Amintiri alb-violete de lângă Turnul Chindiei: Poli a risipit un titlu la Târgoviște

1996_11_27-chindia-poli1-0e13res_sp3Politehnica Timișoara va evolua duminică la Târgoviște, un oraș în care fanii alb-violeți nu au amintiri prea plăcute. În cele 9 jocuri oficiale disputate de „studenți” de-a lungul anilor lângă Turnul Chindiei, doar unul s-a încheiat cu victoria oaspeților – cel din urmă cu 4 ani, la ultima vizită în Dâmbovița a vechii Poli. Cu siguranță, cel mai celebru meci disputat între cele două echipe la Târgoviște a fost cel din iunie 1978, atunci când alb-violeții pregătiți de Angelo Niculescu și-au risipit șansele la titlu.

Prima partidă disputată de formația timișoreană la Târgoviște s-a consemnat în returul ediției 1959/1960 a Diviziei B. La 4 iunie 1969, formația locală Metalul trecea cu 1-0 de Știința – virtual promovată în Divizia A – prin golul marcat de Chiriță în minutul 29.

Un an mai târziu, cele două formații s-au revăzut pe prima scenă, însă tot târgoviștenii au avut câștig de cauză, după un meci cu cântec. La 12 noiembrie 1961 a fost Metalul – Știința 4-3, după ce timișorenii au condus la pauză cu 3-1, prin golurile lui Cicerone Manolache (min. 20, 30) și Remus Lazăr (min. 37). Pentru gazde, Cazacu a reușit o „triplă”, în minutele 22, 65 și 86, iar Nițescu restabilea egalitatea în minutul 78. Iată distribuțiile din partida amintită:

Metalul: Andrei – Tomescu, Popescu, Georgescu – Nițescu, Petrescu (Barac) – Al. Lazăr, Mureșan, Cuțiu, Niculescu, Cazacu.
Știința: Curcan (Enăchescu) – Codreanu, Turcan, Hălmăgeanu – Petescu, Tănase – Igna, R. Lazăr, Manolache, Lereter, Mițaru.

Blatul eșuat din 1978

Formația timișoreană (trecută între timp la denumirea consacrată, „Poli”) nu avea să mai ajungă la Târgoviște decât la finele anilor 70. Iar vizita din 4 iunie 1978 avea să rămână mereu în amintirea alb-violeților, ca una dintre cele mai mari dezamăgiri din istoria clubului.

angelo_niculescu

În 1978, antrenorul lui Poli, Angelo Niculescu, a refuzat un „aranjament” la jocul de la Târgoviște, care putea aduce titlul la Timișoara

Înaintea antepenultimei etape, în care Poli avea programată deplasarea de la Târgoviște, timișorenii erau cotați cu șanse enorme la titlul de campioană. De altfel, era o luptă pasionantă pentru primul loc, startul etapei a 32-a găsind trei echipe la egalitate de puncte în fruntea clasamentului: Steaua, Poli și FC Argeș, cu câte 37 de puncte, despărțite doar de golaveraj. O victorie la Târgoviște ar fi fost aproape echivalent cu câștigarea titlului, iar asta și datorită unor jocuri de culise. În următoarea etapă (penultima), Poli avea deplasare la Dinamo, iar zvonurile care circulau la vremea respectivă spuneau că echipa Ministerului de Interne se va da la o parte, doar pentru ca titlul să nu ajungă la rivala de „cabinet”, Steaua. „La Dinamo Bucureşti era meciul prieteniei. Chiar dacă zic alţii că Poli şi Dinamo sunt ca şi câinele şi pisica, nu era aşa. Dacă băteam la Târgovişte, Dinamo înclina campionatul în favoarea noastră de ciudă, ca să nu îl ia Steaua”, a afirmat unul dintre jucătorii Politehnicii din acel sezon, Miroslav Giuchici, într-un interviu pentru Pro Sport din urmă cu cinci ani.

Astfel că înaintea jocului de la Târgoviște, s-a încercat o „înțelegere” cu jucătorii echipei locale, care reușise deja să se salveze de la retrogradare, astfel că nu avea un obiectiv de îndeplinit în ultimele etape. O manevră dejucată însă de antrenorul principal al lui Poli, Angelo Niculescu, fostul selecționer preferând o victorie pe teren în fața C.S-ului local. „Noi am cerut ca prima de joc să o împărţim cu cei din Târgovişte înainte de meci, dar domnul Angelo Niculescu a intrat în vestiar şi a spus că trebuie să îi batem pe teren”, a spus Miroslav Giuchici, pentru sursa citată, completat fiind de coechipierul său din acea vreme, Dănuț Lața: „Voiam să luăm titlul, dar Steaua era Steaua şi probabil a venit un telefon de la Bucureşti, să stăm liniştiţi în banca noastră. La Târgovişte am avut un arbitraj lamentabil, ne-au tocat. Acolo erau nişte jucători care mâncau copii cruzi, dar arbitrul nu le-a făcut nimic”.

Ce a rezultat? CS Târgoviște – Poli Timișoara 3-1, cu Sava (56), Fl. Grigore (69) și Marinescu (85) marcatori pentru gazde, respectiv Iuga (89) pentru bănățeni. Iată și cele două distribuții:

CS Târgoviște: Coman – Gheorghe, Alexandru, Ene, Pitaru – Furnică, Kolla, Tătaru II – Greaca (46, Fl. Grigore), Sava (84, Ștefănescu), Marinescu.
Politehnica: Bathori – Nadu, Păltinișanu, Mehedințu, Vișan – Roșca, Dembroschi, Lața (60, Cotec) – Anghel (14, Iuga), Nucă, Petrescu.

Un singur succes lângă Turnul Chindiei

În următorii ani, au urmat alte trei înfrângeri din tot atâtea vizite efectuate de timișoreni pe terenul din Târgoviște. Cea mai drastică a fost un 5-1, înregistrată la 25 mai 1980, pentru gazde punctând Marinescu (7, 28, 33), Greaca (62) și Filipescu (68), după ce Poli deschisese scorul încă din minutul 2, prin Nedelcu.

Primul punct obținut de timișoreni lângă Turnul Chindiei a fost consemnat la 25 mai 1983 – la finele unui sezon în care Poli părăsea prima scenă. A fost 1-1 între CS Târgoviște și Poli. Alb-violeții au condus cu 1-0, prin golul lui Bozeșan din minutul 65, însă dâmbovițenii au egalat, în minutul 87, prin nimeni altul decât Octavian Popescu, atacantul care, peste șapte ani, avea să marcheze în poarta lui Atletico Madrid în tricoul lui Poli.

Ultimul duel pe prima scenă disputat la Târgoviște s-a consemnat la 27 noiembrie 1996 și s-a încheiat cu victoria scurtă a gazdei Chindia, 1-0, grație reușitei lui Luca din minutul 8. Iată și cele două formații:

Chindia: Jipa – Reghecampf, Gâlmencea, Țermure (cpt.), Ghergu – Aliuță (46, Onisemiuc), Bălașa, Bogoi, Dumitrașcu – Luca (89, Voicu), Toboșaru (76, Ristea).
Politehnica: Urai – Kovacs (81, Pelici), Trandu, Artimon, Stoicov – Stoican (46, R. Ivan), Vlaicu (71, Săvoiu), Rotariu (cpt.), Velcea – Gușatu, Fl. Călin.

2012_05_05-chindia-poli1-2e25fm_12Vechea Poli a vizitat ultima fost capitală a Țării Românești la 5 mai 2002, atunci când reușea și singura victorie din deplasările de la Târgoviște. Poli s-a impus la acea dată cu 2-1, prin golurile a doi fundași, Florin Ilie (7) și Ioan Mera (50). Pentru gazde, Negoescu a redus din handicap în prelungirile partidei. Iată cele două distribuții de la acest ultim duel direct:

Chindia: Perianu – Pătru, Mladen, S. Rădoi (cpt.) (55, Gavrilă, 73, Calu), Morariu, Dinu – Cherchez, C. Anton, R. Dobre – I. Radu (60, Negoescu), Verdeș.
Politehnica: Kirev – Dăruială, Mera (cpt.), Fl. Ilie, Fl. Sandu – Chiș, Petcuț, Poparadu, Pătraș (87, Rocha) – Axente (73, R. Cârstea), A. Popa (52, Zaluschi).

Iată rezultatele și marcatorii tuturor partidelor susținute de vechea Poli la Târgoviște:

21 iunie 1960 Metalul – Știința 1-0 (Chiriță 29)
12 noiembrie 1961 Metalul – Știința 4-3 (Cazacu 22, 65, 86, Nițescu 78 – Manolache 20, 30, R. Lazăr 37)
4 iunie 1978 CS Târgoviște – Poli 3-1 (Sava 56, Fl. Grigore 69, Marinescu 85 – Iuga 89)
27 august 1978 CS Târgoviște – Poli 1-0 (Marinescu 47)
25 mai 1980 CS Târgoviște – Poli 5-1 (Marinescu 7, 28, 33, Greaca 62, Filipescu 68 – Nedelcu 2)
14 martie 1982 CS Târgoviște – Poli 1-0 (Agiu 11)
25 mai 1983 CS Târgoviște – Poli 1-1 (O. Popescu 87 – Bozeșan 65)
27 noiembrie 1996 Chindia – Poli 1-0 (Luca 8)
5 mai 2012 Chindia – Poli 1-2 (Negoescu 90+2 – Fl. Ilie 7, Mera 50)

 

Chindia Târgoviște și Politehnica Timișoara se vor întâlni, așadar, duminică, de la ora 11:30, în cadrul etapei a XX-a a ligii secunde (prima a returului). Partida va fi televizată de Digi Sport și Dolce Sport.

Remember Costică Rădulescu: 11 ani fără cel mai iubit antrenor al Politehnicii

costica
8 iulie 2002. După un sezon de coșmar, în care atât Poli, cât și UMT se apropiau de capătul toboganului, fotbalul timișorean mai primea o lovitură. Costică Rădulescu își dăduse ultima suflare, la 68 de ani. Un antrenor care și-a îmbinat carisma personală cu rezultatele, devenind un idol pentru suporterii de pe „Dan Păltinișanu”.

Vara lui 2002, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai zbuciumate din întreaga istorie a fotbalului timișorean. UMT numai ce retrogradase din Divizia A și urma să înceapă noul sezon în B cu 10 puncte penalizare, datorită neîndeplinirii baremului în elită. Politehnica își pierduse urma, după cel mai negru sezon pe care i-a fost dat să-l trăiască, încheiat pe ultimul loc în eșalonul secund, cu mai puțin de zero puncte în cont, ca urmare a repetatelor penalizări. Orașul fremăta în încercarea de a-și forța revenirea în prim-planul fotbalistic al țării. Începuseră negocierile pentru controversata fuziune dintre divizionara C AS Politehnica și AEK București, proaspăt promovată în prima divizie. Stadionul „Dan Păltinișanu” se pregătea să găzduiască meciuri de „A” după cinci ani. În toată această agitație generală, a căzut ca un fulger vestea pierderii lui Costică Rădulescu, antrenorul care de-a lungul carierei a avut trei mandate la cârma echipei alb-violete, unul mai memorabil decât celălalt.

Născut la 17 aprilie 1934 la Comarnic (Prahova), Costică Rădulescu și-a început cariera de jucător la Vulturii, în localitatea natală, petrecând apoi șapte ani la Dinamo Orașul Stalin (Brașov), un an la Dinamo Cluj și alți șapte la Dinamo Bacău. În 1966, după ce și-a agățat ghetele în cui, a devenit antrenorul echipei din orașul lui Bacovia, la sugestia mentorului său, Constantin Teașcă, iar calitățile sale pentru noua meserie aveau să se vadă încă de la început, Bacăul ajungând în turul IV al Cupei Orașelor-Târguri (precursoarea Cupei UEFA), de unde era eliminată de Arsenal.

La Timișoara avea să ajungă în 1975, acolo unde cu un an în urmă ajunsese și fostul său elev de la Bacău, Emeric Dembroschi. Acesta avea să fie primul și cel mai lung mandat al său pe banca Politehnicii. Debutul a fost un succes, Costică Rădulescu clasându-se pe locul 5 cu Poli în Divizia A. Ambițiile grupării alb-violete au crescut, iar în următoarele două sezoane l-a asistat pe bancă pe experimentatul Angelo Niculescu, cel care în 1978 a fost la un ps de titlu, iar un an mai târziu s-a clasat pe 11. Revenit în postura de „principal” în ediția 1979/1980, nea Costică n-a mai rezistat decât 15 etape la Poli, fiind înlocuit de Jackie Ionescu, cel care la finalul acelui sezon cucerea cea de-a doua Cupă a României din istoria clubului.

Din „B” până în UEFA, în 2 ani!

Costică Rădulescu avea să se întoarcă abia peste 9 ani la Timișoara. La 1 iulie 1988 prelua în mod oficial echipa, proaspăt retrogradată din primul eșalon. Cu un lot fără vedete, format în mare parte din tineri din zona Banatului, dornici de afirmare, carismaticul tehnician avea să realizeze poate cea mai spectaculoasă ascensiune din istoria echipei. După o promovare categorică în vara lui ’89, Poli, în mare măsură cu același lot ce evoluase și în liga secundă, se clasa pe 5 în ediția 1989/1990 și revenea în cupele europene după aproape un deceniu de absență.

Urcușul nu avea să se oprească însă aici! Sorții au fost nemiloși cu Poli, care în primul tur al Cupei UEFA avea să întâlnească Atletico Madrid, o grupare cu nume importante la nivel european, precum Futre, Rodax sau Balthazar. Plecată la drum cu șansa mielului la tăiere, gruparea alb-violetă a surprins întregul continent prin victoria cu 2-0 de la Timișoara, din tur, după un joc abordat extrem de curajos de către Costică Rădulescu, care a mizat totul pe cartea atacului, anticipând, într-un interviu acordat presei înainte de meci că Atletico „nu are o apărare la nivelul atacului și, în plus, consider că mijlocul nostru e mai bun”. În retur, formația prezidată de controversatul Jesus Gil y Gil nu a perforat decât o singură dată poarta apărată de Jipa, iar Poli mergea mai departe. Drumul european nu avea să se prelungească prea mult, Sporting Lisabona surclasându-i pe alb-violeți în prima manșă a turului II cu 7-0. La Timișoara, Poli s-a impus cu 2-0, după un nou joc spectaculos pe faza ofensivă, numeroasele ratări ale elevilor lui Costică Rădulescu dând senzația că alb-violeții ar fi putut pune în pericol avantajul aparent imposibil de răsturnat al lusitanilor.

„Dinamo înseamnă comunism”

Costică Rădulescu a fost unul dintre antrenorii atipici ai fotbalului românesc. Verticalitatea sa și „boala” de a spune totul verde-n față nu l-au făcut prea popular printre conducători și, de multe ori, printre jucători. Nea Costică spunea ce gândea, iar acest lucru s-a demonstrat într-un interviu acordat în vara lui 1990, într-o perioadă în care se făceau toate eforturile pentru reabilitarea echipelor departamentale în ochii publicului. Antrenorul Politehnicii nu s-a sfiit să spună că Steaua și Dinamo continuau să joace cu „tresele pe umăr”, chiar și după aparenta cădere a comunismului.

„Atâta timp cât Steaua și Dinamo vor juca în continuare cu tresele pe umăr, nici nu se pune problema (n.r. referitor la schimbarea fotbalului românesc). Dinamo înseamnă comunism. Oricum, eu cred că vor avea clipe grele pe multe stadioane din țară, dacă vor încerca în continuare să câștige cu ajutorul arbitrilor. Și vreau să-ți mai spun ceva, ca să vezi cine e Dinamo. Ar vrea să ni-l împrumute pe Bucur numai pe doi ani, deși el este studentul nostru pentru următorii cinci, iar noi să-l dăm pe Trăistaru la UTA, de unde ei îi iau pe Cheregi”, spunea Costică Rădulescu.

„Lucrat” de jucători

Cel de-al doilea mandat al lui Costică Rădulescu de la Poli s-a încheiat mai repede decât era de așteptat. În martie 1991, antrenorul care a readus echipa în Europa era forțat să abdice după o revoltă ad-hoc a jucătorilor, nemulțumiți de metodele sale de antrenament.

Echipa pornise către Split, acolo unde avea să dispute un turneu amical, însă datorită unor probleme a fost întoarsă din drum la Stamora-Moravița. În autocar s-a declanșat un schimb neortodox de replici între o parte a jucătorilor și conducerea tehnică a echipei, „capi ai răutăților” fiind portarul Jipa și căpitanul Adrian Crăciun. Reveniți la stadion, jucătorii s-au baricadat în vestiar, și în urma unui „referendum” ad-hoc au decis că nu mai doresc să colaboreze cu cuplul de tehnicieni Costică Rădulescu – Ion Buzoianu. De la „vot” s-au abținut doar Vlaicu, Varga, Mănăilă, Andreaș și Oloșutean.

Câteva zile mai târziu, s-a organizat o ședință, la care au participat jucătorii, antrenorii, conducerea clubului și a universității, dar și primarul Liviu Borha, ultimele două părți pledând pentru reconciliere. În cele din urmă, dorința jucătorilor a fost respectată, Costică Rădulescu fiind debarcat de la echipă, în locul său venind, la fel ca la precedenta despărțire de Poli, Jackie Ionescu.

Iată cum a explicat nea Costică incidentul din autocar ce a dus la al doilea său „divorț” de Poli: „La urcarea în autocar, Jipa, care era beat, mi s-a adresat cu niște cuvinte pe care nu ai voie să le spui nici măcar unui măturător de stradă. Vă rog să mă credeți că nu pot să vă reproduc cuvintele. Păcat de el. Este un portar foarte bun, dar este lipsit de caracter. Să știți că Poli e este echipa cu unul din cele mai cuminți loturi din fotbalul nostru. Dar de când a venit, Jipa tot timpul bagă zâzanie între băieți. Păi s-a ajuns ca jucătorul Crăciun să ceară colegilor de echipă să voteze cine mă vrea ca antrenor și cine nu?! Păcat, că și acesta este un fotbalist de valoare, dar e un caracter dificil. De la conducere nu mă mai pot aștepta la mare lucru. Este vorba despre un conflict mai vechi. Am pățit ca la Bacău și Galați. După ce am construit o echipă, trebuie să dispar, să vină altul care să poată fin manevrat. Nu cred că meritam așa ceva”, spunea Costică Rădulescu.

Nea Costică, rechemat la greu

Costică Rădulescu s-a întors pentru cel de-al treilea său mandat pe banca Politehnicii în vara lui 1994. La fel ca în ’88, echipa retrogradase din prima ligă, iar nea Costică era solicitat să o repună cât mai repede posibil pe șine. Și a făcut-o, la fel ca data trecută, obținând o promovare din nou clară, cu un avans de 14 puncte față de următoarea clasată, Corvinul Hunedoara.

Revenită în Divizia A, Poli a avut un start bun de campionat, reușind în etapa a 5-a cea mai categorică victorie din istoria participării echipei în primul eșalon, 9-1 cu Politehnica Iași. După acest scor-fluviu, randamentul echipei a scăzut, iar „oalele sparte” au fost din nou plătite de Costică Rădulescu. „Am uitat meseria într-o lună?” se întreba retoric nea Costică, în fața ziariștilor, mâhnit de decizia conducerii de a-l înlocui atât de timpuriu de pe banca echipei.

Ultima performanță înainte de pensionare

După doi ani de pauză, Costică Rădulescu avea să se întoarcă în antrenorat, pentru un an și jumătate. Timp suficient pentru a mai uimi o dată întregul fotbal românesc. Experimentatul antrenor a preluat UMT-ul, grupare ce tocmai retrogradase în Divizia C. Pe lângă parcursul bun din campionat, care a readus gruparea de la Pădurea Verde în eșalonul secund, nea Costică a bătut monedă și pe Cupa României, acolo unde „zebrele” aveau să realizeze un parcurs uluitor.

Timișorenii au ajuns până în faza 16-imilor de finală, deja o performanță în adevăratul sens al cuvântului. Dar ambiția lui nea Costică și a elevilor săi nu se limita doar la a fi un sparring partner pentru formațiile din prima ligă. La Pădurea Verde s-a înclinat Astra Ploiești (2-0), pentru ca apoi alb-negrii să învingă pe teren neutru, la Sibiu, una dintre formațiile în vogă ale acelor ani FC Național, tot cu 2-0. În sferturile de finală, UMT a evoluat, în dublă manșă, în fața lui Dinamo, bucureștenii având serios de tras pentru a trece de micuția grupare timișoreană. În tur, lângă Gara Mică, alb-roșii au câștigat cu 1-0, iar în retur, în Ștefan cel Mare, cu 2-0.

Costică Rădulescu avea să iasă la pensie un an mai târziu, supărat de faptul că o parte a elevilor săi nu și-au apărat corect șansele într-un meci cu UTA, pierdut de UMT cu 5-0. „M-a sunat cineva de la Arad și mi-a spus că 4-5 jucători ai mei au fost mituiți. Am pierdut cu 5-0 și totul s-a confirmat. În aceste condiții, am renunțat”, explica atunci nea Costică.

N-a mai antrenat apoi pe nimeni. S-a retras, în taină, cu un sentiment de dezamăgire față de tot ceea ce i se întâmplase. A construit echipe, a realizat performanțe uluitoare, a lansat zeci, chiar sute de jucători ce au scris istorie la Timișoara, Bacău, Galați sau Suceava. Nu s-a putut însă bucura niciodată de aprecierea pe care ar fi meritat-o în interiorul lumii fotbalistice. În schimb, suporterii au știut să-l plaseze pe un soclu pe care cu greu și-ar mai face loc alt tehnician.