CFR Timișoara asigură schimbul de mâine al echipei naționale


Deși în naționala de senioare nu are momentan reprezentante, CFR Timișoara dă trei jucătoare la selecționatele de tineret ale României. Larisa Sîrbovan a participat săptămâna trecută la un turneu de calificare în Elveția, cu naționala U19, în vreme ce Denisa Heisu și Claudia Bistrian își încep astăzi aventura în Grecia, la U17.

Larisa Sîrbovan s-a aflat săptămâna trecută în Elveția, acolo unde naționala U19 a susținut un turneu de calificare la Campionatul European. Tricolorele au avut parte de o grupă grea, din care, pe lângă țara gazdă au mai făcut parte puternica reprezentativă a Olandei și cea a Israelului. România a debutat cu un eșec, 1-4 în fața Olandei, apoi tot o înfrângere, 0-1 cu Elveția, pentru ca joi, în ultima zi a turneului, tricolorele să obțină singura victorie, 2-0 cu Israel.

Larisa Sîrbovan nu a intrat decât pe finalul meciului cu Olanda, însă spune că se simte bine în colectivul pregătit de Florin Albon. Atacantul în vârstă de 18 ani s-a întors la Timișoara sâmbătă dimineață, cu doar câteva ore înaintea meciului de Cupă, dintre CFR și Sporting Craiova, în  care a și reușit o „dublă”. „Am ajuns în dimineața meciului și am venit direct la stadion. La lot am avut trei meciuri, cu Elveția, Olanda și Israel, dar din păcate nu am reușit să ne calificăm. Am jucat și eu, dar n-am reușit să marchez. E o atmosferă frumoasă la lot, suntem foarte unite”, a declarat Larisa Sîrbovan.

Heisu și Bistrian încep azi la U17

CFR Timișoara va fi reprezentată de două jucătoare și în reprezentativa U17. Denisa Heisu și Claudia Bistrian au plecat joi seară în Grecia, acolo unde astăzi va începe mini-turneul de clificare la Campionatul European pentru această categorie de vârstă.

Astăzi, cu începere de la ora 13.30, România va înfrunta selecționata similară a Rusiei, pe stadionul Kaftanzoglio (Iraklis) din Salonic. Cea de-a doua partidă pentru Heisu și Bistrian se va desfășura miercuri, în compania Germaniei, pentru ca turneul să îl încheie sâmbătă, împotriva Greciei.

Cristian Fenici, din nou la națională


CSU Poli va avea un singur reprezentant în echpa națională, în primele două jocuri de calificare la Campionatul European din 2014. E vorba despre căpitanul alb-violeților, Cristian Fenici, convocat de Eliodor Voica pentru duelurile cu Slovenia și Islanda.

La fel ca și la ultimele acțiuni ale echipei naționale, singurul reprezentant al lui CSU Poli sub tricolor va fi Cristian Fenici. Experimentatul centru al alb-violeților a primit scrisoarea de convocare din partea selecționerului Eliodor Voica, pentru primele două jocuri din campania de calificare la Campionatul European din 2014, cu Slovenia și Islanda.

Cristian Fenici se va întâlni la lot cu alți patru foști jucători ai Politehnicii. E vorba despre interii Alexandru Șimicu (HCM Constanța) și Andrei Păiuș (Știința Bacău), extrema Mihai Sadoveac (HCM Constanța) și de pivotul Marius Novanc (Știința Bacău).

Echipa națională se va reuni la Piatra Neamț, urmând să plece de acolo la Koper, locul de disputare al meciului cu Slovenia, programat pe 31 octombrie. Cinci zile mai târziu, tricolorii vor întâlni, la Piatra Neamț, reprezentativa Islandei.

Dragoș Andrei: „Atmosfera de la Timișoara e mai bună decât cea de la națională”

Dragoș Andrei a revenit săptămâna trecută la Timișoara, după două luni în care a luptat în preliminariile Campionatului European din 2013, cu echipa României. Fundașul în vârstă de 25 de ani e nemulțumit de faptul că nu a evoluat foarte mult în cele opt meciuri din grupa de calificare, însă speră să realizeze mult mai mult în sezonul viitor la echipa de club.

Dragoș Andrei a fost singurul baschetbalist de la BC Timișoara convocat de selecționerul Mladen Ostojic la echipa națională, pentru sesiunea de calificare la Campionatul European din 2013 ce s-a desfășurat în această vară. Fundașul „leilor” a avut puține apariții în modesta campanie a tricolorilor, care au ocupat ultimul loc în grupa D, cu o singură victorie.

„Cred că au fost cele mai lungi două luni din viața mea. A fost greu, foarte obositor, am avut niște deplasări cumplite. Din păcate, n-am terminat așa cum ne-am fi dorit, n-am avut decât o victorie în șase meciuri. Se putea mai mult, dar așa a fost să fie. N-are rost să mă ascund și să spun că sunt mulțumit de cât am jucat, mi-aș fi dorit să joc mai mult. Dar asta a fost decizia antrenorului, nu am ce să fac altceva decât să mă conformez”, a declarat Dragoș Andrei, cel care a bifat doar 80 de minute din 320 posibile în această campanie de calificare.

Baschetbalistul în vârstă de 25 de ani s-a întors săptămâna trecută la Timișoara și a urmărit prestația colegilor săi în turneul de la Porec. Fundașul „leilor” mărturisește că a găsit pe Bega o atmosferă mult mai bună decât cea de la echipa națională și speră să recupereze cât mai repede pregătirea de vară pe care a ratat-o. „Mi-am regăsit mulți dintre prieteni la Timișoara. Aici e o atmosferă mult mai bună decât cea de la lot. Nu i-am văzut pe băieți la lucru decât în meciurile din Croația și încă nu îmi pot face o idee exactă. Săptămâna viitoare vom organiza un turneu la Timișoara și probabil atunci vom ști exact unde ne aflăm.Îmi e puțin greu, mă simt obosit, nu am avut prea multe zile de pauză. Dar asta este, sper să recuperez din mers”, a mai spus Andrei.

Dragoș Andrei e încrezător că în sezonul 2012/2013, BC Timișoara va cuceri măcar un trofeu. „Așa cum am spus după finalele de anul trecut, sper să aducem măcar un trofeu la Timișoara. Sper să fie adevărat tot ce se spune despre noi, că am fi mai puternici decât în sezonul trecut, însă trebuie să demonstrăm pe teren acest lucru”, a conchis fundașul născut la Râmnicu Vâlcea.

Șeful rugbyului românesc vrea să aducă naționala la Timișoara


La derby-ul de ieri, dintre RCM Timișoara și Știința Baia Mare a ținut să asiste și Alin Petrache. Președintele Federației Române de Rugby vede cele două combatante de ieri ca mari favorite în lupta pentru titlu, finalul de sezon anunțându-se mai încins ca niciodată.

Alin Petrache e de părere că meciul de ieri n-a fost concludent, în condițiile în care Baia Mare nu a venit cu cea mai bună echipă la Timișoara. Totuși, șeful FRR atrage atenția asupra relaxării din final a bănățenilor. „A fost un meci fără miză, Baia Mare a dorit să testeze o serie de jucători. Timișoara trebuia să învingă categoric, mai ales că a fost ziua lui Chester Williams. Un meci care n-a contat totuși foarte mult. Timișoara mi s-a părut bună, ca de obicei. Totuși, remarc o meteahnă românească, aceea de a nu duce lucrurile până la capăt. Au marcat la început, iar apoi s-au lăsat pe o ureche. Ar fi trebuit să ducă tăvălugul până la capăt”, a declarat Petrache, de altfel, fost jucător al Universității Timișoara.

Președintele FRR vede un final de sezon extrem de încins, în care Baia Mare va încerca să reziste asalturilor Timișoarei pentru titlul de campioană. „Pot spune că sunt 3-4 echipe care au față de campioană. Va ține și de noroc, și de orgoliu, și de dorința de a câștiga. Cred că toate cele patru își doresc la fel de mult campionatul. Baia Mare e o echipă titrată, dar Timișoara vine tare din urmă, a făcut multe achiziții. Va fi un final de campionat interesant”, a mai spus Petrache.

„Stejarii”, pe Bega?

Alin Petrache a promis ieri, la Timișoara, că va face tot posibilul ca prima reprezentativă a României să dispute un meci pe Bega la anul. „Ne dorim întotdeauna să ducem naționala în centrele rugbystice importante. Ne dorim ca din seria de meciuri pe care le vom avea vara viitoare, unul să îl jucăm la Timișoara”, a afirmat Petrache. La meciurile trecute, în tribuna arenei „Gheorghe Rășcanu” s-a aflat și selecționerul Harry Dumitraș.

Fenici a contribuit cu un gol la victoria zdrobitoare a României


Naționala de handbal masculin a României a obținut sâmbătă o nouă victorie categorică în grupa de precalificare la C.E. 2014 din Israel. Elevii lui Eliodor Voica au învins Irlanda cu 39-11 (18-6).

După victoria fără emoții din fața Belgiei de vineri, tricolorii au reușit ieri un nou succes clar, de această dată în fața Irlandei. Băieții lui Eliodor Voica n-au întâmpinat nici cea mai mică problemă în fața modestei reprezentative a Irlandei, care a contat extrem de puțin în ofensivă, făcând cu greu față și atacurilor tricolore. La pauză, scorul era deja de 18-6 în favoarea României, care a fost la fel de productivă în partea secundă, ajungând la un total de 39 de goluri.

Polistul Cristian Fenici a marcat un singur gol pentru România în partida de ieri, de la Rishon Lezion, asta și pentru că Eliodor Voica a încercat să-șio odihnească oamenii de bază pentru decisivul de astăzi, cu țara gazdă.

România va întâlni Israelul astăzi, de la ora 18, iar învingătoarea va merge mai departe, în grupele preliminare ale C.E. 2014. Ambele echipe au câte două victorii până în acest moment, israelienii trecând de Belgia cu 31-28.