De la rival, la coechipier! Cristi Cornei: „Doi ani am jucat împotriva lor și am văzut că nu îi pot bate”

RCM Timisoara - Farul Constanta (18)

Cristi Cornei, în urmărirea lui Fercu, în semifinala din 2013, dintre RCM Timișoara și Farul Constanța

Spre deosebire de alte perioade de mercato, RCM Timișoara a apelat de această dată strict la jucători autohtoni pentru completarea lotului, în vederea sezonului viitor. Printrei aceștia se află și Cristian Cornei, un taloneur în vârstă de 23 de ani, sosit de la Farul Constanța, acesta declarându-se încântat de schimbarea de climat.

Una dintre achizițiile importante ale campioanei RCM Timișoara din această iarnă e Cristian Cornei. Născut la 29 octombrie 1990 la Constanța, e considerat unul dintre cei mai promițători taloneri ai României, intrând și în atenția echipei naționale în ultimii doi ani. Titular la Farul în toate duelurile cu RCM Timișoara din sezonul trecut, Cornei consideră mutarea pe Bega ca fiind un pas înainte pentru cariera lui.

„E un sentiment extraordinar să joci timp de doi ani împotriva lor, să vezi că nu îi poți bate, iar acum să fii alături de ei, în aceeași ogradă. E ceva aparte, să fii în lotul echipei campioane, să te antrenezi cot la cot cu acești jucători, să vezi pregătirea lor. E cu totul altă gândire, cu totul altă perspectivă. Sper să reușesc să mă adaptez și eu aici și să câștigăm împreună cel de-al treilea titlu consecutiv, pentru că mi-aș dori și eu o reușită personală. La seniori nu am avut parte încă de un trofeu și vreau să profit din plin de această oportunitate”, a declarat Cornei.

Rugbystul constănțean mărturisește că a fost primit cu brațele deschise în „familia” Timișoarei. „Sunt niște băieți foarte călduroși. Nu s-au comportat în niciun fel diferit cu mine datorită faptului că am fost adversari. Acum suntem colegi și trebuie să ne luptăm împreună pentru obiectivul ce ne-a fost trasat”, a mai spus Cornei.

Taloneur de meserie, Cornei va avea de luptat, pentru un loc în primul XV, cu Eugen Căpățână, cel mai vechi jucător din lotul campioanei, devenit pe parcursul anului trecut o certitudine la echipa națională și selecționata divizionară. Cu toate acestea, dobrogeanul e pregătit pentru munca de jos. „De ce nu? Aici e altă mentalitate, altă concepție, fiecare muncește, iar antrenorul e cel care decide cine joacă și cine nu. Dacă intru în primul XV, voi încerca să îmi fac treaba, iar dacă voi intra de pe bancă, voi încerca să mi-o fac de două ori mai bine. Important e ca în final să câștigăm ceea ce ne-am propus, nu cine joacă titular. Dar, bineînțeles, pentru a fi titular într-o asemenea echipă trebuie să muncești mai mult decât de obicei”, spune Cornei.

Piața internă a transferurilor se mișcă rapid în această perioadă, 2014 anunțându-se ca un sezon mult mai echilibrat decât precedentele. „Va fi un campionat mai echilibrat, multe echipe se întăresc, va fi concurența mai mare, iar nivelul rugby-ului din România va crește automat. Până acum, erau două-trei echipe care se băteau între ele, iar celelalte erau parcă acolo doar pentru a exista meciuri. Acum va fi cu totul altceva, e mult mai bine cu patru-cinci echipe de valori apropiate”, e de părere Cornei.

Una dintre formațiile ce par să se întărească consistent în această perioadă e chiar Farul Constanța, fosta echipă a lui Cristi Cornei. „Se pare că se construiește și la Constanța ceva, să vedem dacă se realizează. Eu sper să facă transferurile despre care se vorbește, pentru că, așa cum spuneam, ar avea de câștigat competiția”, a punctat constănțeanul.

Cristian Cornei a bifat 16 meciuri pentru Farul Constanța în precedenta ediție a Superligii, reușind  și un eseu, în runda a treia, într-un joc cu Universitatea Cluj.

Comunicat A.S.T. Druckeria 16 Ianuarie 2014

Druckeria şi-a propus întotdeauna să fie mai mult decât o asociaţie a suporterilor. Asociaţia suporterilor timişoreni „Druckeria” trebuie să fie un motor al comunităţii, cu implicaţii adânci în viaţa acesteia, încercând mereu să acţioneze în interesul suporterilor şi al celor apropiaţi de fenomenul fotbalistic (şi nu numai al acestora). Ca o continuare firească a acţiunilor în care am fost implicaţi în anul ce a trecut, începutul lui 2014 vine cu două proiecte „de suflet” propuse pentru analiza autorităţilor locale. Aşadar ieri au fost depuse la Primăria Municipiului Timişoara proiectele referitoare la prima etapă de modernizare a stadionului „Ştiinţa” (construcţia peluzei dinspre căminul MV – cost aproximativ 80.000 euro), precum şi proiectul de înfiinţare a Centrului „Copii şi Zâne” pentru copii cu tulburări din spectrul autist, cu Sindromul Down sau cu alte tulburări de dezvoltare.

Pentru modernizarea arenei „Ştiinţa” şi extinderea capacităţii acesteia există un proiect întocmit de către arh. Bogdan Demetrescu, cu sprijinul şi cu consultarea suporterilor Politehnicii. Proiectul depus ieri la Primăria Municipiului Timişoara se referă la prima fază de dezvoltare, respectiv amenajarea peluzei dinspre căminul MV (vestiare). Costul total al intervenţiei s-ar situa în jurul sumei de 80.000 euro, conform devizelor preliminare şi anexelor la proiect depuse, de asemenea, ieri.

Înfiinţarea Centrului „Copii şi Zâne” este un lucru foarte necesar pentru un oraş de talia Timişoarei. Noi, ca suporteri, am încercat să atragem atenţia opiniei publice asupra necesităţii înfiinţării acestui centru pentru copiii cu autism sau cu sindrom Down. De asemenea am încercat să punem umărul la înfiinţarea acestui centru, donând „zânelor” ce se ocupă de copii toţi banii obţinuţi în urma meciului caritabil de fotbal-rugby Politehnica Timişoara – RCM Timişoara, disputat la sfârşitul lunii noiembrie. Potrivit proiectului depus ieri la Primărie, pentru înfiinţarea centrului ar fi necesar un spaţiu cu minim 5 camere, bucătărie şi baie, precum şi o sumă situată în jurul valorii de 20.000 euro, pentru amenajarea spaţiului şi achiziţiei de mobilier şi materiale educaţionale. O sumă infimă pentru Timişoara, o mare bucurie adusă copiilor cu probleme şi părinţilor acestora.

Sperăm că aceste două proiecte propuse de către Druckeria vor fi analizate cu atenţia pe care o merită, iar factorii decizionali vor analiza impactul lor asupra comunităţii, luând în consecinţă măsurile corecte ce se impun.

 

Vocile să le unim!

Timişoara, 16 ianuarie 2014

 

EROI SCOȘI DE LA NAFTALINĂ: Cazul Becker – argint olimpic sub lupa Securității

marion-becker3

Marion Becker (stânga), pe podiumul olimpic de la Montreal

Vechile piste de atletism ale Timișoarei au dispărut , de-a lungul anilor, sub buldozere, luând cu ele poveștile unor eroi uitați mult prea repede. În săptămânile următoare ne vom concentra atenția asupra unei discipline la care Timișoara a excelat, în diferite perioade, aflându-se în punctul unei reafirmări depline. Începem cu o poveste ascunsă de autorități până după Revoluție, cea a soților Becker, reprezentanți ai Timișoarei la Jocurile Olimpice de la München, din 1972.

Siegfried Becker era, în urmă cu aproape o jumătate de veac, una dintre figurile proeminente ale atletismului timișorean. Născut la 2 martie 1940 la Săcălaz, s-a afirmat de tânăr ca unul dintre cei mai buni antrenori din țară. La Liceul Nr. 4 (actualmente LPS Banatul), a șlefuit numeroase talente, printre care Serafina Moricz, campioană europeană de juniori la suliță, în 1968, la Leipzig, și Maria Illy, medaliată cu argint la disc, la Campionatul European de juniori din 1970, de la Paris.

marion-beckerTotuși, profesorul Becker, avea să devină un personaj cu adevărat interesant pentru autoritățile vremii din cu totul alte motive. În timpul deplasării de la Leipzig, din 1968, Siegfried a cunoscut o tânără sulițașă de mare perspectivă. Era Marion Steiner, atletă în vârstă de 18 ani, născută la Hamburg, dar crescută în Germania de Est. Între ei s-a înfiripat rapid o idilă, iar un an mai târziu, imediat după ce devenise campioană națională de junioare în RDG, l-a urmat pe Siegfried la Timișoara.

Bănățeanul a devenit antrenorul sportivei, ce avea să își întrerupă însă brusc activitatea, pentru a o aduce pe lume pe micuța Almut Giza, născută în iulie 1970. Marion Becker și-a reluat activitatea, ea participând, sub îndrumarea soțului ei, la diverse competiții internaționale, în RFG, Iugoslavia, URSS sau RDG. Mai mult decât atât, tânăra nemțoaică a fost inclusă în lotul de atletism al României pentru Jocurile Olimpice de la München, din 1972.

Pe 31 august 1972, Marion Becker intra în concurs pentru România, însă rezultatele nu au fost strălucite. Din cele trei încercări pe care le-a avut la dispoziție, doar două au fost valide: 48.70m și 50.74m. Nemțoaica naturalizată în România rata finala, clasându-se în final pe locul 17, dintr-un total de 20 de concurente. Imediat după încheierea probei, soții Bekcer au părăsit satul olimpic și nu au mai revenit în țară niciodată.

Condamnați la închisoare în România

În momentul „dezertării”, Siegfried Becker era asistent universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport  din cadrul Universității Timișoara (actuala UVT), în timp ce Marion era studentă în anul I la aceeași facultate. Drept urmare, antrenorului i s-a desfăcut contractul de muncă, iar soția sa, exmatriculată.

Stabiliți în Germania de Vest, cei doi soți au început demersurile pentru recuperarea fiicei lor, Almut Giza, rămasă  la Timișoara, în grija mamei lui Siegfried, Iuliana Becker. Ea urma să ajungă alături de ei abia în 1975, dar până atunci au avut de îndurat ani de coșmar. În noiembrie 1973, s-a început urmărirea penală a celor doi, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de înapoiere în țară, un delict ce pe vremea respectivă era perceput ca având grad ridicat de pericol social.

În luna iunie a anului 1974, la Tribunalul Militar București, au avut loc cele două înfățișări ale procesului în care erau învinuiți Siegfried și Marion Becker. Deși absenți de la judecată, ei au fost apărați de un avocat de origine germană, însă nu au scăpat de condamnări. Siegfried a primit 5 ani de închisoare, iar soția sa, 3 ani și 9 luni.

Liniștea de după furtună și podiumul de la Montreal

O altă consecință a fugii de la München a fost suspendarea lui Marion Becker pentru o perioadă de doi ani din competițiile internaționale. În tot acest timp, s-a pregătit însă sârguincios sub îndrumarea lui Siegfried, iar în 1976 i-a fost acceptat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Montreal sub steagul Germaniei de Vest.

marion-becker2

Avea să fie șansa de afirmare deplină pentru Marion care, după eșecul din proba de suliță de la München, din urmă cu patru ani, a fost aproape de a-i fura chiar titlul olimpic multiplei campioane Ruth Fuchs, din Germania de Est. Din șase încercări ale sportivei pregătite de timișoreanul Becker, doar trei au fost valide: 60.66m, 60.52 și 64.70, ultima fiindu-i suficientăp pentru medalia de argint a probei, în dauna americancei Kate Schmidt, care s-a mulțumit doar cu bronzul.

Iată aruncarea ce i-a adus lui Marion Becker argintul olimpic:

marionbecker

Cei doi soți au rămas aproape de atletism și după Jocurile Olimpice de la Montreal. Stabiliți la Passau, ei au activat în cadrul clubului de atletism din localitate. Siegfried Becker, în ciuda celor aproape 74 de ani ai săi, continuă să lanseze sportive către marea performanță, cea mai proeminentă elevă a sa din prezent fiind Sarah Leidl, sportivă ce țintește o participare cât mai bună în proba de suliță la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro.

 

Șase rugbyști de la RCM Timișoara, în lotul „lupilor” pentru ultimul joc din AMLIN Challenge Cup

RPS_4283
Selecționata divizionară Bucharest Wolves va susține joi seară ultimul joc din actuala ediție a AMLIN Challenge Cup. Formația coordonată de selecționerul Lynn Howells va da piept, în deplasare, cu formația engleză Newcastle Falcons, în lot fiind prezenți și șase jucători de la RCM Timișoara.

Bucharest Wolves își încheie joi aventura în AMLIN Challenge Cup, cu un duel pe terenul englezilor de la Newcastle Falcons. Cu poziția a treia în grupă asigurată de sâmbătă, prin victoria din Italia, cu Calvisano, selecționerul Lynn Howells apelează la un lot cu mai multe modificări față de precedentele partide, din care se remarcă în special absența lui Cătălin Fercu.

RCM Timișoara va avea, la fel ca și în ultimul joc, din Italia, cinci titulari în selecționata divizionară. E vorba despre Paula Kinikinilau, Eugen Căpățână, Valentin Popârlan, Stelian Burcea și Valentin Calafeteanu, utilizat de această dată pe postul de uvertură, rolul numărului 9 revenindu-i lui Florin Surugiu. De asemenea, pe banca de rezerve se mai regăsește un rugbyst al campioanei României, pilierul Alexandru Țăruș.

Iată componența celor două formații ce se vor înfrunta joi, de la ora 21.30, pe Kingston Park:

Newcastle Falcons: 15. Noah Cato; 14. Tom Catterick, 13. Alex Crockett, 12. James Fitzpatrick, 11. Ryan Shortland; 10. Rory Clegg, 9. Chris Pilgrim; 1. Rob Vickers, 2. George McGuigan, 3. Oliver Tomaszczyk, 4. Fraser McKenzie, 5. Scott MacLeod, 6. Mark Wilson, 7. Andy Saull, 8. Chris York (c)

Rezerve: 16. Scott Lawson, 17. James Hallam, 18. Scott Wilson, 19. Sean Tomes, 20. Will Welch, 21. Warren Fury, 22. Phil Godman, 23. Adam Powell.

Bucharest Wolves: 15. Tibi Conache; 14. Florin Ioniță, 13. Paula Kinikinilau, 12. Florin Vlaicu, 11. Ionuț Dumitru; 10. Vali Calafeteanu, 9. Florin Surugiu; 1. Petru Tamba, 2. Eugen Căpățână, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Andrei Bucurescu, 5. Valentin Popârlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Alexandru Mitu, 8. Stelian Burcea (c)

Rezerve: 16. Florin Bârdașu, 17. Constantin Pristavița, 18. Alexandru Țăruș, 19. Adrian Ion, 20. Daniel Ianuș, 21. Ciprian Căplescu, 22. Mike Wiringi, 23. Csaba Gal.

Rugbyștii reținuți la selecționata divizionară sunt așteptați să facă joncțiunea cu lotul campioanei RCM Timișoara la începutul săptămânii viitoare.

AEM-Luxten Timișoara dă cel mai bun șahist român din 2013

costi2_92ca74450e
Federația Română de Șah a publicat ierarhia sportivilor afiliați pe anul 2013. Prima poziție i-a revenit lui Constantin Lupulescu, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, campion național anul trecut atât la întrecerea individuală, cât și la cea pe echipe, participant cu succes și la o serie de turee internaționale de anvergură.

Constantin Lupulescu e cel mai bun șahist român din 2013, conform topului întocmit de federația de specialitate. Marele maestru, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, a reușit un an de excepție, câștigând tot ce se putea câștiga pe plan intern. Mai întâi, în luna februarie, a devenit campion național în întrecerea individuală, desfășurată la Olănești, fiind la a patra performanță de acest gen, după titlurile câștigate în 2007, 2010 și 2011.

Născut la 25 martie 1984, la Buftea, Lupulescu a avut o comportare remarcabilă și în concursurile internaționale, ratând la mustață titlul de campion european individual, la Legnica (Polonia). Sportivul de la AEM-Luxten a încheiat competiția pe locul 5, la egalitate de puncte cu campionul european, însă a pierdut la departajare. Totuși, el ar fi avut șanse de a se detașa în fruntea clasamentului în ultima rundă, însă a remizat cu ucraineanul Anton Korobov. Lupulescu mai a participat, în luna noiembrie, la Campionatul European pe echipe, tot în Polonia, unde s-a clasat cu România pe locul 12.

În topul întocmit de FR de șah se mai regăsesc două nume importante ale clubului AEM-Luxten. E vorba despre Cristina Foișor, campioană națională reconfirmată la individual, clasată pe 5, și Vladislav Nevednichy, un loc mai jos, ca principal realizator de puncte al clubului timișorean la faza finală a Superligii, desfășurată în septembrie, la Mamaia.

Iată clasamentul primilor 10 șahiști ai României din 2013:

1. Constantin Lupulescu (AEM-Luxten Timișoara)
2. Irina Bulimaga (Politehnica Iași)
3. Liviu-Dieter Nisipeanu (CȘM Baia Mare)
4. Alina L’Ami (Politehnica Iași)
5. Cristina Foișor (AEM-Luxten Timișoara)
6. Vladislav Nevednichy (AEM-Luxten Timișoara)
7. Corina Peptan (CSM București)
8. David Gavrilescu (CSȘ Oltenia Craiova)
9. Bogdan Deac (CSȘ Râmnicu Vâlcea)
10. Mihnea Ognean (CSS Târgu Mureș)

Anul nou vine cu cinci nume noi la RCM Timișoara

rugby
RCM Timișoara s-a reunit la începutul acestei săptămâni, sub comanda lui Danie de Villiers, într-o formulă ce a suferit câteva modificări importante față de sezonul trecut. Campioana României a prezentat astăzi primele cinci achiziții, cu toții jucători din campionatul intern.

După ce primele despărțiri au fost anunțate încă de la finele anului trecut, RCM Timișoara a prezentat astăzi rezultatele campaniei de achiziții din această iarnă. Au sosit astfel trei jucători de la Farul Constanța (George Mătasă, 22 de ani, pilier; Cristian Cornei, 23 ani, taloneur și Andrei Mahu, 21 de ani, Linia a II-a), tânăra speranță Ionuț Mureșan (19 ani, Linia a II-a, de la U Cluj), precum și o mai veche cunoștință a rugby-ului timișorean, Marian Sabău, revenit după mai bine de șapte ani la echipă, de la Știința Petroșani.

„Le doresc succes tuturor, sper să se integreze cât mai bine în clubul nostru. Sunt convins că vor reuși acest lucru, iar la finalul anului, ne vom bucura împreună de câștigarea titlului și a Cupei României”, a declarat finanțatorul Dan Dinu, care a mai precizat că, în mare măsură, aceștia vor fi singurii jucători transferați de campioană în această pauză competițională.

Probleme cu Tuiatua

La reunirea echipei, ce a avut loc luni, a fost înregistrat un singur absent nemotivat. E vorba despre Ben Dominic Tuiatua, rugbyst revenit pe Bega în a doua parte a sezonului trecut. „El e sub contract cu clubul nostru pentru o perioadă de trei ani de zile. Astfel că anunțăm public faptul că vom trimite câte o înștiințare lui și federației neo-zeelandeze, în care vom anunța că dacă nu se prezintă la echipă, vom începe demersurile pentru suspendarea sa pe o perioadă de doi ani”, a precizat Dan Dinu.

Sistemul viitorului sezon rămâne neclar

FRR nu a stabilit încă structura pentru viitoarea ediție a Superligii și a Cupei României, precum și componența exactă a primului eșalon. Se oscilează între o variantă cu 8 echipe și una cu 9 echipe, pentru prima variantă fiind posibilă disputarea unui meci de baraj între Dinamo, ultima clasată din sezonul trecut, și Poli Agro Iași, cea de-a doua clasată din Divizia Națională. O noutate certă a viitoarei ediții a Superligii e formația Stejarul Buzău, promovată la pas din eșalonul secund, care i-a înregimentat deja pe ex-timișorenii Cristian Bianu și Florin Fântânaru.

Pentru formatul Superligii, se propune o variantă fără play-off. Astfel, primele două clasate de la finele sezonului regulat ar fi calificate direct în semifinale, pentru ca ocupante locurilor 3-6 să își dispute un baraj pentru stabilirea celorlalte două semifinaliste. În cazul Cupei României, se va adopta un sistem cu patru grupe zonale, cu jocuri tur-retur, iar primele două clasate din fiecare serie vor figura pe tabloul sferturilor de finală.

Discuțiile cele mai aprinse sunt legate însă de posibila limitare a jucătorilor străini, FRR dorind să scadă numărul acestora la 6 sau 8. „În cazul în care se va adopta această limitare, Timișoara va face un lobby puternic pentru excluderea acestei îngrădiri. Ne vom adresa instanțelor abilitate, vom face tot ce e posibil pentru a avea câștig de cauză. Adoptăm această poziție deoarece suntem de părere că nivelul rugby-ului a crescut din punct de vedere calitativ în ultimii doi ani, iar acest lucru se vede și în rezultatele echipei naționale. E nevoie în mod cert de un input, ce se poate realiza doar prin importarea unor jucători de certă valoare”, a mai spus Dan Dinu.

RCM Timișoara va continua pregătirile pe plan local, sub îndrumarea lui Danie de Villiers și a preparatorilor fizici Bogdan Almăjan și George Radu. Până în acest moment, nu se cunoaște numele viitorului antrenor secund, clubul purtând în continuare negocieri cu mai mulți tehniciei.

CH Poli, la triunghiularul de la Târgu Jiu, sub comanda secundului Dan Dumitru

handbal2

CH Poli va participa, joi și vineri, la un turneu de verificare găzduit de Pandurii Târgu Jiu, unde va da piept cu două adversare puternice din Liga Națională. Lotul alb-violet va fi coordonat de antrenorul secund Dan Dumitru, în condițiile în care „principalul” Constantin Ștefan se află la un stagiu de perfecționare în Danemarca.

Sala Sporturilor din Târgu Jiu va găzdui, la finalul acestei săptămâni, un triunghiular la care au fost invitate, pe lângă gazdele de la Pandurii, alte două grupări de Ligă Națională. E vorba despre revelația Potaissa Turda și de CH Poli, formație ce a renunțat la organizarea tradiționalului Turneu Banatul.

Alb-violeții vor fi însoțiți la Târgu Jiu de antrenorul secund Dan Dumitru, rămas să se ocupe de echipă în absența lui Constantin Ștefan, care participă în aceste zile, în Danemarca, la cursul „Master Coach”. Din lotul pe care CH Poli îl va deplasa în Gorj vor lipsi Stelian Irimiaș – cu o accidentare mai veche – și Irakli Chikovani – revenit de la naționala Georgiei cu o fractură la degetul arătător de la mâna dreaptă.

Iată și programul turneului de la Târgu Jiu:
Joi,  16 ianuarie /  Energia Pandurii – CH Poli Timișoara/ ora 17:30
Vineri,  17 ianuarie / CH Poli Timișoara – Potaissa Turda/ ora 16:00
Sâmbătă,   18 ianuarie / Energia Pandurii– Potaissa Turda / ora 11:00

„O generație foarte bună”

Dan Dumitru s-a întors la Timișoara, după ce a reușit, în calitate de secund al naționalei de juniori a României, calificarea la Campionatul European din Polonia. La această performanță și-au adus aportul și trei tineri handbaliști lansați la LPS Banatul – Denis Neamțu, Mădălin Marușca și Wilhelm Wokan, toți cei trei evoluând în prezent la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara.

„E o generaţie foarte bună, care poate ajunge să se califice la un turneu final şi la nivelul seniorilor. Sunt ascultători la antrenamente şi interesaţi să progreseze”, a precizat Dan Dumitru, cel ce l-a secondat la cârma naționalei de juniori pe Octavian Hârțoagă.

Până la tragerea la sorți a grupelor Campionatului European din Polonia, reprezentativa de juniori a României își propune să mai susțină câteva teste puternice, vizate fiind reprezentativele Germaniei, Danemarcei sau Islandei.

BCM Danzio părăsește Cupa României, după o dublă înfrângere la Sfântu Gheorghe

1458495_600263423343611_1835397529_n
BCM Danzio nu a reușit să-și dpășească statutul de outsider în „dubla” cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din sferturile de finală ale Cupei României. Formația timișoreană, care a acceptat să joace ambele manșe ale întâlnirii în deplasare, a cedat ușor în Covasna, asta și în condițiile în care nu s-a putut baza pe două dintre jucătoarele de bază, Milena Marjanovic și Milana Zivadinovic.

Prima întâlnire dintre cele două echipe s-a consumat duminică după-amiază. Gazdele au condus în permanență, s-au distanțat tot mai mult, cu fiecare sfert ce trecea, oprindu-se la o diferență finală de 36 de puncte, 82-46. Pentru timișorence, Adina Stoiedin a reușit 12 puncte, urmată de Kilin – 10, Ardelean – 8, Pesovic – 7, Kecoevic – 3, Fodor – 2, Zidaru – 2 și Necula – 2.

Luni seară a fost programat returul disputei, cu BCM Danzio considerată gazdă. De această dată, diferența a fost sensibil mai mică, de 32 de puncte, dar și în acest joc gruparea din Covasna a condus ostilitățile de la un capăt la altul, reușind să încheie dubla cu toate sferturile câștigate. S-a încheiat 83-51 pentru ACS Sepsi, marcatoarele din tabăra formației timișorene fiind Pesovic – 17, Kilin – 10, Zidaru – 8, Necula – 6, Kecoevic – 4, Fodor – 2, Sasebeș – 2, Stoiedin – 2.

BCM Danzio rămnâne cu lupta din Liga Națională, unde vizează, la fel ca și în anii trecuți, ocuparea unei poziții de play-off. Startul de retur va fi însă infernal pentru bănățence, cu o deplasare la Alba Iulia, la finele acestei săptămâni, urmată de o vizită a campioanei ICIM Arad, la Timișoara, pe 25 ianuarie.

Reunire cu noutăți la ASU Politehnica: „Sunt jucători pe care îi aveam de ceva vreme în vizor”

reunire
ASU Politehnica a încheiat vacanța. Alb-violeții au reluat astăzi pregătirile, sub comanda lui Paul Codrea, într-un efectiv extrem de numeros. La primul antrenament din acest an au participat și nouă jucători noi, conducerea înțelegându-se deja în principiu cu cluburile de care aparțin, urmând ca în perioada următoare să se parafeze și actele.

Multe nume noi prezente la prima ședință de pregătire a campioanei de toamnă din Liga a IV-a, ASU Politehnica. Conducerea alb-violeților a avut o vacanță extrem de activă, în încercarea de a consolida lotul pregătit de Paul Codrea în perspectiva returului de campionat și chiar a barajului de accedere în Liga a III-a. Au sosit întăriri pentru fiecare compartiment, antrenorul având astfel de unde alege. Iată numele noi prezente la reunire:

Răzvan Ghinescu – mijlocaș de bandă, născut la 17 iulie 1993, la Sânnicolau Mare. Unul dintre jucătorii remarcați plăcut pe întreg parcursul turului, având o prestație bună chiar în jocul direct, din ultima etapă, câștigat de ASU Politehnica cu 3-2. În prima jumătate a campionatului a marcat de două ori.

Carol Taub – fundaș stânga, născut la 31 ianuarie 1993, la Timișoara. Unul dintre cei mai curtați fotbaliști din oraș în fiecare pauză competițională. A fost dorit, în ultimii doi ani, de prim-divizionarele Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș și Dinamo București, dar până acum a preferat să rămână în Freidorf, la Auto. În turul acestui campionat a marcat de două ori.

Dragan Paulevici – fundaș născut în 1994, format la LPS Banatul. Vione de la FC Bazoș, fiind golgheterul echipei în turul de campionat, cu 8 goluri marcate, asta în ciuda rolului aparent defensiv pe care îl joacă.

Dinu Rebenciuc – fundaș, născut la 19 mai 1989 la Jimbolia. A făcut junioratul la Poli Timișoara, cochetând cu echipele-satelit ale fostei prim-divizionare. Până în această iarnă a jucat la CS Dumbrăvița.

Alin Ionaș – atacant, născut la 11 iunie 1991. S-a remarcat la CFR Timișoara, trecând și prin liga a III-a, la Caransebeș. În prima parte a sezonului a evoluat la CS Ghiroda, pentru care a înscris cinci goluri.

Daniel Crișan – atacant, născut la 23 august 1991, la Timișoara. Vine de la concitadina CFR, unde a fost om de bază în ultimul an și jumătate. În prima parte a sezonului a marcat de trei ori.

Sergiu Iorgovan – atacant, născut la 3 ianuarie 1993. A fost format de Libery Salonta, fiind transferat, în urmă cu un an și jumătate, la CFR, unde a devenit rapid principalul om de gol. A fost cel mai longeviv lider al clasamentului golgheterilor din acest sezon, terminând turul cu 15 goluri marcate pentru „leoparzi”.

Flavius Buliga – fundaș, născut la 9 iulie 1994. Reprezentant al deja celebrei generații 94 de la LPS Banatul, trecând în ultimii ani pe la FC Maramureș Baia Mare, Bihorul Beiuș, și Millenium Giarmata, grupare de la care a ajuns la ASU Politehnica.

Dorin Codrea  – mijlocaș, născut la 13 iunie 1997, mezinul lotului alb-violet și nepot al principalului Paul Codrea. A evoluat în acest an la juniorii B de la LPS Banatul, pregătiți de Ovidiu Vâlceanu.

Pe lista plecărilor se află momentan doar fundașul Alexandru Secotă și mijlocașul Alexandru Ionuț, care din retur vor evolua pentru Cocoșul Orțișoara.

„Sunt jucători pe care i-am avut de ceva vreme în vizor. În toată această perioadă de vacanță, am purtat discuții cu cluburile și cu jucătorii, iar în mare parte ne-am înțeles. Mai sunt de pus la punct câteva detalii și să perfectăm apoi transferurile, pentru că perioada de mercato începe abia pe 27 ianuarie”, a declarat managerul sportiv, Sorin Brîndescu.

ASU Politehnica se va pregăti în următoarea perioadă pe plan local, urmând ca în intervalul 23-30 ianuarie să susțină un stagiu de pregătire centralizat la Valea lui Liman, la care vor lua parte 23 de jucători. „Sunt condiții foarte bune. Am mai fost acolo la un cantonament în urmă cu 12 ani, cu o grupă de copii. S-au îmbunătățit foarte mult condițiile de atunci. Faptul că e un teren de antrenament chiar în complex e un avantaj. Între timp a mai apărut și o sală tip „Năstase” acolo. Vom duce materiale pentru dezvoltarea forței în sală, de asemenea o putem utiliza dacă condițiile meteo sunt neprielnice. Dar avem acolo tot ce ne trebuie, avem și pantă, deci suntem mulțumiți”, a mai spus Brîndescu.

Managerul sportiv al alb-violeților nu se gândește decât la primul loc în Liga a IV-a și, în perspectivă, la barajul de promovare în cel de-al treilea eșalon. „Locul întâi, asta e singura noastră speranță. În vară eram mai rezervat, pentru că nu știam exact care e nivelul campionatului. Acum pot să declar răspicat că vrem să ne păstrăm acest loc. Sperăm să nu avem parte de surprize neplăcute. De aceea am căutat să ne și întărim, am făcut eforturi pentru organizarea unui cantonament, totul pentru ca returul să ne prindă foarte, foarte bine pregătiți”, a conchis Sorin Brîndescu.

Pe parcursul zilelor viitoare, jucătorii lui ASU Politehnica vor efectua și vizita medicală. În ceea ce privește lista meciurilor amicale, aceasta a fost completată după cum urmează:

30 ianuarie: Vulturii Lugoj (D3)
1 februarie: CFR Timișoara (D4)
5 februarie: Mama Mia Becicherecu Mic (D3)
8 februarie: Unirea Sânnicolau Mare (D4) – deplasare
12 februarie: Millenium Giarmata (D3)
15 februarie: CS Dumbrăvița (D4)
19 februarie: FC Bazoș (D5)
22 februarie: Unirea Sânnicolau Mare (D4) – acasă

BC Timișoara spune adio Cupei României: 70-77 în returul cu CSM Oradea

baschet_bc_timisoara_oradeaTS027 (Small)
BC Timișoara n-a reușit minunea în fața celor de la CSM Oradea, în manșa retur a sferturilor de finală ale Cupei României. După eșecul la 16 puncte diferență din sala „Antonio Alexe”, alb-violeții au cedat și pe teren propriu, deși au condus ostilitățile în primele trei sferturi.

BC Timișoara a început meciul așa cum își propusese, „ținta” bună de la distanță a lui Jovanovic, Vasojevic sau Conley ducând gazdele la un avantaj de opt puncte (20-12), jumătate din handicapul ce trebuia recuperat de pe urma meciului tur. Orădenii au revenit însă rapid, iar finalul primului sfert indica o diferență de doar două puncte între cele două formații, 20-18. În continuare, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea (24-24), însă timișorenii și-au menținut ritmul și au preluat din nou conducerea, intrând la pauza mare la adăpostul unui ecart de trei puncte, 39-36.

Cea de-a doua jumătate a aparținut în schimb oaspeților, care au întors rapid rezultatul, asta și pe fondul unor atacuri irosite cu mare ușurință de către timișoreni. În plus, baschetbaliștii lui Cristian Achim au reușit să-l anihileze pe principalul realizator al gazdelor, Zlatko Jovanovic, care începuse să găsească din ce în ce mai greu drumul spre coș. La capătul primei jumătăți de oră de joc, orădenii conduceau deja cu patru puncte (58-62), diferență ce s-a mărit, puțin câte puțin, în decursul sfertului 4. Tabela s-a oprit la o diferență finală de șapte puncte, 70-77, BC Timișoara punând astfel punct parcursului din Cupa României.

Zlatko Jovanovic a fost cel mai bun marcator al bănățenilor, cu 21 de puncte, urmat de Conley – 16, Radulovic – 12, Gacesa – 10, Vasojevic – 8 și Fenn – 3. De partea cealaltă, Franklin și Dillon au pus câte 16 puncte pe ntabelă, urmați de Nicoară, cu 12.

„Asta nu e Timișoara cu care sunt eu obișnuit”

Tehnicianul alb-violeților, Dragan Petricevic, a reiterat faptul că BC Timișoara mai are de lucrat la omogenitate, după toate schimbările efectuate la nivel de lot și de bancă în ultimele două luni, capitol ce pentru Oradea constituie chiar punctul forte. „Astăzi am stat un pic mai mult la conducere. Noi însă nu suntem încă omogenizați. Darren Fenn nu e încă pregătit, nu e acomodat. Ca orice jucător ce vine din Statele Unite, în primele zile se simte cel mai bine, după care urmează o stare de somnolență. E vorba despre diferența de fus orar. Nu e însă vorba doar de el, pentru că sunt mai mulți jucători noi. Am mai spus-o, Oradea e echipa cea mai stabilă din acest punct de vedere, nu a schimbat niciun jucător până acum și are o bancă  mult mai lungă”, a declarat Petricevic.

Tehnicianul bosniac regretă faptul că publicul care a umplut astăzi sala „Constantin Jude” a  susținut pasiv echipa, fondul sonor fiind dominat de fanii veniți de la Oradea. „Nu mă iau de cineva, ci doar constat. Diferența s-a făcut și la nivel de sală. Oradea a avut o susținere mult mai bună. Credeți-mă, am lacrimi în ochi când trebuie să spun aceste lucruri. Nu îmi caut un alibi, așa cum am venit, pot să și plec, nu e nicio problemă. Dar din păcate, ca timișorean trebuie să spun că diferența a fost făcută și de galerii. În momentele-cheie, galeria orădenilor a susținut frenetic echipa, în timp ce ceilalți suporteri parcă nici nu se aflau în sală. Din păcate, asta nu e Timișoara cu care sunt eu obișnuit”, a mai spus Petricevic.

„Presiunea a fost exclusiv pe umerii noștri”

Antrenorul formației orădene, Cristian Achim, și-a felicitat jucătorii pentru modul în care au reușit să aplice astăzi tot ceea ce le-a transmis. „Mă bucur foarte tare pentru accederea în Final Four. Am avut două meciuri foarte complicate, în care presiunea a fost exclusiv pe umerii noștri. Statutul de favorită îți aduce o presiune suplimentară. Eu zic că am făcut două meciuri bune și, până la urmă, calificarea a fost mai clară decât am anticipat. Întotdeauna un meci în deplasare e mai greu decât unul pe teren propriu. Am reușit să ne menținem planurile pe care le-am făcut în acest joc, iar asta îmi dă un motiv de bucurie”, a mai spus Cristian Achim.

Pentru BC Timișoara urmează returul Ligii Naționale, prima etapă aducând pe Bega o formație în vogă în acest moment, BCMU Pitești. Meciul va avea loc duminica viitoare, de la ora 20, în sala „Constantin Jude”.

Foto: Sebastian Tătaru