Liga a III-a | Etapa a 5-a începe mâine, la Gara Mare și Deva; ASU Politehnica revine sâmbătă pe „Știința”

Liga a III-a a ajuns în pragul celei de-a cincea etape, una care propune meciuri extrem de interesante, mai cu seamă în partea superioară a ierarhiei. ASU Politehnica încearcă să treacă peste șocul înfrângerii de săptămâna trecută, de la Lugoj, urmând a primi vizita unui adversar la prima vedere facil, CSO Filiași. Formația cu care alb-violeții împart fotoliul de lider, FC Hunedoara, se deplasează în Bănie, pentru jocul cu CSU II Craiova, o formație ce poate fi imprevizibilă, totul depinzând de ajutorul pe care antrenorul Daniel Mogoșanu îl va primi dinspre prima echipă.

Runda a cincea va începe mâine, când sunt programate două partide. După o etapă de pauză, Mama Mia Becicherecu Mic revine în lupta din campionat și își propune să continue ceea ce începuse. Băieții lui Sorin Bălu și Narcis Petre au câștigat ultimele două jocuri din campionat, la Lugoj și acasă, cu Filiașiul, urmând a primi mâine, pe „CFR”, replica unei reprezentante a podiumului, Pandurii II Târgu Jiu. Un meci aparent deschis oricărui rezultat, dar care pare la îndemâna timișenilor, judecând după valoarea și omogenitatea lotului.

Tot mâine, Deva încearcă să se revanșeze în fața fanilor, băieții lui Marius Sârbu nereușind să mai acumuleze vreun punct din prima rundă, când învingeau pe teren propriu Filiașiul. Nou-promovata nu va avea însă viață ușoară, la poalele Cetății urmând a poposi Sebișul lui Călin Cojocaru, o formație ce pare în revenire de formă după un start mai timid de campionat.

Ziua de sâmbătă programează „grosul” etapei și, de asemenea, câteva dueluri interesante pentru zona superioară a clasamentului. Liderul (grație golaverajului) ASU Politehnica întâlnește pe „Știința” o formație abordabilă, CSO Filiași. Chiar și așa, surprize s-au văzut deja destule în cele patru etape disputate din acest sezon, astfel că alb-violeții nu au voie să-și trateze cu superficialitate oaspeții veniți din Dolj. La egalitate cu timișorenii se află și FC Hunedora, care va avea parte tot de un adversar din Dolj. Băieții lui Viki Roșca se deplasează la Craiova, pentru duelul cu CSU II, una dintre cele mai inconstante echipe din campionat. Prin statutul de „satelit”, nici nu putea fi altfel!

De urmărit și derby-ul timișean dintre Millenium Giarmata și CSM Lugoj, cele două echipe reușind, etapa trecută, să le încrețească frunțile celor din topul ierarhiei. Giarmata a obținut un punct nesperat la Cugir, revenind în repriza secundă după 2-0 la pauză pentru Metalurgistul. Iar Lugojul lui Cosmin Petruescu a jucat economicos, dar eficient în fața liderului ASU Politehnica, producându-le alb-violeților prima înfrângere stagională.

Iată programul complet al etapei a V-a din C4:

Mâine, ora 17
Mama Mia Becicherecu Mic – Pandurii II Târgu Jiu (stadion „CFR” din Timișoara)
CNS Cetate Deva – Național Sebiș

Sâmbătă, ora 17
Metalurgistul Cugir – Minerul Motru
Millenium Giarmata – CSM Lugoj
ASU Politehnica Timișoara – CSO Filiași
CSU II Craiova – FC Hunedoara
CS Ineu – Performanța Ighiu
Măgura Cisnădie stă