Eveniment: Timișoara găzuiește în weekend Campionatul Mondial de dans sportiv

13318819_1026078144134905_493363018_nPremieră pentru Timișoara, premieră pentru România! Finalul de săptămână aduce un eveniment de marcă în dansul sportiv la sala „Constantin Jude”. Campionatul Mondial WDSF World Dancesport Championship Junior II Standard e considerat unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în acest an în România, fiind pentru prima oară când țara noastră găzduiește o competiție de dans sportiv de o asemenea anvergură.

În cadrul competiției, vor participa campionii și vicecampionii din peste 45 de țări ale lumii, fiind prezente, în total, 72 de perechi. Țara noastră va fi reprezentată de perchile Laviniu Gradea – Cristina Bujor și Sebastian Zicoane – Anca Copos. Cei din urmă sunt multipli campioni naționali, proveniți chiar din Timișoara, un plus pentru publicul local să participe la acest eveniment.

Campionatul se desfășoară sub egida Ministerului Tineretului și Sportului și sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, iar clubul organizator este Asociația SporTim Dance, condusă de Andreea Jebeleanu și Emanuel Jebeleanu. Cei doi își exercită activitatea de 15 ani în capitala Banatului, construind una dintre cele mai prestigioase cluburi din România. „Totul a început când ei aveau 7-8 ani. Atunci am văzut că încep să apară și rezultatele, iar automat am intrat mai mult în pregătirea lor. Am avut urcușuri și coborâșuri, și momente frumoase, și mai puțin frumoase, dar la acest Campionat Mondial noi îi vedem câștigători. Pe de altă parte, sperăm și pentru echipa a doua a României o clasare cât mai bună”, a declarat organizatorul principal al evenimentului, Emanuel Jebeleanu.

Organizarea Campionatului Mondial de dans sportiv a implicat un efort substanțial, atât din punct de vedere uman, cât mai ales financiar. Bugetul total alocat evemimentului e de 75.000 de euro, însă Federația Internațională de Dans Sportiv obligă țara gazdă să asigure, prin mijloace proprii, cazarea tuturor participanților, precum și un buget de 120 de euro pe zi fiecărui concurent.

Pe lângă oficiali ai Federației Române de Dans Sportiv, vor asista și reprezentanții WDSF, prin brigada de oficiali exclusiv internațională. Juriul este format din 30 de personalități din peste 20 de țări, printre care se regăsesc Ungaria, Germania, Italia, Franța, Norvegia, Polonia, Austria, Finlanda, Belarus, Rusia, Olanda, Albania, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Canada și Filipine.

Ceremonia de deschidere a galelor finale se va desfășura mâine, la ora 20, la sala „Constantin Jude”. În deschidere, va avea loc și un moment de dans sincron, la care vor participa 300 de elevi din oraș, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Ideea acestei manifestări e sublinierea caracterului de sport de masă a dansului sportiv, Emanuel Jebeleanu ținând să precizeze că aceasta e disciplina cu „cei mai mulți sportivi legitimați”.

Campionatul Mondial de dans sportiv va contribui la candidatura Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. La organizarea evenimentului și-au mai adus contribuția Consiliul Județean Timiș, Centrul de Cultură și Artă Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Aeroportul Internațional Traian Vuia, Restaurant Caruso, Casa Auto Timișoara.

Intrarea se va face pe bază de bilet, ce va putea fi achiziționat la intrarea în incintă. Competiția se va desfășura sâmbătă și duminică, iar galele finale încep de fiecare dată la ora 20. Prețul unui tichet pentru întreaga zi costă 45 de lei, iar accesul doar pentru gala finală e de 25 de lei.