Baloșin și Rajcovici aduc singurul aur al zilei pentru Timișoara! Rezultatele de astăzi ale Campionatului Național de canotaj fond

Astăzi s-au desfășurat, pe canalul Bega, ultimele două reuniuni a Campionatului Național de fond pentru seniori și tineret, iar canotajul timișorean și-a trecut în cont patru noi medalii. Una singură a fost de aur și a fost cucerită de tandemul David Baloșin – Drajan Rajcovici, de la CSM Timișoara, în proba de dublu vâsle, categorie ușoară.

Vremea nu a ținut nici astăzi cu iubitorii canotajului. Ploaia sâcâitoare nu a adunat foarte mulți privitori la sosirea de la Terasa Flora, în ultimele două reuniuni ale tradiționalului Campionat Național de fond, organizat anual, în luna aprilie, la Timișoara.

Dacă ieri, în prima zi a întrecerii de seniori și tineret, sportivii timișoreni au cucerit doar două medalii în propriul fief, astăzi localnicii și-au trecut în cont patru prezențe pe podium.

Al doilea titlu național din ediția 2017 vine din partea tandemului David Baloșin – Drajan Rajcovici, care s-au impus în proba de dublu vâsle, categorie ușoară. Cei doi sportivi ai clubului CSM Timișoara au parcurs cei 6.000m în 23:36,35.

După titlul național cucerit ieri, la simplu, Alexandru Danciu a cucerit astăzi o medalie de argint în aceeași probă, însă la tineret, asta deși a reușit un timp mai bun decât ieri, 25:38,95 (față de 26:32,88). Timișoreanul a fost depășit astăzi de stelistul Ciprian Huc, care nu a concurat ieri, în proba rezervată seniorilor.

Tot o medalie de argint a cucerit și secția de canotaj a clubului Politehnica Timișoara. Echipajul de două rame cu cârmaci, format din Robert Spiridon, Daniel Spiridon și Daniel Ciosici s-a clasat pe poziția a doua, cu timpul 28:01,41. O loc 3 (însă din 3 echipaje participante) consemnăm și pentru CSS Bega, în proba masculină de opt rame cu cârmaci. Denis Anedrici, Andrei Ilk, Andrei Carașca, Bogdan Carașca, Alexandru Crașpvan, Răzvan Sturza, Denis Nichitean, Bogdan Țuțuian alături de Maria Ganta au parcurs traseul în 25:23,76.

După încheierea competițiilor de astăzi, sportivii clasați pe podiumul fiecărei probe desfășurate în aceste două zile au fost premiați, la sediul Consiliului Județean Timiș.

Iată rezultatele complete de astăzi, alături de rezultatele ambarcațiunilor timișorene din afara podiumului:

2x M (dublu vâsle)
1. Ștefan Berariu, Florin Lehaci (CSS Orșova) 22:02,86
2. Sabin Baitoc, Mihai Chiruță (Dinamo Niro București) 22:58,59
3. Andrei Cornea, Ionuț Cojocaru (CN Nicu Gane Fălticeni) 22:59,22

4x F (patru vâsle feminin)
1. Georgiana Vasile, Nicoleta Bodnar, Viviana Bejinariu, Nicoleta Pașcanu (Dinamo Niro București) 21:33,95
2. Ana Maria Simion, Laura Oprea, Iuliana Popa, Ioana Vrînceanu (CSA Steaua București) 22:03,72
3. Lidia Luchian, Adriana Secrieriu, Alexandra Dolhăscu, Gina Scridon (CSS Orșova) 24:14,35
6. Patricia Ștef, Giorgiana Anculia, Mădălina Petreanu, Nicoleta Hada (CSM Timișoara) 28:46,16

8+ F (opt rame cu cârmaci feminin)
1. Cristina Popescu, Iuliana Buhuș, Valentina Cornilă, Amalia Bereș, Mihaela Petrilă, Georgiana Părășcanu, Adelina Bogul, Denisa Tîlvescu, Ionela Legaci (Dinamo Niro București) 24:02,75
2. Diana Săvulescu, Georgiana Surdu, Larisa Bogdan, Camelia Toma, Daniela Radu, Lorena Constantin, Georgiana Arămițu, Ramona Cotârleț, Victoria Petreanu (Știința Constanța) 24:31,56
3. Monica Bardan, Ana Maria Buiciac, Mirabela Nicola, Denisa Pavel, Elena Șuta, Valentina Gemănari, Florentina Buburuzan, Cosmina Podaru, Cristina Crețu (CSS Orșova) 31:40,34

2+ M (două rame cu cârmaci masculin)
1. Alexandru Tănasă, Corneli Curuzan, Ștefan Florin (CSA Steaua București) 26:43,87
2. Robert Spiridon, Daniel Spiridon, Daniel Ciosici (CSU Politehnica Timișoara) 28:01.41
3. Ion Dragomir, Mihai Hartmann, Alexandru Palașca (CSM Drobeta Turnu Severin)

2x F (dublu vâsle feminin)
1. Dorina Otea, Gianina Beleagă (CSA Steaua București) 23:50,82
2. Elena Logofătu, Mădălina Bereș (Dinamo Niro București) 24:24,55
3. Lidia Roman, Mădălina Cașu (CSM Călărași) 25:58,54

1x M c.u. (simplu masculin – categorie ușoară)
1. Gabriel Cazacu (CSA Steaua București) 25:42,91
2. Paul Ghica (CSM Suceava) 28:33,93
3. Paul Covrig (Mureșul Tg. Mureș) 29:11,30

4x M (patru vâsle masculin)
1. Bogdan Vlad, Andrei Bălan, Nicu Chelaru, Marian Cireașă (Știința Constanța) 20:39,27
2. Bogdan Horodișteanu, Petru Cazacu, Bogdan Bulie, Mugurem Semciuc (CSA Steaua București) 20:44,66
3. Florin Arteni Fîntînariu, Flavius Bucătaru, Ciprian Loghin, Dumitru Ciobică (CSM Suceava) 21:32,70
4. Ferencz Kovacs, Casian Pența, Robert Niță, Paul Toma (CSU Politehnica Timișoara) 21:32,70

8+ M (opt rame cu cârmaci masculin)
1. Simeon Hișon, Cătălin Gaici, Vlad Călin, Gabriel Ancuța Ceisof, Andrei Mândrilă, Radu Barabaș, Denis Bouhar, Toader Merilă, Andrei Maliș (CSS Orșova) 23:00,81
2. Marcel David, Bogdan Stoian, Daniel Bănățeanu, Dumitru Stoica, Alin Crăciun, Aurelian Știucă, Valentin Munteanu, Andrei Stoian, Iuliana Timoc (CSM Călărași) 23:33,84
3. Denis Anedrici, Andrei Ilk, Andrei Carașca, Bogdan Carașca, Alexandru Crașpvan, Răzvan Sturza, Denis Nichitean, Bogdan Țuțuian, Maria Ganta (CSS Bega Timișoara) 25:23,76

1x TM (simplu tineret masculin)
1. Ciprian Huc (CSA Steaua București) 24:32,55
2. Alexandru Danciu (CSM Timișoara) 25:38,95
3. Constantin Grădinaru (CSM Iași)

2- TF (două rame fără cârmaci – tineret feminin)
1. Mădălina Hegheș, Simona Radiș (CSA Steaua București) 24:58,95
2. Andreea Budeanu, Diana Mihai (Dinamo Niro București) 25:42,37
3. Beatrice Parfenie, Alina Pop (Dinamo Niro București) 25:47,09

2x M cu (dublu vâsle masculin – categorie ușoară)
1. David Baloșin, Drajan Raicovici (CSM Timișoara) 23:36,35
2. Cosmin Nemciuc, Daniel Gheatău (CSS Orșova) 24:00,36
3. Edward Popa, Robert Boboc (CSM Călărași)

Canalul Bega va rămâne populat de canotori și în următoarele două zile. Mâine și vineri se desfășoară Campionatul Național de fond destinat juniorilor, probele luând startul la ora 9:00, cu sosirea în dreptul Terasei Flora.

UVT Agroland, întărită la junioare cu două voleibaliste ce evoluează pentru CSU Politehnica

Cristina Florea soluție pentru postul de coordonator în echipa de junioare a UVT Agroland (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

UVT Agroland și-a fixat două obiective importante la nivel de club pentru primăvara acestui an: promovarea în Divizia A1 cu echipa de senioare și câștigarea titlului național în Divizia Junioare. Clubul timișorean a început deja mutările pe piața transferurilor pentru atingerea acestor două țeluri, iar primele mutări oficializate vizează sectorul juvenil.

UVT Agroland a ajuns la o înțelegere cu CSS Bega pentru coordonatoarea Cristina Florea și liberoul Cybill Catargiu. Ambele jucătoare sunt născute în anul 2000 și vor evolua pentru formația pregătită de Bogdan Paul în fazele superioare ale Diviziei Junioare sub formă de împrumut. În a doua jumătate a acestui sezon, cele două jucătoare vor avea dublă legitimare, astfel că în Divizia A2 Vest vor apăra în continuare culorile alb-violete ale clubului CSU Politehnica.

Primele meciuri pentru Florea și Catargiu pentru echipa de junioare de la UVT Agroland vor avea loc în luna februarie, cu ocazia reluării jocurile din Seria G a competiției juvenile. Timișorencele vor întâlni  CSS Ștei (deplasare, 19 februarie) și CSS Bega Timișoara (acasă, 5 martie). Datele mai sus menționate ar putea suferi modificări, odată cu reunirea lotului național U18 care își va începe în curând pregătirile pentru Campionatul European. Din lotul lărgit al acestei selecționate fac parte trei jucătoare de la UVT Agroland: Adelina Ungureanu, Bianca Pașca și Florina Murariu.

Cybill Catargiu (nr. 6) va evolua pentru UVT Agroland în Divizia Junioare și pentru CSU Politehnica în Divizia A2 Vest de senioare (Foto: © Emanuel Titus Iliesi)

Timba, pentru al doilea an consecutiv gazdă a unui turneu internațional pentru copii

15697573_1854872638065017_1264563432651398011_nOpt echipe, peste 90 de copii, și pasiunea pentru baschet au fost ingredientele care au compus cea de-a doua ediție a Cupei Internaționale de Baschet pentru Copii „Timba Junior”.

Vineri dimineață a fost forfotă mare la sala „Mircea Albu”, din Cartierul Circumvalațiunii. Opt echipe de baschet, alcătuite în total din 90 de copii s-au întrecut pe parchetul sălii, în cadrul turneului „Timba Junior”, organizat de clubul galben-negru, și care tinde să devină o tradiție pentru fiecare final de an.

Invitate de peste hotare au fost două formații din Serbia, Hajduk Kula și One on One Vrbas, cărora li s-au alăturat șase școli de baschet din Timișoara: Jump, CSS Bega, Academia BC Timișoara, New Generation, West Activ și, bineînțeles, gazda Timba Junior.

Micuții baschetbaliști au trecut repede peste emoțiile competiției și au oferit publicului prezent în sală meciuri interesante, unele chiar aprig disputate, iar după prima rundă de jocuri s-au stabilit semifinalistele. În penultima fază a întrecerii s-au regăsit două grupări locale, Timba Junior și CSS Bega, alături de cele două reprezentante ale prestigioasei școli sârbești, Hajduk Kula și One on One Vrbas.

Cele două timișorene s-au întrecut pentru un loc în finală, iar câștig de cauză a avut CSS Bega, care a reușit să învingă gazda Timba Junior. În cea de-a doua semifinală, echipa din Vrbas și-a adjudecat duelul sârbesc cu Hajduk, și avea apoi să câștige și finala mare, în fața timișorenei CSS Bega.

La final, toți participanții au primit cadouri, iar jucătorii care s-au remarcat au fost răsplătiți după cum urmează: cel mai bun marcator al Cupei Timba Junior – Roxana Zarcula (CSS Bega), cel mai promițător jucător – Todor Prodanovic (Hajduk Kula), MVP-ul competiției – Veljko Jerotijevic.

“Le mulțumesc tuturor celor care au participat la cea de-a doua ediție a Cupei Timba Junior, care chiar dacă este la început, ne dorim să devină o tradiție. De asemenea, le mulțumesc celor care au sprijinit organizarea evenimentului și în special Consiliului Județean Timiș pentru tot sprijinul acordat”, a spus Sebastian Răducanu, președintele BC Timba Timișoara.

GALERIE FOTO: Timba a organizat prima ediție a „Cupei de Crăciun”

Sala „Mircea Albu” a fost luată cu asalt miercuri de mici baschetbaliști din Timișoara, pentru prima ediție a „Cupei de Crăciun – Timba”. Divizionara secundă din oraș e organizatoarea a acestei întreceri ce se dorește a fi o tradiție pentru finalul anul.

La evenimentul de ieri au participat patru școli de baschet din oraș: CSS Bega, New Generation, MP Sport și Vest Activ, fiind prezenți 70 de „învățăcei” într-ale baschetului. Două dintre echipele participante au fost de U14, celelalte fiind de minibaschet.

„Cupa de Crăciun” e prima acțiune organizată de școala de baschet pe care Timba a deschis-o în luna noiembrie. „Urșii” își doresc ca această întrecere să devină tradițională. Competiția de ieri a fost organizată în colaborare cu Asociația Județeană de Baschet Timiș.

GALERIE FOTO | Turneu de speranțe la volei feminin: CSS Bega – CSS Caransebeș 0-3

Ieri, la sala „Mircea Albu” din cartierul Circumvalațiunii, a început turneul din etapa a doua a Campionatului Național de speranțe la volei feminin. Turneul Grupei K a fost găzduit de CSS Bega Timișoara.

În prima zi a turneului, s-au disputat patru partide. Agroland a câștigat ambele meciuri disputate, 3-1 cu CSS Lugoj și 3-0 cu gazdele de la CSS Bega (25-6, 25-5, 25-4). Tot ieri, CSS Lugoj a învins în trei seturi pe CSS Caransebeș, iar apoi gugulanele au întrecut în minimum de seturi pe CSS Bega.

Astăzi se dispută ultimele două jocuri ale turneului. De la ora 13, CSS Bega întâlnește CSS Lugoj, iar Agroland înfruntă Caransebeșul de la ora 15.

Vă prezetăm, mai jos, o amplă galerie foto de la meciul de ieri, CSS Bega – CSS Caransebeș 0-3, realizată de Emanuel Titus Iliesi:

Start în Turneul Municipal de Volei „Karbonn Mobiles”! Fetele de la Agroland vor juca împotriva băieților

12065681_1030334373655358_3732861502362199668_nChiar dacă în competițiile de seniori, Timișoara nu are deocamdată o reprezentare a voleiului la nivel înalt (Divizia A1), sportul cu mingea la fileu are numeroși adepți în orașul de pe Bega. De trei ani, capitala Banatului are un campionat municipal, cu echipe în principal de amatori, în care și-au făcut loc și foști jucători divizionari. Ediția a treia, care debutează chiar în această săptămână, marchează intrarea competiției într-o nouă etapă. Se anunță un sezon mai competitiv, mai sigur din punct de vedere financiar și mai… inedit, prin participarea unei echipe divizionare feminine, într-o competiție în care loturile sunt formate în mare parte din băieți.

Campionatul municipal de volei al Timișoarei aduce cu sine numeroase schimbări, am spune în bine. În primul rând, un sponsor puternic s-a alăturat turneului. E vorba despre Karbonn Mobiles, implicată la ACS Agroland, dar și în organizarea turneelor de volei pe plajă organizate în ultimele două veri la Timișoara.

„A fost o încercare mai mult la… plesneală, de a asocia turneul cu cineva. De fapt, el fusese asociat într-o anumită formă, în anii trecuți, cu Continental, de aceea se și numea Convoltim. Dar nu exista un beneficiu real pentru turneu, ci mai mult pentru echipa lor. Astfel că am făcut un comitet de organizare și am spus să încercăm să găsim un sponsor”, ne-a spus Andrei Simu, manager de echipă la CS Alternative, una dintre cele nouă participante din ediția a treia a campionatului municipal.

„M-a sunat Dan Jitaru, antrenorul echipei Agroland, care mi-a spus că sponsorul lor, Karbonn Mobiles, dorește să sponsorizeze turneul, dar cu condiția ca echipa lor de fete din A2 să fie înscrisă în campionat, în afara clasamentului. Până acum, regulamentul permitea doar două fete legitimate în A2, iar la băieți nu se admiteau jucători legitimați în A1 sau A2. Dar până la urmă, am spus să modificăm regulamentul. Și Agroland va conta în clasament, pentru că poate celelalte echipe n-ar fi avut aceeași motivație la un meci cu fetele dacă n-ar avea o miză. Așa, nici noi nu câștigam mare lucru și nici fetele nu-și atingeau scopul. Un caz asemănător, am avut și la CSS Bega, care s-a înscris prima, dar avea un junior, care e vârful generației, legitimat și în A2. Inițial, ne-am înțeles să joace, dar fără el. Dar cum am schimbat regulamentul pentru Agroland, i se va permite și lui să evolueze”, a explicat în continuare Andrei Simu.

Karbonn Mobiles contribuie cu 2.000 de euro pentru acest sezon, urmând a și da numele competiției, care din acest an devine „Turneul Municipal de Volei – Karbonn Mobiles”. „Așa am cerut, iar ei au fost de acord. Mi s-a părut că ar fi o sumă suficientă pentru turneu. Probabil vom da premii din acești bani. Înainte era și o taxă de înscriere, de 200 de lei pe echipă, la care am renunțat. Iar în ceea ce privește premiile, ni se pare firesc ca jucătorii să primească la final de sezon ceva”, ne-a precizat Andrei Simu.

Reprezentantul clubului CS Alternative e de părere că nivelul competiției va fi mai ridicat decât cel de anul trecut, odată cu apariția celor două grupări implicate în competițiile FR Volei, Agroland și CSS Bega.

„Cred că va fi un nivel mai ridicat decât anul trecut. Atunci, participau și două echipe din județ, una din Periam și alta din Lugoj. În plus, mai exista o echipă care s-a retras, Shaorma. În locul lor au venit Agroland, CSS Bega și Alternative Flying Steps, echipe care cred că sunt peste cele ce s-au retras”, ne-a mai spus Simu.

În noua ediție a întrecerii, regăsim o serie de foști voleibaliști divizionari (unii chiar cu meciuri în elită). Un exemplu e chiar Dan Jitaru, care e legitimat la echipa Timișoara. Interesant e că joi, în prima etapă a campionatului, el își va înfrunta chiar propriile eleve de la Agroland. În ceea ce privește clubul CS Alternative, îi regăsim pe Claudiu Avrămoiu și Ovidiu Lețcan, foști colegi, cu ani în urmă, la Universitatea Timișoara, în Divizia A2.

Primele două meciuri ale campionatului se vor disputa în această seară. Iată programul primei runde:

Astăzi
CSS Bega Timișoara – UMF Timișoara (ora 20, sala „Mircea Albu”, Circumvalațiunii)
Continental – Alternative Flying Steps (ora 21, sala Școlii Generale nr. 30 )

Joi
Timișoara vs. ACS Agroland (ora 20.30, Sala Colegiului Tehnic Electrotimiș )
CS Alternative – UMFT Sport (ora 21.30, Sala Colegiului Tehnic Regele Ferdinand I )
Poli Timișoara stă.

În primele două ediții, s-au impus echipele Timișoara (2013/2014) și UMF Timișoara (2014/2015).

GALERIE FOTO: Agroland câștigă derby-ul Timișoarei la cadete: 3-0 cu CSS Bega

Agroland Timișoara s-a impus ieri, cu 3-0 (25-18, 25-18, 25-22), în derby-ul local cu CSS Bega, în etapa a doua a Campionatului Național de cadete la volei feminin, Seria E. Pentru fetele pregătite de Dan Jitaru e al doilea succes stagional, după 3-1 în prima etapă, cu CNS CSVC Cetate Deva. De partea cealaltă, CSS Bega, pregătită de profesoara Cerasella Șerban, a înregistrat a doua înfrângere în minimum de seturi, după ce în prima rundă cedase la CSS Lugoj.

Tot în cadrul etapei a doua, s-a mai jucat în Seria E partida CET CNMB Râmnicu Vâlcea – CSS Lugoj 0-3. Agroland și CSS Lugoj conduc în clasament după primele două runde, cu câte șase puncte, însă trupa de pe Timiș e prima, grație setaverajului.

Următoarea etapă în Seria E a Campionatului Național de cadete e programată în 8 noiembrie, atunci când Agroland Timișoara joacă acasă în compania formației din Râmnicu Vâlcea, în vreme ce fetele de la CSS Bega se vor deplasa la Deva. CSS Lugoj va sta.

Mai jos, vă oferim o amplă galerie foto de la meciul disputat ieri, în sala „Mircea Albu” din Circumvalațiunii, realizată de Emanuel Titus Iliesi:

ASU Politehnica II marchează o mână de goluri în Circumvalațiunii

12036991_908333842584412_6931934969998253216_nASU Politehnica II a bifat astăzi o nouă victorie în Campionatul Municipal. „Satelitul” s-a impus cu 5-0 în jocul disputat pe terenul din Circumvalațiunii, în fața juniorilor de la CSS Bega. Un joc care a fost la discreția alb-violeților, problemele venind mai degrabă de la teren decât de la adversar.

ASU Politehnica II a rezolvat încă din prima repriză soarta jocului cu CSS Bega. După primele 45 de minute, elevii lui Antonio Foale conduceau deja cu 4-0. În repriza secundă, nu s-a mai reușit decât un gol, dar chiar și așa, gazdele nu au pus niciun fel de problemă. Alexandru Rus a reușit o nouă „triplă” pentru „satelit”, iar Robert Panc a punctat de două ori.

„Sunt mulțumit de scor, de evoluția jocului, chiar dacă în repriza a doua am mai scăzut puțin ritmul”, ne-a spus antrenorul „satelitului”, Antonio Foale. De altfe, alb-violeții au fost mai mult încurcați de terenul de pe fostul „Constructorul”, unul deja cunoscut ca fiind greu. „Un teren foarte dificil, care e acoperit complet de iarbă, dar e plin de smocuri. Astfel că mingea sărea ciudat, iar jocul nostru de construcție a fost mult îngreunat”, ne-a mai spus Foale.

La jocul de astăzi, pentru ASU Politehnica II au evoluat Rogojină – Feher, Aldea, Ugocian, Râmneanțu – Prodana, Obrejan, Basarab, C. Nicolaie – Rus, Panc. Au mai intrat Novovici, Moza, Șerban și Lefter.

Următorul joc pentru ASU Politehnica II va avea loc luni, de la ora 16, când pe terenul de la Baza 2 va sosi liderul Seriei I,  Electrometal Timișoara. Galben-verzii au maximum de puncte după primele cinci etape și un golaveraj de 23-9. Vă reamintim, alb-violeții au un joc în minus, meciul cu Avicola Buziaș, din etapa a II-a, care a fost amânat, dar și un joc pierdut la „masa verde”, cel din urmă cu două etape, de acasă, cu LPS Banatul.

Canotorii timișoreni reușesc opt clasări pe podium în prima zi a întrecerii de seniori la C.N. de fond

canotaj-bega-senioriCanotajul timișorean și-a îmbogățit zestrea de medalii miercuri, atunci când pe apele canalului Bega s-au derulat primele două reuniuni ale Campionatului Național de fond la nivel de seniori. Nicio medalie de aur însă, prima poziție fiind monopolizată de cluburile bucureștene la toate probele.

Concursul de seniori a început cu proba de dublu rame, acolo unde tandemul de la CSU Politehnica, format din Robert Spiridon și Adrian Cionca, s-a clasat pe poziția secundă, cu timpul 25:28.26, la mai bine de un minut în spatele câștigătorilor, Dănuț Rusu și Cristian Ivașcu, de la Dinamo.

Tot bronz a obținut și echipajul feminin de patru rame de la CSS Bega, format din Alexandra Boaru, Andreea Popa, Laura Musteață și Adelina Surupăceanu, care a parcurs cei 6.000 de metri în 27:48.06. Pe poziția a treia în acestă probă s-a clasat CSM Timișoara, reprezentată de Patricia Ștef, Mirela Rogoz, Nicoleta Hada și Norica Hobean.

La dublu rame masculin, la categorie ușoară, Casian Pența și Daniel Ciosici au mai adus o medalie de argint în contul clubului Politehnica, înregistrând 27:02.57, un timp prin care au depășit duo-ul Radu Bârdan – Răzvan Hodorogea de la CSM Timișoara, care a încheiat întrecerea pe 3, cu timpul 27:19.72.

Trei medalii timișorene și în cele cinci probe ale reuniunii a II-a. La dublu rame tineret, Vasile Udrescu și Bogdan Dodoș s-au clasat pe locul al treilea. Apoi, la patru rame masculin, Ferencz Kovacs, Denis Nichitean, Robert Niță și Paul Toma au adus argintul pentru CSS Bega Timișoara, cu timpul 28:07.63, profitând însă și de abandonul celui de-al doilea echipaj de la Dinamo NIRO București înscris în concurs (primul a luat aurul detașat). În fine, la simplu vâsle tineret, în întrecere feminină, Ionela Petreanu, sportiva clubului CSM Timișoara, a obținut locul al treilea, cu timpul 29:52.21. Una dintre cele mai strânse întreceri din prima zi a seniorilor, în condițiile în care aurul a fost luat de stelista Iuliana Popa, cu 29:15.62, iar Alina Popa, de la Dinamo NIRO, s-a clasat a doua, cu 29:31.63.

Ultimele două reuniuni ale Campionatului Național de Fond de seniori sunt programate astăzi, când se anunță o zi mai propice canotajului și din punctul de vedere al temperaturii. Iar zestrea de medalii a canotajului timișorean e foarte probabil să se îmbogățească din nou, mai ales că în jumătate din totalul de zece probe rămase avem înscrise echipaje ale cluburilor locale.

ASU Politehnica înfruntă miercuri a doua clasată din C4

1ASU Politehnica va disputa miercuri primul meci de verificare de după revenirea din cantonamentul de la Moneasa. Adversarul alb-violeților va fi unul redutabil, Mama Mia Becicherecu Mic, formație clasată pe locul secund în Liga a III-a, seria a 4-a.

ASU Politehnica va evolua miercuri, de la ora 16, pe terenul CSS Bega (în spatele sălii „Mircea Albu” din Circumvalațiunii și lângă „Arena Viola”), în compania celor de la Mama Mia Becicherecu Mic. Cele două formații se vor afla din nou față în față după ceva mai bine de o jumătate de an, ele fiind adversare și în turul 2 din Cupa României.

La 30 iulie 2014, pe „Știința”, câștig de cauză a avut Mama Mia, care s-a impus cu 2-1. Zoran Radu deschidea atunci scorul în minutul 33 pentru trupa din Becicherecu Mic, dintr-un penalti scos de Hodiș. Cel din urmă avea să dubleze avantajul echipei sale în minutul 61. Alb-violeții au sperat până în final măcar la prelungiri, mai ales că Gălan reușise să reducă din diferență cu o lovitură de cap, în minutul 84.

Amicalul de miercuri, cu Mama Mia, va fi cel de-al cincilea disputat de ASU Politehnica în această iarnă, după cele cu Timișul Șag (4-0), CS Ineu (2-1), Cetate Dezna (6-1) și Crișul Chișineu Criș (2-2).

În altă ordine de idei, amicalul de duminică, cu divizionara secundă Olimpia Satu Mare, a fost programat cu începere de la ora 17, pe „Știința”. În cazul în care condițiile meteo o vor impune, partida va fi mutată pe fostul teren „Guban”, din incinta Bazei 2 a Politehnicii.