FOTO | Respect ’89! Fanii alb-violeți i-au cinstit pentru al 13-lea an consecutiv pe eroii Revoluției

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Nici frigul pătrunzător și nici zăpada căzută în cantități enorme în ultimele zile nu au putut împiedica desfășurarea Marșului Eroilor. Vorbim despre o inițiativă aflată la cea de-a 13-a ediție, organizată de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și la care, la fel ca în fiecare an, nu iau parte doar microbiști, alăturându-se coloanei cetățeni din toate categoriile pentru care memoria celor căzuți în lupta pentru liberate nu a fost ștearsă.

La fel ca în fiecare an, adunarea participanților s-a făcut în Piața Maria, lângă Biserica Reformată, acolo unde, tot într-o zi de 16 decembrie, în 1989, se declanșa scânteia Revoluției.

S-a pornit apoi pe traseul obișnuit: Catedrala Mitropolitană (unde s-au aprins candele) – Opera Română (unde participanții au rostit împreună Tatăl Nostru) – Memorialul Revoluției și, finalmente, Cimitirul Eroilor, unde s-au depus coroane în memoria tuturor celor ce și-au sacrificat viața pentru libertate.

Pe întreg traseul s-a scandat „Jos Comunismul”, „Păcat de sângele vărsat”, „O dorință sinceră, România liberă”, precum și cele mai cunoscute versuri ale „Imnului Golanilor”: „Ne-ați întrebat ce vrem aici, dar știe toată țara / Noi susținem Punctul 8 de la Timișoara! / Mai bine haimana, decât trădător / Mai bine huligan, decât dictator / Mai bine golan, decât activist / Mai bine mort, decât comunist!”.

În continuare, vă lăsăm în compania fotografiilor realizate la evenimentul de aseară de Emanuel Titus Ilieși:

FOTO | Pentru al 12-lea an la rând, suporterii au cinstit memoria eroilor din ’89

Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Câteva sute de persoane au ținut să participe, aseară, la tradiționalul marș organizat de suporterii Politehncii Timișoara în cinstea eroilor Revoluției din decembrie 1989. Traseul a fost cel cunoscut din anii trecuți, cu punctul de plecare în Piața Maria – locul unde și în urmă cu 28 de ani s-a declanșat scânteia revoltei, iar destinația finală a fost Cimitirul Eroilor.

Ca în fiecare an, mulțimea a făcut tradiționalele opriri pe treptele Catedralei Mitropolitane și la Asociația „Memorialul Revoluției”, de pe strada Oituz. „Eroii nu mor niciodată”, „Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist” sau „Respect ’89” au fost doar câteva dintre mesajele afișate de manifestanți.

Marșul organizat de suporterii Politehnicii a ajuns la cea de-a 12-a ediție. „Cine uită e complice. Se păstrează încă spiritul Revoluției, deși încetul cu încetul se risipește. Sunt însă foarte mulți tineri care participă la marș, iar acest lucru ne bucură. Unii dintre ei nici nu erau născuți atunci, dar au aflat despre ceea ce s-a întâmplat la Revoluție din poveștile părinților, ale bunicilor și conștientizează cât de important e să fie prezenți”, a declarat președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria, Sebastian Novovic.

Vă oferim în continuare o galerie foto de la marșul organizat aseară, realizată de Emanuel Titus Ilieși (Mediafax Foto):

FOTO: Cine uită e complice! Eroii Revoluției, comemorați de Peluza Sud

DSCF0371
„Jos comunismul!” Lozinca pentru care, în urmă cu 24 de ani, se murea pe străzile Timișoarei. Două cuvinte care ascund o jumătate de veac de frustrare. 50 de ani de teroare, mișcri calculate, dirijate și centralizate. În decembrie 89, au curs litri de sânge pentru cel mai fundamental drept al omului – LIBERTATEA. Ca în fiecare an, Peluza Sud a cinstit memoria celor ce și-au sacrificat propria viață pentru acest ideal.

Aproximativ 400 de timișoreni – în marea lor majoritate membri ai Peluzei Sud – s-au strâns în această după-amiază în Piața Maria. În urmă cu 24 de ani, acolo s-a aprins scânteia Revoluției. De aici au pornit și ei, în tradiționalul marș de comemorare al eroilor căzuți pentru libertate, ajuns, iată la cea de-a opta ediție.

S-a mers pe un traseu ușor deviat față de anii trecuți: Catedrală – Piața Operei – str. Mărășești – Asociația „Memorialul Revoluției” (str. Oituz) – Cimitirul Eroilor.

„Cum spune și motto-ul marșului, <Cine uită e complice>. De aceea încercăm în fiecare an să păstrăm vie în memoria timișorenilor memoria eroilor căzuți atunci. Pentru mulți dintre cei prezenți, e cel mai important moment al anului și cea mai importantă acțiune organizată de suporterii timișoreni. Pe măsură ce ne îndepărtăm de 1989, poate e firesc să scadă numărul participanților, dar eu zic că nu e atât de important numărul, cât faptul ca toți cei prezenți să știe de ce au venit și să se afle cu sufletul aici. Nu putem împărți lumea care vine la acest marș în suporteri de fotbal și alte categorii. Oricine e bine primit, ni s-a alăturat în fiecare an și lume de pe stradă”, a declarat Sebastian Novovic, liderul Peluzei Sud.

Cinste lor, eroilor! Suporterii timișoreni i-au comemorat pe cei căzuți în decembrie ’89


Ca la fiecare mijloc de decembrie, suporterii Politehnicii au organizat și în această după-amiază un marș de comemorare al eroilor Revoluției din 1989. De lângă Biserica Reformată din Piața Maria, acolo unde în urmă cu exact 23 de ani s-a aprins scânteia revoltei anticomuniste, aproximativ 300 de suporteri și simpli timișoreni au pornit pe traseul deja consacrat, cu punctul de sosire în Cimitirul Eroilor.

„Jos comunismul!” O scandare născută în Piața Maria din Timișoara și care a făcut înconjurul țării. Același refren și astăzi, în fața Bisericii Reformate în jurul căreia, în urmă cu exact 23 de ani, se strângeau primii manifestanți.

În această după-amiază s-a consumat o nouă ediție a marșului de comemorare al eroilor Revoluției, organizat de către suporterii Politehnicii. Nu doar ultrașii au răspuns prezent la acțiunea de astăzi, în colț, la Maria, venind și simpli cetățeni de toate vârstele, mulți dintre ei martori ai zilelor de foc din decembrie 1989.

În jurul orei 17.30, coloana a pornit traversând podul peste Bega și având ca primă oprire treptele catedralei, acolo unde s-au stins o parte a eroilor, ciuruiți de gloanțe. Manifestanții s-au oprit apoi în fața Operei, sediul simbolic al victoriei mișcării din 1989. Traseul a continuat pe strada Alba Iulia și apoi pe Emanoil Ungureanu, cu o oprire în zona Mărăști, la noul sediu al Memorialului Revoluției, de pe strada Oituz. Participanții la marș au intrat, sfioși, în templul dedicat eroilor, studiind cu atenție sutele de fotografii din acele zile. „Cam aici, în zona asta am fost și eu”, spunea unul dintre manifestanți, indicând cu degetul platoul din fața Rectoratului Politehnicii, pe o imensă fotografie de ansamblu a pieței arhipline de timișoreni sătui de ororile regimului.

De la Memorialul Revoluției, marșul a continuat, fără oprire, până la Cimitirul Eroilor, acolo unde s-au depus coroane și s-a rostit, în cor, „Tatăl Nostru”.

„Ca în fiecare an, ne dorim prin această acțiune să cinstim memoria eroilor căzuți la Revoluție. Din păcate, de la an la an suntem din ce în ce mai puțini. E regretabil, de altfel noi am și anunțat acțiunea din acest punct de vedere, «Cine uită e complice!». E păcat ca jertfa lor să cadă în uitare, iar după câțiva ani nimeni să nu-și mai aducă aminte că mulțumită lor am ajuns să fim astăzi liberi”, a declarat Sebastian Novovic, liderul Peluzei Sud.