argentina Archives

Trei nume noi pentru Timișoara Saracens! Un pilier cu experiență și două uverturi de perspectivă

Timișoara Saracens și-a reluat ieri pregătirile pentru noua ediție a Superligii, care va începe în luna august, iar astăzi și-a prezentat cele trei nume noi din lot. E vorba despre tongalezul Edmund Aholelei, un pilier experimentat, care sosește din puternicul campionat englez, Emiliano Calle Rivas, o uvertură de 22 de ani, cu dublă cetățenie, argentiniană și spaniolă, și tot ca număr 10, Ovidiu Șarpe, un tânăr în vârstă de 18 ani, crescut la Steaua.

Fără îndoială, cea mai sonoră achiziție a verii e cea a lui Edmund Aholelei. Provine de la celebra grupare engleză London Welsh, la care a ajuns în urmă cu doi ani, când „dragonii” evoluau în AVIVA Premiership. S-a născut la 3 decembrie 1981 în Noua Zeelandă, la Auckland, într-o familie de sorginte tongaleză. De altfel, are la activ 9 meciuri și 5 puncte marcate pentru prima reprezentativă a statului Tonga, din 2013 până în prezent. Înaintea sosirii în rugby-ul european, a mai evoluat la Melbourne Rebels (Super Rugby), Manly Marlins și Parramatta Two Blues Colts.

Emiliano Calle Rivas are 22 de ani și vine din prestigiosul rugby argentinian. A evoluat la Teque Rugby Club din Mendoza, localitatea sa natală, pentru care în sezonul trecut a înscris 123 de puncte și s-a situat pe poziția a doua în topul marcatorilor ligii. Născut la 20 iunie 1994 la Mendoza, a fost format în Spania, la clubul Universității din Malaga, unde a activat de la vârsta de 7 ani, revenind în țara natală la vârsta de 15 ani. Emiliano Calle Rivas are astfel dublă cetățenie, argentiniană și spaniolă. Joacă pe postul de uvertură, măsoară 1.78m și cântărește 80 kg.

Timișoara Saracens rămâne cu ochii și pe tinerele talente din țară, iar un exemplu în acest sens e al treilea sosit din această vară. Ovidiu Șarpe are 18 ani și evoluează, la fel ca Emiliano Calle Rivas, pe postul de uvertură. A efectuat junioratul la CSS Steaua 3 București, iar în sezonul trecut a evoluat în Campionatul Național U18 pentru CSS Dinicu Golescu. A fost convocat la lotul de rugby în 7 U18 al României, urmând a participa la un stagiu de pregătire la Snagov, în perioada 20-31 iulie, alături de un alt junior al Timișoarei, Sebastian Ionescu.

Timișoara Saracens va începe noua ediție a Superligii la 6 august, cu un joc pe teren propriu, în fața principalei rivale din ultimii ani, CSM Știința Baia Mare.

Rugby World Cup | Timișoara Saracens, în topul cluburilor cu cei mai mulți jucători prezenți la turneul final

E deja de notorietate faptul că, la ediția din acest an a Cupei Mondiale de rugby, Timișoara Saracens a trimis nouă jucători. Opt dintre ei în reprezentativa României, iar unul în cea a statului Fiji. Fără îndoială, un record pentru rugby-ul timișorean, care până în această toamnă avusese maximum trei participanți la Cupa Mondială, în edițiile din 1999 și 2011. Cei nouă jucători aflați în acest moment în Anglia situează clubul timișorean într-un top mondial, pe picior de egalitate cu grupări celebre, precum Cardiff Blues, Newcastle Falcons sau Ulster.

Alexandru Țăruș, Andrei Rădoi, Eugen Căpățână, Valentin Popârlan, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Paula Kinikinilau și Mădălin Lemnaru sunt prezenți în echipa României la Cupa Mondială. Cu alte cuvinte, mai bine de un sfert din lotul convocat de selecționerul Lynn Howells (25,8 %) provine de la Timișoara Saracens. Lor li se mai adaugă și un al nouălea jucător al bănățenilor prezent la turneul final, pilierul Manasa Saulo, convocat în reprezentativa țării sale, Fiji.

La nivelul României, e clar că Timișoara Saracens conduce detașat în ceea ce privește numărul jucătorilor trimiși la Cupa Mondială. Urmează Steaua, cu 6 convocați (4 în naționala României, alți doi în cea a statului Fiji), CSM Știința Baia Mare, cu 4 jucători – toți în reprezentativa „stejarilor”, CSM București cu 3 rugbyști (doi pentru România, unul pentru Sua), Dinamo – doi convocați (unul pentru România, altul pentru Namibia) și, finalmente, Universitatea Cluj, cu un convocat. Cu alte cuvinte, toate cele șase echipe din Superligă au primit cel puțin o scrisoare de convocare pentru Campionatul Mondial.

Cum se situează însă Timișoara Saracens într-un top mondial din această privință? Pe un onorabil loc 8, la egalitate cu alte cinci grupări de renume: Cardiff Blues, Newcastle Falcons, Sharks (Africa de Sud), Edinburgh Rugby și Ulster.

Topul este condus de două formații care au nu mai puțin de 21 de convocați! Una dintre ele e Glasgow Warriors, care asigură mai bine de jumătate din lotul Scoției (17 jucători!), trimițând în plus câte un jucător la reprezentativele Tonga, Fiji, Statelor Unite și Italiei. Tot 21 de jucători a trimis la Cupa Mondială și gruparea argentiniană UAR. O situație ceva mai specială însă, fiind vorba de o grupare nou-fondată, un soi de selecționată divizionară, care va participa în premieră din 2016 la celebra competiție Super Rugby, care în momentul de față reunește cluburi din Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și chiar Japonia.

Locul al doilea e deținut de celebra grupare irlandeză Leinster, cu un total de 17 jucători convocați. 16 dintre ei se află în lotul Irlandei, iar unul în cel al Africii de Sud. Podiumul e completat de Saracens Londra, cu 15 jucători trimiși la Cupa Mondială.

Dar iată clasamentul detaliat al cluburilor în funcție de numărul convocaților pentru turneul final:

21 de jucători: UAR (Argentina), Glasgow Warriors (Scoția);
17 jucători: Leinster (Irlanda);
15 jucători: Saracens Londra (Anglia);
13 jucători: New South Wales Waratahs (Australia);
12 jucători: Bath Rugby (Anglia);
11 jucători: Clermont (Franța), Ospreys (Țara Galilor), Racing 92 (Franța), Crusaders / Canterbury (Noua Zeelandă);
10 jucători: Zebre Parma (Italia);
9 jucători: Timișoara Saracens (România), Cardiff Blues (Țara Galilor), Newcastle Falcons (Anglia), Sharks (Africa de Sud), Edinburgh (Scoția), Ulster (Irlanda).

Un alt amănunt interesant, franciza Saracens a trimis nu mai puțin de 31 de jucători la Cupa Mondială. „Clubul-mamă”, din Londra, are 15 convocați, iar din rețeaua globală Timișoara Saracens e reprezentată de 9 jucători, Seattle Saracens (SUA) de 4 și Lelo Saracens (Georgia) de doi jucători.

La Cupa Mondială din Anglia iau parte în total 620 de jucători.

Drumul spre Mondial trecea prin Timișoara: Prima finală, văzută prin ochii unui timișorean

Echipa Uruguay-ului, prima campioană mondială la fotbal

Încheiem mini-serialul dedicat legăturilor dintre Timișoara și Campionatul Mondial astăzi, cu două zile înaintea celei de-a XX-a finale. Vom face un nou arc peste timp și vom poposi pe Estadio Centenario din Montevideo, în data de 30 iulie 1930, atunci când Uruguay și Argentina își disputau prima finală de Campionat Mondial. „Ghidul” nostru va fi timișoreanul Rudy Wetzer, cel ce pe tot parcursul voiajului naționalei României în America de Sud și-a notat cu minuțiozitate impresiile într-un jurnal publicat peste ani de Ioan Chirilă în Finala se joacă astăzi.

Să-i dăm așadar, cuvântul lui Rudy:

”30 iulie. Fiesta e la apogeu. Copa del Mundo a rămas la Montevideo!

Dar ziua asta merită să o notez ceas cu ceas.

Am ajuns în zori. Am debarcat cu greu, claie peste grămadă. Ne-am dus la „Artigas”. Ne-am luat valizele. Le-am lăsat în hol. L-am salutat pentru ultima oară pe călărețul de armă. Micul lustragiu șchiop mi-a trimis o bezea. Nu mă mai necăjește cu Fernandez. Am predat bagajele pentru îmbarcare. Plecăm cu „Duilio”. Tot al companiei Lloyd Sabaudo. E mai mare, dar nu atât de luxos ca fratele său „Conte Verde”. Am luat masa mai devreme, ca în zi de joc. Am pornit spre „Centenario”. Bineînțeles, pe jos. Străzile sunt arhipline. E un vacarm de nedescris. Suporterii argentinieni, drapați în steagurile lor alb-albastre, scandează „Argentina – si, Uruguay – no!” Grupurile se încaieră. Dar mergem înainte. Cred că așa a fost la Pompei, când curgea lava. S-au oprit și tramvaiele. De parcă n-ar avea curent. Agenții de circulație și-au părăsit strategic posturile. „Argentina – si, Uruguay – no! Uruguay – si, Argentina – no!”

Timișoreanul Rudy Wetzer, „cronicarul” Copei del Mundo

Toți spun că stadionul e arhiplin încă de dimineață. Atunci, unde se duce lumea asta? Am înțeles mai târziu. Cei care n-au izbutit să găsească bilete au făcut tot posibilul să ajungă în parcurile stadionului, ca să simtă măcar răsuflarea fierbinte a celor douăzeci de megafoane. 200.000 de oameni. Vor să privească prin ochii celor o sută de mii de fericiți aflați înăuntru.

Orele 14,10. Nu mai aud nimic.

…Cred că a fost cel mai frumos meci de fotbal din câte am văzut vreodată. Uruguay… Argentina… Los titanos…

Uruguay a învins cu 4-2. Orchestra lui Andrade a învins 11 soliști de superclasă. O orchestră desăvârșită care s-a strâns și s-a întins ca burduful bandoleonului.

Uruguayenii au deschis scorul prin Dorado, în minutul 12, dar argentinienii au egalat în minutul 20, prin Carlos Peucelle. Cu opt minute înainte de pauză, Guillermo Stabile a adus avantajul Argentinei: 2-1. La reluare, după zece minute de panică în rândurile „echipei celeste”, interul stânga Cea a izbutit să egaleze în minutul 57, la capătul unei acțiuni Fernandez – Castro – Scarone. Ante la perspectiva del triumfo, temperatura de pe „Centenario” a devenit brusc insuportabilă. Din acest moment, pe un fond sonor, în care au predominat focurile de pistol, orchestra a început să cânte, fără greșeală și Santos Iriarte a șutat fantastic, de la 25 de metri, luând conducerea în minutul 68. Atunci am văzut ceva care depășește orice închipuire. Oameni în toată firea au luat cu asalt gardul de protecție, și-au rupt hainele în timpul escaladării, au plonjat în șanțul cu apă și au… debarcat pe gazon, sub privirile uluite ale arbitrului belgian Langenus, ca să-l îmbrățișeze primii pe cel mai bun extrem stânga din lume. Cu un minut înainte de sfârșit, Castro, jucătorul cu un singur braț (celălalt era amputat), a marcat al patrulea gol… În momentul înscrierii acestui gol, care a „eliberat” o sută de mii de oameni, Estadio Centenario a devenit o adevărată rampă de lansare: spre cer și-au luat zborul balonașe cu culorile naționale ale Uruguay-ului. Suporterii „echipei celeste” mulțumeau astfel cerului…

Am părăsit cu greu stadionul, strecurându-ne printre picioarele zecilor de mii de dansatori de pe „Centenario”. Am încercat să ne grăbim – vaporul ridica ancora în aceeași seară – , dar am fost nevoiți să ne supunem rigorii legilor de circulație ale Copei del Mundo. Vacarmul era greu de suportat. Când am ajuns pe străzile pe care lumea nu mai era compactă, am văzut zeci de bicicliști tâtând fiecare câte patru curii de conserve pe caldarâm. Erau golurile din poarta Argentinei. Zgomotele acopereau strigătele vânzătorilor de ziare. Când am ajuns în port, a apărut a treia ediție a meciului finalei”.

Mingea folosită în finala din 1930

Caseta tehnică a primei finale:

30 iulie 1930, Montevideo, Estadio Centenario

Spectatori: 93.000

Uruguay: Ballesteros – Nasazzi, Mascheroni – Andrade, Fernandez, Gestido – Dorado, Scarone, Castro, Cea, Iriarte.

Argentina: Botasso – Della Torre – Paternoster, J. Evaristo, Monti, Suarez – Peucelle, Varallo, Stabile, Ferreira, M. Evaristo.

Au marcat: Dorarto (min. 12), Cea (Min. 57), Iriarte (min. 68), Castro (min. 89), respectiv Peucelle (min. 20) și Stabile (min. 37).

Raul Speroni, din nou decisiv pentru Flacăra

Raul Speroni a adus trei puncte mari celor de la Flacăra Timișoara, în duelul de vineri, de pe „Colterm”, cu Vulturii Lugoj. Mijlocașul argentinian spune că se simte foarte bine în orașul de pe Bega și consideră că echipa sa poate avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru promovare.

Raul Speroni a adus cea de-a patra victorie cu 1-0 pentru Flacăra din acest sezon. Mijlocașul argentinian a marcat cu capul, în minutul 82 al întâlnirii cu Vulturii Lugoj, fructificând centrarea de pe dreapta a lui Silaghi. „Sunt foarte bucuros că am câștigat. Nu am jucat foarte bine, dar am reușit să marcăm și am învins. Ne e cam greu să marcăm, s-a văzut și în ultimele etape, dar dacă echipa câștigă, e bine. Sunt convins că putem să jucăm mult mai bine decât până acum”, a declarat Speroni.

Argentinianul aflat încă din sezonul trecut la Flacăra spune că și-ar dori să rămână în continuare la gruparea din Calea Șagului și consideră chiar că echipa poate obține promovarea în liga secundă la finele acestui sezon. „Președintele clubului are un proiect interesant, au venit în vară jucători buni la echipă, iar eu mă simt foarte bine aici. Îmi place Timișoara, dar nu știu ce va fi mai departe. Important e că acum noi suntem pe primul locși cred că merităm acest lucru. E greu să vorbim de promovare, dar avem șansa noastră, echipa e destul de puternică. Vom vedea unde vom fi la finalul campionatului”, a mai spus Speroni.

Din această vară, Raul Speroni e coleg la Flacăra cu un alt fotbalist argentinian, Iani Veron, cel care a marcat primul gol de la venirea în România săptămâna trecută, cu Muncitorul Reșița. Deși în partida de vineri, cu Vulturii Lugoj, fratele celebrului Juan Sebastian Veron și-a arătat limitele, conaționalul său consideră că prezența sa în teren dă un plus formației din Calea Șagului. „Iani nu a jucat 3-4 luni, iar acest lucru se vede. Nu are încă ritmul necesar. Eu cred totuși că ne ajută foarte mult”, a mai spus Veron.

După șapte runde scurse din actualul sezon al Ligii a III-a, Flacăra Timișoara ocupă primul loc în seria 4, cu 14 puncte și un golaveraj „italian”, 5-1.