Trei titluri naționale pentru juniorii lui CSU Poli la Campionatele Naționale de floretă

Concursul feminin pe echipe a adus, ieri, al treilea titlu național din acest început de an pentru CSU Politehnica (Foto: frscrima.ro)

Anul a început cum nu se putea mai bine pentru secția de scrimă din cadrul CSU Politehnica. Clubul timișorean a cucerit medalii de aur în toate concursurile în care a fost reprezentat la recent încheiatu Campionat Național de floretă rezervat juniorilor, desfășurat la Izvorani. Alb-violeții au cucerit ambele titluri naționale la individual, prin Benjamin Bodo și Laura Vîrga, precum și medalia de aur pe echipe la concursul feminin derulat ieri.

Polistul Benjamin Bodo a devenit primul campion național din scrima românească pe anul 2017. Sportivul originar din Satu Mare, legitimat de anul trecut la CSU Politehnica, a cucerit titlul național în proba individuală de floretă, la Campionatul Național de juniori. Bodo a trecut categoric în sferturi de Mihai Rădulescu (CSS Ploiești), cu 15-1, însă a avut parte de o semifinală extrem de disputată, decisă pe muchie de cuțit – 15-14 – în fața stelistului Cristian Cândescu. În finală, sportivul clubului timișorean a înregistrat o victorie facilă, 15-7, în fața unui alt reprezentant al CSA Steaua, Silviu Roșu.

CSU Politehnica a repetat această performanță și la concursul individual al fetelor, adjudecat de Laura Vîrga. Sportiva ce va împlini în acest an 20 de ani a trecut, pe rând, de Andreea Gheorghe (CSA Steaua) cu 15-2, de Rebeca Cândescu (CSA Steaua) cu 15-5, pentru ca în finală să dispună de Raluca Drăghici (Farul Constanța), cu 15-11. Clubul timișorean a mai fost reprezentat în acest concurs de alte două floretiste, care s-au oprit însă în sferturi. Teodora Sîrbu a fost întrecută cu 15-10 de viitoarea finalistă, constănțeanca Raluca Drăghici, în vreme ce Ana Boldor, una dintre favorite, a fost nevoită să abandoneze întâlnirea cu Anca Săveanu (CSA Steaua).

Ultima zi a Campionatelor Naționale de floretă pentru juniori a adus și cea de-a treia medalie de aur pentru CSU Politehnica. Ieri, clubul timișorean a triumfat în întrecerea feminină pe echipe. În componența Ana Boldor, Teodora Sîrbu, Laura Vîrga, CSU Politehnica s-a calificat fără meci în semifinale, unde a dispus categoric, cu 45-19, de CS Satu Mare. Așa cum era de așteptat, în ultimul act s-au întâlnit centrele cele mai puternice ale floretei românești, CSU Politehnica și CSA Steaua, câștig de cauză având timișorencele, cu 45-37. În disputa pentru medalia de bronz s-a impus Farul Constanța, după 45-39 cu CS Satu Mare.

Floretiștii de la CSU Poli și-au încheiat aventura la Campionatul European U23 de la Plovdiv

ana-boldor-maria-boldor-anca-saveanu-malina-calugareanu2

Polista Ana Boldor (prima din stânga) s-a clasat pe locul 6 cu echipa de floretă a României la Campionatul European U23 de la Plovdiv. (Foto: frscrima.ro)

Floreta – arma care a adus primul titlu olimpic pentru scrima românească (prin timișoreanul Ionel Drâmbă, în 1968, la Ciudad de Mexico) rămâne în suferință. Iar rezultatele pe plan internațional confirmă acest con de umbră pe care floreta din țara noastră îl traversează de mai bine de un deceniu și jumătate. În aceste zile, în Bulgaria, la Plovdiv, se desfășoară Campionatul European de tineret (U23), acolo unde floretiștii din țara noastră au obținut clasări departe de zona medaliilor. Printre participanții la competiția din țara vecină s-au numărat și doi sportivi de la secția de scrimă a CSU Politehnica Timișoara, Ana Boldor și Benjamin Bodo.

Duminică, în prima zi a întrecerii continentale de la Plovdiv, au intrat în scenă floretistele României, în concursul individual. Cea mai bună clasare pentru tricolore a reușit stelista Maria Boldor, locul 13, urmată de colega ei de club, Mălina Călugăreanu, pe 19. Ana Boldor, de la CSU Poli Timișoara, a încheiat concursul pe 23, în vreme ce Anca Săveanu, legitimată tot la CSA Steaua, s-a clasat pe 28.

În concursul masculin de floretă, România a înscris doar doi sportivi, cea mai bună clasare izbutind Benjamnin Bodo, locul 27. O clasare totuși onorabilă, având în vedere că vorbim despre un sportiv în vârstă de doar 18 ani. Sătmărean la origine, Bodo s-a transferat recent la CSU Poli Timișoara, fiind considerat unul dintre cei mai promițători tineri floretiști din țară. Tot în concursul individual de floretă, clujeanul Bogdan Dascălu s-a clasat pe locul 32.

În concursurile pe echipe, România a participat doar la feminin, unde a reușit să se claseze pe locul 6, dintr-un total de 7 națiuni participante. În optimile de finală, fetele pregătite de Petre Ducu au pierdut la limită în fața Ungariei, 41-42, fiind apoi repartizate în grupa locurilor 5-8, pentru meciurile de clasament. Tricolorele au profitat de faptul că s-a înscris un număr impar de echipe în această probă și s-au calificat din oficiu în finala pentru locul 5, pe care aveau să o piardă însă detașat în fața Germaniei, 34-45.

Astăzi e ultima zi de concurs la Plovdiv, în program figurând și proba de floretă masculin pe echipe, însă România nu se află printre participante.

CSU Poli Timișoara trimite doi floretiști la Campionatele Europene U23

floreta frontRomânia va participa cu 18 sportivi și 4 antrenori la Campionatele Europene de scrimă pentru tineret (U23) de la Plovdiv (Bulgaria), care vor avea loc de duminică până miercuri. În lotul tricolor figurează și doi sportivi de la CSU Poli Timișoara, pentru proba de floretă. E vorba despre Ana Boldor și Benjamin Bodo.

În proba de floretă feminin, CSU Poli Timișoara va avea o singură reprezentantă, pe Ana Boldor, liderul actualei echipe pregătite de Tiberiu Petruș. În schimb, la masculin, poliștii vor fi prezenți la Plovdiv printr-o achiziție recentă. Benjamin Bodo, sătmărean de origine, s-a transferat în această primăvară la CSU Poli. Floretistul în vârstă de 18 ani, cu numeroase medalii cucerite pe plan național pentru CSM Satu Mare, e considerat unul dintre cei mai talentați tineri din țară la această armă.

Iată cum arată delegația completă a României pentru Campionatele Europene U23 de scrimă:

La floretă feminin participă Maria Boldor (CSA Steaua), Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Anca Săveanu (CSA Steaua); la spadă masculin — Adrian Dabija (CS UNEFS), Ioan Constantinescu (CS UNEFS), Tatian Bolboceanu (CSU Craiova), Lucian Ciovică (CSU Craiova); la sabie masculin: Mădălin Bucur (CS Dinamo), George Iancu (CSA Steaua), Dragoș Sîrbu (CS Dinamo), Sorin Eftimie (CS Dinamo); spadă feminin: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Claudia Naboiu (CSM Oradea), Ramona Calcan (CSA Steaua); la floretă masculin: Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca), Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara).

Antrenori sunt Petre Ducu (floretă feminin și masculin), Petrică Ungureanu (spadă masculin), George Epurescu (spadă feminin), Florin Zalomir (sabie masculin).

Duminică, 1 mai, vor debuta fetele de la floretă, în vreme ce proba masculină individuală la această armă va avea loc luni. În concursurile pe echipe, floretistele României vor evolua marți, iar competiția băieților e programată miercuri.