Victorie cu nuanțe de roșu pentru ASU Poli: 5-2 cu Ictar-Budinț


ASU Poli s-a impus duminică, scor 5-2, în fața formației mutate de la Mașloc pe locul celei din Ictar-Budinț. Alb-violeții au pătimit mai bine de o jumătate de oră până la marcarea primului gol, dar s-au impus în cele din urmă meritat, la capătul unui joc în care a plouat cu cartonașe roșii.

ASU Poli a făcut duminică o repetiție generală înaintea celui mai așteptat joc al returului, ce va avea loc weekendul viitor, la Racovița. Alb-violeții s-au impus în fața celor de la Ictar-Budinț (Mașloc), un adversar ce a avut în componență câteva nume grele ale fotbalului din vest, precum Imi Vasko sau Alin Paleacu.

Elevii lui Paul Codrea au ratat câteva șanse bune de gol în primele minute, prin Marchiș și Lazăr, însă nici oaspeții nu s-au lăsat mai prejos, Burtic reușind să-și mențină însă poarta intactă. Marchiș a deschis în cele din urmă scorul în minutul 34, iar Ciprian Nicolaie l-a majorat, cu patru minute înainte de pauză. După reluare, căpitanul Popoviciu a făcut 3-0 și se părea că meciul de pe „Știința” se îndreaptă spre un final liniștit.

A început însă ploaia de cartonașe roșii. Mai întâi, Hușanu a văzut cartonașul roșu pentru un henț în careu, iar Paleacu a redus din handicap, din penalty. Apoi, portarul oaspeților, Caraiman, a fost eliminat pentru un henț comis în afara suprafeței de pedeapsă, iar după câteva minute, și portarul de rezervă, Hanuchi, a fost trimis la cabine, pentru un fault în postura de ultim apărător. Cu Imi Vasko între buturi, vizitatorii au mai încasat două goluri. Mai întâi din partea lui Marchiș, din penalty, iar apoi din gheata lui Adi Ilie. S-a încheiat în cele din urmă 5-2, Cosur marcând cel de-al doilea gol al echipei din Ictar-Budinț, după ce Burtic s-a angajat să-l dribleze pe acesta, însă a alunecat.

ASU Poli (antrenor Paul Codrea): Burtic – Florea, Huşanu, Obrejan, Lazăr, Rotariu, Gălan, Popoviciu, Ilie, Nicolaie, Marchiş. Au mai intrat: Radovancovici, Chişozan, Maranescu, Luchin.

Ictar-Budinţ (antrenor Imi Vasko): Caraiman – Filip, Iosof, Meleşcanu, Ciobanu, Kovacs, Belciug, Gabran, Paleacu, Cosur, Martin. Au mai jucat: Hanuchi, Vascko, Giuscă.

Trei puncte pentru sărbătoriți

Victoria de duminică, cu Ictar-Budinț, a reprezentat un frumos cadou pentru trei dintre membrii familiei alb-violete. Antrenorul Paul Codrea a împlinit joi, 4 aprilie, vârsta de 32 de ani, elevii săi reușind să-i facă aniversarea mai frumoasă. De asemenea, golgheterul Marchiș, și-a făcut singur un cadou, marcând de două ori în poarta oaspeților de pe „Știința”, „Pingu” împlinind sâmbătă 27 de ani. Chiar în ziua meciului, Adi Ilie a ajuns la borna 24, făcând la rândul său cinste cu un gol.

„Degeaba batem Racovița, dacă nu câștigam cu Ictar-Budinț”

Paul Codrea s-a arătat mulțumit per total de jocul prestat de echipa sa în meciul cu Ictar-Budinț. Tânărul antrenor al alb-violeților se gândește deja la jocul de săptămâna viitoare, de la Racovița, unde va lipsi unul dintre pilonii defensivei, Ovidiu Hușanu, eliminat în partida de duminică.

„A fost un meci pe alocuri dificil, dar am dominat clar şi diferenţa dintre cele două echipe s-a văzut. Huşanu este un jucător de bază, a fost titular toate partidele, ne va lipsi la Racoviţa, dar avem soluţii. Pentru noi fiecare meci este important şi ne bucurăm pentru fiecare succes în egală măsură. Degeaba băteam la Racoviţa, dacă azi nu câştigam. Luăm toate meciurile pe rând şi sperăm să obţinem doar victorii. De ziua mea, mi-am dorit să stau cu familia mea, lucru ce s-a şi întâmplat şi bineînţeles am vrut victoria astăzi. Pentru meciul cu Racoviţa ne vom pregăti la fel, cu antrenamente normale”, a declarat la final antrenorul alb-violeților, Paul Codrea.

Flacăra „arde” pe ploaie și vânt: 3-0 cu FC Caransebeș


Flacăra Timișoara a obținut astăzi prima victorie a returului, 3-0 pe arena „Colterm”, cu FC Caransebeș, grupare la care a debutat ca antrenor fostul polist Alin Paleacu. Gruparea din Calea Șagului a reușit să se adapteze mai bine condițiilor vitrege în care s-a disputat partida, luând o opțiune serioasă pentru cele trei puncte încă de la pauză.

Vânt în rafale, completat apoi de o ploaie măruntă și sâcâitoare. Sub aceste auspicii s-au întâlnit astăzi Flacăra Timișoara și FC Caransebeș, două formații ce au fost nevoite să se obișnuiască cu greul pe timp de iarnă, atunci când ambele s-au zbătut între viață și moarte. Condițiile meteorologice neprietenoase au alungat însă spectatorii de pe arena „Colterm”, la duelul de astăzi asistând doar 25 de persoane, sumă în care includem și firma de pază sau ziariștii.

Pe teren, vântul a fost cel mai dificil adversar pentru cei 22 de combatanți, aproape orice minge care plutea fie și câțiva centimetri deasupra solului fiind sortită eșecului. Totuși, ocazii au fost, de ambele părți, în prima jumătate de oră a meciului. Mai întâi, timișoreanul Adrian Ganea a fost aproape de a deschide scorul pentru oaspeți în minutul 4, atunci când a zguduit transversala porții lui Ostafie, cu un șut de la 18 metri. La poarta opusă, Negotei a dejucat o bâlbâială a apărării „gugulane”, a scăpat singur cu Cioloca, însă a intrat în unghi și n-a mai putut nimeri decât bara.

Flacăra a pus complet stăpânire pe joc, în ultimul sfert de oră al primei părți, reușind să-și îndeplinească misiunea, în mare parte, încă de la pauză. Briciu a deschis scorul în minutul 38, trăgând cu sete, de la 12 metri, în urma unui corner. Cu două minute înainte de pauză, fundașul Ștefanovici a preluat un balon la centrul terenului, a inițiat o acțiune în viteză, a trecut nestingherit prin întreaga apărare a Caransebeșului și a „pișcat” elegant mingea, care l-a învins pe Cioloca.

În partea secundă, deși aveau vântul în direcția de atac, cei de la Caransebeș n-au reușit să-și creeze decât o singură ocazie clară de gol, în minutul 68, prin nou-intratul Porcescu, blocat de Ostafie după ce rămăsese singur cu goalkeeperul gazdelor. Finalul a adus totuși un gol, însă tot în poarta cărășenilor, Daminuță marcând frumos, în minutul 82, dintr-o lovitură liberă din lateral stânga, la colțul lung.

S-a încheiat 3-0, iar Costel Ionilă obține prima victorie în calitate de antrenor al formației din Calea Șagului. Mai mult decât atât, e cea mai clară victorie a celor de la Flacăra din acest sezon, timișorenii câștigând până acum doar la un gol diferență. Tânărul tehnician al învingătorilor s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi, deși jocul nu a fost unul extrem de convingător.

„Trei puncte importante, de care aveam mare nevoie. Ne-a fost greu, pentru că nici terenul nu ne-a ajutat. Sper să continuăm tot așa. Vântul a fost un adversar pentru ambele echipe. În prima repriză am jucat cu vântul în direcția noastră de atac, apoi am jucat contra vântului, și s-a văzut că nici nu ne-am mai creat multe faze de atac. M-a mulțumit atitudinea băieților, la joc mai avem de lucrat, dar ca atitudine mi-au plăcut”, a declarat după meci Costel Ionilă.

Flacăra Timișoara (antrenor Costel Ionilă): Ostafie – Tuculea, Ciobai, Ștefanovici, Secotă, Daminuță (cpt.), Briciu, Semenea, Negotei, Buzdugan, Silaghi. Au mai intrat Marcu și Giurasevici.

FC Caransebeș (antrenor Alin Paleacu): Cioloca – Owoedmond, Matei, Dodoacă, Doman, Beucă, Suru (cpt.), Ganea, Balmău, Șandru, Văcărescu. Au mai intrat Marițescu, Lepa, Porcescu și Dragu.

ACS Poli rămâne fără „satelit”


ACS Poli Timișoara va fi reprezentată doar în liga secundă în viitorul sezon. Conducerea alb-negrilor a renunțat la ideea înființării unei echipe-satelit, în condițiile în care componența eșaloanelor 3 și 4 e deja bătută în cuie.

Deși dispută săptămânal cel puțin un joc de pregătire, ACS Poli II va rămâne în afara competiției.FRF a anunțat săptămâna trecută componența celor șase serii de Liga a III-a, în care echipa timișoreană nu și-a găsit loc, iar o eventuală reorientare către Liga a IV-a ar fi mult prea tardivă, cortina în acest eșalon ridicându-se sâmbătă. În aceste condiții, fotbaliștii antrenați de Alin Paleacu vor continua pregătirile la baza „Dan Păltinișanu”, urmând să fie împrumutați la alte echipe din zonă, cel mai probabil Flacăra Timișoara, Vulturii Lugoj și Millenium Giarmata.

Până la noi ordine, „satelitul” va da piept mâine dimineață, de la ora 10, pe teren propriu, cu FCM Reșița.