CFR a sărbătorit un secol de fotbal la Gara Mare cu o victorie

cfr5
CFR Timișoara s-a impus în această dimineață, în fața celor de la AS Peciu Nou, după un joc spectaculos, încheiat cu scorul de 4-3. Meciul s-a disputat într-o zi importantă din istoria fotbalului feroviar, tot într-un 12 octombrie, în urmă cu exact 100 de ani, fiind inaugurată arena „Banatul”, aflată până în perioada celui de-al doilea război mondial pe locul actualului stadion de la Gara Mare.

arena-chinezulÎn urmă cu exact un secol, pe terenul din spatele principalei gări a Timișoarei, se inaugura ceea ce avea să devină un veritabil templu al fotbalului local, în primele decenii ale existenței acestuia. La doar 14 ani de la serbarea organizată de elevii Liceului Piarist, în care era prezentat publicului larg „modernul joc englez cu mingea”, orașul de pe Bega își inaugura primul stadion în adevăratul sens al cuvântului. E vorba despre Arena Sportivă, cunoscută mai târziu drept „Banatul” și construită de către muncitorii feroviari, sub îndrumarea inginerului Arnold Jakobi, pentru echipa Chinezul, care se afla pe atunci în plină afirmare. Până la acea dată, în Timișoara se juca fotbal în spații mai degrabă improvizate, pe velodromuri cicliste sau pe diverse terenuri virane amenajate rudimentar și pe care erau montate porți din lemn. Stadionul a rezistat, în forma lui inițială, până în perioada celui de-al doilea război mondial, când a fost distrus de bombardamente. Pe același spațiu, s-a construit apoi actualui stadion CFR, inaugurat în 1949. mai mult, tot în acest an se sărbătoresc 80 de ani de activitate a clubului feroviar, primul care a reprezentat Timișoara în elita fotbalistică în perioada postbelică.

Sub aceste auspicii s-a desfășurat astăzi jocul dintre CFR și AS Peciu Nou, meci contând pentru etapa a XII-a a „D”-ului timișean. Iar startul a fost de bun augur pentru alb-vișinii, care au deschis scorul încă din minutul 5, prin golgheterul Iorgovan, din centrarea lui Crișan. Oaspeții au retabilit însă egalitatea după o jumătate de oră de joc, prin Popa, care a fructificat o pasă venită de la Mureșan. Timișorenii au revenit în avantaj chiar înainte de pauză, atunci când Iorgovan a scos o lovitură liberă de la 16 metri, iar Șuleap a tras în forță, prin zid, fără speranțe pentru portarul Iuhasz.

Începutul reprizei secunde a aparținut tot „leoparzilor”, care s-au desprins la 3-1 în minutul 61, prin același Iorgovan, care a reluat în plasă un balon respins în față de portar, la un șut al lui Vântură. Două minute mai târziu, Peciu Nou a revenit la o lungime în spatele gazdelor, prin golgheterul echipei, Dobrilă, care a marcat după o greșeală a experimentatului Șuleap. Feroviarii au făcut însă 4-2 cu un sfert de oră înainte de final, prin Parfenie, care a reluat în gol o pasă a lui Neamțu. Scorul final aveau să-l stabilească însă oaspeții, care au punctat în minutul 90, prin Alexandrescu, un junior împrumutat chiar de la CFR.

CFR Timișoara (antrenor Andrei Pobega): Vlad – Neamțu, Baidoc, Livădaru, Șuleap, Hrițcan, Vântură, Berar, Iorgovan, Crișan, Parfenie. Au mai jucat: Domșa, Toia, Ciobanu, G. Popa.

AS Peciu Nou (antrenor Mihai Dorobanțu): Iuhasz – A. Popa, Ilea, Bud, Teslariu, Mureșan, Bărbosu, Tăbăcaru, Handrache, Dobrilă, Ciumacenco. Au mai jucat: Alexandrescu, Frenț, Sporin.