A doua victorie la Arnhem! România, cu Ungureanu și Pașca în prim-plan, au învins Grecia

Victorie importantă obținută de reprezentativa de volei feminin a României aseară, în cel de-al treilea joc al Grupei a II-a din cadrul Campionatului European U18. Fetele pregătite de Istvan Bokor și-au trecut în cont al doilea succes în Olanda, după 3-1 cu ultima clasată a grupei, Grecia. Un meci în care s-au remarcat, din nou, jucătoarele de la UVT Agroland Timișoara.

Tricolorele au câștigat primul set al întâlnirii cu reprezentativa elenă, 25-22, însă „lanterna” Grupei a II-a a egalat situația, după 25-19 în actul secund. Bianca Pașca & co. au reușit să gestioneze însă acest moment greu și s-au impus în următoarele două acte, 25-22, respectiv 25-19.

Un nou meci în care sportivele clubului UVT Agroland Timișoara s-au remarcat. Adelina Ungureanu a reușit 16 puncte pentru România, având un procentaj de 27% la recepție. Căpitanul naționalei, Bianca Pașca, a contribuit cu 6 puncte, dintre care doi ași și două blocaje. Tânăra Florina Murariu, cea de-a treia reprezentantă a clubului de pe Bega, a bifat o nouă prezență sub tricolor la un turneu final.

În celelalte două meciuri disputate ieri, în Grupa a II-a, Serbia a învins Polonia cu 3-1, iar liderul Belarus a trecut, tot cu 3-1, de Slovenia. În clasamentul grupei, Belarus se distanțează, având 9 puncte acumulate (maximum, după 3 jocuri). Urmează Polonia, cu 6 puncte, și România, care a acumulat 5 puncte și a urcat pe poziția a treia.

În această seară, reprezentativa țării noastre va avea parte de un meci extrem de dificil. La ora 21:00 (ora României), tricolorele înfruntă puternica selecționată a statului Belarus.

Adelina Ungureanu și Bianca Pașca, printre liderii României în primele două zile ale Campionatului European U18

Reprezentativa U18 a României a bifat o victorie și o înfrângere la final de săptămână, în primele două zile ale Campionatului European din Olanda. Sâmbătă, la debutul în turneul final de la Arnhem, tricolorele pregătite de Istvan Bokor au învins Serbia după un meci de mare luptă, întins pe durata a aproape două ore și jumătate. Ieri, voleibalistele tricolore au înregistrat prima înfrângere, în fața puternicei reprezentative a Poloniei.

Trei jucătoare ale clubului timișorean UVT Agroland se regăsesc în lotul deplasat de selecționerul Istvan Bokor la Arnhem, pentru acest turneu final. E vorba despre căpitanul Bianca Pașca, Adelina Ungureanu (ambele jucătoare de bază în turneul de calificare de la Ploiești), dar și despre foarte tânăra Florina Murariu, care în luna februarie a împlinit 15 ani.

Turneul a început pentru România cu un meci-maraton, în compania vecinei Serbia. Tricolorele s-au impus cu 3-2, după ce au avut 2-0 la seturi, iar ex-iugoslavele au avut o revenire de senzație, împingând jocul în „decisiv”. Așadar, după 25-21, 25-21, 18-25 și 24-26, reprezentativa noastră a găsit resurse de energie pentru a gestiona ultimul set, adjudecat la limită de Pașca & co, 15-13. Un meci de mare luptă, întins pe durata a 2 ore și 23 de minute.

Voleibalistele de la UVT Agroland s-au aflat în prim-plan: Adelina Ungureanu a fost lider absolut în ceea ce privește punctele reușite – 24, Bianca Pașca a contribuit cu 10 puncte (dintre care 5 ași și 3 blocaje), iar Florina Murariu a bifat prima sa prezență în turneul final.

Meci mult mai dificil pentru tricolore în a doua zi a grupei de la Arnhem. În fața selecționatei pregătite de Istvan Bokor s-a aflat Polonia, locul 15 ierarhia mondială. România a pierdut un prim set disputat, cu 25-20, însă l-a cedat clar pe al doilea, cu 25-12. Pașca & co. au avut o tresărire de orgoliu în actul al treilea, pe care l-au câștigat cu 25-22, însă Polonia a reușit să gestioneze actul al patrulea (25-22), asigurându-și victoria fără a mai trece prin emoțiile unui tie-break.

Din nou, prestații bune pentru jucătoarele provenite de la UVT Agroland Timișoara: Adelina Ungureanu a contribuit cu 14 puncte, Bianca Pașca a încheiat cu 7 puncte, (dintre care 4 ași și 3 blocaje), iar tânăra Florina Murariu a fost și ea prezentă pe parchet în această întâlnire, întinsă pe durata a o oră și 47 de minute.

„Sunt conștient că avem așteptări mari de la această echipă. Dar știu, de asemenea, că putem avea prestații mai bune față de ceea ce am arătat până acum. Sper să găsim răspunsurile corecte după ziua noastră de pauză”, a concluzionat selecționerul României, Istvan Bokor, citat de site-ul federației continentale, cev.lu.

După primele două zile de jocuri, clasamentul grupei a II-a de la Arnhem arată astfel:

1. Belarus 6p.
2. Polonia 6p.
3. Slovenia 3p.
4. România 2p.
5. Serbia 1p.
6. Grecia 0p.

Astăzi este zi de pauză la Arnhem. Mâine seară, România va disputa al treilea meci din turneul final, unul aparent mai accesibil, în compania singurei formații fără punct acumulat în primele două zile, cea a Greciei.

Trei jucătoare de la UVT Agroland își încep aventura la Campionatul European U18

Naționala de volei U18 a României se află la Arnhem, în Olanda, pentru faza finală a Campionatului European. Din lotul deplasat de antrenorul Istvan Bokor pentru această competiție fac parte și trei jucătoare de la UVT Agroland Timișoara. Două dintre ele sunt componente de bază ale acestei naționale, căpitanul Bianca Pașca și Adelina Ungureanu. Față de campania de calificare, de la Ploiești, selecționerul a decis să o păstreze în lot și pe Florina Murariu, una dintre cele mai tinere jucătoare din echipă.

După calificarea istorică la turneul final continental, de la începutul acestui an. reprezentativa U18 a României și-a propus un nou obiectiv îndrăzneț: clasarea în primele șase echipe la Campionatul European, performanță care oferă biletele la Campionatul Mondial din vară.

„Suntem foarte pregătite și nerăbdătoare să ajungem în Olanda și să înceapă meciurile. E normal să apară o anumită stare de oboseală, dar e important să trecem peste acest moment și să nu ne batem joc de munca pe care am depus-o până acum. Vor fi niște meciuri foarte utile pentru noi și vom da tot ce avem mai bun pentru a le câștiga. Nu am stat degeaba vreme de două luni și ne dorim să se vadă în teren munca depusă”, a declarat căpitanul României, Bianca Pașca.

Jucătoarea clubului timișorean UVT Agroland spune că întreaga echipă e setată pentru îndeplinirea obiectivului din acest turneu final. „De două luni încoace doar despre asta vorbim, deoarece ar fi un moment istoric pentru România. Noi ne dorim, de asemenea, foarte mult să avem prestații bune, să ne mobilizăm și să ajungem printre primele șase”, a mai spus Pașca, sportiva de la UVT Agroland având un rol important în reprezentativa U18: „Din postura de căpitan, trebuie să fii mereu la mijloc, să îți susții moral colegele, să ajuți pe toată lumea, să fii lângă fete în fiecare moment. Dacă apar probleme, tu trebuie să încerci le rezolvi, pentru ca grupul să rămână unit. La fel și în sală, la meciuri, când moralul e foarte scăzut, mereu trebuie să tragi cel mai tare pentru a redresa echipa”.

Adelina Ungureanu s-a evidențiat în meciurile din turneul de calificare de la Ploiești, dar spune că acest lucru s-a datorat ajutorului primit din partea colegelor sale, în special din partea Biancăi Pașca, alături de care evoluează și la echipa de club.

„Am fost o jucătoare remarcată, dar acest lucru se datorează însă colegelor, care m-au ajutat foarte mult. Faptul că Bianca va fi cea care îmi va oferi pasele e un lucru foarte bun pentru mine și pentru echipă. E prietena mea de foarte multă vreme, ne înțelegem bine în teren, ne simțim una pe alta la pase, la atac, iar acest lucru se va vedea în meciuri”, a declarat Ungureanu.

Sportiva de la UVT Agroland vorbește și despre secretul reușitei acestei reprezentative. „Din punctul meu de vedere, s-au îmbunătățit relațiile dintre noi, iar acesta este un lucru foarte important. Ne înțelegem mult mai bine între noi, ne ajutăm între noi în orice problemă, iar acest lucru se vede și în jocuri. S-a observat o diferență foarte mare între antrenamentele din cantonamentele precedente și cele de acum. E un lucru foarte bun, care cu siguranță ne ajută să jucăm mult mai bine decât acum”, a conchis Ungureanu.

Mezina echipei de senioare de la UVT Agroland, Florina Murariu, a fost păstrată în lotul pentru turneul final și spune că a reușit să se adapteze rapid la lot, fiind ajutată și de colegele mai experimentate de la club, Ungureanu și Pașca.

„Bineînțeles că acest lucru înseamnă un pas mare pentru mine. În viitor îmi propun să ajung și la naționala de senioare, iar dacă se poate, mult mai departe de atât. A fost foarte important să le am alături pe Bianca și Adelina, deoarece în cele mai multe momente când eram cu moralul la pământ, ele au fost singurele care m-au ajutat și am mare încredere în ele”, a declarat tânăra jucătoare a clubului timișorean.

România debutează astăzi la Campionatul European, împotriva Serbiei. Meciul începe la ora 18:30 și va putea fi urmărit online pe laola1.tv. În grupa tricolorelor se mai regăsesc Polonia, Grecia, Belarus și Slovenia. Din cealaltă serie fac parte Turcia, Germania, Olanda, Bulgaria, Rusia și Italia.

Calificări timișorene la fileu! UVT Agroland și CSU Universitatea de Vest vor fi reprezentate la turneele continentale

Naționala masculină U19 a României, cu timișoreanul Ovidiu Darlaczi (nr. 7) în rol de căpitan (Foto: cev.lu)

Duminică a fost o zi importantă pentru voleiul românesc. Loturile reprezentative de juniori și junioare ale țării noastre au obținut calificări la Campionatele Europene, având în componență sportivi de la cluburile din Timișoara. Reprezentativa feminină U18 a României a dispus de Azerbaidjan cu 3-0, cu Adelina Ungureanu și Bianca Pașca de la UVT Agroland în teren. La masculin, naționala U19 a țării noastre, cu Ovidiu Darlaczi (CSU Universitatea de Vest) căpitan, a învins tot în trei seturi Portugalia, reușind calificarea pentru turneul final din Ungaria.

U18(f): „Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt”

Selecționata României a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European de volei feminin Under-18, după ce a terminat pe locul al doilea Grupa E din faza a doua a preliminariilor, găzduită de Sala Olimpia din Ploiești. Tricolorele au învins fără probleme formația Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 (25-4, 25-12, 25-13), în doar 56 de minute. România nu a fost condusă niciodată în acest meci.

În lotul României s-au regăsit două jucătoare de la UVT Agroland. E vorba despre Adelina Ungureanu, care a reușit 8 puncte în disputa cu azerele, și de Bianca Pașca.

Adelina Ungureanu (nr. 1) și Bianca Pașca (nr. 10), în confruntarea de aseară, cu Azerbaidjan (Foto: cev.lu)

„Este un sentiment de nedescris, totul este la superlativ când vine vorba de fericire. Am reușit ceea ce n-au reușit multe generații, am muncit extrem de mult și cred că merităm această calificare. Cel mai greu a fost să trecem peste înfrângerea cu Rusia, deoarece puteam reuși ceva incredibil. Am jucat foarte bine pe parcursul acelui meci, dar din păcate a fost un rezultat negativ. Nu mai contează, mergem la Euro”, a declarat Bianca Pașca, jucătoarea de la UVT Agroland fiind și căpitan al reprezentativei U18.

Bucurie firească și meritată pentru Adelina Ungureanu, extrema clubului timișorean fiind una dintre remarcatele turneului de calificare de la Ploiești.

„Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt, sentimentele de fericire, mândrie și satisfacție ne-au copleșit pe toate, acum realizăm că a meritat absolut tot, toate sacrificiile și toată munca din această lungă și obositoare perioadă de pregătire, care s-a încheiat în cel mai frumos mod posibil. Pe această cale le mulțumesc echipei mele și staff-ului tehnic, meritul este al fiecăruia în mod egal. Așteptam cu nerăbdare Campionatul European din Olanda. Este o noua mare provocare pentru noi, unde ne vom juca cu încredere toate șansele și vom încerca să facem un rezultat notabil pentru țara noastră, pentru noi și pentru toți cei care ne susțin”, a declarat Adelina Ungureanu.

În clasamentul final, Rusia a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de România, 7 puncte, Portugalia, 3 puncte, Azerbaidjan, 0 puncte.

La turneul final, găzduit de Arnhem (Olanda), în perioada 1-9 aprilie, s-au calificat echipele care au câștiga cele opt grupe din faza a doua a preliminariilor, precum și cele mai bune trei formații de pe locul secund, între care se numără și România.

U19(m): Timișoreanul Darlaczi, printre artizanii calificării

România s-a calificat la turneul final al Campionatului European de volei masculin Under-19, după ce a câștigat Grupa E din faza a doua a preliminariilor, găzduită tot de Sala Olimpia din Ploiești. Tricolorii au învins Portugalia cu scorul de 3-0 (25-17, 25-19, 25-19), aseară, în ultimul meci al turneului de la Ploiești, după doar 71 de minute. De remarcat că Portugalia nu a condus niciun moment în acest meci.

Timișoreanul Ovidiu Darlaczi (nr. 7) a reușit 12 puncte în victoria cu Portugalia (Foto: cev.lu)

Printre cei mai buni jucători de pe teren s-a numărat și timișoreanul Ovidiu Darlaczi. Jucătorul de la CSU Universitatea de Vest Timișoara a reușit 12 puncte în duelul cu lusitanii Voleibalistul care va împlini 18 ani la începutul lunii viitoare e și căpitanul reprezentativei U19 a României.

În clasamentul final, România a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de Belgia, 7 puncte, Portugalia, 3 puncte, Islanda, 0 puncte.

Turneul final va avea loc în Ungaria și Slovacia, între 22 și 30 aprilie, cu participarea echipelor care câștigă cele opt grupe preliminare din faza a doua, precum și cele mai bune două formații de pe locul al doilea.

Adelina Ungureanu (UVT Agroland), printre remarcatele turneului de calificare la CM U20

Adelina Ungureanu a fost una dintre cele mai eficiente jucătoare ale României la campania de calificare pentru Campionatul Mondial U20 (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

România a ratat șansa de a participa în faza a doua de calificare la Campionatul Mondial de volei feminin U20. Selecționata „tricoloră”, cu șase jucătoare de la echipe din județul Timiș în componența: Adelina Ungureanu, Bianca Pașca, Petruța Orlandea, Sorina Miclăuș (UVT Agroland Timișoara), Daiana Roman și Natalia Preda (CSM Lugoj), a terminat pe locul al patrulea (ultimul) în turneul care s-a desfășurat la Ploiești, la finalul săptămânii trecute.

România a început bine în Grupa C, cu o victorie în patru seturi, 3-1, contra Estoniei. Au urmat însă două înfrângeri (0-3 cu Franța și 0-3 cu Olanda), iar selecționata condusă de Felix Văraru (fost antrenor la Poli Tender Timișoara, în sezonul 2004/2005) a ratat astfel prezența în faza a doua de calificare, programată în luna mai.

Clasamentul final al Grupei C, disputate la Ploiești (Sursa: www.cev.lu)

În ultimii ani, am scris des despre situația parcă fără ieșire în care se află voleiul românesc. Deși tinerele „tricolore” nu au reușit să ocupe una din primele două poziții la o competiție găzduită în România, statistica oferită de Confederația Europeană (CEV) ne oferă câteva date îmbucurătoare despre prestația voleibalistelor noastre.

Trei românce sunt printre jucătoarele cu cele mai multe puncte reușite la meciurile din faza I de calificare: Elzabet Varga (CNUE Medicina Târgu Mureș) – poziția 4 (45 puncte), Andra Artin (Dinamo București) – poziția 16 (30 puncte) și Adelina Ungureanu (UVT Agroland Timișoara) – poziția 18 (27 puncte). Aceste trei jucătoare, alături de coordonatoarea Bianca Pașca au fost printre remarcate la fiecare din cele trei meciuri disputate de România.

Tot la capitolul statistică, merită să notăm evoluția Adelinei Ungurenu la recepție (preluare) – 36,47%, un procentaj datărită căruia extrema formației de pe Bega este pe locul al treilea în această ierarhie.

Cu excepția Elizabetei Varga, celelalte trei jucătoare amintite vor încerca săptămâna aceasta să se califice la Campionatul European U18. Ungureanu, Pașca și Artin –toate născute în anul 2000- sunt componente de bază și la reprezentativa de cadete. România face parte din grupa E, alături de Portugalia, Rusia și Azerbaijan, meciurile urmând să se dispute în Sala Polivalentă din Ploești. Programul echipei pregătite de Bokor Istvan:

România – Rusia, joi, 12 ianuarie, 20:00
România – Portugalia, vineri, 13 ianuarie, 17:30
România – Azerbaijan, duminică, 15 ianuarie, 17:30

Volei feminin | Etapă dominată de derby-ul UVT Agroland – U Cluj; CSU Politehnica revine în Circumvalațiunii

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Mâine se va consuma o nouă etapă în Divizia A2 Vest de volei feminin, cea cu numărul 5. O rundă în care capul de afiș e, fără doar și poate, duelul dintre UVT Agroland Timișoara și Universitatea Cluj, considerate principalele pretendente la promovarea în Divizia A1. Tot pe Bega se mai joacă mâine disputa dintre CSU Politehnica și CSU Medicina II Târgu Mureș, în sala „Mircea Albu” din Circumvalațiunii.

Dacă primul joc pe teren propriu al sezonului, cu modesta Pro Volei Arad, l-a disputat în sala „Constantin Jude”, UVT Agroland se vede nevoită să joace meciul cel mai important al toamnei într-o sală micuță, deloc primitoare pentru spectatori, cea a Facultății de Educație Fizică și Sport, de lângă Universitatea de Vest. Lipsa acută a sălilor destinate marii performanțe (criza de poziții de antrenament și de jocuri, mai bine spus) îl pune pe antrenorul Bogdan Paul în situația de a-și plimba echipa prin întreg orașul pentru desfășurarea unei activități care se dorește a fi de mare performanță.

„Și această săptămână a fost pe fugă, ne mutăm de la o sală la alta, din păcate. Este o problema de care voi aminti de fiecare dată, pentru că ne creează o anumită stare de disconfort. Ne-am pregătit serios, eu cred că vom aborda meciul cu concentrare maximă. Universitatea Cluj este o echipă cu experiență, o echipă care are multe jucătoare din structura de anul trecut, are și două jucătoare străine, o voleibalistă din Ucraina și una din Ungaria. Cred că va fi un meci dificil și cred că rezultatul este deschis, oricine poate câștiga”, a declarat Bogdan Paul, înaintea jocului cu Universitatea Cluj.

Un meci extrem de important și în viziunea liberoului Mihaela Ozun, care în această săptămână a împlinit 24 de ani. Voleibalista sosită de la CSM București speră într-un cadou pe măsură mâine: victoria cu „U” Cluj: „Emoțiile sunt mai mari decât la meciurile anterioare, pentru că întâlnim o echipă mai puternică, așa cum este și a noastră, și sunt sigură că va fi un meci frumos. Vreau să se termine săptămâna cu o victorie, așa cum mi-au promis fetele de ziua mea”.

Meciul cu Universitatea Cluj e, fără doar și poate, cel mai puternic pentru UVT Agroland de la cele din barajul de promovare, desfășurat în luna mai a acestui an. Căpitanul din sezonul trecut, Adelina Ungureanu, a făcut o comparație între ceea ce a fost în primăvară și ce va fi mâine, în compania „studentelor” din Cluj. „Ne-am antrenat foarte bine, îmi simt echipa pregătită pentru acest meci și am încredere că va fi frumos. Aș putea spune că este un test pentru ce urmează, scopul nostru este turneul de promovare. Ținând cont că joacă de mult timp împreună și că echipa vine din prima ligă, probabil că Universitatea ne va pune mai multe probleme decât au făcut-o Pitești și Galați. De când a venit noul antrenor, simt că nivelul a crescut foarte mult. Colegele noi au întărit echipa, este o altă atmosferă și eu zic că ne apropiem de idealurile pe care trebuie să le atingem”, a declarat Adelina Ungureanu.

Partida UVT Agroland Timișoara – Universitatea Cluj va avea loc mâine, de la ora 12:30, în sala de sport a Facultății de Educație Fizică.

***

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

CSU Politehnica revine în sala proprie pentru un nou meci în care vizează trei puncte. Fetele pregătite de Cerasella Șerban vor primi vizita satelitului prim-divizionarei CSU Medicina Târgu Mureș, o formație mereu imprevizibilă. În sezonul trecut, formația ardeleană a câștigat sezonul regular în A2 Vest, participând din această postură la turneul play-off, organizat chiar de CSU Politehnica, dar în care nu a avut drept de promovare.

În ultima etapă, alb-violetele au fost învinse cu 3-0 pe terenul Universității Cluj, o formație mult mai experimentată și rutinată la nivelul Diviziei A1. Cu toate acestea, Jasmina Petromăneanț & co. au cedat la mare luptă ultimele două acte. De altfel, setul al treilea a fost adjudecat de clujence în „prelungiri”, cu 27-25.

Partida CSU Politehnica Timișoara – CSU Medicina II Târgu Mureș se va disputa mâine, la sala „Mircea Albu”, de la ora 14:00.

UVT Agroland a surclasat Pro Volei Arad! Set la 3 câștigat de fetele lui Bogdan Paul

14881402_10210890298644093_1198772491_o

Voleiul feminin a revenit astăzi în cea mai mare sală a Timișoarei, cu ocazia meciului UVT Agroland – Pro Volei Arad

Formația de volei feminin UVT Agroland Timișoara nu a avut nici cea mai mică emoție în a-și asigura victoria în meciul de astăzi, de pe teren propriu, cu Pro Volei Arad. Un derby doar din punct de vedere geografic, lupta de la fileu fiind tranșată categoric de gruparea de pe Bega: 3-0 (25-3, 25-11, 25-13). Partida de astăzi s-a disputat în sala „Constantin Jude” și a marcat, astfel, revenirea voleiului în bătrâna „polivalentă” a orașului după jumătate de an, de la turneul de promovare organizat aici la finele sezonului trecut.

Bogdan Paul le-a utilizat doar în primul set pe experimentatele Daria Popa-Calotă, Daniela Lupescu, Andrea Lakovic și Mihaela Ozun în rolul de libero, iar rezultatul a fost devastator pentru arădence: 25-3! În aceste condiții, antrenorul gazdei UVT Agroland a preferat să vadă la lucru și jucătoarele mai tinere, astfel că în următoarele două acte, câștigate cu 25-11 și 25-13 au evoluat doar junioare, cu excepția Adrianei Melniciuc, care a depășit vârsta întrecerilor juvenile.

Bogdan Paul a trimis, așadar, următorul sextet de start: Larisa Vasilică, Doina Cojocaru, Daria Popa-Calotă, Daniela Lupescu, Andrea Lakovic, Diana Tătaru, Mihaela Ozun (libero). Au mai intrat Bianca Pașca, Petruța Orlandea, Karina Murariu, Florina Murariu, Adriana Melniciuc (libero).

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

„E greu să evaluăm calitatea jocului după un astfel de meci, cu un adversar care e clar, e mult sub nivelul nostru. Din acest motiv am și folosit, în mare parte, echipa de junioare. Rezultatul e mai puțin important, contează ce se întâmplă cu această echipă, cum va merge mai departe, cum se va pregăti. Vor veni și meciuri mai grele, va veni și derby-ul grupei, cu Universitatea Cluj. Atunci vom putea face o evaluare exactă a nivelului la care ne aflăm”, a concluzionat antrenorul formației gazdă, Bogdan Paul.

Tehnicianul lui UVT Agroland spune că e greu de comparat până și nivelul de joc etalat astăzi cu cel din meciul cu Politehnica, din prima etapă a sezonului.

„La meciul cu Politehnica am avut în față un adversar care a jucat un volei de bună calitate, pentru nivelul ligii secunde. E adevărat, nici noi nu am fost în cea mai bună formă, abia începuseră să se lege jucătoarele, unele abia apucaseră să se cunoască. Nu a fost relevant nici jocul cu Politehnica, nici cel de astăzi, cu Aradul. Cel mai important e ce se va întâmpla peste două săptămâni, la jocul de acasă, cu Universitatea Cluj. Acolo va trebui să ne regăsim într-o formă care să definească forma în care ne aflăm”, a mai spus Bogdan Paul.

La meciul de astăzi, a lipsit Adelina Ungureanu, din cauza unor probleme la umărul drept, Bogdan Paul preferând să o odihnească, pentru a nu risca ulterioare complicații.

„E o problemă cu umărul ei de atac, cel drept. Problema a apărut în urmă cu o săptămână, a fost suspectă de o mică ruptură fibrilară, la nivelul deltoidului. S-a rezolvat aproape în totalitate problema, dar nu avea rost să riscăm. Va începe de săptămâna viitoare să lucreze normal”, a mai spus Bogdan Paul.

În runda următoare, UVT Agroland va evolua în deplasare, pe terenul unei foste prim-divizionare, CSM Satu Mare.

Cuplul Melniciuc / Ungureanu, în fazele eliminatorii de la Campionatul European U22

11887998_691429904324118_7553890983487431424_nAdriana Melniciuc și Adelina Ungureanu reprezintă România la Campionatul European U22 de volei pe plajă, ce se desfășoară în aceste zile la Macedo de Cavaleiros, în Portugalia. Cele două sportive, legitimate la Agroland Timișoara în voleiul de sală, s-au calificat din faza grupelor, după un succes obținut ieri în fața uneia dintre perechile ce reprezintă țara gazdă.

Miercuri, în prima zi a întrecerii, Melniciuc și Ungureanu au înregistrat două înfrângeri, în primele două jocuri din Grupa E. Mai întâi, cele două românce au cedat în fața perechii franceze Chamereau / Lusson, cap de serie nr. 12, în trei seturi, după un joc intens disputat. Primul act l-au cedat la 16, însă apoi au câștigat, la mare luptă, setul secund, cu 26-24. Nu au mai reușit să mențină același ritm și în manșa decisivă, adjudecată de franțuzoaice cu 15-6. În cel de-al doilea, meci, Melniciuc și Ungureanu au dat peste favoritele nr. 5, nemțoaicele Ittlinger și Ottens, în fața cărora au cedat în două seturi, pierdute la 20 și la 14.

Perechea tricoloră își continuă însă parcursul la Campionatul European, grație succesului înregistrat ieri, în ultimul meci al grupei, în fața perechii portugheze Freitas / Lourenco. Un 2-0 net pentru Melniciuc și Ungureanu, cu seturi câștigate la 17 și 12, în exact 30 de minute de joc.

Adriana Melniciuc și Adelina Ungureanu vor începe astăzi meciurile din fazele eliminatorii. De la ora 15.30, ora României, cele două vor înfrunta un adversar aparent accesibil, perechea rusă Svetlana Kholomina / Ekaterina Makroguzova, cotată cu a 31-a șansă la titlu. Ekaterina este sora Nadezdei Makroguzova, care impreuna cu Olga Motrich a obtinut locul 4 la Satelitul de la Timisoara. De altfel, și Nadezda e prezentă la întrecerea din Portugalia, în pereche cu Ksenia Dabizha, ele urmând a fi viitoarele adversare pentru Melniciuc și Ungureanu în cazul unui succes în jocul din această după-amiază.

CEV Satellite Timișoara | Perechile din România continuă în jocurile de clasament

11874031_10207389484925123_919682646_nVoleiul pe plajă de bună calitate a putut fi savurat pe întreaga durată a zilei în Parcul Rozelor. Astăzi au început meciurile de pe tabloul principal din CEV Satellite Timișoara, intrând în scenă și cele trei perechi care reprezintă România. Niciuna dintre ele nu va avea ocazia să lupte însă pentru medalii, urmând a continua mâine cu jocurile de clasament.

Prima rundă a tabloului principal nu a adus surprize foarte mari, perechile favorite respectându-și statutul. Prima partidă cu românce implicate a fost cea în care cuplul Ordean / Murariu a înfruntat perechea elvețiană Betschart / Eiholzer, cap de serie nr. 5. Româncele au pierdut clar disputa, în mai puțin de o jumătate de oră, în fața unor adversare mult mai experimentate: 0-2 (13-21, 17-21).

În programul primului tur a figurat și o interesantă dispută între românce. Adriana Melniciuc și Adelina Ungureanu, favoritele nr. 4 ale întrecerii, s-au impus cu 2-0 (-14, -16) în fața perechii Beatrice Galiț / Andreea Bârsășteanu.

Iată rezultatele complete din runda inaugurală:

Yellin/Guz ISR [15] – Mersmann/Schneider GER [2] 0-2 (8-21, 14-21)
Ribera/Fernández Navarro ESP [7] – Dinova/Koleva BUL [10] 2-0 (21-13, 23-21)
Schillerwein/Tillmann GER [11] – Treland/Lunde NOR [6] 2-0 (21-17, 21-13)
Abalakina/Dabizha RUS [3] – Malinova/Slancheva BUL [14] 2-0 (21-16, 21-16)
Galit/Barsasteanu ROU [13] – Melniciuc/Budai ROU [4] 0-2 (14-21, 16-21)
Betschart/Eiholzer SUI [5] – Ordean/MURARIU ROU [12] 2-0 (21-13, 21-17)
Nezir/Cetin TUR [9] – Motrich/Makroguzova RUS [8] 0-2 (18-21, 7-21)
Schumacher/Seyfferth GER [1] – Dostalova/Valkova CZE [16] 2-1 (21-18, 19-21, 15-11)

Runda a doua a adus prima mare surpriză a competiției, eșecul principalelor favorite. Perechea germană Anni Schumacher / Sandra Seyfferth, cotată cu prima șansă la titlu, a pierdut în două seturi în fața rusoaicelor Olga Motrich / Nadezda Makroguzova, venite din calificări.

Cel mai așteptat meci al zilei a fost cea în care perechea românească Adriana Melniciuc / Adelina Ungureanu (cotată cu șansa a patra) a întâlnit cuplul favorit nr. 5, Nina Betschart / Nicole Eiholzer din Elveția. Cele două sportive din țara cantoanelor trecuseră în primul tur de o altă pereche românească, Ordean / Murariu, iar deși au venit din calificări, experiența și-a spus cuvântul și în meciul disputat în această seară. Vorbim, totuși, despre cuplul medaliat cu aur la prima ediție a Jocurilor Europene, desfășurate în acest an, la Baku.

Elvețiencele și-au adjudecat primul act cu 21-15, l-au început perfect și pe cel de-al doilea (4-0), însă Melniciuc și Ungureanu au reușit să echilibreze disputa. Finalul setului a fost însă dominat de Betschart și Eiholzer, care au tranșat disputa fără mari emoții.

Ribera/Fernández Navarro ESP [7] – Mersmann/Schneider GER [2] 0-2 (13-21, 12-21)
Abalakina/Dabizha RUS [3] – Schillerwein/Tillmann GER [11] 0-2 (24-26, 24-26) 0:44
Betschart/Eiholzer SUI [5] – Melniciuc/Budai ROU [4] 2-0 (21-15, 21-13)
Schumacher/Seyfferth GER [1] – Motrich/Makroguzova RUS [8] 0-2 (14-21, 17-21)

Astăzi s-au disputat și primele jocuri de clasament, în care au fost implicate învinsele primei faze a tabloului principal. Punctul de atracție l-a constituit, fără doar și poate, duelul românesc dintre perechile Galiț / Bârsășteanu și Ordean / Murariu. Primele s-au impus în două seturi, după 33 de minute, cu acte adjudecate la 17 și 11. O surpriză poate fi considerată victoria israeliencelor Yellin / Guz, în fața perechii bulgare Dinova / Koleva. Iată rezultatele:

Nezir/Cetin TUR [9] – Dostalova/Valkova CZE [16] 2-1 (21-7, 20-22, 15-10)
Galit/Barsasteanu ROU [13] – Ordean/MURARIU ROU [12] 2-0 (21-17, 21-11)
Treland/Lunde NOR [6] – Malinova/Slancheva BUL [14] 2-0 (24-22, 21-19)
Yellin/Guz ISR [15] – Dinova/Koleva BUL [10] 2-0 (21-11, 21-18)

Mâine, meciurile vor începe tot la ora 9 pe terenurile din Parcul Rozelor, fiind programate sferturi de finală și jocuri de clasament. Cele două echipe românești eliminate în turul secund  își cunosc deja adversarele: Beatrice Galiț și Andreea Bârsășteanu joacă împotriva perechii spaniole Ester Ribera Boter / Amaranta Fernandez Navarro, iar Adriana Melniciuc și Adelina Ungureanu vor întâlni cuplul israelian Yael Yellin / Jennifer Guz.

CEV Satellite, primul pas: „Ne dorim, în maximum doi ani, medalii europene la U16 și U18”

11212776_445250988977677_2488319184085311193_nTimișoara a devenit, în mai puțin de un an de zile, punctul de maximă fierbere al voleiului pe plajă în România. CEV Satellite 2015 va aduce în Parcul Rozelor medaliate la importante competiții internaționale, campioane europene și mondiale și sportive prezente pe podiumul Jocurilor Europene desfășurate în acest an la Baku. Un prilej important pentru tinerele reprezentante ale României de a lua pulsul elitei continentale și de a face puncte importante în ierarhia CEV.

Dan Jitaru, cel ce e antrenorul loturilor naționale de volei pe plajă ale României și, totodată, antrenorul echipei Agroland Timișoara în voleiul de sală, consideră organizarea acestui turneu pe Bega ca fiind un pas extrem de important. Atât pentru tinerele sportive ce vor reprezenta România (provenite, în mare parte, chiar de la Agroland), cât și pentru Timișoara, care își va dezvolta infrastructura pentru această disciplină.

România va fi reprezentată de trei echipe, toate prezente pe tabloul principal: Adriana Melniciuc / Adelina Ungureanu, Ioana Ordean / Florina Murariu și Beatrice Galiț / Andreea Bărsășteanu. Mezinele lotului sunt Adelina Ungureanu, care a împlinit recent 15 ani, și Florina Murariu, care la doar 13 ani își va măsura forțele cu unele dintre cele mai experimentate jucătoare de pe continent.

„Avem fete foarte tinere. Pe lângă cele de 18 ani, avem două foarte tinere, de 13 și 15 ani, care sunt chiar la început de drum și care pornesc cu dreptul în acest traseu, spre înalta performanță. Sunt crude, dar e important ca ele să își realizeze un număr de puncte cât mai bun. Pot da piept cu adversare foarte puternice, de la care au numai de învățat, din toate punctele de vedere. Iar apoi, când vor merge la competițiile europene apropiate vârstei lor să facă rezultate bune. Mă refer aici la Campionatul European U16, care va fi organizat pentru prima oară de CEV la anul, și la cel ce s-a derulat săptămâna trecută, pentru U18. Ne dorim ca în maximum doi ani să obținem medalii la aceste competiții. Pentru cel de-al treilea an, 2018, ne propunem calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires”, a declarat Dan Jitaru.

La Timișoara nu se va practica voleiul pe nisip doar vara, existând un plan pentru amenajarea unui teren acoperit, extrem de util pentru ca fetele să își continue pregătirea în această disciplină pe tot parcursul anului. „Probabil din iarna viitoare, se va realiza și un teren acoperit, care e într-adevăr esențial în realizarea performanței în acest sport. Ne dorim, într-adevăr, să mișcăm un pic lucrurile în România, să aducem oamenii înspre acest sport, care e foarte bine cotat la nivel internațional”, a mai spus Jitaru.

CEV Satellite 2015 Timișoara își va disputa primele meciuri mâine, cu începere de la ora 14. E vorba despre așa-numitul „country quota”, în care patru echipe din Germania vor lupta pentru o poziție pe tabloul de calificări. Joi se vor disputa calificările, iar vineri vor intra în concurs și reprezentantele României, odată cu startul partidelor de pe tabloul principal.