CS Flacăra, exilată în „Municipiu”! CS Giroc, cea mai nouă divizionară D

9
Ceea ce era de așteptat s-a oficializat joi. CS Flacăra, grupare prezidată de Marian Trăiculescu, a dispărut de pe tabloul Ligii a IV-a, locul ei urmând a fi luat de CS Giroc. Formația mutată vara trecută de la Făget în Calea Șagului înregistrează așadar o cădere bruscă, de trei eșaloane, în decurs de doar câteva săptămâni.

Rar se poate vedea o involuție atât de rapidă a unei echipe de fotbal precum cea a grupării lui Marian Trăiculescu. Din campioană de toamnă în Liga a III-a, Flacăra a ajuns tocmai în Campionatul Municipal, adică ultimul eșalon valoric. Joi, cu 48 de ore înaintea startului Ligii a IV-a, s-au limpezit și apele în ceea ce privește tabloul celor 18 competitoare, după ce conducătorul trupei din Calea Șaguluia trimis AJF-ului o cerere de retragere din acest eșalon.

În aceste condiții, locul celor de la Flacăra a fost preluat de CS Giroc, următoarea echipă aflată pe lista de așteptare, echipa de lângă Timișoara terminând pe locul secund în seria I a Campionatului Județean. Formația la care Orlando Trandu e antrenor-jucător va prelua așadar programul echipei lui Marian Trăiculescu, urmând a se deplasa sâmbătă dimineață la Jimbolia, pentru duelul cu Școala de Fotbal „Marcel Băban”.

Cât despre Flacăra, gruparea sosită în capitala Banatului de la Făget o va lua de la zero din Campionatul Municipal, unde va încerca să se repună pe picioare, în limita posibilităților. Marian Trăiculescu intenționa să abordeze Liga a IV-a cu o grupă de juniori de la LPS Banatul, pregătită de Willy Harasim, însă rămâne de văzut dacă planul se va aplica și în cel de-al șaselea eșalon valoric.

Cupa României: Ripensia, calificată la „masa verde”! Ce o paște pe Flacăra?

988234_469142599851001_976485881_n
Nicio surpriză! CS Flacăra nu s-a prezentat miercuri pentru jocul de Cupa României cu Ripensia, iar astfel nou-promovata în Liga a V-a își continuă drumul. Clubul din Calea Șagului continuă să fie o nebuloasă, neavând momentan un lot cert, un antrenor confirmat sau măcar vreun antrenament efectuat în această vară.

Pentru Ripensia, calificarea în faza următoare a Cupei României a venit cât ai zice „Flacăra”. Gruparea din Calea Șagului nu s-a prezentat pe arena „Electrica”, confirmând astfel zvonurile în acest sens care circulau încă de la tragerea la sorți. „Flacăra nu ne-a transmis nimic oficial și a trebuit să facem toate pregătirile organizatorice cerute de regulament. Sigur, informațiile noastre erau că nu au cum să se prezinte, că nu au un lot de jucători,  dar noi trebuia să fim pregătiți”, a spus managerul Ripensiei, Radu Suciu, citat de site-ul oficial al clubului roș-galben.

Cum gruparea din Fabric nu a avut încotro și s-a pregătit ca pentru un joc oficial, s-a găsit rapid soluția de avarie, un amical cu selecționata companiei Continental, câștigată de Ripensia cu 7-2.  Daniel Ungur și Raul Briciu au marcat câte o „dublă”, celelalte trei reușite purtând semnătura lui Popa, Boghian și Anagor. Trebuie spus că Briciu, una dintre noutățile Ripensiei pentru ediția 2013/2014, vine tocmai de la CS Flacăra.

Cât despre gruparea patronată de Marian Trăiculescu, semnele de întrebare se înmulțesc pe zi ce trece. CS Flacăra a fost o echipă a extremelor în precedenta ediție a Ligii a III-a, trecând de la statutul de campioană de toamnă la cel de retrogradată în eșalonul al IV-lea, ca urmare a repetatelor depunctări. Din câte se pare, conducătorul clubului mutat vara trecută de la Făget ar urmări o participare în primul eșalon județean cu o echipă bazată pe tineri, ce ar proveni de la LPS Banatul și CSS Bega, însă nimic concret până în momentul de față. Rămâne de văzut dacă neprezentarea de astăzi, din Cupa României, va afecta și mai tare viitorul acestei misterioase grupări. Iată ce se spune în articolul 31, la aliniatul 13, în ROAF (Regulamentul de Organizare al Activității Fotbalistice): „Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă”. De urmărit!

Foto: Facebook Ripensia

Flacăra „arde” pe ploaie și vânt: 3-0 cu FC Caransebeș


Flacăra Timișoara a obținut astăzi prima victorie a returului, 3-0 pe arena „Colterm”, cu FC Caransebeș, grupare la care a debutat ca antrenor fostul polist Alin Paleacu. Gruparea din Calea Șagului a reușit să se adapteze mai bine condițiilor vitrege în care s-a disputat partida, luând o opțiune serioasă pentru cele trei puncte încă de la pauză.

Vânt în rafale, completat apoi de o ploaie măruntă și sâcâitoare. Sub aceste auspicii s-au întâlnit astăzi Flacăra Timișoara și FC Caransebeș, două formații ce au fost nevoite să se obișnuiască cu greul pe timp de iarnă, atunci când ambele s-au zbătut între viață și moarte. Condițiile meteorologice neprietenoase au alungat însă spectatorii de pe arena „Colterm”, la duelul de astăzi asistând doar 25 de persoane, sumă în care includem și firma de pază sau ziariștii.

Pe teren, vântul a fost cel mai dificil adversar pentru cei 22 de combatanți, aproape orice minge care plutea fie și câțiva centimetri deasupra solului fiind sortită eșecului. Totuși, ocazii au fost, de ambele părți, în prima jumătate de oră a meciului. Mai întâi, timișoreanul Adrian Ganea a fost aproape de a deschide scorul pentru oaspeți în minutul 4, atunci când a zguduit transversala porții lui Ostafie, cu un șut de la 18 metri. La poarta opusă, Negotei a dejucat o bâlbâială a apărării „gugulane”, a scăpat singur cu Cioloca, însă a intrat în unghi și n-a mai putut nimeri decât bara.

Flacăra a pus complet stăpânire pe joc, în ultimul sfert de oră al primei părți, reușind să-și îndeplinească misiunea, în mare parte, încă de la pauză. Briciu a deschis scorul în minutul 38, trăgând cu sete, de la 12 metri, în urma unui corner. Cu două minute înainte de pauză, fundașul Ștefanovici a preluat un balon la centrul terenului, a inițiat o acțiune în viteză, a trecut nestingherit prin întreaga apărare a Caransebeșului și a „pișcat” elegant mingea, care l-a învins pe Cioloca.

În partea secundă, deși aveau vântul în direcția de atac, cei de la Caransebeș n-au reușit să-și creeze decât o singură ocazie clară de gol, în minutul 68, prin nou-intratul Porcescu, blocat de Ostafie după ce rămăsese singur cu goalkeeperul gazdelor. Finalul a adus totuși un gol, însă tot în poarta cărășenilor, Daminuță marcând frumos, în minutul 82, dintr-o lovitură liberă din lateral stânga, la colțul lung.

S-a încheiat 3-0, iar Costel Ionilă obține prima victorie în calitate de antrenor al formației din Calea Șagului. Mai mult decât atât, e cea mai clară victorie a celor de la Flacăra din acest sezon, timișorenii câștigând până acum doar la un gol diferență. Tânărul tehnician al învingătorilor s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi, deși jocul nu a fost unul extrem de convingător.

„Trei puncte importante, de care aveam mare nevoie. Ne-a fost greu, pentru că nici terenul nu ne-a ajutat. Sper să continuăm tot așa. Vântul a fost un adversar pentru ambele echipe. În prima repriză am jucat cu vântul în direcția noastră de atac, apoi am jucat contra vântului, și s-a văzut că nici nu ne-am mai creat multe faze de atac. M-a mulțumit atitudinea băieților, la joc mai avem de lucrat, dar ca atitudine mi-au plăcut”, a declarat după meci Costel Ionilă.

Flacăra Timișoara (antrenor Costel Ionilă): Ostafie – Tuculea, Ciobai, Ștefanovici, Secotă, Daminuță (cpt.), Briciu, Semenea, Negotei, Buzdugan, Silaghi. Au mai intrat Marcu și Giurasevici.

FC Caransebeș (antrenor Alin Paleacu): Cioloca – Owoedmond, Matei, Dodoacă, Doman, Beucă, Suru (cpt.), Ganea, Balmău, Șandru, Văcărescu. Au mai intrat Marițescu, Lepa, Porcescu și Dragu.

Flacăra revine după 19 săptămâni zbuciumate pe „Colterm”


Flacăra Timișoara va disputa vineri prima partidă oficială pe propriul teren din această primăvară. Elevii lui Costel Ionilă vor primi vizita formației din Caransebeș, într-un duel al grupărilor cu cea mai zbuciumată pauză de iarnă din C4.

Flacăra Timișoara va reveni după 19 săptămâni într-un joc oficial pe stadionul „Colterm”. Ultimul meci disputat pe arena din Calea Șagului s-a consemnat la 16 noiembrie anul trecut, atunci când gruparea mutată de la Făget remiza, scor 2-2, cu Minerul Jilț Mătăsari. De atunci s-au schimbat multe la formația prezidată de Marian Trăiculescu, survenind schimbări majore la toate capitolele. Antrenorul de atunci, Sorin Brîndescu, a fost înlocuit în iarnă de Costel Ionilă, mai bine de o jumătate din lot s-a evaporat și, în plus, echipa și-a pierdut și titlul de campioană de toamnă, în urma depunctărilor survenite în „cazul Ghindaru”.

În cele trei săptămâni scurse de la reluarea întrecerii din Liga a III-a, Flacăra a disputat doar două partide în deplasare, din care a scos un singur punct. A fost, mai întâi, un surprinzător 1-1 la Giarmata, urmat, săptămâna trecută, de o corecție severă, 1-4 pe terenul „satelitului” Pandurilor Târgu Jiu.

Vineri, Flacăra va primi, pe arena „Colterm”, replica formației FC Caransebeș, o altă grupare ce a traversat o iarnă agitată. După ce la un moment dat s-a pus chiar problema retragerii din competiție, „gugulanii” s-au redresat financiar pe ultima sută, reușind, în primele trei runde din retur, o victorie (3-2 cu codașa CS Vladimirescu) și două eșecuri (0-4 la Reșița, cu Muncitorul, și 1-2 săptămâna trecută, acasă, cu Vulturii Lugoj).

Partida dintre Flacăra Timișoara și FC Caransebeș se va disputa vineri, de la ora 15, pe stadionul „Colterm” din Calea Șagului.

ACS Poli înfruntă Flacăra pe „sintetic”


ACS Poli și Flacăra Timișoara își vor măsura forțele sâmbătă, pe terenul sintetic din complexul „Dan Păltinișanu”. Amicalul dintre cele două grupări de pe Bega a fost bătut în cuie astăzi, mai ales că ambele stau în această etapă.

După numai un meci disputat în retur, ACS Poli are din nou un weekend fără jocuri oficiale. Alb-negrii și-au dorit să profite de această pauză și să își măsoare forțele cu liderul seriei a V-a din Divizia C, FC Hunedoara. Din cauza vremii nefavorabile și a stării proaste a terenului I din complexul „Dan Păltinișanu”, acolo unde ar fi trebuit să se dispute întâlnirea, meciul s-a amânat însă.

Divizionara secundă s-a reorientat rapid, astfel că nu va rămâne fără amical sâmbătă. În locul Hunedoarei, ACS Poli va întâlni Flacăra Timișoara, campioana de toamnă din C4, conform rezultatelor din teren. La fel ca alb-negrii, și formația pregătită din iarnă de Costel Ionilă stă în această etapă.

Întâlnirea dintre ACS Poli și Flacăra Timișoara se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 14, pe terenul sintetic din complexul „Dan Păltinișanu”.

Flacăra, cu doi eliminați, neînvinsă la Giarmata


Flacăra Timișoara continuă să fie o formație interesantă, în ciuda cutremurului care a zguduit din temelii clubul timișorean în iarnă. Cu un lot încropit pe ultima sută de metri, formația antrenată de Costel Ionilă a scos o remiză prețioasă la Giarmata, una dintre grupările ce părea favorită la promovare, mai ales prin prisma stabilității din pauza de iarnă.

După o iarnă extrem de agitată, în care s-a pus chiar problema desființării, Flacăra Timișoara s-a pus pe picioare și a reușit să surprindă plăcut în derby-ul timișean de astăzi, de la Giarmata. Gazdele de la Millenium, urmărite din tribună de Adrian Neaga, posibil viitorul jucător al echipei, vin după o pregătire riguroasă, cu un cantonament efectuat la Moneasa, cu multe jocuri de verificare, și, poate cel mai important, cu liniște.

Pe teren, calculele hârtiei n-au mai contat însă, Flacăra, condusă de pe bancă de Costel Ionilă, reușind să se lupte de la egal la egal cu Giarmata, o formație ce pare în acest moment favorită la promovare, alături de Minerul Motru. După o primă repriză fără gol marcat, timișorenii au dat lovitura la două minute după reluare, prin tânărul Samuel Feraru, un produs al generației 1994 de la LPS Banatul. Avantajul celor de la Flacăra n-a durat însă nici 10 minute, Bungău restabilind egalitatea, în minutul 56, cu un șut superb, care l-a învins pe goalkeeperul Ostafie.

Finalul a fost extrem de tensionat, gruparea timișoreană terminând jocul cu doi oameni mai puțin. Mai întâi, nou-intratul Palkovacs a văzut cartonașul roșu, urmat apoi, în secvențele de final, de argentinianul Raul Speroni, după o intrare dură, cu ambele picioare, la un adversar. Chiar și în aceste condiții, trupa lui Călin Cojocaru n-a găsit resurse pentru golul izbăvitor, astfel că jocul s-a încheiat la egalitate, la fel ca și cel din tur.

Flacăra Timișoara a început disputa de la Giarmata în următoarea alcătuire: Ostafie – Ștefanovici, Ciobai, Tuculea, Feraru – Negotei, Daminuță, Briciu, Semenea, Zsollei – Speroni.

Start în Liga a III-a! Flacăra, reaprinsă, după o iarnă zbuciumată


Caravana Ligii a III-a pornește din nou la drum la finele acestei săptămâni, cu prima rundă a returului. Unica formație timișoreană din acest eșalon, CS Flacăra, va avea parte de un duel județean, cu Millenium Giarmata, în care pornește, cel puțin la prima vedere, cu șansa a doua.

Iarna s-a resimțit cel mai greu tocmai în curtea Colterm, acolo unde CS Flacăra, gruparea mutată în vară de la Făget în Calea Șagului, s-a zbătut din greu să reziste în competiție. Deși a încheiat turul pe primul loc în seria a IV-a, cu o defensivă de invidiat (doar 5 goluri primite în 11 partide), gruparea prezidată de Marian Trăiculescu a ajuns până pe 3, după o penalizare de 6 puncte, datorită litigiului cu fostul jucător al echipei, Vasile Ghindaru.

Storși de probleme financiare și juridice, timișorenii au reluat pregătirea în urmă cu nici o lună, pe 11 februarie, noul antrenor al echipei fiind Costel Ionilă. După ce inițial părea să-și fi pierdut cea mai mare parte a lotului, cei de la Flacăra au reușit să-și recupereze pe ultima sută câțiva pioni importanți. De notat în primul rând revenirea argentinianului Raul Speroni, care nu s-a înțeles cu Sport Club Bacău, acolo unde a fost dorit de fostul antrenor al echipei bănățene, Marius Baciu. La capitolul întăriri, se remarcă în mod special venirea lui Cristian Daminuță, de la ACS Poli, mijlocașul în vârstă de 23 de ani pregătindu-se în iarnă cu divizionarele secunde Farul Constanța și CS Buftea.

Față de echipa care a încheiat turul pe primul loc, la Flacăra nu se mai regăsesc, printre alții, căpitanul Cristian Gălan și portarul Paul Burtic, ambii trecuți la ASU Poli, precum și Robert Szalkai, plecat chiar la adversarul timișorenilor din prima etapă, Millenium Giarmata. Apropo de ASU Poli, Flacăra a reușit să-l întoarcă din drum pe fundașul Olimpiu Ciobai, cel care în ultimele săptămâni s-a antrenat sub comanda lui Antonio Foale.

Calculele hârtiei o indică drept favorită, pentru duelul de vineri, din prima etapă a returului, pe Millenium Giarmata, o grupare ce vine după o pauză de iarnă liniștită și stabilă din punct de vedere financiar. Formația pregătită de Călin Cojocaru așteaptă în continuare parafarea loviturii de imagine Adrian Neaga, întărindu-și în rest lotul doar pe posturile deficitare.

Partida dintre Millenium Giarmata și Flacăra Timișoara se va disputa vineri, cu începere de la ora 15. Meciul va fi oficiat de o brigadă condusă de Marius Omuț din Oradea, ajutat la cele două tușe de reșițenii Cătălin Haramuz și Răzvan Nistoran. Observatori vor fi Silviu Mocanu și Dorel Cura, ambii din Arad.

Paul Burtic debutează pentru ASU Poli cu Rapid Buchin


ASU Poli va disputa vineri seară un amical împotriva grupării cărășene de Liga a V-a, Rapid Buchin. La alb-violeți își va face debutul un alt nume sonor înregimentat în această iarnă, Paul Burtic, goalkeeper cu experiența ligilor superioare, în vârstă de 29 de ani.

ASU Poli își va măsura vineri forțele cu Rapid Buchin, formație ce evoluează în Liga a V-a Caraș-Severin. Partida se va desfășura la cererea vizitatorilor, care au în componență mulți suporteri ai Politehnicii și care au ținut neapărat să joace împotriva alb-violeților pregătiți de Antonio Foale.

La jumătatea sezonului, Rapid Buchin ocupă locul 6 în seria a II-a (Zona Caransebeș), cu 22 de puncte acumulate în 13 meciuri. Să precizăm că adversara de vineri a timișorenilor ar fi trebuit să evolueze în Liga a IV-a în această ediție, din postură de nou-promovată, însă lipsa suportului financiar a determinat-o să rămână în cel de-al cincilea eșalon.

În meciul de vineri seară, va debuta în formația pregătită de Antonio Foale un nou fotbalist cu o carte de vizită impresionantă pentru acest nivel. După Cristian Gălan, Paul Codrea sau Adrian Ilie, ASU Poli a bătut palma și cu goalkeeperul Paul Burtic, cel care se va ocupa și de pregătirea portarilor la formația studențească. Născut la 24 august 1983 la Turda, Burtic a învățat fotbalul la Timișoara, fiind un produs al LPS Banatul. De-a lungul carierei, a ajuns chiar și la nivelul celui de-al doilea eșalon, apărând poarta echipelor Timișul Șag, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Frontiera Curtici, ACU Arad, Unirea Sânnicolau Mare, Juventus Pișchia sau ACS Recaș. În tur, a evoluat la Flacăra Timișoara, unde nu a încasat decât 5 goluri în 11 meciuri, formația din Calea Șagului având, de altfel, cea mai bună defensivă din C4.

Partida dintre ASU Poli și Rapid Buchin se va disputa vineri, cu începere de la ora 18, pe fostul teren „Guban”, din incinta Bazei 2.

Cristian Gălan: „Nu există în Timișoara condiții de pregătire mai bune ca la ASU Poli”


ASU Poli a reușit, în această iarnă, să-și asigure serviciile unui jucător cu o experiență mult peste nivelul Campionatului Județean. Cristian Gălan, fundaș central în vârstă de 24 de ani, a ajuns pe „Știința”, după ce în prima jumătate a sezonului a fost căpitanul divizionarei C Flacăra Timișoara.

ASU Poli se va baza în retur pe Cristian Gălan, jucător ce în anii trecuți a cochetat cu ligile a doua și a treia. Fotbalistul născut pe 17 septembrie 1988 la Hunedoara a evoluat, în urmă cu câteva sezoane, la Poli II și a visat întotdeuna să joace în fața suporterilor alb-violeți, pe „Dan Păltinișanu”. O jumătate de dorință i se va îndeplini, în cele din urmă, în această primăvară.

„A văzut toată lumea ce se întâmplă la meciuri. Orice fotbalist care vine aici e convins de atmosfera creată de suporteri. Nivelul e cum e, dar fanii îl fac să crească. Eu am jucat câțiva ani la Poli II, dar n-am ajuns să joc în fața suporterilor pe Dan Păltinișanu. Nu e o problemă, o voi face acum, pe Știința”, ne-a declarat Gălan.

Chiar dacă e obișnuit cu un nivel mult mai înalt, trecând de-a lungul anilor pe la Poli II, FCM Reșița, Fortuna Covaci sau Flacăra Făget, Cristian Gălan rămâne modest și spune că nu se consideră vedeta echipei.

„Nu există vedete la echipă. Am fost căpitan la Flacăra, fiind printre cei mai vechi jucători ai echipei, dar m-am despărțit de ei și asta a fost. Sper să avem aici un parcurs bun, să câștigăm, să ne îndeplinim obiectivul, pentru că asta e cel mai important. Va trebui să batem meci de meci, doar așa putem promova. Suntem obligați să învingem Racovița în meciul direct, astfel ar mai rămâne două puncte diferență. Eu zic că și ei vor mai face pași greșiți și sperăm să putem profita atunci când va fi cazul”, ne-a mai spus Gălan.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani nu are probleme de integrare în lotul alb-violeților, mai ales că pe câțiva dintre ei îi cunoaște de pe vremea junioratului. „Mă înțeleg foarte bine cu ceilalți jucători de la ASU Poli. Cu unii dintre ei chiar am fost coleg la juniori, la generația 1988, unde am fost pregătiți de domnul Foale. Pe ceilalți abia acum încep să-i cunosc, nu am decât o săptămână alături de echipă”, a mai spus Gălan.

ASU Poli se pregătește zilnic, de luni până vineri, pe ambele baze sportive ale Universității Politehnica. Cristi Gălan e încântat de condițiile de antrenament, fiind de părere că  nicio echipă din Timișoara nu dispune, în momentul de față, de asemenea facilități.

„Condițiile pe care le avem nici nu le putem compara cu liga a V-a. Părerea mea e că sunt peste tot ce înseamnă fotbal în județul Timiș. Nici la ACS Poli nu sunt condiții peste ale noastre, pentru că nu dispun de atâtea terenuri cu nocturnă cum sunt la Baza 2. E bine momentan, am înțeles că vom primi și echipamente de antrenament. Deci nu cred că altundeva în oraș găsești condiții mai bune. Liga a III-a e moartă, putem vorbi despre fotbal de la Liga a IV-a în jos, din păcate”, ne-a spus Gălan.

Noul fotbalist al lui ASU Poli a ținut să le transmită și un mesaj suporterilor, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare în returul campionatului: „Le transmit să fie alături de noi. Cu ei în spate putem câștiga orice meci, ne dau forță și încredere”.

Flacăra Timișoara, campioană de toamnă în C4: „Nu e suficient să promovăm, iar apoi să ne desființăm”


Flacăra Timișoara a fost, fără îndoială, surpriza acestui tur de campionat din Liga a III-a. Mutată în vară de la Făget pe Bega, cu un lot încropit în ultima săptămână, formația antrenată până nu demult de Sorin Brîndescu a obținut, „la mustață”, statutul de campioană de toamnă, după victoria cu 1-0 de la Reșița, din ultima etapă.

Flacăra Timișoara s-a impus vineri, cu 1-0, pe terenul lui FCM Reșița, prin golul reușit de Dan Silaghi în minutul 70, și a încheiat turul pe primul loc. Gruparea din Calea Șagului a profitat de remizele Giarmatei (0-0 cu Lugoj) și a Minerului Motru (1-1 cu FC Caransebeș), urcând de pe 3, până în fotoliul de lider.

Vorbim în cele ce urmează cu președintele Marian Trăiculescu, despre planurile de viitor ale grupării sosite în vară la Timișoara, dar și despre problema băncii tehnice, rămase vacantă după plecarea de săptămâna trecută a lui Sorin Brîndescu.

Cum a fost la Reșița?

Un meci echilibrat, pe un teren greu, foarte greu, dar am reușit să învingem. Au fost ocazii de ambele părți, noi am înscris la prima șansă mai mare, apoi ei au avut o ratatre mare, din 6 metri, și cam asta a fost istoria meciului de la Reșița.

Cum au resimțit băieții despărțirea de antrenorul Sorin Brîndescu și de jucătorii Gălan și Abiodun?

După cum am văzut săptămâna trecută, a fost o atmosferă bună și cred că plecările antrenorului, a lui Gălan și a lui Abiodun au fost un șoc pozitiv pentru echipă. Băieții chiar s-au mobilizat foarte bine și, spre deosebire de alte meciuri, pot să spun că s-au încurajat, și-au dat indicații constructive. Cred că și prin determinarea și voința lor am reușit să câștigăm, pentru că nu pot spune că am jucat mult mai bine decât Reșița.

Când se va rezolva problema băncii tehnice?

M-am gândit la câțiva antrenori, dar ținând cont că pauza de iarnă e una foarte lungă, de 3-4 luni, aș vrea să mă gândesc foarte bine. Momentan sunt în discuții cu câțiva antrenori, dar n-am luat nicio hotărâre. Vreau să fac cea mai bună alegere, iar asta și în funcție de ceea ce ne vom putea permite. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă avem resurse să promovăm, iar apoi să ținem echipa în liga a doua. Nu e suficient să promovăm, iar apoi să ne desființăm.

V-ați gândit înaintea startului acestui sezon că ați putea ajunge campioni de toamnă?

Înaintea începerii sezonului eram foarte bucuroși cu o clasare la jumătatea clasamentului. Acum, după un tur de campionat, pot să spun că dacă eram puțin mai atenți, puteam avea liniștiți încă vreo 4-5 puncte.

De regulă, campioana de toamnă încearcă să-și păstreze locul și la finalul returului. Veți continua lupta pentru promovare?

Vom avea niște discuții cu oamenii ce sunt în spatele nostru, sperăm să mai aducem și alți sponsori. Sper, de asemenea, să înțeleagă că e benefic pentru oraș să aibă și la anul o echipă în liga a doua, în condițiile în care, probabil, ACS va promova.

Veți încerca și întărirea lotului?

Dacă ne vom dori promovarea, cu siguranță vom întări lotul. Probabil vor fi și jucători care vor pleca, și jucători care vor veni. Dar acum vrem să ne liniștim vreo două săptămâni, timp în care vom continua antrenamentele cu lotul actual. Probabil vom juca și două amicale cu ACS Poli, am și discutat cu cei de acolo și în principiu sunt de acord. S-ar putea ca în aceste două săptămâni să apară și noul antrenor.

Cum simițiți că a fost primită Flacăra de către timișoreni, la mai bine de patru luni de la mutarea echipei în oraș?

Ne așteptam să vină mult mai multă lume la meciuri. Teoretic, am fi a doua echipă a orașului, dar se pare că nici la ACS nu vine lumea. Sunt mulți oameni care nu mai vin la fotbal. Cred că ceea ce facem noi e un lucru benefic pentru oraș.

După tot ceea ce s-a întâmplat vara trecută în fotbalul timișorean, o bună parte a microbiștilor au rămas nehotărâți. Prin ce anume ar putea fi atrași către stadionul „Colterm”?

Atâta timp cât la echipa noastră evoluează jucători în mare parte din Timișoara și din județ, iar la aproape toate meciurile lotul nostru a fost compus în proporție de 90% din jucători sub 21 de ani, cred că ar fi o plăcere pentru toată lumea să urmărească o asemenea echipă. Avem jucători din Timișoara, am avut antrenor din Timișoara, iar acesta e un aspect important, pentru că aș vrea ca viitorul tehnician al echipei să fie tot de aici. În plus, o echipă de liga a doua implică obligatoriu grupe de juniori A și B. Cred că asta ar trebui să vadă lumea, faptul că atragem tinerii către sport, iar sportul e cel mai bun vector de imagine.

Când se va rezolva schimbarea denumirii?

Nu se poate rezolva în iarnă. Regulamentul nu permite modificări de denumiri decât în perioada dintre două sezoane. Probabil în luna iunie vom rezolva această problemă și ne vom numi Flacăra Timișoara. Eu sper totuși că dacă vom fi în divizia B, va veni mai multă lume și la noi.