FOTO: Reprezentare inedită a rugby-ului, pe malul Begăi! RCM Timișoara, subiect de street art

DSCF0074 (Medium)Rugby-ul e de astăzi imortalizat printr-o formă neconvențională de artă la Timișoara. În cadrul festivalului FISART, cunoscutul artist mural Flaviu Rouă a realizat un grafitti tribut pentru echipa de rugby a Timișoarei, care sâmbătă va juca pentru accederea în finala Superligii CEC Bank.

Jucătorii și antrenorii de la RCM Timișoara au fost prezenți astăzi pe malul Begăi, lângă podul Andrei Șaguna, acolo unde s-a pus în scenă un proiect inedit dedicat rugby-ului. Campionii en titre au fost sursa de inspirație pentru o pictură murală de mari dimensiuni, realizată după un concept al artistului Flaviu Rouă, în cadrul Festivalului Internațional de Street Art, ce se desfășoară în aceste zile la Timișoara.

„Câțiva băieți se recunosc în aceste desene. E un eveniment foarte fumos, Timișoara a dat întotdeauna dovadă de creativitate, de spirit artistic. E o surpriză pentru noi, care ne obligă să arătăm că și noi suntem talentați sâmbătă, în semifinala cu Farul. Am aflat acum câteva zile despre această idee, dar abia am văzut și noi exact despre ce a fost vorba. Într-adevăr, ai nevoie de mult talent și multă măiestrie pentru a realiza așa ceva. E o mândrie și pentru noi că s-a realizat ceva unic în România și sper ca prin acest proiect să se popularizeze și mai mult acest sport mininat”, a spus Daniel Carpo, impresionat de modul în care el și colegii săi au fost reprezentați.

Jack Umaga și antrenorul Grainger Haikell au dat o mână de ajutor la realizarea picturii. Nu și Daniel Carpo, cel ce preferă să îl etaleze talentul sâmbătă, la ora 20, pe „Dan Păltinișanu”, în seminfinala cu Farul Constanța. „Talentul meu nu e acesta, al desenului. Cum am spus, sper ca talentul nostru să îl arătăm sâmbătă seara”, a mai spus Carpo.

Flaviu Rouă, artistul care a pus în practică acest concept, mărturisește că nu i-a fost ușor să îl realizeze, mai ales că nu e foarte familiarizat cu rugby-ul. „Acest proiect s-a legat de cel al echipei de rugby din Timișoara, astfel că a intrat în cadrul FISART – Festivalul Internațional de Street Art. S-a potrivit totul ca o mănușă, astfel că am reușit să facem o pictură și pentru băieții de la rugby în cadrul festivalului. Eu nu știu prea multe despre rugby, nu îl urmăresc neapărat, dar mă bucur că putem deveni pentru al treilea an la rând campioni. A fost greu de realizat acest concept, mai ales că nu cunoșteam sportul. Dar am vizionat câteva secvențe din meciuri și am reușit să pun cap la cap câteva idei”, a spus Flaviu Rouă.

Artiștii și organizatorii implicați în festivalul FISART promot că îi vor susține pe rugbyști sâmbătă, în încercarea lor de a prinde, pentru a treia oară la rând, biletele pentru finala Superligii.