Universiada Kazan 2013: Baschetbaliștii lui Tudor Costescu termină pe 6

56840-224365920130714-18970-uvasbz_(721x1024)

Tudor Costescu și elevul său de la BC Timișoara, George Toth, și-au încheiat aventura de la Kazan

Reprezentativa de baschet a României și-a încheiat astăzi parcursul la Universiada de la Kazan. Elevii lui Tudor Costescu au pierdut disputa pentru locul 5, în fața Lituaniei, care s-a impus mai mult decât clar, scor 87-50.

Sportul care a avut cei mai mulți reprezentanți ai Timișoarei la Universiada de la Kazan, baschetul, se află în timpul ultimei zile de concurs. Reprezentativa României, antrenată de proaspătul tehnician al lui BCT, Tudor Costescu, ajutat de timișoreanul Paul Miron, și cu pivotul George Toth în teren, s-a clasat pe locul 6 în clasamentul general. Tricolorii au fost surclasați astăzi de Lituania, în meciul decisiv pentru ocuparea locului 5.

România nu a avut nicio șansă în fața balticilor, care aveau deja 11 puncte avans pe tabelă încă după primul sfert, 18-7. Ecartul lituanienilor a continuat să se mărească cu fiecare minut ce trecea, la pauza mare consemnându-se 43-22 în favoarea acestora. Tricolorii nu au pus probleme nici în cea de-a doua jumătate a meciului, Lituania urcând scorul la 63-34 după o jumătate de oră de joc efectiv, după care a oprit tabela la o diferență de 37 de puncte, 87-50.

Pivotul timișorean George Toth a început meciul din postura de rezervă, însă până la final a bifat 18 minute pe parchet. În acest răstimp a marcat 7 puncte pentru România, reușind doar un singur coș din șapte încercări de sub panou, și transformând trei din cele patru aruncări libere de care a beneficiat.

Locul 6 pe care se clasează România la Universiadă poate fi considerată o gură de aer proaspăt într-o perioadă în care loturile de seniori și tineret ale țării noastre sunt surclasate sistematic, de te miri cine, la turneele finale de categorie B sau în calificări, atât la feminin, cât și la masculin.

Universiada Kazan 2013: Baschetbaliștii lui Tudor Costescu s-au înclinat în fața gazdelor

1003682_454919334604494_2008248220_n
Reprezentativa de baschet a României a înregistrat duminică o înfrângere scontată în sferturile de finală ale turneului de la Universiada de Vară de la Kazan. Tricolorii au fost întrecuți cu 53-78 de Rusia, țara gazdă a întrecerii, și își vor continua astăzi parcursul cu jocurile pentru clasament.

România nu a reușit surpriza în fața Rusiei. Primul sfert al disputei de la Kazan a fost unul sub semnul echilibrului, gazdele conducând la finalul acestuia cu 171-5. Până la pauza mare, rușii și-au mai mărit ecartul (33-27), avantaj însă deloc liniștitor. Totuși, după reluare, Karasev & co. au apăsat mai puternic pedala de accelerație și s-au desprins la 15 lungimi la capătul primelor 30 de minute de joc, 54-39. Ultimul sfert a stat tot la discreția Rusiei, care a mai pus 10 puncte pe tabelă între ea și România, scorul final fiind 78-53 pentru amfitrioni.

Pivotul timișorean George Toth a fost titular în disputa cu Rusia, marcând primele puncte ale României. În total, jucătorul lui BC Timișoara a petrecut 16 minute pe parchet, nereușind să marcheze decât 4 puncte, având un procentaj de 40% de sub panou (2/5).

Parcursul stdenților români la Kazan nu s-a încheiat însă aici. Tricolorii vor continua să lupte pentru locurile 5-8, urmând a întâlni astăzi, de la ora 17, naționala Braziliei. În cazul în care se vor impune în această partidă, vor înfrunta mâine la prânz câștigătoarea duelului dintre Estonia și Lituania, în meciul decisiv pentru locul 5.

Universiada Kazan 2013: Baschetbaliștii români, în sferturi! Timișoreanul Toth, cel mai bun marcator contra Serbiei

598383_392642604165501_2101378535_n
Reprezentativa de baschet a României a încheiat astăzi jocurile din faza grupelor. Tricolorii pregătiți de Tudor Costescu și Paul Miron au suferit prima înfrângere la Kazan, în fața favoritei grupei B, Serbia, cu scorul de 53-78. Pivotul timișorean George Toth a fost cel mai bun marcator de pe parchet, contribuind cu 20 de puncte la „zestrea” României.

Baschetbaliștii români nu au realizat surpriza în fața Serbiei, deși au ținut mult timp aproape de favorita grupei B, reușind să câștige sferturile 2 și 3. Ex-iugoslavii au avut un prim sfert mai reușit, la finele căruia conduceau cu 20-10, după care tricolorii au reușit să mai ciuntească handicap cu un punct până la pauza mare, 22-31. Sfertul 3 a consemnat un duel echilibrat, la capătul căruia Serbia mai avea doar șase puncte avans, însă experiența și valoarea superioară a acestora și-a spus în cele din urmă cuvântul în ultimele 10 minute când s-au distanțat decisiv, oprind tabela la 78-53.

În ciuda înfrângerii, trebuie remarcată performanța pivotului timișorean George Toth. Singurul convocat din lotul lui BC Timișoara a fost cel mai prolific jucător de pe parchet în meciul de astăzi, reușind să pună pe tabelă 20 de puncte. Longilinul baschetbalist bănățean a încheiat cu un procentaj de 62% la arcuncările de sub panou (8/13) și de 100% la aruncările libere (4/4).

România încheie astfel pe locul 2 grupa B și urmează să evolueze duminică, în sferturile de finală, contra câștigătoarei grupei A. În acest moment, primul loc e ocupat de Estonia, însă Rusia, care are un joc mai puțin, e favorită în disputa din această seară, cu Germania.

Universiada Kazan 2013: Trei victorii consecutive pentru baschetbaliștii lui Tudor Costescu

579631_10201049408662421_316492278_n
Selecționata universitară de baschet a României merge ca unsă la Universiada de la Kazan. Tricolorii pregătiți de Tudor Costescu și Paul Miron, și care îl au în componență pe timișoreanul George Toth, au obținut trei victorii în primele trei partide din grupă, e drept, în fața unor adversari ce nu spun mare lucru în lumea baschetbalistică.

Parcurs fără greșeală până în acest moment pentru naționala universitară a României. Selecționata pregătită de noul antrenor al „Leilor din Banat”, Tudor Costescu, asistat de timișoreanul Paul Miron a bifat în această dimineață cea de-a treia victorie consecutivă la prestigioasa întrecere desfășurată în capitala Tatarstanului.

Tricolorii au debutat la Kazan duminică, în compania reprezentativei statului Filipine. A fost un simplu galop de sănătate pentru români, care s-au impus cu 106-58 (22-8, 18-16, 25-21, 31-13). Pentru formația învingătoare, pivotul timișorean George Toth a bifat 17 minute, în care a reușit 11 puncte. De remarcat procentajul de 100% al acestuia la aruncările de 2 puncte, marcând de 5 ori din tot atâtea încercări.

România a obținut o victorie clară și luni, în fața Japoniei. A fost 77-57 pentru elevii lui Tudor Costescu, la capătul unui nou meci în care au câștigat fiecare sfert în parte: 20-9, 18-13, 19-18, 20-17. George Toth și-a menținut procentajul perfect la aruncările de sub panou, având de această dată 4 din 4, plus o aruncare liberă, pentru un total de 9 puncte.

Astăzi, în cea de-a treia zi a turneului de baschet de la Kazan, s-a consemnat și cea de-a treia victorie a reprezentativei României. Noual „victimă” a tricolorilor a fost naționala Mongoliei, de care au trecut cu 89-72 (23-19, 23-15, 24-16, 19-22). George Toth nu a fost în mână de această dată, nereușind să marcheze niciun punct în cele 8 minute petrecute pe parchet, terminând cu 0/2 la 2 puncte și 0/4 la aruncările libere.

România conduce în acest moment grupa B a turneului de baschet masculin, urmând ca miercuri să aibă prima zi de pauză. Către finalul de săptămână vor urma însă și meciurile ceva mai dificile. Joi, Toth & co. vor da piept cu Mexicul, pentru ca vineri, în ultimul joc, să întâlnească favorita grupei, Serbia. În sferturile de finală se vor califica echipele clasate pe unul dintre primele două locuri.

Gaudeamus igitur! Timișoara, reprezentată la Universiada de la Kazan

universiada
Cel mai important eveniment sportiv al anului e gata de start. Cea de-a 27-a ediție a Universiadei de vară va lua startul sâmbătă, la Kazan, oraș ce așteaptă să primească nu mai puțin de 10.500 de sportivi din 162 de țări. Timișoara va fi la rândul ei prezentă în Rusia, printr-o serie de sportivi și antrenori născuți sau legitimați în capitala Banatului.

Timișoara trimite cinci sportivi din tot atâtea discipline la Kazan, acolo unde în perioada 6-17 iulie va avea loc cea de-a 27-a ediție a Universiadei. Din delegația de 140 de persoane pe care România o trimite în Rusia, mai fac parte și doi tehnicieni cu legături timișorene.

Baschetul e sportul în care Timișoara își face cel mai puternic simțită prezența la Kazan. În rândul lotului de jucători, îl regăsim pe George Toth, pivotul în vârstă de 20 de ani și înalt de 2.12m, de la BC Timișoara. Reprezentativa României e pregătită de Tudor Costescu, cel care din această vară a preluat frâiele grupării alb-violete, secondat de Paul Miron, timișorean, fost jucător și antrenor la Elba. În lot se mai află și un fost jucător al Timișoarei, Cătălin Petrișor, actualmente la SCMU Craiova. Chiar înaintea deplasării din Rusia s-a renunțat la un alt fost „leu”, Barîș Aktaș, component al formației timișorene în sezonul 2010/2011. Baschetbaliștii români își vor începe aventura la Kazan duminică. Tricolorii sunt repartizați în grupa B, alături de Serbia, Japonia, Mexic, Filipine și Mongolia. În întrecerea masculină vor lua startul un total de 24 de echipe.

Alături de baschet, România mai participă la Universiadă cu un singur joc de echipă, Timișoara având și aici un reprezentant. E vorba despre rugby în 7, sport aflat în premieră pe tabloul unei Universiade, și care se pregătește astfel să intre în lumea bună, urmând a deveni probă olimpică începând cu Rio de Janeiro 2016. În lotul de „sevens” al României îl regăsim pe Victor Dumitru, mijlocașul la grămadă în vârstă de 21 de ani al lui RCM Timișoara. Tricolorii sunt repartizați în grupa D, una extrem de dificilă, în care se mai află Franța, Italia și Brazilia. Dumitru&co. mai au vreme să își stăpânească emoțiile înainte de concurs, rugby-ul în 7 urmând să intre în scenă abia duminică, 14 iulie.

Timișorenii nu lipsesc nici de pe tabloul sporturilor individuale. La gimnastică, Vlad Cotuna, sportivul născut pe Bega și legitimat la CSM Lugoj, va încerca să repete performanța din 2011, de la Universiada organizată în China, la Shenzen, când  cucerit medalia de bronz cu echipa României. Gimnaștii vor intra destul de repede în focurile competiției, urmând să înceapă încă de duminică. România va participa la Kazan doar cu băieții la această disciplină, lotul mai cuprinzându-i pe  Cristian Băţagă, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoso și Andrei Vasile Muntean.

Orașul de pe Bega e reprezentat și la lupte libere, prin Beatrice Oancea, care va concura la categoria 67kg. Sportiva legitimată la CSM Timișoara a mai participat în acest an la un concurs de anvergură, Campionatele Europene de la Tbilisi, fără să se apropie însă de podium. Cel de-al cincilea reprezentant al Timișoarei vine din lumea șahului. Teodor Anton, un șahist în vârstă de 22 de ani originar din Reghin și legitimat la CS Medicina, va încerca să reconfirme tradiția capitalei Banatului în sportul minții.

Kazan 2013, Universiada recordurilor

Universiada e, fără doar și poate, evenimentul sportiv de cea mai mare anvergură din lume în 2013. Jocurile de vară au ajuns la cea de-a 27-a ediție, însă niciodată numărul participanților și al probelor sportive nu a fost mai mare. Concret, în capitala Tatarstanului sunt așteptați 10.442 de sportivi din 162 de țări și care vor concura la nu mai puțin de 27 de sporturi, cu cinci mai multe decât la ediția precedentă, Shenzen 2011.

Un număr de cinci discipline sportive vor fi înscrise în premieră în calendarul unei Universiade. E vorba despre belt wrestling, box, sambo, înot sincron și rugby în 7. Mai mult decât atât, numărul de medalii puse în joc la ediția din acest an e de 351, de asemenea un record în istoria competiției.

Orașul Kazan a concurat în două rânduri pentru organizarea Universiadei, pierzând ediția 2011, în favoarea Shenzenului. În 2008, rușii au primit oficial dreptul de organizare al celei de-a 27-a ediții și s-au apucat serios de treabă. Nu mai puțin de 64 de arene sportive vor fi folosite în această competiție, 36 dintre ele fiind construite special pentru Universiadă. Printre cele mai importante puncte sunt Kazan Arena, noul stadion de 45.000 de locuri din oraș, ce va fi utilizat doar pentru ceremoniile de deschidere și închidere, TatNeft Arena, sala destinată voleiului, în care încap 10.000 de spectatori sau Tennis Academy, gazdă a întrecerilor de tenis și badminton, care poate găzdui 7.200 de privitori.

Mascota Universiadei din acest an e Uni, leopardul alb, un animal reprezentativ pentru zona în care se află orașul Kazan. Pe stema Republicii Tatarstan e reprezentat, stilizat, un leopard alb înaripat.