Fiesta alb-violetă la Sibiu! ASU Politehnica a câştigat turneul “Fotbal fără patroni”

sibiuASU Politehnica a câştigat prima ediţie a turneului “Fotbal fără patroni”, desfăşurată astăzi, în Sala Transilvania din Sibiu. O întrecere destinată echipelor reînfiinţate sau preluate de suporteri, unde rolul fanilor depăşeşte spaţiul peluzei, ei având într-adevăr un cuvânt de spus în bunul mers al clubului. Alături de timişoreni au mai participat FC Argeş 1953, FC Vaslui 2002 şi gazdele de la LSS Voinţa Sibiu, toate formaţii din eşalonul al patrulea.
ASU Politehnica a înregistrat trei victorii din tot atâtea meciuri disputate. După 5-4 cu FC Vaslui şi 4-3 cu FC Argeş, timişorenii au obţinut cel mai clar succes tocmai în duelul direct pentru trofeu. A fost 3-0 cu Voinţa Sibiu, la capătul unui meci totuşi echilibrat. Tulcan a deschis scorul la mijlocul primei reprize, iar Făgeţan a marcat de două ori pe final, declanşând fiesta în sectorul fanilor timişoreni. Să spunem că Voinţa ar fi câştigat trofeul în caz de scor egal. Gazdele obţinuseră tot două victorii în primele două partide, însă aveau un golaveraj superior bănăţenilor, graţie succesului cu 7-1 din meciul cu FC Vaslui.

Clasamentul final a fost următorul:

1 ASU Politehnica 9p (12-7)
2. Voinţa Sibiu 6p. (11-7)
3. FC Argeş 3 p. (12-10)
4. FC Vaslui 0p. (6-18)

Golgheterul turneului l-a dat tot Politehnica, prin Ionuţ Vucea, autor a 6 goluri, dintre care patru doar în meciul cu Vasluiul.

În tribune, spectacolul a fost de asemenea garantat. Patru galerii care, până nu de mult, se duelau, chiar şi verbal, în Liga I, au cântat împreună în Sala Transilvania, jucătorii participanţi astăzi la turneu primind la rândul lor câte patru seturi de felicitări, indiferent de culoarea echipamentului. Aproape 1.000 de spectatrori au fost per total în tribune, peste 200 dintre ei fiind reprezentaţi de fanii timişoreni.

Să mai menţionăm că ASU Politehnica a fost condusă astăzi de pe margine de Cristian Gălan, deşi în delegaţia timişoreană prezentă la Sibiu s-a aflat şi noul antrenor principal, Sorin Brîndescu.

Alb-violeţii s-au aflat astăzi la prima mişcare după vacanţa de iarnă. Reunirea lotului va avea loc luni după-amiază, la Baza 2.

Vom reveni cu reacţii de la Sibiu.

Turneul Fotbal fără patroni va fi televizat

fara-patroniTurneul Fotbal fără patroni de la Sibiu, la care va participa şi ASU Politehnica Timişoara, va fi transmis în direct de postul de televiziune Naşu TV. Competiţia amicală la care şi-au anunţat participarea cele patru proiece de revitalizare a unor formaţii de tradiţie din ţară, susţinute în principal de suporteri, continuă astfel să suscite un interes din ce în ce mai mare, tocmai prin caracterul inedit al întrecerii.

 

„Avem și un cadou pentru toți cei care nu pot fi prezenți la Sibiu. Știm că meciurile se privesc și se simt cel mai bine din sală, de la fața locului, însă pentru cei din străinătate și cei care nu pot fi prezenți turneul va fi transmis integral pe postul de televiziune Nasul.tv!

 

Programele Nașul TV pot fi urmărite de telespectatori prin satelit, DTH, terestru în sistem DVB-T, prin cablu analogic și digital, IPTV, pe televizoarele Smart TV, precum și prin internet pe desktop, tablete și telefoane mobile”, au anunţat organizatorii, pe pagina oficială a turneului.

 

Turneul Fotbal fără patroni va avea loc sâmbătă, în Sala Transilvania din Sibiu, iar pe lângă ASU Politehnica, vor mai participa FC Vaslui 2002, FC Argeş 1953 Piteşti şi LSS Voinţa Sibiu. Toate cele patru competitoare evoluează la nivelul celui de-al patrulea eşalon.

Iată programul turneului:

Meciul 1: FC Argeş 1953 Piteşti vs. LSS Voinţa Sibiu (13:00 – 13:55)

Meciul 2: Politehnica Timişoara vs. FC Vaslui (14:10 – 15:05)

Meciul 3: FC Argeş 1953 Piteşti vs. Politehnica Timişoara (15:20 – 16:15)

Meciul 4: LSS Voinţa Sibiu vs. FC Vaslui (16:30 – 17:25)

Meciul 5: FC Argeş 1953 Piteşti vs. FC Vaslui (17:40 – 18:35)

Meciul 6: Voinţa Sibiu vs. Politehnica Timişoara (18:50 – 19:45)

Timişorenii care doresc să o susţină de la faţa locului pe ASU Politehnica, îşi pot rezerva un loc în autocar. „Rezervă-ți acum un loc în autocarul suporterilor pentru a fi sigur că vei fi în Sala Polivalentă Transilvania pentru a-i vedea pe alb-violeți! Trimite-ne un mesaj privat, un mail la sebastian.novovic@sspolitehnica.ro sau sună la 0724.654.387 pentru a te înscrie pentru deplasare”, e anunţul postat pe pagina oficială de Facebook a alb-violeţilor.

ASU Politehnica și-a aflat programul de la turneul „Fotbal fără patroni”

fara-patroniASU Politehnica va începe anul în forță, cu un turneu de fotbal în sală inedit, la Sibiu. Liderul Ligii a IV-a Timiș se va întâlni, pe parchetul Sălii Transilvania, cu FC 2002 Vaslui, FC Argeș 1953 și LSS Voința Sibiu, grupări tot din eșalonul al patrulea și care, la fel ca și în cazul Timișoarei, sunt susținute mai mult decât prin cântece de suporteri, pentru care simbolurile contează mai mult decât performanța artificială și imediată.

Programul turneului „Fotbal fără patroni” a fost stabilit ieri, prima adversară a timișorenilor urmând a fi FC 2002 Vaslui.

Iată programul complet:
Meciul 1: FC Argeş 1953 Piteşti vs. LSS Voinţa Sibiu (13:00 – 13:55)
Meciul 2: Politehnica Timişoara vs. FC Vaslui (14:10 – 15:05)
Meciul 3: FC Argeş 1953 Piteşti vs. Politehnica Timişoara (15:20 – 16:15)
Meciul 4: LSS Voinţa Sibiu vs. FC Vaslui (16:30 – 17:25)
Meciul 5: FC Argeş 1953 Piteşti vs. FC Vaslui (17:40 – 18:35)
Meciul 6: Voinţa Sibiu vs. Politehnica Timişoara (18:50 – 19:45)

Portarul lui ASU Politehnica, Paul Burtic, aflat la Vaslui cu prilejul Sărbătorilor, a oferit o declarație pentru site-ul grupării locale, fcvaslui2002.ro, în legătură cu turneul din 10 ianuarie: „Aștept cu nerăbdare acest turneu și cred că este un mod foarte frumos de a ieși din vacanță. Sper ca acest turneu să fie de bun augur și să se mai organizeze și în viitor astfel de evenimente, care nu pot aduce decât beneficii”.

Paul Burtic a vorbit și despre situația fotbalului românesc, dar și de necesitatea existenței acestor echipe, reînviate de suporteri, într-o lume care tinde să își uite simbolurile și reperele.

 „Fotbalul este un spectacol, iar spectacol fără suporteri nu există. Eu am trecut pe la mai multe echipe, dar nicăieri nu m-am simțit mai bine ca la Timișoara, chiar dacă evoluăm în Liga a IV-a, faptul că suntem încurajați de suporteri și că sunt alături de noi este foarte important. Cred că readucerea la viață a acestor echipe de către suporteri este un lucru extraodinar, dar din pacate, pe cât este de frumos pe atât este de greu și când spun asta mă refer la partea financiară. Este destul de dificil cu banii și sunt puțini cei care se asociază cu suporterii în acest proiect. Pot spune că aici totul este curat și se rezumă doar la fotbal și poate că asta este problema. Din nefericire, fotbalul este privit tot mai mult ca o afacere și nu ca un sport. Cred că ăsta este și motivul pentru care fotbalul din România a ajuns la nivelul acesta. Este păcat că intervin alți factori decât cei sportivi și echipe precum Timișoara și Vaslui au ajuns în situația în care sunt acum. Este păcat că echipe care acum ceva ani reprezentau România pe plan european să joace în ligile inferioare”, a mai spus Burtic, pentru site-ul grupării din Vaslui.

În continuare, puteți reciti o prezentare a echipelor participante la acest turneu: http://www.druckeria.ro/asu-politehnica-incepe-anul-2015-la-sibiu/

ACS Poli, la al treilea eșec consecutiv: „Am început partida cu teamă”

Poli - Gaz Metan Medias (28)
ACS Poli a înregistrat luni seară cea de-a treia înfrângere la rând în Liga I, 0-1 la Vaslui. A fost un joc în care gruparea moldavă a marcat rapid, prin polonezul Celeban, timișorenii nereușind să ofere, în următoarele 75 de minute, o replică pe măsură.

După un start lansat de campionat, ACS Poli începe să coboare, încetul cu încetul, în clasament. Trupa lui Valentin Velcea a pierdut pentru a treia oară la rând, de această dată la Vaslui, singurul gol al meciului purtând semnătura lui Piotr Celeban. În minutul 15, Sălăgeanu a centrat de pe dreapta, iar polonezul s-a desprins din marcajul lui Șeroni și a marcat, ajutat și de ieșirea neinspirată a lui Nuno Claro. După o nouă ocazie a Vasluiului, semnată de Temwanjera, ACS Poli a bifat prima șansă importantă de gol, prin golgheterul Szabolcs Szekely, care a trimis peste poartă, de la mică distanță, după o centrare a lui Trandu prelungită de Petre.

După pauză, alb-negrii au avut o nouă șansă importantă de gol, în minutul 49, prin nou-intratul Bărbuț, care a trimis în plasa laterală o centrare de pe stânga a lui Popovici. Până la final, timișorenii nu s-au mai apropiat periculos de poarta lui Straton, însă vasluienii l-au pus la grea încercare pe Nuno Claro, prin Wilk, Temwanjera (bară) și Madson, al cărui șut ca din tun, de la 25 de metri, a fost respins peste transversală de goalkeeperul portughez.

După meci, Valentin Velcea a acuzat tracul de care au dat dovadă elevii săi. „Am început partida cu teamă, cu trac, iar asta s-a văzt în prima repriză. Sunt jucători care au valoare și potențial, iar dacă nu eliminăm această teamă, nu vom putea obține rezultate pozitive. În repriza a doua am jucat însă mai bine, puteam să și egalăm, dar ocaziile pe care și le-a creat Vasluiul au venit tot pe teama noastră de a construi ale jucătorilor noștri. Cred că vom progresa încetul cu încetul, chiar dacă momentan rezultatele nu arată acest lucru. Urmează să ne concentrăm pe următoarele partide și pe Cupa României”, a spus Velcea la Digi Sport.

FC Vaslui (antrenor Ionuț Moșteanu): Straton – Viveiros, Celeban, Prahic, Sălăgeanu – Antal, Caue, Wilk (69, Madson), Sânmărtean (cpt.) (73, Manole) – Temwanjera, Pozder (46, Pătulea).

ACS Poli (antrenor Valentin Velcea): N. Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic – Petre (cpt.) (75, Poparadu) – Keita (46, Bărbuț), Gorobsov (28, Furtado), Trandu, Popovici – Szekely.

Iosif Rotariu: „Fotbalul fără suporteri nu are niciun farmec”

roti
Iosif Rotariu a disputat duminică ultimul meci în tricoul lui ASU Poli, cel puțin în acest sezon. Fostul internațional nu exclude pe viitor o revenire la gruparea de pe „Știința”, la care a retrăit plăcerea de a juca în fața suporterilor alb-violeți.

Iosif Rotariu a intrat în repriza a doua a meciului câștigat duminică de ASU Poli, scor 2-0 cu Avântul Topolovățu Mare, bifând astfel ultimele minute în alb-violet din acest sezon. Experimentatul mijlocaș mărturisește că s-a simțit foarte bine la formația adoptată vara trecută de fani, care prin spectacolul din tribune au dat un plus de farmec fotbalului județean. „Pentru acest sezon mi-am luat adio de la suporteri. de la anul nu se știe niciodată. Mi-a făcut o mare plăcere să revin, chiar sunt onorat de revederea cu publicul timișorean. Am mai spus-o și o voi repeta întotdeauna, fotbalul fără suporteri nu are niciun farmec, iar cei ce vin la meciurile Politehnicii sunt cu adevărat suporteri. Le mulțumesc că mi-au scandat numele și că mă apreciază, întotdeauna voi fi alături de ei”, a declarat „Roti”.

Actualmente secund la FC Vaslui, Iosif Rotariu nu exclude pe viitor o revenire la formația de pe „Știința” în calitate de jucător sau chiar de antrenor. „De fiecare dată când voi fi solicitat, voi reveni cu cea mai mare plăcere. Fotbalul l-am început la Timișoara și chiar dacă la nivel de mare performanță am jucat în alte părți, întotdeauna m-am întors acasă atunci când a avut Timișoara nevoie de mine. Fără acest oraș, n-aș fi ajuns ceea ce sunt”, a mai spus Rotariu.

Mijlocașul în vârstă de 50 de ani s-a despărțit de ASU Poli înaintea derby-ului cu Progresul Racovița, din cea de-a cincea rundă a returului. Reîntors după câteva luni în vestiarul condus de Paul Codrea, „Roti” mărturisește că a simțit o scădere a entuziasmului, datorată cel mai probabil lipsei de miză a meciurilor din acest final de sezon. „Atmosfera e aceeași, dar parcă nu mai e entuziasmul de la început. La jucători mă refer. I-am simțit puțin blazați, probabil datorită faptului că Racovița va termina pe primul loc. Cât eram aici, în turul campionatului și la începutul returuluiu, era un entuziasm foarte mare, toți jucătorii își doreau să joace. Acum am văzut parcă puțină delăsare”, a mai spus Iosif Rotariu.

Fostul internațional va participa, la finalul lunii, la un turneu caritabil în Canada, organizat pentru ajutorarea fetiței sale adoptive, Kassandra, care se pregătește de a 34-a operație. „Roti” va fi însoțit, printre alții, și de fostul său coleg de la echipa națională, Miodrag Belodedici.