BCM Danzio caută prima victorie stagională în sala Rapid

1392629_574582215911732_155359306_n
BCM Danzio va evolua tot în deplasare și în runda a treia, pe terenul celor de la Rapid București, formație ce a început perfect noul sezon, acumulând două victorii în primele două partide. În schimb, fetele pregătite de Dan Ionescu vin după două eșecuri usturătoare, cu Alba Iulia și ICIM Arad, formații ce se vor lupta în acest an pentru supremație în baschetul feminin din România.

BCM Danzio e nevoită să dispute și meciul din etapa a treia tot în deplasare. Cum în acest sfârșit de săptămână, sala „Constantin Jude” va fi ocupată de o competiție de dansuri, clubul timișorean s-a înțeles cu Rapid București pentru disputarea jocului de sâmbătă în capitală, urmând ca returul să se dispute pe Bega.

Cele două combatante au stări de spirit diametral opuse. Pe de o parte, Rapidul a început sezonul cu două victorii, 80-70 pe terenul nou-promovatei Phoenix Galați, și 66-64 în sala proprie, cu Universitatea Cluj. În formația pregătită de Dan Militaru a strălucit în primele două jocuri Flori Diaconu, care a acumulat deja 46 de puncte în acest sezon, 33 dintre ele fiind reușite în partida de la Dunăre. De cealaltă parte, BCM Danzio se prezintă în capitală după ce a suferit două dintre cele mai drastice eșecuri din istoria participărilor în prima ligă. Formația timișoreană a cedat în runda inaugurală acasă, scor 37-100 în fața Universității Alba Iulia, pentru ca apoi să fie carne de tun și la Arad, acolo unde ICIM s-a impus cu 95-38.

Jocul de sâmbătă, din sala „Rapid”, ar putea reprezenta șansa primei victorii pentru BCM Danzio, care în sezonul trecut le-a învins pe giuleștence la fiecare întâlnire. Să mai spunem că lotul formației timișorene a suferit o serie de modificări de la începutul sezonului. Pivotul Bianca Blanaru a decis să renunțe la activitatea baschetbalistică și să se concentreze pe școală, în vreme ce la meciul de la Arad, de săptămâna trecută, și-a prilejuit debutul Bianca Cristina Barbu, o jucătoare în vârstă de 23 de ani, ce a mai evoluat în anii trecuți la Alexandria și Craiova.

Partida dintre Rapid București și BCM Danzio se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 13.30.

Baschetul timișorean, cu două reprezentante la Campionatul European U20 de la Albena

Timișoreanca Bianca Blanaru, o certitudine a lotului U20 al României

Timișoreanca Bianca Blanaru, o certitudine a lotului U20 al României

Astăzi debutează, în localitatea bulgară Albena, Campionatul European de baschet divizia B, destinat sportivelor sub 20 de ani. În lotul României sunt prezente și două jucătoare de la Timișoara, Dora Ardelean și Bianca Blanaru.

Rezultatele remarcabile ale baschetului feminin timișorean la nivel juvenil continuă să atragă atenția selecționerilor loturilor naționale către această parte de țară. România intră vineri în focurile Campionatului European U20 Divizia B, iar în lotul care a făcut deplasarea către localitatea bulgară Albena se regăsesc și două jucătoare crescute de CSS Bega și lansate în primul eșalon de BCM Danzio.

E vorba despre Bianca Blanaru, pivotul care la doar 18 ani are deja în spate câteva sezoane bune de experiență în Liga Națională, și Dora Ardelean, jucătoare de poziția 4, crescută tot la școala de baschet din Circumvalațiunii, și care în august va împlini 19 ani. Cele două vor evolua în următoarele zile sub tricolor, urmând să înfrunte, reprezentativele similare ale Portugaliei, Macedoniei, Bulgariei, Cehiei, Letoniei, Belgiei, Israelului și Marii Britanii.

România va sta astăzi, în prima zi a competiției, o programare care în opinia selecționerului Dan Fleșeriu poate fi o armă cu două tăișuri. „Ne așteaptă o competiție extrem de dificilă, cu opt meciuri în doar zece zile. Pot spune că programul ne avantajează pentru că vom sta în prima zi a competiției, în data de 4 iulie și avem astfel șansa să vedem toți adversarii, dar pe de altă parte ne și dezavantajează, deoarece avem un program de jocuri mai comprimat și nu beneficiem de a treia zi de pauză, ca restul competitoarelor. De aceea am tot insistat în discuțiile pe care le-am avut cu fetele că este foarte important să câștigăm primul joc împotriva Portugaliei. Atât pentru moralul nostru, cât mai ales pentru a dovedi celorlalte competitoare că ne dorim în Albena să obținem un rezultat cât mai valoros”, a declarat, pentru sie-ul FRB, Dan Fleșeriu, care e secondat pe banca tehnică de Monika Boriga Brosovszky.

Lotul deplasat de România la Albena cuprinde următoarele baschetbaliste: Ana Grigore (Olimpia Bucureşti), Bianca Blanaru (CSS Bega Timişoara/BCM Danzio Timişoara), Sonia Ursu (Woori Bank Hansae/Coreea de Sud), Diana Moraru (BC UVG ICIM Arad), Dora Ardelean (CSS Bega Timişoara/BCM Danzio Timişoara), Selena Kirberg (Buducnost Podgorica/Muntenegru), Alexandra Dumitrache (Olimpia Bucureşti), Hanna Demeter (Pecs/Ungaria), Irina Gavrilă (CSS Craiova/SCM U Craiova), Simina Avram (Olimpia Braşov), Alina Crăciun (BC UVG ICIM Arad), Iulia Răileanu (Universitatea Cluj-Napoca).

Iată și programul naționalei României la Campionatul European din Bulgaria:

05.07.2013 – ROMÂNIA – Portugalia (ora 13:45)
06.07.2013 – Macedonia – ROMÂNIA (ora 16:00)
08.07.2013 – ROMÂNIA – Bulgaria (ora 18:15)
09.07.2013 – Cehia – ROMÂNIA (ora 16:00)
10.07.2013 – ROMÂNIA – Letonia (ora 20:30)
12.07.2013 – Belgia – ROMÂNIA (ora 20:30)
13.07.2013 – ROMÂNIA – Marea Britanie (ora 16:00)
14.07.2013 – Israel – ROMÂNIA (ora 13:45)

Start de campionat pentru BCM Danzio


BCM Danzio va debuta joi în Liga Națională, în deplasare, la SCM Craiova. Partida din Bănie a fost amânată cu cinci zile față de programarea inițială, deoarece pivotul formației timișorene, Bianca Blanaru, a participat în weekend la Campionatul Mondial U18 de baschet 3×3, de la Madrid.

Dacă marea majoritate a echipelor din Liga Națională au deja două meciuri la activ în noul sezon, BCM Danzio se pregătește să dispute joi seara primul. „Panterele roz” n-au evoluat în prima rundă, deoarece nou-promovata din Târgu Secuiesc n-a mai putut începe competiția, iar meciul din weekend-ul trecut, de la Craiova, a fost amânat cu cinci zile, deoarece pivotul Bianca Blanaru s-a aflat la Madrid, cu naționala de baschet 3×3.

Partidal din capitala Olteniei se va desfășura joi seară, cu începere de la ora 19, iar antrenorul Dan Ionescu speră la o victorie, mai ales că SCMU se anunță a fi una dintre contracandidatele timișorencelor pentru accederea în play-off. În prima rundă, oltencele au fost întrecute cu 51-68, în deplasare, de Universitatea Alba Iulia.

La nici 48 de ore distanță de la întâlnirea de la Craiova, BCM Danzio va disputa primul joc în fața propriilor suporteri. Sâmbătă dimineață, cu începere de la ora 10.30, „panterele roz” vor primi vizita Olimpiei București, în sala „Constantin Jude”.

Doi timișoreni, la Campionatul Mondial de baschet 3×3


Timișoara va avea câte un rerpezentant atât în competiția masculină, cât și în cea feminină, la Campionatul Mondial de baschet 3×3 ce se va desfășura la Madrid, în acest weekend. La întrecerea rezervată juniorilor sub 18 ani vor participa Georgian Păun, de la BC Timișoara, și Bianca Blanaru, de la BCM Danzio.

Unul dintre jucătorii de perspectivă de la BC Timișoara, Georgian Păun (foto), va participa, în acest sfârșit de săptămână, la Campionatul Mondial 3×3 rezervat juniorilor U18. Baschetbalistul sosit în această vară de la Pitești se va prezenta astăzi la lot, competiția de la Madrid urmând să debuteze vineri. România va întâlni în grupe Letonia, Kazakhstan, Bulgaria, Tunisia, Angola, Slovenia și Serbia. Echipa clasată pe primul loc se va califica direct în finală, în vreme ce următoarele două clasate vor trebui să treacă și de optimi.

Și în întrecerea fetelor, Timișoara va avea o reprezentantă. E vorba despre Bianca Blanaru, baschetbalistă revenită în această vară la BCM Danzio, și care a demonstrat în jocurile de pregătire că tinde să devină una dintre piesele importante din angrenajul „panterelor”. De altfel, Dan Ionescu a insistat ca jocul din acest weekend, din deplasare, cu SCMU Craiova, să fie amânat cu cinci zile, tocmai datorită absenței pivotului de 17 ani. Astfel, partida din Bănie va avea loc joi, 4 octombrie.

La feminin, echipa României va înfrunta, în faza grupelor, reprezentativele Australiei, Canadei, Angliei, Andorrei și Tunisiei.

U18: CSS Bega, în semifinalele Campionatului Național

Fetele de la CSS Bega s-au calificat în penultimul act al Campionatului Național, după ce au obținut două victorii  în tot atâtea partide disputate la turneul final de la Târgu Secuiesc. Elevele Veronicăi Gavrilă au spulberat vineri pe Phoenix Galați, cu 81-39, și au învins ieri, după un meci strâns, pe BC MC Sport Cluj, cu 73-71.

După două titluri naționale cucerite în această primăvară, la grupele U16 și U17, fetele de la CSS Bega încearcă să completeze colecția de trofee a clubului și cu echipa de U18. Fetele pregătite de Veronica Gavrilă au început în forță turneul de la Târgu Secuiesc, cu o victorie categorică în fața celor de la Phoenix Galați, o echipă care s-a przentat cu doar șase jucătoare la meci. A fost 81-39, cu Birigitte Steiner (21 puncte), Alexandra Sasebeș și Bianca Blănaru (câte 16 puncte) în mare formă.

Mult mai greu a fost meciul de ieri, în compania clujencelor de la MC Sport. Timișorencele au condus pe toată durata meciului, însă pe final trupa ardeleană s-a apropiat periculos. Experiența bănățencelor în meciurile decisive și-a spus cuvântul, CSS Bega reușind să-și păstreze avansul și se califică în semifinale, după doar două meciuri. Alexandra Sasebeș a fost cea mai prolifică jucătoare timișoreană, cu 17 puncte marcate, urmată de Brigitte Steiner și Bianca Blănaru, cu câte 15 puncte.

CSS Bega va disputa astăzi ultimul meci din prima fază a turneului final, cu CSS Rm. Vâlcea, de la ora 11.