FRR justifică suspendarea lui Grainger Heikell! Memoria scurtă a arbitrilor, printre argumente

heikell1Federația Română de Rugby continuă seria explicațiilor încâlcite și stufoase cu privire la deciziile pe care le ia în cazul fostei campioane RCM Timișoara. Comisia de Disciplină a decis suspendarea pe o perioadă de opt luni a antrenorului principal al bănățenilor, Grainger Heikell, care a folosit termenul „corupție” într-un interviu acordat după semifinala cu Farul Constanța. După ce clubul timișorean a aflat din presă despre decizia FRR, site-ul oficial al forului a publicat, către seară, o motivare a deciziei.

Din textul postat pe frr.ro reiese că, până la urmă, Grainger Heikell nu a fost suspendat pentru respectiva declarație, ci pentru o adresă pe care a trimis-o către IRB (International Rugby Board), la trei zile după evenimentele nemaîntâlnite petrecute înaintea semifinalei cu Farul Constanța, și care ar conferi sensul juridic al termenului de „corupție” folosit de neo-zeelandez.

Tot în respectiva scrisoare adresată către IRB, Heikell a menționat faptul că Vlad Iordăchescu i-a mai arbitrat pe timișoreni de trei ori pe parcursul sezonului, acesta știind că rugbyștii opriți de la joc înaintea semifinalei cu Farul aveau vizele medicale în regulă. „ Oficialii jocului au aplicat prevederile regulamentare si, in nici un caz, nu li se putea cere sa memoreze datele pana la care vizele medicale ale unor jucatori sunt valabile”, e una dintre explicațiile cel puțin bizare din postarea nesemnată apărută în această seară, pe site-ul FRR.

Iată motivarea completă în cazul suspendării lui Grainger Heikell:

 

„In privinta cazului domnului Grainger Heikell, antrenor al echipei RCM UV Timisoara, care este acuzat de a fi adus prejudicii imaginii FRR si a jocului de rugby din Romania prin unele declaratii in spatiul public/mass-media romanesti, au fost analizate faptele si s-a decis dupa cum urmeaza.

Comisia a considerat ca este dreptul oricarei persoane oficiale sa notifice IRB cu privire la orice act de abatere de la normele si regulamentele IRB, atata timp cat acest demers este facut cu buna credinta. Pe de alta parte, afirmatiile initiale ale domnului Heikell din timpul audierii, potrivit carora ‘i-au fost reinterpretate afirmatiile’ si a fost in imposibilitatea de a alege cuvintele cu grija, fiind sub imperiul emotiilor generate de acea situatie speciala, au fost invalidate de email-ul sau catre IRB despre care nu se poate afirma ca a fost scris in conditii de presiune a jurnalistilor, de emotii intense sau de lipsa de timp pentru alegerea de cuvintelor potrivite, fiind redactat la un interval de trei zile de la data jocului. Desi domnul Heikell a facut apel la definitia termenului ‘coruptie’ din DEX 2009, continutul scrisorii sale catre IRB demonstreaza clar ca, pe de o parte, acest termen nu este folosit strict pentru referirea la actul de sabotaj, fiind plasat in contextul unor supozitii cu privire la activitatea federatiei, iar pe da alta parte, sensul folosit nu este cel primordial, rezultat din etimologia cuvintului, ci cel juridic, de mai mare notorietate si cu mai mare ecou in mediul public (de altfel constatat si din reactia multimii de utilizatori de internet care si-au manifestat parerile anti-FRR), si care se traduce prin acele fapte limitative reglementate de lege, precum luarea si darea de mita, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenta etc.; activitati ilicite desfasurate in scopul obtinerii de avantaje materiale sau morale, a unor pozitii sociale sau politice inalte, in termenul de coruptie fiind cuprinse incalcarea normelor referitoare la indatoririle functionarului public, precum si neindeplinirea obligatiilor legale, avand un grad sporit de periculozitate sociala, cu profunde consecinte negative asupra intregului sistem social. Asadar, comisia nu a putut retine apararile formulate de catre antrenorul Heikell si clubul sau (probabil in numele acestuia) prin managerul Attila Brosovszki in data de 30.09.2014. Folosirea cuvantului ‘coruptie’ este in principal legata de calitati oficiale, fiind in genere un fenomen de abuz activ sau pasiv al unui functionar oficial in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau alte beneficii pentru sine sau pentru altii. Chiar daca domnul Heinkell nu a indicat in mod direct un oficial al FRR, indicarea intregului fenoment rugbystic romanesc ca fiind afectat de coruptie este in masura sa aduca atingere tuturor oficialilor si in special celor implicati in mod direct in evenimentele de la semifinala Superligii.

Comisia a remarcat si faptul ca Heikell nu a avut o atitudine fair-play in timpul audierilor, nementionind despre existenta notificarii sale trimise catre IRB.

Nu in ultimul rind, afirmatiile d-lui Heikell de la conferinta de presa, potrivit carora ‘arbitrii stiau că toti ce sase sunt eligibili pentru a juca, dar din păcate nu s-a apelat la simtul realitătii’, dublate si de afirmatia din notificarea catre IRB ‘the match officials involved had participated in a number of these prior matches (referee for this match having officiated us 3 times previous) and witnessed the medical stamps, the staunch refusal for them to play seemed completely illogical and premeditated given the extenuating circumstances’, reprezinta o clara incalcare a Codurilor de Conduita ale FRR si IRB potrivit carora un oficial ‘shall not publish or cause to be published criticism of the manner in which a referee or touch judge handled a Match’ (Code of Conduct – 1.5), mai ales in conditiile in care oficialii jocului au aplicat prevederile regulamentare si, in nici un caz, nu li se putea cere sa memoreze datele pana la care vizele medicale ale unor jucatori sunt valabile. De altfel, antrenorul clubului timisorean nu este la prima abatere cu privire la comentariile asupra manierei de arbitraj, aceasta facand subiectul unei atentionari trimise clubului din Timisoara de catre Comisia de Disciplina si Fair Play la data de 21 august 2014.

Avand in vedere existenta urmarilor deosebit de grave ale declaratiilor d-lui Heikell, membrii comisiei au decis sanctionarea lui Grainger Heikell cu suspendare pe o perioada de 8 luni, in baza art. 63 din Regulamentul Disciplinar, raportat la art. 20.4 lit. j din IRB Regulation 20”.

 

De asemenea, Comisia de Disciplină nu i-a sancționat pe cei nouă jucători de la RCM Timișoara care nu s-au prezentat la acțiunile selecționatei divizionare Bucharest Wolves. Totuși, clubul bănățean a fost sancționat cu un avertisment pentru refuzul de a trimite jucători la „lupi”, printre motive fiind încălcarea spiritului IRB Regulation 9. Spiritul, și nu litera, contrar modului în care aceiași oficiali FRR au judecat situația de dinaintea semifinalei cu Farul.

Iată explicațiile FRR cu privire la cei 9 jucători selecționați inițial la Bucharest Wolves:

 

„In urma analizei cazului clubului RCM UV Timisoara si al jucatorilor Alexandru Tarus, Valentin Calafeteanu, Valentin Poparlan, Dorin Lazar, Paula Kinikinilau, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Randall Morrison si Madalin Lemnaru, cu privire la refuzul onorarii convocarii (trimise de FRR la data de 2 septembrie 2014) la selectionata reprezentativa Bucharest Wolves, membrii Comisiei au constatat ca RCM UV Timisoara, conform prevederilor FRR (RSTJR Sectiunea XVI) si IRB (Regulation 9), nu avea obligatia sa elibereze jucatori la data ceruta de convocatorul FRR pentru selectionata reprezentativa secunda a Romaniei – Bucharest Wolves. Pe de alta parte, luand in considerare declaratiile tuturor jucatorilor, precum si pe cele ale domnului Dan Dinu, potrivit carora toti jucatorii au dorit sa joace pentru echipa Bucharest Wolves, iar decizia de neparticipare a fost exclusiv a clubului, comisia constata ca clubul RCM UV Timisoara nu a luat in considerare aspiratiile jucatorilor de a juca la un nivel cat mai ridicat si de a-si reprezenta tara, impiedicindu-i pe acestia sa beneficieze de cele mai puternice jocuri din aceasta perioada, jocuri pe care acesti jucatori si le-ar fi dorit, aceasta decizie putand afecta si sansele de selectie la prima selectionata reprezentativa, fapt cu atat mai important cu cat ne gasim la un an inainte de RWC 2015. De asemenea, Comisia a considerat ca refuzul clubului incalca spiritul IRB Regulation 9, deoarece unul din scopurile fundamentale ale acestei norme il reprezinta bunastarea jucatorului, scop la care partile interesate trebuie sa conlucreze, iar toti jucatorii au declarat faptul ca aceasta decizie aduce prejudicii carierei lor si a creat de asemenea o stare de disconfort, unii jucatori simtindu-se ca niste “mingi de ping pong” in urma deciziei unilaterale a clubului. Astfel, Comisia de Disciplina si Fair-Play a sanctionat clubul RCM UV Timisoara cu avertisment, conform art. 38 din Regulamentul Disciplinar si, neavind jurisdictie asupra domnului Dan Dinu, membru al Biroului Federal, care implicit si-a asumat responsabilitatea acestei decizii, solicita Biroului Federal analiza asupra intregii motivari si o decizie in consecinta”.

FRR „coace” o nouă sancțiune pentru RCM Timișoara! Dan Dinu vine cu noi dezvăluiri din „bucătăria” forului condus de Haralambie Dumitraș

dinu-frrNu mai e niciun secret pentru nimeni. Între RCM Timișoara și Federația Română de Rugby există un război deschis, care mocnește de aproape două săptămâni. Evenimentele halucinante dinaintea semifinalei cu Farul Constanța, atunci când vizele medicale a șase jucători-cheie ai bănățenilor au fost smulse din carnetele de legitimare, au reprezentat poarta de intrare în „bucătăria” internă a forului care conduce un sport în care, prin definiție, fair play-ul e conceptul de bază.

Marți, finanțatorul Dan Dinu a ieșit în presă cu un comunicat în care, printre altele, a acuzat lipsa de reacție a FRR după incidentele petrecute înaintea semifinalei cu Farul Constanța. Fostul vicepreședinte al clubului a mărturisit că au apărut deja reacții, mai ales că la mijlocul acestei săptămâni a avut loc o ședință a Biroului federal, organism din care face parte și Dan Dinu.

„Au fost deja reacții. Chiar miercuri s-a întrunit Biroul federal, mi s-a atras atenția că ies în presă și creez o imagine negativă rugby-ului românesc. La orice acțiune există însă o racțiune. Nu pot să stau cu mâinile în sân. Aceste reacții ale mele sunt unele normale, care vin din frustrarea unui om care este singurul investitor privat din rugby-ul românesc, care își bagă banii personali în acest sport. Se pare că acești domni uită aceste aspecte. Dar cred că vor da un examen de maturitate și vor vedea că au greșit. Prima vină e la noi, am și recunoscut acest lucru. Dar lipsa de reacție a FRR, faptul că prin decizia luată au încurajat o infracțiune, faptul că se ascund în spatele unor paragrafe din regulament, care nu explică forța majoră ne face să credem că acest caz se poate repeta, iar infractorul și infracțiunea poate lovi din nou”, a declarat Dinu.

Finanțatorul grupării bănățene a dezvăluit faptul că FRR pregătește suspendarea celor nouă jucători convocați inițial la Bucharest Wolves, dar care nu se vor prezenta la acțiunile selecționatei divizionare din această toamnă.

„A fost adusă în discuție suspendarea jucătorilor și trimisă la Comisia de Disciplină. Eu nu cred că există cadru legal, având în vedere că art. 9 din regulemantul IRB se referă strict la jocurile echipelor naționale. Dar după ce-am pățit acum trei ani, în cazul suspendării lui Fercu, ceea ce vine din partea FRR, nu mă mai miră deloc”, e de părere finanțatorul proaspetei medaliate cu bronzul național.

El însuși membru al Biroului federal, Dan Dinu exclude pentru moment retragerea din acest organism. „Îmi este foarte greu să rămân printre acești oameni, dar trebuie să stau și să lupt în continuare. Și, de obicei, îmi câștig bătăliile”, a mai spus Dinu.

„Directorul de comunicare refuză comunicarea”

Dan Dinu a dezvăluit faptul că, în ultima perioadă, directorul de comunicare al FRR, Lucian Lorin, îi respinge apelurile telefonice. În plus, la București nimeni nu mai vorbește despre testul poligraf în cazul vizelor rupte dinaintea semifinalei cu Farul, deși chiar forul de conducere al rugby-ului românesc venise cu această propunere.

„Directorul de imagine al Superligii, care e și directorul de comunicare al FRR, își permite să îmi blocheze apelurile. Deci, în mod paradoxal, el refuză comunicarea. Își permite să nu-i răspundă unui om implicat în rugby, unui membru al Biroului federal, ba mai mult, unui sponsor al echipei naționale. Între o firmă a mea și echipa națională există un contract de colaborare, iar Lucian Lorin își mai permite să spună că el nu a încălcat regulamentul. Același director de comunicare a solicitat mai multor membri ai clubului și celor implicați, să facă testul poligraf. Deși era sub demnitatea noastră, am spus că îl acceptăm. Dintr-o dată, nimeni din FRR nu mai e interesat ca acest test să se desfășoare. E foarte ciudat”, a spus Dinu.

În ceea ce privește ancheta Poliției, finanțatorul galben-albaștrilor s-a rezumat să spună doar atât: „Cercul de suspecți se restrânge foarte mult”.

„Dacă va fi să mă retrag, voi renunța complet la rugby”

Dan Dinu a infirmat zvonurile apărute în ultima perioadă, conform cărora ar fi tentat să lase RCM Timișoara pentru Dinamo.

„Clubul va fi și mai puternic, noi trebuie să rămânem pe poziții. Am demonstrat că putem face performanță, am făcut performanță. Cu siguranță, nu plec de la Timișoara. Dacă vreodată va fi să mă retrag, nu voi pleca la o altă echipă de rugby. Voi renunța complet la rugby. Unii nu înțeleg un aspect, acela că eu investesc într-un sport din care nu mi se întorc banii. Singurul câștig poate fi doar la imagine, însă eu nu mi-am dorit-o. De aceea m-am și retras din funcția de vicepreședinte. Eu vin și investec din bani privați. Sunt foarte mulți oameni care iau salarii din acest sport, iar eu bag mâna în buzunar pentru acest sport”, a declarat Dinu.

Mai mult decât atât, finanțatorul promite că, din sezonul viitor, RCM Timișoara nu va mai avea rival în întrecerea internă. „La anul, pot să promit că vor fi transferuri răsunătoare. Și nu doar că ne vom lupta la titlu, ci vom călca totul în picioare”, e promisiunea lui Dan Dinu.

RCM Timișoara nu va trimite niciun jucător la selecționata Bucharest Wolves: „Vom fi focusați pe Cupa României”

filipas1RCM Timișoara a primit nu mai puțin de nouă scrisori de convocare, pentru „dubla” pe care selecționata divizionară Bucharest Wolves o va susține în a doua jumătate a acestei luni, cu italienii de la Calvisano, în preliminariile European Challenge Cup. Cu toate acestea, clubul bănățean a anunțat astăzi că niciun jucător nu se va prezenta la acțiunea reprezentantei României în cupele europene, galben-albaștrii dorindu-și cu ardoare cucerirea eventului în acest an.

Refuzul FRR de a-i permite campioanei ultimilor doi ani, RCM Timișoara, să reprezinte România în European Challenge Cup, continuă să aibă urmări. Galben-albaștrii au anunțat astăzi, prin vocea vicepreședintelui Dușan Filipaș, că niciunul dintre cei nouă convocați la selecționata divizionară Bucharest Wolves nu va onora participarea.

„Niciun jucător de la Timișoara nu va fi prezent la Bucharest Wolves. Suntem focusați pe Cupa României. În ultimii doi ani, am părăsit competiția în semifinale, iar în acest an ne propunem eventul. În plus, băieții trebuie să înțeleagă că fiecare dintre ei trebuie să participe în cupele europene, iar asta se va întâmpla la anul, dacă vom reuși să devenim campioni”, a declarat Dușan Filipaș.

Oficialul campioanei spune că nu se sperie de eventuale represalii din partea Federației, în urma acestei decizii radicale. „Nu cred că au cum să ne sancționeze, dar vom aștepta clarificări. Noi am informat deja FRR că nu vom trimite jucători la «Lupi». În regulamentul IRB, există un articol care spune care sunt obligațiile cluburilor de a elibera jucătorii la astfel de acțiuni. Iar în acest caz, e vorba despre o întrecere pe cluburi, nu pe echipe naționale”, mai spune Filipaș.

Cei nouă jucători convocați inițial la selecționata divizionară sunt Alexandru Țăruș, Valentin Popîrlan, Dorin Lazăr, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Randall Morrison, Vali Calafeteanu, Paula Kinikinilau și Mădălin Lemnaru. Dubla dintre Bucharest Wolves și Calvisano, decisivă pentru intrarea în grupele European Challenge Cup, se va desfășura în datele de 20 și 27 septembrie.

RCM Timișoara are cei mai mulți convocați la selecționala Buchares Wolves

Logo-Bucharest-Wolves_landscapeRCM Timișoara nu a reușit să primească acceptul de a evolua într-o competiție europeană pe cont propriu nici în acest an. Cu toate acestea, campioana în exercițiu a României a primit cele mai multe scrisori de convocare la selecționata divizionară Bucharest Wolves, care va întâlni, în dublă manșă, gruparea italiană Calvisano, în preliminariile European Challenge Cup.

RCM Timișoara va fi cea mai bine reprezentată formație din Superligă în lotul selecționatei Bucharest Wolves, pentru „dubla” cu italienii de la Calvisano, programată în a doua jumătate a acestei luni. Nu mai puțin de 9 rugbyști din capitala Banatului au fost selecționați. E vorba despre Alexandru Țăruș, Valentin Popîrlan, Dorin Lazăr, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Randall Morrison, Vali Calafeteanu, Paula Kinikinilau și Mădălin Lemnaru. Într-un clasament al convocaților, timișorenii sunt urmați de Știința Baia Mare și Farul Constanța, cu câte 6, Steaua, cu 5, și CSM București, cu 3.

Prima manșă a confruntării cu italienii de la Calvisano, al cărei miză e calificarea în grupele European Challenge Cup, va avea loc la București, pe 20 septembrie, la exact o săptămână după finala Superligii. Returul se va desfășura în 27 septembrie, pe terenul grupării din Peninsulă.

Iată lotul complet convocat pentru prima acțiune a selecționatei Bucharest Wolves din noua ediție a cupelor europene:

Alexandru Țăruș (RCM Timișoara), Constantin Pristaviță (CSM Baia Mare), Petru Tamba (RCJ Farul Constanța), Paul Rusu (CSM Baia Mare), Vlad Bădălicescu (RCJ Farul Constanța), Otar Turashvili (RCJ Farul Constanța), Claudiu Oancea (CSM Baia Mare), Valentin Popîrlan (RCM Timișoara), Johannes Van Herdeen (CSM Baia Mare), Petre Neacșu (RCJ Farul Constanța), Dorin Lazăr (RCM Timișoara), Viorel Lucaci (CSA Steaua), Alexandru Mitu (CSM București), Stelian Burcea (RCM Timișoara), Daniel Carpo (RCM Timișoara), Randall Morrison (RCM Timișoara), Florin Surugiu (CSM București), Grigoraș Diaconescu (CSA Steaua), Filip Lazăr (CSA Steaua), Valentin Calafeteanu (RCM Timișoara), Csaba Gal (CSM Baia Mare), Robert Dascălu (CSA Steaua), Paula Kinikinilau (RCM Timișoara), Florin Vlaicu (RCJ Farul Constanța), Mădălin Lemnaru (RCM Timișoara), Florin Ioniță (CSA Steaua), Robert Neagu (RCJ Farul Constanța), Ionuț Botezatu (CSM Baia Mare), Andrei Ilie (RCJ Farul Constanța) si Daniel Stătulescu (CSM București).

„O scrisoare pierdută”, varianta Ronaț! Urmările publicării în presă a corespondenței dintre RCM Timișoara și FRR

filipas1Miercuri dimineață, în spațiul rezervat presei de pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, așteptau cuminți două documente înfoliate. Era vorba despre o scrisoare, în trei pagini, trimisă de RCM Timișoara în data de 10 iulie către FRR, ca reacție la decizia forului de a trimite din nou doar selecționata Bucharest Wolves în competițiile europene. Conducerea clubului a reacționat mirată la rătăcirea celor două exemplare ale notificării la „masa presei”, încercând un apel către reprezentanții mass media prezenți la meci de a nu-i face public conținutul. Fără succes… În această dimineață, vicepreședintele Dușan Filipaș a organizat o conferință de presă care să lămurească misterul „scrisorii pierdute”.

Cel puțin la nivel declarativ, RCM Timișoara nu și-a dorit publicarea în presă a respectivei scrisori către FRR. Totuși, reacțiile publicului au fost cât se poate de pozitive. „FRR a interpretat că am lansat noi scrisoarea pe canale secundare. Nu am făcut acest lucru. Nu ne stă în caracter. Chiar nu ne-am dorit publicarea acestei corespondenţe, dar aşa s-a interpretat. Şi FRR are oameni inteligenţi, iar din discuţiile pe care le-am avut cu ei şi după publicarea scrisorii, au dat dovadă de înţelegere şi înţelepciune”, a spus vicepreședintele Dușan Filipaș.

Și totuși, cine a „plantat” cele două exemplare ale scrisorii la „masa presei”? „Am început o anchetă internă şi sperăm ca la sfârşitul ei să avem răspunsul. Adevărul va ieşi la suprafaţă. Dar nici nu vrem să ne creăm alte tensiuni. Chiar suntem focusaţi pe cele cinci meciuri care urmează. După finală, cred că putem deschide şi alte subiecte, dar acum nu e momentul”, a fost răspunsul oficialului lui RCM Timișoara.

Dușan Filipaș a recunoscut, de asemenea, că pe adresa clubului timișorean a sosit un răspuns de șapte pagini din partea FRR, în termenul solicitat, de patru zile, care va fi probabil făcut public pe site-ul forului. „Am primit acel răspuns, în termenul în care l-am solicitat în adresa noastră iniţială. Conţinutul acelei scrisori va fi probabil făcut public de FRR. Sunt autorul scrisorii, mi-o asum în totalitate, dar nu ne-am dorit să facem din acest subiect un show”, a mai spus Filipaș.

„Vrem să scriem istorie cu Timișoara în România”

Paragraful care a stârnit cele mai multe controverse e cel în care RCM Timișoara vorbește despre posibilitatea înscrierii într-un campionat străin, existând tatonări cu o federație a unei țări ce participă în Six Nations.

„Timișoara, datorită rezultatelor din ultimii ani, datorită colectivului tehnic, datorită expunerii cu Saracens, a atras atenţia lumii rugbystice internaţionale. Ni s-au dat semnale din alte campionate, au fost câteva invitaţii de a participa şi în alte competiţii europene. Dar intenţia noastră primordială e de a transforma Timișoara într-un pol al rugby-ului românesc, iar în urma discuţiei cu FRR, cred că vom ajunge la un numitor comun. Nu ne dorim să participăm în alt campionat. Vrem să scriem istorie cu Timișoara în România. Dar suntem siguri că am putea face performanţă oriunde în Europa”, explică Dușan Filipaș.

Alegerea participantei în cupele europene, „o bâlbă”

În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții forului de la București, Dușan Filipaș e convins că, din 2015, RCM Timișoara va reprezenta România într-o competiție internațională și consideră că marșarea tot pe Bucharest Wolves pentru ediția viitoare a fost rodul unei confuzii plecată de la organizatorul Challenge Cup.

„În acest moment, sunt convins că intenţiile celor din Federație sunt sincere, iar din sezonul viitor nu se va mai repeta episodul din această vară. Anul acesta a fost o bâlbă, care a plecat de la organizatorii competiţiei europene, s-a transmis la FRR, iar ei au luat această decizie. Nu am primit acel manual pentru Challenge Cup. Nu era responsabilitatea FRR de a produce acel manual, ci a forului european. De aceea spun, de anul viitor, aceste mici inadvertenţe nu vor mai exista”, spune Dușan Filipaș.

Ulterior deciziei de a miza pe Bucharest Wolves, pe site-ul FRR a apărut un text care prezenta toate motivele favorabile unei participări internaționale cu selecționata divizionară. Printre ele, se menționa campania catastrofală întreprinsă de Dinamo, tocmai în 2004. „Faţă de 2004, rugby-ul românesc a evoluat foarte mult. Nu e o motivare prea bună această comparație cu ceea ce se întâmpla atunci. Nivelul jocului a crescut, infuzia jucătorilor străini a dat mai multă calitate competiţiei. Consider că Timișoara poate fi mai performantă decât Lupii București. Am trimis şi în scrisoare argumentele. Anul trecut am avut 12 jucători la Lupi, deci scheletul a fost clădit pe lotul timişorean. Plus că omogenitatea echipei noastre ar aduce un plus faţă de Lupi”, e de părere vicepreședintele campioanei.

Deși în scrisoarea inițială, RCM Timișoara vorbea despre depunerea unei contestații la decizia FRR, Dușan Filipaș spune că, în acest moment, șansele ca formația bănățeană să participe în viitoarea ediție a Challenge Cup sunt nule. „Pentru participarea încă din anul acesta în Challenge Cup, nu mai sunt şanse. Chiar dacă ne vom adresa instanţelor europene, e puţin tardiv, calificările fiind în septembrie”, spune oficialul galben-albaștrilor.

Mai jos pot fi consultate cele trei pagini ale scrisorii trimise de RCM Timișoara către FRR, în data de 10 iulie:

Se va împlini visul european al campioanei RCM Timișoara? „Am surprinde foarte multă lume”

rugby2 (Medium)
RCM Timișoara se pregătește de cupele europene. Oficialii campioanei României așteaptă un răspuns preliminar din partea ERC, cu privire la participarea în viitoarea ediție a AMLIN Challenge Cup. Momentan, optimismul domină în tabăra galben-albastră, mai ales că autoritățile locale par dispuse să dea cale liberă rugbyștilor pentru disputarea meciurilor pe „Dan Păltinișanu”.

RCM Timișoara a dominat competițiile interne în ultimii trei ani, adjudecându-și în acest interval două titluri naționale și o Cupă a României. Galben-albaștrii continuă să crească, însă singura modalitate de a evita plafonarea e participarea într-o cupă europeană. Dacă anul trecut, oficialii clubului au trăit doar cu speranța unei aventuri continentale, de această dată visul poate fi înfăptuit.

„Probabil într-o lună de zile vom avea un prim răspuns în acest sens. Ni s-a promis și sprijin pentru acest eveniment, care ar aduce în Timișoara reprezentanți din cel puțin trei țări”, a declarat președintele campioanei României, Sorin Doda.

Principala problemă cu care s-a confruntat RCM Timișoara în ultimul an a fost lipsa unui stadion decent, omologabil pentru AMLIN Challenge Cup. Mai mult decât atât, conducerea clubului s-a lovit de reticența autorităților locale în ceea ce privește utilizarea celei mai încăpătoare arene a orașului „Dan Păltinișanu”. „Am încercat să inducem această perspectivă, de mândrie, pentru că ar fi într-adevăr o mândrie să reprezentăm Timișoara la un asemenea nivel. Există unele cheltuieli ce trebuie suportate. Deocamdată avem un buget votat, iar baza materială este cum este. Însă domnul primar a fost deschis și e de acord să ne desfășurăm activitatea pe stadionul Dan Păltinișanu. Vor fi în vară niște lucrări la nivelul terenului, pentru instalarea acelui sistem de încălzire subterană, după care, probabil, se va așterne și un covor de gazon nou. Noi trebuie să demonstrăm că nu se întâmplă nimic dacă jucăm și noi acolo, pentru că există o teamă în acest sens. S-a văzut că, pe Cluj Arena, nu s-a întâmplat nimic după meciul cu Portugalia. Nici măcar o brazdă”, a mai spus Doda.

Deși are primisiunea fermă a autorităților că, în acest an, echipa va putea juca pe „Dan Păltinișanu”, conducerea campioanei nu a renunțat la visul de a construi și o adevărată „casă” a rugby-ului timișorean. Unde se va afla însă aceasta? „La ora asta nu pot să dau chiar niciun răspuns. Sperăm ca autoritățile să reușească să găsească o locație”, a mai spus Sorin Doda. Cert e că pista CFR nu a fost complet abandonată de galben-albaștri, chiar dacă proiectul s-a împotmolit din cauza chestiunilor birocratice.

„Am surprinde foarte multă lume”

Danie de Villers e cât se poate de optimist în ceea ce privește modul în care echipa sa s-ar prezenta la startul unei astfel de întreceri. Bazându-se pe jocurile bune făcute de elevii săi în ultimele două sezoane, la selecționata Bucharest Wolves, „principalul” campioanei e convins că galben-albaștri sunt capabili de o figură frumoasă în AMLIN Challenge Cup.

„Chiar dacă pot fi acuzat de subiectivism, eu cred că putem fi destul de competitivi. Din punct de vedere rugbystic, Timișoara, ca echipă, a devenit extrem de competitivă. Am văzut ce a reușit în acest sezon selecționata Bucharest Wolves, pierzând la un punct cu Newcastle și Brive, iar apoi demolând practic reprezentanta Italiei. Să nu uităm, vorbim despre o echipă ce s-a reunit cu o săptămână înaintea acestor jocuri. Noi suntem împreună tot anul, ne cunoaștem bine, ne înțelegem bine, ne simțim în largul nostru împreună, ne cunoaștem tempo-ul, ne cunoaștem strategia. La fel ca și anul trecut, noi ne pregătim pentru aceste competiții. Bineînțeles, în Challenge Cup e un nivel net superior celui din Superligă, însă acolo tindem, acolo ne dorim să ajungem. Cred că această echipă ar surprinde foarte multă lume în afara granițelor, pentru că deja în România toată lumea știe de ce suntem în stare”, a declarat Danie de Villiers.

Cu șase timișoreni în teren, Bucharest Wolves pierde la zero în Anglia

1390494_10151902873993270_1641396546_n

Selecționata divizionară Bucharest Wolves își încheie parcursul din AMLIN Challenge Cup cu un eșec dur, 0-28, pe terenul englezilor de la Newcastle Falcons. În jocul de pe Kingston Park au fost implicați șase jucători ai campioanei României, RCM Timișoara, cinci dintre ei titulari în echipa aliniată de Lynn Howells.

Newcastle a controlat meciul încă din start, marcând primul eseu al partidei în minutul 2, prin aripa Ryan Shortland. Până în minutul 20, englezii s-au distanțat la 11-0, grație loviturilor de pedeapsă transformate de Rory Clegg. Cu două minute înainte de pauză, „șoimii” au beneficiat de un eseu de penalizare, transformat de Clegg, care stabilea scorul primei reprize la 18-0. În partea a doua a jocului, Newcastle a continuat să puncteze, în vreme ce selecționata românească nu a găsit soluții pentru anularea zeroului de pe tabelă. Clegg a urcat scorul la 21-0, dintr-o penalitate, în minutul 54, pentru ca, spre final, Tom Catterick să marcheze al treilea eseu al partidei, transformat de Phil Goldman.  Să mai spunem că, „lupii” au evoluat chiar cu doi oameni mai puțin, în cea de-a doua jumătate a reprizei secunde, după eliminările lui Paula Kinikinilau și Constantin Pristavița. Mai mult, în minutul 76, Valentin Calafeteanu, revenit pe teren după o schimbare temporară cu Wiringi, a văzut cartonașul roșu.

Selecționerul Lynn Howells a apelat la cinci jucători de la RCM Timișoara în echipa de start. Doar Vali Popârlan și Paula Kinikinilau au fost integraliști, în vreme ce căpitanul Stelian Burcea a fost înlocuit, în minutul 54, de Daniel Ianuș, datorită unei accidentări la gleznă. Singurul timișorean de pe banca de rezerve, Alexandru Țăruș, a intrat în minutul 45, în locul lui Vlad Bădălicescu.

Iată echipa utilizată în această seară de Bucharest Wolves:

15. Tibi Conache; 14. Florin Ioniță, 13. Paula Kinikinilau, 12. Florin Vlaicu, 11. Ionuț Dumitru; 10. Vali Calafeteanu, 9. Florin Surugiu; 1. Petru Tamba, 2. Eugen Căpățână, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Andrei Bucurescu, 5. Valentin Popârlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Alexandru Mitu, 8. Stelian Burcea (c)

Au mai intrat: 16. Florin Bârdașu, 17. Constantin Pristavița, 18. Alexandru Țăruș, 19. Adrian Ion, 20. Daniel Ianuș, 21. Ciprian Căplescu, 22. Mike Wiringi.

Șase rugbyști de la RCM Timișoara, în lotul „lupilor” pentru ultimul joc din AMLIN Challenge Cup

RPS_4283
Selecționata divizionară Bucharest Wolves va susține joi seară ultimul joc din actuala ediție a AMLIN Challenge Cup. Formația coordonată de selecționerul Lynn Howells va da piept, în deplasare, cu formația engleză Newcastle Falcons, în lot fiind prezenți și șase jucători de la RCM Timișoara.

Bucharest Wolves își încheie joi aventura în AMLIN Challenge Cup, cu un duel pe terenul englezilor de la Newcastle Falcons. Cu poziția a treia în grupă asigurată de sâmbătă, prin victoria din Italia, cu Calvisano, selecționerul Lynn Howells apelează la un lot cu mai multe modificări față de precedentele partide, din care se remarcă în special absența lui Cătălin Fercu.

RCM Timișoara va avea, la fel ca și în ultimul joc, din Italia, cinci titulari în selecționata divizionară. E vorba despre Paula Kinikinilau, Eugen Căpățână, Valentin Popârlan, Stelian Burcea și Valentin Calafeteanu, utilizat de această dată pe postul de uvertură, rolul numărului 9 revenindu-i lui Florin Surugiu. De asemenea, pe banca de rezerve se mai regăsește un rugbyst al campioanei României, pilierul Alexandru Țăruș.

Iată componența celor două formații ce se vor înfrunta joi, de la ora 21.30, pe Kingston Park:

Newcastle Falcons: 15. Noah Cato; 14. Tom Catterick, 13. Alex Crockett, 12. James Fitzpatrick, 11. Ryan Shortland; 10. Rory Clegg, 9. Chris Pilgrim; 1. Rob Vickers, 2. George McGuigan, 3. Oliver Tomaszczyk, 4. Fraser McKenzie, 5. Scott MacLeod, 6. Mark Wilson, 7. Andy Saull, 8. Chris York (c)

Rezerve: 16. Scott Lawson, 17. James Hallam, 18. Scott Wilson, 19. Sean Tomes, 20. Will Welch, 21. Warren Fury, 22. Phil Godman, 23. Adam Powell.

Bucharest Wolves: 15. Tibi Conache; 14. Florin Ioniță, 13. Paula Kinikinilau, 12. Florin Vlaicu, 11. Ionuț Dumitru; 10. Vali Calafeteanu, 9. Florin Surugiu; 1. Petru Tamba, 2. Eugen Căpățână, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Andrei Bucurescu, 5. Valentin Popârlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Alexandru Mitu, 8. Stelian Burcea (c)

Rezerve: 16. Florin Bârdașu, 17. Constantin Pristavița, 18. Alexandru Țăruș, 19. Adrian Ion, 20. Daniel Ianuș, 21. Ciprian Căplescu, 22. Mike Wiringi, 23. Csaba Gal.

Rugbyștii reținuți la selecționata divizionară sunt așteptați să facă joncțiunea cu lotul campioanei RCM Timișoara la începutul săptămânii viitoare.

Șapte rugbyști de la RCM Timișoara, părtași la victoria selecționatei Bucharest Wolves din Italia

1466205_10152046489628270_948685924_n
Selecționata divizionară Bucharest Wolves a început în forță anul, cu o victorie pe terenul echipei italiene Calvisano, care îi asigură locul 3 în cea de-a treia grupă din AMLIN Challenge Cup. A fost 23-11 pentru selecționata condusă de galezul Lynn Howells, care a trimis cinci jucători de la RCM timișoara în primul XV, apelând pe parcurs la alți doi, aflați pe banca de rezerve.

„Lupii” au avut șansa deschiderii scorului, însă Vlaicu a irosit o lovitură de pedeapsă în minutul 2. Replica italienilor a venit prompt, cu o penalitate transformată de Paul Griffen în minutul 5, urmată de un eseu semnat de Ben De Jager, în minutul 10, atunci când tabela de pe Stadio Peroni indica 8-0 pentru gazde. Primele puncte ale selecționatei românești au fost realizate în minutul 17, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Vlaicu, Bucharest Wolves preluând conducerea trei minute mai târziu, grație eseului lui Van Heerden, transformat de același Vlaicu. Centrul Stelei a mai pus alte trei puncte în contul „lupilor”, în minutul 24, pentru ca Griffen să reducă diferența de pe tabelă patru minute mai târziu, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. Wolves au luat însă o opțiune serioasă pentru victorie în finalul primei reprize, atunci când eseul lui Lucaci, urmat de o transformare a lui Vlaicu și încă o lovitură de pedeapsă a aceluiași jucător au mai pus zece puncte în contul echipei: 23-11 pentru „lupi” la pauză.

În partea secundă, niciuna dintre echipe nu a mai reușit să puncteze, deși Michael Wiringi a avut șansa de a majora avantajul „lupilor” în ultimul minut de joc, însă a irosit o lovitură de pedeapsă. S-a încheiat 23-11 pentru Bucharest Wolves, care își asigură astfel cea de-a treia poziție în grupa 3.

RCM Timișoara a avut cinci titulari în selecționata divizionară la meciul de astăzi: Cătălin Fercu, Paula Kinikinilau, Valentin Popârlan, Stelian Burcea și Alexandru Țăruș, primii patru fiind integraliști. De pe bancă au mai intrat Eugen Căpățână, în minutul 57, în locul lui Florin Bârdașu, și Dorin Lazăr, patru minute mai târziu, în locul lui Viorel Lucaci. Alexandru Țăruș a fost înlocuit, în minutul 63, cu Jimmy Dumitru, în timp ce căpitanul selecționatei, Stelian Burcea, a fost eliminat temporar, în minutul 66.

Iată formația celor de la Bucharest Wolves în jocul de astăzi, cu Calvisano:

15. Cătălin Fercu, 14. Florin Ioniţă, 13. Paula Kinikinilau, 12. Csaba Gal, 11. Ionuţ Dumitru, 10. Florin Vlaicu, 9. Florin Surugiu, 1. Constantin Pristaviţă, 2. Florin Bardaşu, 3. Alexandru Ţăruş, 4. Valentin Popîrlan, 5. Johan van Heerden, 6. Viorel Lucaci, 7. Alexandru Mitu, 8. Stelian Burcea (căpitan).

Au mai intrat, pe rând, 16. Marian Căpăţână, 19. Dorin Lazăr, 18. Vlad Bădălicescu, 22. Michael Wiringi, 20. Daniel Ianuş  .

Șapte rugbyști ai Timișoarei, în lotul lui Bucharest Wolves pentru primul meci din 2014

RPS_4283

Vacanța a fost scurtă pentru o parte a rugbyștilor de la RCM Timișoara, care la puține zile după Anul Nou s-au alăturat lotului selecționatei divizionare Bucharest Wolves. La finele acestei săptămâni se reia lupta din AMLIN Challenge Cup, „lupii” urmând a evolua pe terenul italienilor de la Calvisano.

Anul rugbystic începe la sfârșitul acestei săptămâni, cu disputa din AMLIN Challenge Cup, dintre Calvisano și Bucharest Wolves. Selecționerul Lynn Howells va folosi șapte jucători de la campioana RCM Timișoara în disputa de sâmbătă, de pe Stadio Peroni.

Cătălin Fercu, Paula Kinikinilau, Alexandru Țăruș, Vali Popârlan și Cătălin Burcea sunt anunțați titulari în partida de sâmbătă, ultimul fiind ales căpitan al echipei. De asemenea, pe banca de rezerve vor lua loc alți doi exponenți ai campioanei en titre, Eugen Căpățână și Dorin Lazăr.

Bucharest Wolves a câștigat clar meciul din tur, de pe „Arcul de Triumf”, scor 37-15, rezultat la care timișorenii au contribuit din plin, Paula Kinikinilau marcând un eseu în minutul 68, urmat apoi de Vali Popârlan, care a culcat balonul în minutul 74.

După patru etape disputate din actuala ediție a AMLIN Challenge Cup, Bucharest Wolves ocupă locul 3 în Grupa 3, cu 6 puncte, în timp ce Calvisano e ultima, cu doar două puncte în cont. Grupa e condusă de francezii de la Brive și de englezii de la Newcastle, ambele formații acumulând câte 14 puncte.

Partida dintre Calvisano și Bucharest Wolves se va disputa sâmbătă, de la ora 15.30, fiind arbitrată de o brigadă engleză, avându-l pe Matthew Carley la centru.