugar nu se va putea baza pe Claudia Bistrian, plecată cu școala în Polonia, în vreme ce surorile Buză n-au mai dat semne că s-ar întoarce la echipă. Incerte sunt Denisa Heisu, cu probleme medicale, și Mihaela Molnar, căpitanul de drept al echipei, plecată în ultimele săptămâni în Germania. La fel ca de fiecare dată în acest sezon, un mare semn de întrebare îl constituie postul de portar, acolo unde Florin Bugar a fost nevoit mereu să improvizeze cu jucătoare de câmp. „Aici cred că mă voi gândi până la ora jocului, am de ales între Schipor și Șodinca. Cred că aici am și pierdut locul 2 în campionat, la postul de portar. Nu ne rămâne decât să ne descurcăm, să cârpim cum putem. Eu mizez oricum pe faza de atac, trebuie să dăm mai multe goluri decât adversarele”, a mai spus Bugar.

Tehnicianul CFR-ului spune că nu se gândește la posibilitatea unui meci de 120 de minute în niciuna dintre semifinale, fiind convins că, în duelul echipei sale cu Târgu Mureș, vor avea câștig de cauză cei ce vor marca primul gol.

„Nu cred că va fi cazul de prelungiri în vreuna dintre semifinale. Clujul va măcelări sigur pe Târgoviște. La meciul nostru, probabil va fi strâns până la un moment dat, dar cred că echipa care va marca prima va și câștiga. Sperăm să fim noi aceia. Eu trag speranța că putem face un joc bun care să ne ducă în finală, am încheia merituos al doilea nostru an de existență”, spune Florin Bugar.

Semifinala dintre CFR Timișoara și AFCM Târgu Mureș se va disputa miercuri, de la ora 18, pe stadionul „Carpați (Corona)” din Brașov. Meciul va fi condus de o brigadă formată din localnicii Florin Ghimbășan – Lucian Țuțu, Dan Ilieș. În cealaltă semifinală, programată de la ora 15.30, se vor înfrunta campioana Olimpia Cluj și surpriza CSS Târgoviște.