„Judeţ” | Variaş a aruncat prosopul; Duşuri reci pentru Unirea Jimbolia şi Deta

305323_241223525927902_520099956_n

O grupare de tradiţie a fotbalului judeţean din Timiş s-a retras în semn de protest

Etapa a 13-a poate fi considerată una cu ghinion, atât pentru două dintre forţele acestui eşalon, cât mai ales pentru competiţia în sine. Iar asta deoarece avem de acum o altă serie ciuntită, după ce Steaua Roşie Variaş a anunţat că se retrage din campionat în semn de protest. Surprize la Cărpiniş şi Sânnicolau Mare, acolo unde două pretendente la promovare, Unirea Jimbolia, respectiv ASO Deta, au încasat câte patru „boabe”. La Lugoj, „satelitul” CSM-ului continuă să-şi domine adversarii, reuşind să perforeze de 13 ori poarta echipei din Remetea Mare.

Seria I a rămas, din weekend, cu o combatantă mai puţin. Steaua Roşie Variaş avea meci programat cu Unirea Tomnatic, însă acesta nu s-a mai disputat. „Sârbii” au aruncat prosopul, în semn de protest faţă de arbitrajele de care a avut parte în această stagiune, dar şi de deciziile comisiilor AJF. Mai exact, în urma incidentelor produse la meciul din etapa a 11-a, cu Mureşul Igriş, Steaua Roşie a fost sancţionată cu două jocuri fără drept de organizare a meciurilor pe terenul propriu şi o amendă de 500 de lei. Pentru reprezentanţii clubului din Variaş s-a umplut paharul, fiind retrase echipele din „Judeţ”, „Promoţie” şi cele trei din campionatele de juniori, conform sporttim.ro. Toate rezultatele Stelei Roşii înregistrate până în prezent au fost anulate.

De pe urma acestui abandon, dintre fruntaşe cel mai mult are de suferit Tricoul 1 Iunie. În condiţii normale, băieţii lui Nelu Neamţu ar fi urcat pe podium, după victoria cu 5-1 de acasă, cu Mureşul Igriş. Dar aşa, vor pierde cele trei puncte cucerite la Variaş, rămânând la cota 25. Revenind la meciul disputat sâmbătă, în Plopi, să spunem că Tricoul a reuşit un nou meci de zile mari, reuşind să puncteze prin Hartapuc, Ciublea, Motreanu, Preda şi Ritter.

La fel de afectat e şi liderul AS Seceani, care putea să-şi mărească avansul din fruntea clasamentului, dar pierde astfel cele trei puncte din duelul cu Variaş. Trupa lui Ioan Damşa a reuşit ieri o victorie categorică, 8-1 acasă cu Voinţa Valcani. Eroul meciului a fost Cătălin Crișan, autor a trei reuşite, în vreme ce Adi Roman și Sorin Pop și-au trecut în cont câte o „dublă”. Tot pentru învingători, a mai punctat Mircea Colf.

Duşuri reci pentru două dintre fruntaşele Seriei I în această rundă. Unirea Jimbolia a fost surclasată în deplasarea de la Cărpiniş, 0-4, în vreme ce Mureşul Cenad a pierdut în deplasarea de la Saravale, 0-2. Tot legat de această serie, să mai spunem că meciul Pobeda II – Mama Mia II s-a întrerupt în minutul 40, la scorul de 3-0 pentru oaspeţi, deoarece vizitatorii rămăseseră în 6 jucători.

***

În Seria a II-a, lupta pentru promovare pare să se fi relansat, după eşecul surprinzător al liderului ASO Deta, 0-4, în deplasare, cu „satelitul” Unirii Sânnicolau Mare. Pentru formaţia de pe Aranca, Tomas Cosma a marcat de trei ori, ultima reuşită fiind semnată de Angelo Olteanu. De sincopa liderului a profitat Unirea Banloc, revenită astfel în joc, după 5-1 acasă, cu AS Utvin.

O nouă etapă prolifică pentru nou-promovata Progresul Ciacova, care s-a impus cu 2-1 în deplasare la Gran-Plaz Liebling. Reuşitele învingătorilor au fost semnate de Flavius Ion şi Daniel Leonte.

Inter Foeni a reuşit, la rându-i, o victorie confortabilă, 4-1 pe teren propriu cu AS Săcălaz. Gazdele au punctat prin Alin Balabaşciuc, Alexandru Şişcă, Sabin Nae şi Ciprian Bota. Învingătorii au aliniat următorul 11: Simoniac – Buhai, Croicu, Rus, Ţaran – Nae, Bota, Cobzaru, Ivan – Balabaşciuc, Şişcă.

***

12235029_1168846113144036_5211002293659236761_n

Bazoş (în roşu) a făcut scor de tenis în derby-ul cu Bacova (Foto: facebook FC Bazoş)

În Seria a III-a, CSM II Lugoj nu pare a avea adversar. „Satelitul” divizionarei C pregătite de Cosmin Petruescu s-a impus cu un categoric 13-0, pe teren propriu, în faţa modestei Gloria Remetea Mare.

Ocupanta locului secund, FC Bazoş, a învins la scor de tenis AS Bacova, într-un derby al podiumului. A fost 6-2 pentru formaţia pregătită de Sorin Tomoş. Reuşitele alb-violeţilor au fost semnate de Fer („dublă”), Mecleş, Slabu, Militar şi Dobre.

AS Boldur pare în revenire de formă. „Vulturii albaştri” au trecut cu 5-1 pe teren propriu de Timişul Urseni. Flavius Jurj a punctat de două ori, iar Alin Ionică, Gaşpar Liridon şi Andrei Eneşca şi-au adus contribuţia la victorie cu câte o reuşită.

Autoliv Lugoj a remizat în jocul disputat pe teren propriu, dar disputat la Ohaba Forgaci, 1-1 cu Atletico Găvojdia. Golul gazdelor a fost înscris de fostul „bomber” al „D”-ului din anii trecuţi, Cosmin Ripan.

***

Seria I

Vulturii Comloşu Mare – Unirea Grabaţ 0-4, Pobeda II Dudeştii Vechi – Mama Mia II Becicherecu Mic 3-0 (întrerupt), Voinţa Sarafoleana Saravale – Mureşul Cenad 2-0, Dacia Cărpiniş – Unirea Jimbolia 4-0, Tricoul 1 Iunie Timişoara – Mureşul Igriş 5-1, AS Seceani – Voinţa Valcani 8-1, Plavi Delia Sânpetru Mare – AS Carani 1-3. Unirea Tomnatic a stat.

Clasament: 1. Seceani 34p., 2. Jimbolia 29p., 3. Cenad 27p., 4. Tricoul 25p.

Seria a II-a

Flacăra Parţa – Ripensia Primavera 5-2, Inter Foeni – AS Săcălaz 4-1, Unirea Banloc – AS Utvin 5-1, Gloria Uivar – Recolta Călacea 1-2, Unirea II Sânnicolau Mare – ASO Deta 4-0, Gran-Plaz Liebling – Progresul Ciacova 1-2, Unirea Ghilad – Unirea Cerneteaz 5-0, Millenium II Giarmata – AS Corneşti 3-2.

Clasament: 1. Deta 34p., 2. Banloc 32p., 3. Parţa 28p. (45-23), 4. Călacea 28p. (35-18)

Seria a III-a

CSM II Lugoj – Gloria Remetea Mare 13-0, AS Boldur – Timişul Urseni 5-1, Autoliv Lugoj – Atletico Găvojdia 1-1, FC Bazoş – AS Bacova 6-2, Gloria Moşniţa Nouă – Viitorul Ştiuca 3-1, AS Buziaş – Avântul Topolovăţu Mare 5-1, Viitorul Sacoşu Turcesc – Real Dragşina 1-3. AS Recaş a stat.

Clasament: 1. CSM II Lugoj 33p., 2. Bazoş 25p., 3. Bacova 24p.

GALERIE FOTO | AS Bacova – ASU Politehnica 1-3

ASU Politehnica a câștigat amicalul susținut astăzi la Bacova, în memoria lui Constantin „Tică” Joldănescu, cel ce a fost un înfocat suporter al alb-violeților. Trupa pregătită de Sorin Brîndescu s-a impus cu 3-1, prin golurile lui Giuricici, Birău și Vucea. Gazdele au punctat printr-un penalti transformat de portarul Băgdan Mănescu.

FOTO: Emanuel Titus Ilieși

Pentru „Tică”! AS Bacova – ASU Politehnica 1-3

12064022_10207764943551354_137139380_nASU Politehnica a profitat de pauza de campionat și s-a deplasat în această după-amiază la Bacova, pentru un amical cu echipa locală aflată pe locul al doilea în Seria a III-a a Campionatului Județean după 7 etape. Alb-violeții s-au impus cu 3-1, într-o întâlnire prin care ambele echipe au cinstit memoria lui Constantin „Tică” Joldănescu, apropiat al gazdelor și suporter al alb-violeților, ucis în Complexul Studențesc la finalul lunii august.

ASU Politehnica s-a bazat pe un lot de doar 12 jucători pentru jocul de la Bacova, o parte a elevilor lui Sorin Brîndescu primind liber în acest weekend. În prima repriză, gazdele au oferit o replică dârză uneia dintre fruntașele Ligii a III-a. De altfel, alb-violeții au fost mai mult încurcați de starea terenului din Bacova, unul tare și denivelat.

Cu toate acestea, ASU Politehnica a deschis scorul în minutul 24, printr-o execuție de efect a lui Giuricici, șut din drop de la 20 de metri, în vinclu. Avantajul alb-violeților nu a durat însă decât două minute. Stefanovici l-a faultat în suprafața de pedeapsă pe experimentatul atacant al gazdelor, Eugen Coca, iar portarul Bogdan Mănescu și-a asumat răspunderea executării penaltiului. Chiar dacă Fișteag a ghicit colțul, nu a putut evita golul egalizator.

Repriza a doua, începută de la 1-1, a fost la discreția vizitatorilor. Alb-violeții s-au desprins, mai înâi prin Birău, care a înscris cu capul, din centrarea lui Vucea. Apoi, Vucea a trecut în rolul marcatorului, împingând în poartă o recentrare de la marginea careului mic a lui Rus.

AS Bacova (antrenor-jucător Mihai Obreja): Mănescu – Rigo, Obreja, Șultz, V. Ani, Cătană, M. Florea, Prundeanu, Petrică, Sârbu, Coca. Au mai jucat Chirilă, Arsenie și Duică.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Fișteag – Birău, Stefanovici, Gălan, Damian – Rebenciuc – Vucea, Giuricici, Țugui, Taub – Rus. A mai intrat Bilia.

Chiar dacă au mâine meci în campionat, ce-i drept, pe în faţa codaşei Gloria Remetea Mare, gazdele se bucură că au reușit să organizeze acest joc în memoria prietenului lor, „Tică”. „Pentru noi a fost un test util, mai ales că săptămâna viitoare jucăm cu Lugojul, care e lider în acest moment, i sperăm să mergem cât mai încrezători acolo. Am jucat astăzi în primul rând pentru Tică, a fost un băiat extraordinar. N-am cuvinte… Îi felicit pe cei de la Poli, sunt o echipă bună și își merită locul pe care îl ocupă în Liga a III-a. Ne-am ținut și noi destul de bine în prima repriză, dar vă dați seama, e greu fără să facem niciun antrenament. Chiar și așa, încercăm să promovă, suntem 13 jucători de bază. Nu cred că se va simți în jocul de mâine faptul că am jucat azi. Toți băieții și-au dorit să joace cu Poli și cred că am făcut o figură frumoasă 55 de minute”, ne-a declarat căpitanul gazdelor, Andrei Rigo, unul dintre inițiatorii acestui amical.

„A fost o deconectare pentru noi, o acțiune caritabilă. A fost un meci prietenesc, amical, prin care ne-am mai luat puțin gândul de la campionat. De luni reintrăm însă în pâine, pentru că ne așteaptă o perioadă foarte grea, cu meciuri foarte grele. Una peste alta, cred că a fost de bun augur meciul de astăzi, de la Bacova”, ne-a spus antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu.

ASU Politehnica va relua jocurile din campionat sâmbăta viitoare (10 octombrie), când va primi pe „Știința” vizita celor de la Pandurii II Târgu Jiu, într-un meci programat la ora 15.

ASU Politehnica are pauză în etapa a 6-a din C4: „E cu două tăișuri”

ASU Politehnica va sta în runda a 6-a din C4, care începe astăzi. Tehnicianul liderului, Sorin Brîndescu, spune că momentan e greu de apreciat cât de utilă e această pauză, în condițiile în care o astfel de întrerupere i-ar putea scoate pe elevii săi din ritmul de joc. Timișorenii lipsesc de la o rundă interesantă, cu dueluri tari pentru vârful ierarhiei, dar despre care Brîndescu spune că încă nu pot fi considerate relevante, sezonul fiind abia la început.

ASU Politehnica s-a pregătit normal în această săptămână, deși în weekend nu are programat decât un amical, pe terenul echipei de Liga a V-a, AS Bacova. Antrenorul Sorin Brîndescu speră ca această pauză din campionat să nu scoată echipa din ritmul bun pe care l-a arătat în primele cinci etape ale stagiunii.

„Am avut un ritm bun de joc în ultimele etape. Nici acum n-am scăzut ritmul antrenamentelor, ne-am pregătit normal. Deci, această pauză poate să fie de bun augur sau poate nu… De acest lucru ne vom convinge când vom relua meciurile oficiale. E cu două tăișuri. Pentru că o astfel de pauză poate să te încarce sau să intervină o relaxare, pentru că și la antrenamentele din această săptămână am simțit o detașare, nemaiavând încărcătura jocului. Cum am spus, sper să nu ne scoată din ritm, pentru că în ciuda eșecului de la Lugoj, am avut un ritm bun de joc în acest campionat”, ne-a declarat Sorin Brîndescu.

În etapa a 6-a din C4 sunt programate câteva dueluri interesante, în două dintre ele urmând să se întâlnească potențiale contracandidate ale alb-violeților la supremație. Astăzi, la Lugoj, CSM-ul lui Cosmin Petruescu va fi vizitat de Metalurgistul Cugir, pentru ca mâine după-amiază, pe stadionul „Michael Klein”, să se dueleze FC Hunedoara și Mama Mia Becicherecu Mic. Sorin Brîndescu spune însă că e prematur să-și dorească rezultate anume din aceste confruntări.

„E prematur să spun că-mi doresc un rezultat anume din aceste meciuri. Fiecare echipă își conturează propria strategie, noi urmând să ne adaptăm în funcția de evoluția acestor echipe. Dar, înainte de toate, trebuie să ne uităm în curtea noastră. Teoretic, mingea este la noi, pentru că suntem pe primul loc. Dacă noi ne facem treaba bine, nu contează ce fac celelalte echipe între ele. Dar campionatul este lung. De la aceste două meciuri n-am nicio pretenție, fiecare echipă să-și facă treaba, iar cel mai bun să învingă. Vom vedea pe parcurs la ce nivel ne situăm noi față de celelalte echipe. Noi oricum trebuie să ne facem treaba noastră, să abordăm fiecare meci la victorie”, ne-a mai spus Brîndescu.

ASU Politehnica își va umple pauza din weekend cu un amical la Bacova, programat mâine, de la ora 17. Partida a fost organizată la inițiativa jucătorilor echipei din „Județ”, pentru a cinsti memoria lui Dumitru Constantin Joldănescu („Tică”), un apropiat al grupării din Bacova și un fan înfocat al alb-violeților, ucis în Complexul Studențesc la finalul lunii august.

ASU Politehnica umple pauza din campionat cu un amical la Bacova, în memoria unui suporter

11933407_1522115214745129_7304583661690507518_n

AS Bacova cinstește memoria unui suporter polist: „Dumnezeu să te odihnească în pace, Tică!”

ASU Politehnica profită de etapa de pauză din Liga a III-a pentru un joc de suflet. Alb-violeții vor disputa un amical sâmbătă după-amiază, pe terenul formației de Liga a V-a AS Bacova, în memoria unui suporter alb-violet. E vorba despre Dumitru Constantin Joldănescu, băiatul de 29 de ani ucis în Complexul Studențesc, în urmă cu mai bine de o lună, al cărui caz a făcut vâlvă în presă.

„Tică”, așa cum îl alintau prietenii, era un suporter înfocat al Politehnicii și avea mulți prieteni în rândul echipei din Bacova. De altfel, chiar fotbaliștii grupării din „Județ” au insistat pentru organizarea acestei întâlniri.

„E un meci organizat pentru el, în memoria lui. Va fi frumos, pentru că va veni și galeria. Pe el îl știam bine, venea pe la meciurile noastre. Îi plăcea mult fotbalul, era polist 100%, avea stema lui Poli pe spate. I-am propus unchiului său să încercăm să facem un meci pentru el, cu cei de la Poli. Eu îl cunosc bine pe domnul profesor Brîndescu, deoarece am jucat și eu la Poli, la juniori, pe vremea lui Iancu. Îi știu și pe băieți, pe «Mexicanu», Taub, îi cunosc bine pe câțiva dintre ei. Va fi frumos, le-am și zis băieților că nu ne lovim, când e fault ne oprim”, ne-a spus Emanuel Rigo, jucător la formația din Bacova.

Gruparea din Bacova se află pe poziția secundă în Seria a III-a a Campionatului Județean, iar Rigo consideră testul cu ASU Politehnica extrem de util pentru echipa sa, mai ales că săptămâna viitoare e programat derby-ul cu CSM II Lugoj, actualul lider.

„Noi ne batem la promovare, sperăm să și reușim să ne îndeplinim acest obiectiv. Pentru noi va fi și un test extrem de util, pentru că vom juca totuși cu o echipă de Liga a III-a. Mai ales că săptămâna viitoare vom juca cu Lugojul, unde va fi un meci care pe care. Duminică vom avea meci cu Remetea Mare, astfel că noi, cei de la prima echipă, vom juca primele 50-60 de minute”, ne-a mai spus Rigo.

Tehnicianul alb-violeților, Sorin Brîndescu, e de părere că amicalul de sâmbătă poate fi util, chiar dacă adversarul evoluează cu două eșaloane mai jos.

„Acesta e scopul jocului, un meci de caritate, mergem să cinstim memoria suporterului decedat. Poate vine și bine acest meci amical, chiar dacă e unul mai ușor. Vom rula tot lotul, iar jucătorii care au evoluat mai mult sau au anumite probleme vor primi weekend-ul liber”, ne-a spus Brîndescu.

ASU Politehnica și AS Bacova au fost adversare în Seria a III-a a Campionatului Județean, în sezonul 2012/2013. Alb-violeții au câștigat atunci clar ambele întâlniri: 8-0 în tur, pe „Știința”, și 3-0 în deplasare, la Bacova.

Partida AS Bacova – ASU Politehnica se va disputa sâmbătă, de la ora 17.

Urmează o etapă de pauză pentru ASU Politehnica: „Nu știu cât e de benefică, eram în formă”

Dorin Codrea, cu o clipă înainte de a înscrie în poarta Filiașiului

ASU Politehnica e lider după cinci etape în C4, la egalitate de puncte, 12, cu FC Hunedoara. Meciul câștigat sâmbătă, contra formației CSO Filiași, a fost primul dintr-o serie de două jocuri consecutive programate pe „Știința” în campionat. Alb-violeții vor sta în runda din weekend-ul următor, din cauza numărului impar de echipe, urmând a reveni în lupta din Liga a III-a sâmbătă, 10 octombrie, cu un joc de asemenea pe teren propriu, cu Pandurii II Târgu Jiu.

Etapa a 6-a din C4 va fi una de pauză pentru ASU Politehnica. Dorin Codrea, marcatorul ultimului gol al meciului de sâmbătă, cu CSO Filiași, e de părere că această întrerupere de la programul obișnuit nu vine tocmai în momentul oportun.

„Nu știu dacă e benefică această pauză. Noi eram într-o formă foarte bună, deci nu cred că ne prinde foarte bine”, spune tânărul mijlocaș.

În vârstă de 18 ani, Dorin Codrea a marcat primul său gol la nivelul Ligii a III-a sâmbătă, în minutul 75 al meciului cu Filiașiul, la doar câteva secunde de la intrarea sa pe teren.

„A fost un debut foarte bun pentru mine, am și marcat, dar e foarte important că am reușit victoria. A fost foarte greu, mai ales că la pauză scorul era egal, dar ne bucurăm că am început să ne facem jocul și să câștigăm. Eu mă bucur că am marcat și în Liga a III-a, sper să nu fie și ultimul gol. Îmi doresc să ajut cât mai mult echipa. Sper că l-am mulțumit și pe domn profesor (n.r. Sorin Brîndescu), urmează să mă pregătesc cât mai bine și sper la un loc de titular”, a spus Codrea despre jocul de sâmbătă, unul în care și-a confirmat forma bună din acest început de sezon. Vă reamintim, tânărul mijlocaș a fost scos în evidență săptămâna trecută și de Antonio Foale, după ce a reușit nu mai puțin de 5 assist-uri în victoria „satelitului” cu 8-1 în meciul din deplasare, cu Electrica Timișoara.

Revenind la liderul din Liga a III-a, e foarte posibil ca „golul” din weekend să fie umplut cu un joc de verificare. Printre variantele vehiculate e și un meci pe terenul lui AS Bacova, formație ce ocupă locul al doilea în Seria a III-a a Campionatului Județean după primele șapte runde.

ASU Poli învinge la scor de forfait la Bacova

1
ASU Poli s-a impus fără mari emoții pe terenul celor de la AS Bacova, scor 3-0, și se menține în plasa liderului Progresul Racovița. Jocul de astăzi a consemnat prima reușită a fostului internațional Alin Stoica în tricoul alb-violet.

ASU Poli a câștigat fără să forțeze la Bacova. După un joc fără strălucire, în care majoritatea elevilor lui Paul Codrea au părut fără vlagă, alb-violeții și-au mai trecut în cont trei puncte în penultima deplasare a sezonului. Timișorenii au dominat teritorial, punctând la prima ocazie mai periculoasă prin Marchiș, care a reluat simplu din fața porții o pasă a lui Panc. Până la pauză, golgheterul alb-violeților ar fi putut realiza dubla, însă a tras puțin pe lângă, aflat față în față cu goalkeeperul gazdelor.

În partea secundă, ASU Poli a reușit descătușarea, Alin Stoica semnând prima sa reușită în alb-violet în minutul 56. După câteva minute bune în care gazdele au presat poarta lui Burtic, oaspeții au stabilit scorul de neprezentare în minutul 73, prin același Marchiș, gol ce a liniștit complet finalul de meci.

ASU Poli a abordat jocul de astăzi în formula Burtic – Florea, Hușanu, Obrejan, Maranescu – Ilie, Popoviciu (cpt.), Varga, Stoica – Panc, Marchiș. Au mai intrat Otiman, Feher, Mărăndescu și Făgețan.

„Sincer, nu mă pot declara mulțumit de meci, astăzi am prestat unul dintre cele mai slabe jocuri de când am preluat echipa. Asta le-am și reproșat și băieților la pauză, cred că atitudinea noastră nu a fost cea mai potrivită. Mă bucur pentru Alin Stoica, a reușit primul său gol, și-a dat drumul la joc în repriza a doua, deși în prima parte a fost și el puțin cam timid. El are nevoie să joace cât mai mult și sunt convins că nivelul lui va crește de la joc la joc”, ne-a declarat la final antrenorul alb-violeților, Paul Codrea.

ASU Poli țintește o nouă deplasare victorioasă: „Vrem să spălăm semieșecul de la Chizătău”

untitled (4 of 22) (Small)
ASU Poli va reveni în circuitul Campionatului Județean, după o etapă de pauză forțată, cauzată de retragerea din campionat a echipei din Pișchia. Alb-violeții vor evolua la Bacova, acolo unde antrenorul Paul Codrea așteaptă o victorie din partea elevilor săi, care să mai spele din impresia lăsată în urmă cu două săptămâni, la Chizătău.

ASU Poli se va deplasa duminică la Bacova cu gândul doar la victorie. Chiar dacă prin remiza dramatică de la Chizătău, șansele de a termina pe primul loc în seria a III-a au scăzut considerabil, antrenorul Paul Codrea spune că fotbaliștii sunt în continuare motivați să câștige meci de meci, având o datorie morală față de suporteri.

„Urmează un meci în care vrem să spălăm semieșecul de la Chizătău. Sunt sigur că vom câștiga, pentru că, deși am pierdut șansele matematice de a ajunge Racovița, sperăm să scoatem maximum din aceste patru meciuri pe care le avem. Băieții sunt motivați în continuare pentru că noi suntem Poli, jucăm mereu pentru suporteri, iar suporterii sunt mereu alături de noi. De aceea, avem datoria morală să dăm totul din noi până la sfârșit”, ne-a declarat Paul Codrea.

Alb-violeții se confruntă cu unele probleme de lot înaintea meciului de la Bacova, cea mai importantă absență fiind cea a fundașului Cristian Gălan, suspendat după cartonașul roșu încasat la Chizătău. „Situația din lot e puțin complicată. Dar ne descurcăm, avem un lot numeros și sunt sigur că vom face față”, ne-a mai spus Paul Codrea.

În tur, ASU Poli a reușit o victorie clară pe teren propriu, în fața celor de la AS Bacova, scor 8-0. Golurile alb-violeților au fost semnate de Marchiș (min. 8, 30, 34, 49), Popoviciu (min. 21, 47), Nicolaie (min. 29) și Cioroagă (min. 79).

Partida AS Bacova – ASU Poli va avea loc duminică, de la ora 18. Meciul va fi arbitrat de o brigadă avându-l pe Horea Mureșan la centru, ajutat la cele două tușe de Flaviu Damaschin și Mihai Mesaroș. Observatorii jocului au fost delegați Claudiu Păsculescu și Odon Agoston.

ASU Poli și-a egalat prorpiul record de goluri


ASU Poli s-a impus cu 8-0 în fața celor de la AS Bacova, după un joc fără istoric. La pauză se înregistrat deja 5-0, astfel că destinația celor trei puncte nu s-a pus în niciun moment.

ASU Poli s-a impus mult mai ușor decât se aștepta în fața celor de la AS Bacova. Practic, alb-violeții au făcut diferența încă din minutul 30, atunci când Marchiș marca deja pentru 3-0. Până la pauză, elevii lui Antonio Foale și-au mărit ecartul cu încă două goluri, pentru ca în repriza secundă, fără să forțeze deloc, au mai reușit să scuture de trei ori plasa porții adverse.

„Nu m-am așteptat să ne fie atât de ușor, dar încă din minutul 20 s-a văzut că va fi o diferență foarte mare de scor. Echipa adversă, deși e una de jumătatea clasamentului, n-a arătat mai nimic. Am reușit să-i surclasăm din toate punctele de vedere, și fizic și tehnic și tactic. Marchiș a fost în mână bună, a marcat patru goluri, dar a fost și la un pas de a fi eliminat”, a declarat la final antrenorul Antonio Foale.

În tabăra alb-violetă și-a consemnat debutul și atacantul Sergiu Cioroagă, legitimat la mijlocul acestei săptămâni. Fotbalistul născut la Deva a intrat la pauză în teren și a reușit să închidă tabela, în minutul 79. „Mă așteptam la ceva mai mult din partea lui Cioroagă, fiind la primul meci în echipa noastră. Dar a reușit totuși să intre cu un gol. Cum a fost, cum n-a fost, asta se vede în statistica meciului”, a mai spus Foale.

Victoria clară cu Bacova a fost din păcate umbrită de accidentarea fundașului dreapta Alexandru Florea, care a fost călcat pe gleznă de Popescu, acesta văzând de altfel și cartonașul roșu. „Se pare că are un cheag de sânge și entorsă la glezna dreaptă. Din fericire, nu pare a fi vorba de fisuri sau rupturi. Vom merge acum să-i facem un film, pentru a vedea exact ce are”, a precizat Foale.

ASU Poli revine pe teren după două săptămâni de pauză


ASU Poli reia lupta din Campionatul Județean, după pauza forțată datorată retragerii din competiție a formației din Pișchia. Alb-violeții vor primi duminică vizita celor de la AS Bacova, o echipă ce, la prima vedere, nu pare să le pună mari probleme elevilor lui Toni Foale.

ASU Poli revine duminică, în fața propriilor suporteri. După o săptămână de pauză, alb-violeții încearcă să reînnoade șirul succeselor, duminică urmând să sosească pe „Știința” echipa din Bacova. Antonio Foale speră ca elevii săi să nu întâmpine probleme în acest joc și să își treacă în cont cele trei puncte. „După clasament, e o echipă de mijlocul clasamentului. Ne dorim să câștigăm acest joc, băieții sunt mobilizați și sunt sigur că ne vom mai trece în cont trei puncte”, ne-a declarat Foale.

AS Bacova ocupă locul 7 în Seria a III-a înaintea acestui duel, marea majoritate a punctelor câștigându-le pe teren propriu. În cele cinci deplasăr întreprinse până acum, viitorul adversar al lui ASU Poli n-a smuls decât un punct, 1-1 la Liebling, în runda a VII-a. Totuși, cei din Bacova au pus mari probleme pe terenul unei formații cu pretenții, FC Bazoș, cedând greu, cu 0-1.

Pauza forțată a fost de bun augur pentru alb-violeți, antrenorul Antonio Foale având posibilitatea să mărească numărul ședințelor de pregătire. „Din punct de vedere al pregătirii, ne-a prins bine această pauză. Am reușit să facem cinci antrenamente în 10 zile, dar din păcate vremea nu a ținut cu noi, astfel că n-am putut să le facem pe toate pe teren mare, antrenându-ne și în balonul de la Baza 2”, a precizat Foale.

Posibil debut

ASU Poli l-a legitimat în această săptămână pe atacantul Sergiu Cioroagă, cel care a fost ținut sub observație de Antonio Foale . Tânărul atacant provenit de la Deva, și trecut prin ligile inferioare din Italia, l-a convins pe tehnicianul polist, care speră să îl poată utiliza încă din meciul de duminică, cu AS Bacova. „L-am legitimat pe Cioroagă, iar acum așteptăm un răspuns de la controlul medical. Sperăm să fie apt cât mai repede. Dacă vom primi avizul medical în timp util, va fi pe foaie duminică. Are unele calități native interesante. O bună îndemânare în regim de viteză – lucru mare – tehnică bună, lovește mingea cu ambele picioare, un joc bun de cap. Din păcate, e nejucat în ultima vreme, iar acest lucru se vede, mai ales la plasament. Dar e un jucător ce ne va ajuta, deoarece poate juca două posturi, vârf de careu și atacant fals”, ne-a declarat Antonio Foale.

ASU Poli va legitima săptămâna viitoare un alt fotbalist ce s-a pregătit cu echipa în ultima vreme. E vorba despre mijlocașul Liviu Ardel, crescut și format în Austria, care i-a lăsat o impresie plăcută lui Foale. „Liviu a fost plecat în Austria, pentru a-și rezolva unele probleme, dar acum s-a întors și vom începe procedurile pentru a-l legitima. Nu am reușit să îl rezolvăm în același timp cu Cioroagă, pentru că nu are buletin, iar cu pașaportul nu se poate. Săptămâna viitoare ar putea fi jucătorul nostru, deoarece a promis că își va aduce certificatul de naștere. Și Liviu are calități și își merită locul în echipa noastră. E un băiat în primul rând foarte serios”, ne-a mai spus Foale.

Partida ASU Poli Timișoara – AS Bacova se va desfășura duminică, de la ora 14, pe terenul „Știința”.