Timișoara Saracens, fără punct marcat pe terenul campioanei Europei

Timișoara Saracens a pierdut, cu 49-0, partida test susținută aseară, pe „Allianz Park”, în compania formației Saracens Londra. Campioana Europei a înclinat decisiv balanța în disputa contra laureatei din România încă din prima repriză, la pauză înregistrându-se deja o diferență grăitoare, 35-0. Au fost absențe de marcă în ambele tabere, mult mai numeroase însă de partea londonezilor.

Deţinătoarea Champions Cup a marcat şapte eseuri, prin Sean Maitland (2), Schalk Brits, Duncan Taylor, Jackson Wray şi Scott Spurling, Hayden Thompson-Stringer, toate transformate, de Alex Lozowski (6) şi Ben Spencer.

Timișoara Saracens a încercat să ofere o replică îndrăzneață pe gazonul sintetic de pe „Allianz Park”, însă nu a găsit în cele din urmă drumul spre terenul de țintă al britanicilor. Antrenorul campioanei României, Matt Williams, nu s-a putut baza pe patru jucători importanți în disputa de la Londra; Eugen Căpățână, Samuel Mariș și Cătălin Fercu au lipsit din motive medicale (cel din urmă va absenta aproximativ cinci luni!), în vreme ce fijianul Henry Seniloli nu a obținut viza de intrare în Marea Britanie.

De partea cealaltă, absențe numeroase și la gazde. Internaționalii Mako Vunipola, Jamie George, Maro Itoje, George Kruis, Owen Farrell și Liam Williams au fost menajați, după o campanie istovitoare în Noua Zeelandă alături de Leii Britanici, în vreme ce Billy Vunipola, Will Skelton și Michael Rhodes au fost indisponibili din cauza unor accidentări.

Saracens: 1. Richard Barrington, 2. Schalk Brits, 3. Vincent Koch, 4. Dominic Day, 5. Nick Isiekwe, 6. Joel Conlon, 7. Schalk Burger, 8. Jackson Wray; 9. Richard Wigglesworth, 10. Alex Lozowski, 11. Nathan Earle, 12. Brad Barritt, 13. Duncan Taylor, 14. Sean Maitland, 15. Alex Goode.

Rezerve: Scott Spurling, Christopher Tolofua, Hayden-Thompson-Stringer, Juan Figallo, Mark Flanagan, Joel Kpoku, Ben Earl, Ben Spencer, Max Malins, Nick Tompkins, Marcelo Bosch, Mike Ellery, Rotimi Segun, Matt Gallagher.

Timişoara Saracens: 1. Ionel Badiu, 2. Andrei Rădoi, 3. Masake Dodge, 4. Valentin Popârlan, 5. Lucian Mureşan, 6. James Doyle, 7. Vasile Rus (căpitan), 8. Randall Morrison; 9. Gabriel Rupanu, 10. Stefano Hunt, 11. Fonovai Tangimana, 12. Tevita Manumua, 13. John Leitaua, 14. Will Helu, 15. Luke Samoa.

Rezerve: Marian Sabău, Gigi Militaru, Sione Halalilo, Marius Iftimiciuc, Daniel Ianuş, Lotter Pretorius, Florin Popa, Brian Sefanaia, Vlad Neculau, Marius Simionescu, Sione Taupaki, Mădălin Lemnaru.

Pentru ambele combatante, testul de aseară a constituit o ultimă verificare înaintea debutului în competițiile interne. Timișoara Saracens stă în prima etapă a Superligii, programate în acest final de săptămână, urmând a întâlni, pe 2 septembrie, în deplasare, pe Politehnica Iași. De partea cealaltă, Saracens Londra se pregătește de prima etapă din Aviva Premiership, fixată tot pentru finalul săptămânii viitoare, când va întâlni formația Northampton Saints, pe stadionul „Twickenham” din Londra.

Valentin Popârlan, debut apreciat pentru Saracens

fercu si popiRugbystul Timișoarei, Valentin Popârlan, a evoluat sâmbătă seară pentru gruparea londoneză Saracens, în testul cu gruparea sud-africană Blue Bulls Praetoria, dotat cu Sanlam Challenge Shield. Jucătorul trimis de gruparea bănățeană în Anglia special pentru acest meci nu a dezamăgit, având o evoluție apreciată, atât de colegi, cât și de presa britanică. Englezii au pierdut însă partida, după un meci spectaculos, încheiat cu scorul de 36-29 pentru Bulls.

Valentin Popârlan va rămâne, cu siguranță, în atenția celor de la Saracens. Jucătorul de linia a II-a de la Timișoara Saracens a evoluat, sâmbătă seară, în XV-le de start al primei echipe de la „Sarries”, într-un test de gală, cu Blue Bulls Praetoria. „Big Popi”, cum l-au poreclit colegii de echipă, a contribuit la un meci spectaculos pe gazonul stadionului Allianz Park din Londra, încheiat însă cu victoria sud-africanilor, scor 36-29.

Din repriza a doua, și-a făcut apariția pe teren și Cătălin Fercu, fostul fundaș al Timișoarei jucând astfel din nou alături de Popârlan. Pentru primul bănățean „ochit” de Saracens a fost practic debutul la prima echipă a clubului.

Iată caseta tehnică a jocului dintre Saracens și Bulls:

Saracens – 15 Ben Ransom, 14 Jack Wilson, 13 Tim Streather, 12 Chris Wyles, 11 David Strettle, 10 Charlie Hodgson, 9 Neil de Kock, 8 Ernst Joubert, 7 Kelly Brown, 6 Jackson Wray, 5 Valetin Popârlan, 4 Jim Hamilton, 3 Petrus du Plessis, 2 Brett Sharman, 1 Rhys Gill.
Rezerve: 16 Jared Saunders, 17 Richard Barrington, 18 James Johnston, 19 Barrell, 20 Jacques Burger, 21 Kevin Barrett, 22 Rory Teague, 23 Janie, 24 Nick de Jager, 25 Cătălin Fercu

Marcatori
Eseuri: Wyles(48 mins);De Kock(65);Joubert(70);Wray(80).
Transformări: Hodgson x 3

Bulls – 15 Jürgen Visser, 14 Jamba Ulengo, 13 JJ Engelbrecht, 12 Jan Serfontein, 11 Bjorn Basson, 10 Jacques-Louis Potgieter, 9 Francois Hougaard, 8 Hanro Liebenberg, 7 Lappies Labuschagne, 6 Deon Stegmann (c), 5 Grant Hattingh, 4 Jacques du Plessis, 3 Werner Kruger, 2 Callie Visagie, 1 Trevor Nyakane.
Rezerve: Jesse Kriel, William Small-Smith, Handré Pollard, Piet van Zyl, Pierre Spies, Roelof Smit, RG Snyman, Nicolaas Janse van Rensburg, Morne Mellet, Marcel van der Merwe, Jaco Visagie, Duncan Matthews.

Marcatori

Eseuri: Stegman(21);Hougaard(27);Visser(42);Liebenberg(46);Spies(60);Smith(75).
Transformări: Potgieter, Pollard x 2
Lovituri de pedeapsă: Potgieter

Valentin Popârlan revine în țară după acest meci. El se va alătura, la București, lotului național al României, care începe pregătirile pentru Cupa Europeană a Națiunilor.

FOTO: Cătălin Fercu a debutat oficial la Saracens

Cătălin Fercu a jucat primul său meci oficial la Saracens, pe stadionul Allianz Park din nord vestul Londrei, echipa sa învingând pe Harlequins cu 25 – 20 în Cupa LV Anglo Galeză.

Fercu a jucat tot meciul, pe aripa stângă și a a avut o evoluție bună, fără să strălucească, într-un joc în care a avut puține ocazii de a finaliza atacuri.

În prima parte, după un început prudent în care a stat mai mult lipit de tușa stângă, el s-a implicat în atacurile lansate de Saracens pe liniile dinapoi.

La un asemenea atac, Fercu a primit o pasă sărită de la centrul Duncan Taylor și a dat la rândul său pasa decisivă centrului Nick Tompkins, care l-a dublat pe aripa sa, acesta a plonjat în but, dar arbitrul, după consultarea judecătorului video, nu a acordat eseul, considerând că Tompkins călcase mai întâi tușa înainte să culce balonul.

În primele 40 de minute, Fercu a făcut o singură greșeală, când a placat un jucător în aer și a oferit o lovitură de pedeapsă arlechinilor din terenul acestora, rămasă fără rezultat.

După pauză, când Saracens conduceau cu 15 – 3, Harlequins au dominat practic permanent, iar Fercu a fost nevoit să placheze destul de frecvent. La o asemenea fază Harlequins au obținut superioritatea numerică pe partea dreaptă, unde aripa Walker – adversarul său direct – a marcat la colț.

Până la urmă, Saracens au rezistat asaltului Harlequins și au obținut o victorie meritată. Ei au marcat trei eseuri, prin Taylor, cealaltă aripă Mike Ellery și înlocuitorul acestuia, Jack Wilson. Mijlocașul la grămadă Ben Spencer a transformat două dintre cele trei eseuri și alte două lovituri de pedeapsă.

Pentru Harlequins au marcat două eseuri Lambert și Walker, ambele transformate de mijlocașul la deschidere Swiel, care a mai adăugat și o penalitate celei transformate în prealabil de cel pe care l-a înlocuit, Grimoldby.

“Sincer meciul a fost destul de greu. În primele 20 de minute a trebuit să mă integrez, după care, așa cum spun englezii, trebuie să te bucuri să joci rugby”, mi-a spus Fercu la sfârșitul meciului.

“Apărarea este cel mai bun atac”, mi-a spus el despre prestația sa din partea a doua a meciului. “Dacă ai apărare bună câștigi multe meciuri”.

Nici Saracens, nici Harlequins nu au aliniat prima garnitură, deși Sarries au folosit unii jucători care nu au făcut deplasarea la Timișoara pentru amicalul cu RCM Timișoara Saracens din 18 octombrie.

La Cupa LV participă cele 12 echipe din campionatul Angliei, Aviva Premership, și cele patru selecționate regionale din Țara Galilor. Fiecare echipă joacă două meciuri acasă și două în deplasare, fiind apoi comparată cu alte trei echipe în patru grupe. Câștigătoarele celor patru grupe se califică în semifinale.

Cupa LV este un bun prilej pentru echipele din Anglia și Țara Galilor, care au numeroși juăctori reținuți pentru loturile naționale cu ocazia meciurilor test de toamnă, să ruleze jucători tineri sau care nu au jucat prea multe meciuri de campionat sau Cupa Campionilor Europeni.

Fercu se va alătura acum lotului României, fiind eliberat de Saracens pentru toate cele trei partide test din următoarele săptămâni, cu Statele Unite,  Japonia și Canada.

“Va fi mai greu decât anul trecut în toamnă, dar spe să câștigăm unul sau două meciuri”, spune Fercu.

Anul trecut în noiembrie România a învins Tonga și Canada la București și a pierdut al treilea meci  împotriva Fiji.

A consemnat de la Londra,

Petru Clej