Politehnica și „U” Cluj, la al patrulea sezon de dueluri în Liga a II-a

În 1984, peste 50.000 de spectatori s-au înghesuit în tribunele stadionului „1 Mai” pentru un derby cu promovarea pe masă între Poli și „U”

Primul derbi de mare tradiție disputat în acest sezon pe „Dan Păltinișanu” va avea loc duminică, la orele prânzului. Politehnica Timișoara primește vizita nou-promovatei „U” Cluj, pentru un meci care reînnoadă astfel un tradițional duel studențesc vechi de șapte decenii. Până în această ediție de campionat, Poli și „U” au fost adversare în 34 de sezoane, însă doar trei dintre acestea s-au consemnat la nivelul ligii secunde. În cele ce urmează, ne vom reaminti de cele trei dispute de la Timișoara, dintre studenții alb-violeți și cei alb-negri din eșalonul secund.

Mai întâi de toate, e important de precizat că Politehnica nu a pierdut niciodată cu „U” pe propriul teren în liga secundă. Dacă în primele două dueluri, cele din 1984 și 2000, gruparea timișoreană pornea ca favorită, remiza înregistrată în primăvara lui 2002 poate fi considerată într-adevăr o surpriză. Poli, lăsată de izbeliște după gestiunea italianului Zambon, având la dispoziție doar juniori de 17-18 ani, bifa în compania „Șepcilor Roșii” unicul punct din acel retur de campionat! Dar să luăm partidele în ordine cronologică…

„Frăția studențească”


Divizia B, Seria a III-a, etapa a 29-a
20 mai 1984
Stadion: „1 Mai”
Spectatori: 50.000
POLITEHNICA TIMIȘOARA – „U” CLUJ 4-1 (2-1)
Au marcat: Bozeșan (17, 76), Giuchici (40), Anghel (80) – Suciu (35)
Poli (antrenor Emeric Dembroschi): Clipa – Murar, Șerbănoiu, Șunda, Lehmann – Deac (72, Vlătănescu), Rotariu, T. Nicolae (60, Anghel), Bozeșan – Bolba, Giuchici
„U” (antrenor Remus Vlad): Ariciu – Dobrotă, Neamțu, Ciocan, Bagiu – Meszaroș, Porațchi (57, Stoica), Suciu, Bucur – Fâșic, Boeru


Această primă întâlnire pe „Marele Oval” dintre Poli și „U” la nivelul Diviziei B a ajuns în „folclorul” ambelor grupări. Și site-ul nostru a dedicat un articol respectivei întâlniri în primăvara acestui an, înaintea amicalului de prezentare dintre Politehnica și „U”, disputat pe „Știința”. Deși cele două grupări erau contracandidate directe în lupta pentru promovare, atmosfera de pe neîncăpătorul „1 Mai” a fost una de sărbătoare și de prietenie, cele două grupuri de suporteri unindu-și vocile pentru tradiționalul „Gaudeamus”. Pe teren, Poli a obținut o victorie clară, care i-a netezit drumul spre mult dorita promovare.

De la promovare la… retrogradare!


Divizia B, Seria a II-a, etapa a 24-a
25 martie 2000
Stadion: „Dan Păltinișanu”
Spectatori: 2000
POLITEHNICA TIMIȘOARA – „U” CLUJ 3-1 (1-1)
Au marcat: Cl. Balaci (17), Băban (46-penalti, 56) – Trușcă (23)
Poli (antrenor Romulus Gabor): Vlădoi – Miculescu, Mioc (89, Bota), Utfineanț, S. Mihai, Stoican – Crișanov, Rotariu, Militaru – Cl. Balaci (82, Naidin), Băban
„U” (antrenor Petre Gigiu): Bâcâin – Sălăgean, Matei, Muntean, Sărmășan – Aștilean (82, Lonca), Trușcă, Marta (77, Niță), Târnovean (73, Păcurar) – Neag, M. Popescu


După 16 ani, duelul dintre cele două grupări studențești s-a reluat la nivelul ligii secunde, însă sub cu totul alte auspicii. Cele două formații de mare tradiție au ajuns să lupte pentru supraviețuirea în „B”, iar la finalul respectivei ediții de campionat chiar au retrogradat „la braț”. Dacă „U” a petrecut un sezon în purgatoriul Diviziei C, Poli avea să rămână în eșalonul secund în urma „artificiului” cu Dacia Pitești, care a cedat formației timișorene locul din campionat, plus o serie de jucători. Și totuși, la întâlnirea directă din martie 2000, Poli părea pe val, iar victoria cu 3-1 în compania unei contracandidate venea să confirme trendul ascendent al trupei pregătite de Romulus Gabor. Din păcate, finalul de sezon a fost dezastruos…

Singurul punct din întreg returul…


Divizia B, Seria a II-a, etapa a 24-a
4 mai 2002
Stadion: „Dan Păltinișanu”
Spectatori: 200
POLITEHNICA TIMIȘOARA – „U” CLUJ 1-1 (0-1)
Au marcat: Roșu (80-penalti) – C. Prodan (27)
Poli (antrenor Dorel Mașcovescu): Wasslen – Pobega, Pașca (15, Biscora), Butaru, Ilaș – Roșu, Țarălungă, Grijincu, G. Giuchici – Pecarov, Rațiu (89, Berculean)
„U” (antrenor Dan Anca): Pîclișan – C. Pop, Bujiță (81, Dîlbea), Szilaghi (24, Boerean), D. Matei – M. Rus, Giurgiu, Aștilean, Costea (70, Florescu) – Codreanu, C. Prodan


Unicul punct pentru Politehnica în returul de tristă amintire al ediției 2001/2002 a fost obținut chiar în fața „Șepcilor Roșii”. Cu doar 200 de spectatori prezenți pe uriașul „Dan Păltinișanu”, puștii pregătiți de Dorel Mașcovescu au remizat, scor 1-1, după ce Roșu a egalat din penalti, în minutul 80. Tenacitatea cu care adolescenții echipați în alb-violet și-au apărat șansele au impulsionat și publicul, stâns în mare parte la tribuna a II-a, care a început să cânte pe final de joc.

32 de confruntări pe Bega

Politehnica și „U” s-au întâlnit în campionat de 32 de ori la Timișoara. Statistica e favorabilă bănțenilor, careau câștigat 21 de întâlniri, față de cele cinci victorii ale clujenilor. De asemenea, golaverajul e net superior de partea alb-violeților, 56-23.

Iată rezultatele consemnate de-a lungul anilor în confruntările directe de pe Bega:

19 iunie 1949 CSU Timișoara – CSU Cluj 2-0
27 mai 1951 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
6 septembrie 1953 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-2
28 mai 1954 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
13 martie 1955 Știința Timișoara – Știința Cluj 2-1
19 august 1956 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-0
5 octombrie 1958 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
18 septembrie 1960 Știința Timișoara – Știința Cluj 1-3
22 aprilie 1962 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-1
31 martie 1963 Știința Timișoara – Știința Cluj 1-0
29 septembrie 1963 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-1
2 mai 1966 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
2 octombrie 1966 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-1
9 septembrie 1973 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
26 martie 1975 Poli Timișoara – „U” Cluj 0-2
28 martie 1976 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
23 martie 1980 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
7 martie 1981 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-2
20 martie 1982 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
20 mai 1984 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1 *
27 aprilie 1986 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-2
29 noiembrie 1987 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
25 martie 1990 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1
9 decembrie 1990 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-0
7 noiembrie 1992 Poli Timișoara – „U” Cluj 0-1
18 decembrie 1993 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
2 martie 1996 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
3 mai 1997 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1
25 martie 2000 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-1 *
4 mai 2002 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-1 *
5 aprilie 2008 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-0
22 octombrie 2010 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-2

***

Partida Politehnica Timișoara – „U” Cluj, din etapa a 4-a a Ligii a II-a, va avea loc duminică, de la ora 13.30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

ASU Politehnica încheie turul în fața unui nume de tradiție în Timiș

318996_299577190143988_1599917124_n
ASU Politehnica va primi duminică vizita celor de la Unirea Sânnicolau Mare, o grupare de mare tradiție în fotbalul județean. Obișnuită cu prezențe în ligile a doua sau a treia, trupa de pe Aranca traversează o perioadă de reafirmare, după o cădere bruscă, forțată de latura financiară, în 2011.

Fotbalul a apărut la Sânnicolau Mare nu cu mult mai târziu decât în marile orașe din apropiere, Timișoara și Arad. În 1902, a fost înființată prima asociație sportivă a cărei activitate era centrată pe fotbal, A.S. Sânmiclăușana. După Marea Unire, a apărut, la inițiativa fraților Farca, Societatea Sportivă „Șoimii României”, un club polisportiv, ce avea, printre altele, și o secție de fotbal. Tot în perioada interbelică, a luat ființă echipa de fotbal Voința, ce activa pe un teren situat lângă Ștrandul Termal.

După război, activitatea sportivă s-a reluat, pas cu pas, pe malurile Arancăi. În 1953 a fost finalizat actualul stadion al orașului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, iar trei ani mai târziu lua ființă clubul sportiv Unirea. Secția de fotbal a acestuia a activat la nivel județean până în 1973, când s-a obținut în premieră promovarea în Divizia C. A urmat o perioadă de glorie pentru clubul alb-albastru, care a petrecut nu mai puțin de 19 sezoane consecutive în cel de-al treilea eșalon, nutrind nu o dată speranțe de promovare în „B”.

După retrogradarea de la finele sezonului 1991/1992, a urmat o perioadă de recul, cu participări în Divizia D și, finalmente, cu revenirea în C din 2002. Doi ani mai târziu, s-a reușit cea mai mare performanță din istoria fotbalului sânmiclăușan, Unirea obținând promovarea în Liga a II-a. În primul sezon, echipa s-a salvat de la retrogradare, clasându-se pe un onorant loc 10, însă anul următor nu a mai putut evita revenirea în cel de-al treilea eșalon. În această perioadă avea să se remarce la Unirea nimeni altul decât Flavius Tulcan, actualul golgheter al lui ASU Politehnica.

Printre fotbaliștii importanți produși la Unirea Sânnicolau Mare, îi putem numi pe Mircea și Gheorghe Volar, Ioan Almășan sau Adrian Boldor, iar lista antrenorilor ce au trecut pe banca alb-albaștrilor cuprinde nume uriașe ale zonei: Dan Păltinișanu, Flavius Domide, Ladislau Broșovschi, Emeric Dembrovschi, Dan Mănăilă, Petre Vlătănescu ori Ciprian Urican.

În ultimii ani, Unirea a înregistrat un regres, datorat în special factorului financiar. În 2008, alb-albaștrii și-au câștigat seria din Liga a III-a, dar nu au acces mai sus, lăsând locul nou-formatei FCM Târgu Mureș. Apoi, în 2011, conducerea a decis să renunțe și la locul din „C”, iar trupa de pe Aranca și-a reluat activitatea tocmai din Campionatul Județean, de unde avea să promoveze chiar din primul sezon.

În precedentul sezon, Unirea Sânnicolau Mare a ocupat locul 4 în Liga a IV-a, iar în prezent, după 16 etape, se află o poziție mai jos, cu 29 de puncte acumulate. Pe banca echipei se află Nae Căprărăescu, iar ca un amănunt interesant, unul dintre oamenii de bază e Toma Stoianov, cel ce în decembrie va împlini 42 de ani, și care e în lotul echipei de pe Aranca tocmai din 1996, jucând pentru aceasta în patru eșaloane diferite.

Partida ASU Politehnica – Unirea Sânnicolau Mare se va disputa duminică, de la ora 11, pe terenul „Știința”.

Remember Costică Rădulescu: 11 ani fără cel mai iubit antrenor al Politehnicii

costica
8 iulie 2002. După un sezon de coșmar, în care atât Poli, cât și UMT se apropiau de capătul toboganului, fotbalul timișorean mai primea o lovitură. Costică Rădulescu își dăduse ultima suflare, la 68 de ani. Un antrenor care și-a îmbinat carisma personală cu rezultatele, devenind un idol pentru suporterii de pe „Dan Păltinișanu”.

Vara lui 2002, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai zbuciumate din întreaga istorie a fotbalului timișorean. UMT numai ce retrogradase din Divizia A și urma să înceapă noul sezon în B cu 10 puncte penalizare, datorită neîndeplinirii baremului în elită. Politehnica își pierduse urma, după cel mai negru sezon pe care i-a fost dat să-l trăiască, încheiat pe ultimul loc în eșalonul secund, cu mai puțin de zero puncte în cont, ca urmare a repetatelor penalizări. Orașul fremăta în încercarea de a-și forța revenirea în prim-planul fotbalistic al țării. Începuseră negocierile pentru controversata fuziune dintre divizionara C AS Politehnica și AEK București, proaspăt promovată în prima divizie. Stadionul „Dan Păltinișanu” se pregătea să găzduiască meciuri de „A” după cinci ani. În toată această agitație generală, a căzut ca un fulger vestea pierderii lui Costică Rădulescu, antrenorul care de-a lungul carierei a avut trei mandate la cârma echipei alb-violete, unul mai memorabil decât celălalt.

Născut la 17 aprilie 1934 la Comarnic (Prahova), Costică Rădulescu și-a început cariera de jucător la Vulturii, în localitatea natală, petrecând apoi șapte ani la Dinamo Orașul Stalin (Brașov), un an la Dinamo Cluj și alți șapte la Dinamo Bacău. În 1966, după ce și-a agățat ghetele în cui, a devenit antrenorul echipei din orașul lui Bacovia, la sugestia mentorului său, Constantin Teașcă, iar calitățile sale pentru noua meserie aveau să se vadă încă de la început, Bacăul ajungând în turul IV al Cupei Orașelor-Târguri (precursoarea Cupei UEFA), de unde era eliminată de Arsenal.

La Timișoara avea să ajungă în 1975, acolo unde cu un an în urmă ajunsese și fostul său elev de la Bacău, Emeric Dembroschi. Acesta avea să fie primul și cel mai lung mandat al său pe banca Politehnicii. Debutul a fost un succes, Costică Rădulescu clasându-se pe locul 5 cu Poli în Divizia A. Ambițiile grupării alb-violete au crescut, iar în următoarele două sezoane l-a asistat pe bancă pe experimentatul Angelo Niculescu, cel care în 1978 a fost la un ps de titlu, iar un an mai târziu s-a clasat pe 11. Revenit în postura de „principal” în ediția 1979/1980, nea Costică n-a mai rezistat decât 15 etape la Poli, fiind înlocuit de Jackie Ionescu, cel care la finalul acelui sezon cucerea cea de-a doua Cupă a României din istoria clubului.

Din „B” până în UEFA, în 2 ani!

Costică Rădulescu avea să se întoarcă abia peste 9 ani la Timișoara. La 1 iulie 1988 prelua în mod oficial echipa, proaspăt retrogradată din primul eșalon. Cu un lot fără vedete, format în mare parte din tineri din zona Banatului, dornici de afirmare, carismaticul tehnician avea să realizeze poate cea mai spectaculoasă ascensiune din istoria echipei. După o promovare categorică în vara lui ’89, Poli, în mare măsură cu același lot ce evoluase și în liga secundă, se clasa pe 5 în ediția 1989/1990 și revenea în cupele europene după aproape un deceniu de absență.

Urcușul nu avea să se oprească însă aici! Sorții au fost nemiloși cu Poli, care în primul tur al Cupei UEFA avea să întâlnească Atletico Madrid, o grupare cu nume importante la nivel european, precum Futre, Rodax sau Balthazar. Plecată la drum cu șansa mielului la tăiere, gruparea alb-violetă a surprins întregul continent prin victoria cu 2-0 de la Timișoara, din tur, după un joc abordat extrem de curajos de către Costică Rădulescu, care a mizat totul pe cartea atacului, anticipând, într-un interviu acordat presei înainte de meci că Atletico „nu are o apărare la nivelul atacului și, în plus, consider că mijlocul nostru e mai bun”. În retur, formația prezidată de controversatul Jesus Gil y Gil nu a perforat decât o singură dată poarta apărată de Jipa, iar Poli mergea mai departe. Drumul european nu avea să se prelungească prea mult, Sporting Lisabona surclasându-i pe alb-violeți în prima manșă a turului II cu 7-0. La Timișoara, Poli s-a impus cu 2-0, după un nou joc spectaculos pe faza ofensivă, numeroasele ratări ale elevilor lui Costică Rădulescu dând senzația că alb-violeții ar fi putut pune în pericol avantajul aparent imposibil de răsturnat al lusitanilor.

„Dinamo înseamnă comunism”

Costică Rădulescu a fost unul dintre antrenorii atipici ai fotbalului românesc. Verticalitatea sa și „boala” de a spune totul verde-n față nu l-au făcut prea popular printre conducători și, de multe ori, printre jucători. Nea Costică spunea ce gândea, iar acest lucru s-a demonstrat într-un interviu acordat în vara lui 1990, într-o perioadă în care se făceau toate eforturile pentru reabilitarea echipelor departamentale în ochii publicului. Antrenorul Politehnicii nu s-a sfiit să spună că Steaua și Dinamo continuau să joace cu „tresele pe umăr”, chiar și după aparenta cădere a comunismului.

„Atâta timp cât Steaua și Dinamo vor juca în continuare cu tresele pe umăr, nici nu se pune problema (n.r. referitor la schimbarea fotbalului românesc). Dinamo înseamnă comunism. Oricum, eu cred că vor avea clipe grele pe multe stadioane din țară, dacă vor încerca în continuare să câștige cu ajutorul arbitrilor. Și vreau să-ți mai spun ceva, ca să vezi cine e Dinamo. Ar vrea să ni-l împrumute pe Bucur numai pe doi ani, deși el este studentul nostru pentru următorii cinci, iar noi să-l dăm pe Trăistaru la UTA, de unde ei îi iau pe Cheregi”, spunea Costică Rădulescu.

„Lucrat” de jucători

Cel de-al doilea mandat al lui Costică Rădulescu de la Poli s-a încheiat mai repede decât era de așteptat. În martie 1991, antrenorul care a readus echipa în Europa era forțat să abdice după o revoltă ad-hoc a jucătorilor, nemulțumiți de metodele sale de antrenament.

Echipa pornise către Split, acolo unde avea să dispute un turneu amical, însă datorită unor probleme a fost întoarsă din drum la Stamora-Moravița. În autocar s-a declanșat un schimb neortodox de replici între o parte a jucătorilor și conducerea tehnică a echipei, „capi ai răutăților” fiind portarul Jipa și căpitanul Adrian Crăciun. Reveniți la stadion, jucătorii s-au baricadat în vestiar, și în urma unui „referendum” ad-hoc au decis că nu mai doresc să colaboreze cu cuplul de tehnicieni Costică Rădulescu – Ion Buzoianu. De la „vot” s-au abținut doar Vlaicu, Varga, Mănăilă, Andreaș și Oloșutean.

Câteva zile mai târziu, s-a organizat o ședință, la care au participat jucătorii, antrenorii, conducerea clubului și a universității, dar și primarul Liviu Borha, ultimele două părți pledând pentru reconciliere. În cele din urmă, dorința jucătorilor a fost respectată, Costică Rădulescu fiind debarcat de la echipă, în locul său venind, la fel ca la precedenta despărțire de Poli, Jackie Ionescu.

Iată cum a explicat nea Costică incidentul din autocar ce a dus la al doilea său „divorț” de Poli: „La urcarea în autocar, Jipa, care era beat, mi s-a adresat cu niște cuvinte pe care nu ai voie să le spui nici măcar unui măturător de stradă. Vă rog să mă credeți că nu pot să vă reproduc cuvintele. Păcat de el. Este un portar foarte bun, dar este lipsit de caracter. Să știți că Poli e este echipa cu unul din cele mai cuminți loturi din fotbalul nostru. Dar de când a venit, Jipa tot timpul bagă zâzanie între băieți. Păi s-a ajuns ca jucătorul Crăciun să ceară colegilor de echipă să voteze cine mă vrea ca antrenor și cine nu?! Păcat, că și acesta este un fotbalist de valoare, dar e un caracter dificil. De la conducere nu mă mai pot aștepta la mare lucru. Este vorba despre un conflict mai vechi. Am pățit ca la Bacău și Galați. După ce am construit o echipă, trebuie să dispar, să vină altul care să poată fin manevrat. Nu cred că meritam așa ceva”, spunea Costică Rădulescu.

Nea Costică, rechemat la greu

Costică Rădulescu s-a întors pentru cel de-al treilea său mandat pe banca Politehnicii în vara lui 1994. La fel ca în ’88, echipa retrogradase din prima ligă, iar nea Costică era solicitat să o repună cât mai repede posibil pe șine. Și a făcut-o, la fel ca data trecută, obținând o promovare din nou clară, cu un avans de 14 puncte față de următoarea clasată, Corvinul Hunedoara.

Revenită în Divizia A, Poli a avut un start bun de campionat, reușind în etapa a 5-a cea mai categorică victorie din istoria participării echipei în primul eșalon, 9-1 cu Politehnica Iași. După acest scor-fluviu, randamentul echipei a scăzut, iar „oalele sparte” au fost din nou plătite de Costică Rădulescu. „Am uitat meseria într-o lună?” se întreba retoric nea Costică, în fața ziariștilor, mâhnit de decizia conducerii de a-l înlocui atât de timpuriu de pe banca echipei.

Ultima performanță înainte de pensionare

După doi ani de pauză, Costică Rădulescu avea să se întoarcă în antrenorat, pentru un an și jumătate. Timp suficient pentru a mai uimi o dată întregul fotbal românesc. Experimentatul antrenor a preluat UMT-ul, grupare ce tocmai retrogradase în Divizia C. Pe lângă parcursul bun din campionat, care a readus gruparea de la Pădurea Verde în eșalonul secund, nea Costică a bătut monedă și pe Cupa României, acolo unde „zebrele” aveau să realizeze un parcurs uluitor.

Timișorenii au ajuns până în faza 16-imilor de finală, deja o performanță în adevăratul sens al cuvântului. Dar ambiția lui nea Costică și a elevilor săi nu se limita doar la a fi un sparring partner pentru formațiile din prima ligă. La Pădurea Verde s-a înclinat Astra Ploiești (2-0), pentru ca apoi alb-negrii să învingă pe teren neutru, la Sibiu, una dintre formațiile în vogă ale acelor ani FC Național, tot cu 2-0. În sferturile de finală, UMT a evoluat, în dublă manșă, în fața lui Dinamo, bucureștenii având serios de tras pentru a trece de micuția grupare timișoreană. În tur, lângă Gara Mică, alb-roșii au câștigat cu 1-0, iar în retur, în Ștefan cel Mare, cu 2-0.

Costică Rădulescu avea să iasă la pensie un an mai târziu, supărat de faptul că o parte a elevilor săi nu și-au apărat corect șansele într-un meci cu UTA, pierdut de UMT cu 5-0. „M-a sunat cineva de la Arad și mi-a spus că 4-5 jucători ai mei au fost mituiți. Am pierdut cu 5-0 și totul s-a confirmat. În aceste condiții, am renunțat”, explica atunci nea Costică.

N-a mai antrenat apoi pe nimeni. S-a retras, în taină, cu un sentiment de dezamăgire față de tot ceea ce i se întâmplase. A construit echipe, a realizat performanțe uluitoare, a lansat zeci, chiar sute de jucători ce au scris istorie la Timișoara, Bacău, Galați sau Suceava. Nu s-a putut însă bucura niciodată de aprecierea pe care ar fi meritat-o în interiorul lumii fotbalistice. În schimb, suporterii au știut să-l plaseze pe un soclu pe care cu greu și-ar mai face loc alt tehnician.