Start cu stângul în finală

BC Timișobaschet club timisoaraara a pierdut pe teren propriu primul meci al seriei finale cu Asesoft Ploiești, scor 89-104. Prahovenii s-au impus meritat, însă împinși de la spate de tridentul Vinași-Ciulin-Stoica în momentele-cheie.

Asesoft Ploiești nu își permite să mai piardă o finală, după ce anul trecut „U” Cluj i-a suflat cel de-al optulea titlu consecutiv. Determinarea prahovenilor s-a văzut prin avansul pe care și l-au luat pe tabelă încă din primul sfert, încheiat cu 16-22. Timișorenii s-au menținut în plasa oaspeților minute bune, însă n-au fost la fel de exacți în ofensivă. De altfel, ardoarea cu care Asesoftul își dorește titlul s-a simțit în special în ultimele două sferturi, atunci când brigada compusă din Doru Vinași, Marius Ciulin și Ciprian Stoica a frânt din fașă orice tentativă de apărare agresivă a bănățenilor. În minutele de final, nervozitatea a atins cote maxime, Popescu și Cuic acumulând câte cinci greșeli personale. Deși a câștigat meritat partida, cei de la Asesoft n-au uitat să le reamintească adversarilor la cine e în continuare pâinea și cuțitul în baschetul românesc.

Zlatko Jovanovic a fost de departe cel mai bun om al Timișoarei, prin cele 24 de puncte reușite în această seară. L-au urmat Bogdan Popescu, cu 14, și Dominique Archie, cu 13. de aprtea cealaltă, ploieștenii, excelenți de după linia de 3 puncte, au avut principalele guri de foc prin Vlahovic (26 puncte), Hargrove (18 puncte) și Burlacu (17 puncte).

Meciul 2 al finalei dintre BC Timișoara și Asesoft Ploiești va avea loc mâine, în sala „Constantin Jude”, de la ora 20.

Reacții:

„Așa e într-o finală, e normal să fie tensiune, mai ales că și miza e mare. N-am înțeles însă de ce a trebuit să fie atât de multă nervozitate. Sunt mulțumit de cum am jucat, pe atac am fost senzaționali, am câștigat toate sferturile, deci am câștigat meritat. De obicei nu vorbesc de arbitri, dar astăzi mi s-a părut că a fost un arbitraj bun, totuși vorbim de unii dintre cei mai buni oficiali din țară. Presiune a fost din partea Timișoarei, probabil că nu prea sunt obișnuiți cu finalele”. (Vladimir Arnautovic, antrenor Asesoft)

„Un meci foarte ciudat, cred că am jucat mult prea moale pentru astfel de meciuri. Se pare totuși că ne e interzis să câștigăm, dar mă voi convinge de acest lucru mâine. Nu vreau să mă plâng doar despre arbitraj. Am vorbit cu băieții mei și le-am spus că trebuie să schimbăm multe lucruri în jocul nostru, pentru că nu se poate să ne marcheze cineva atâtea puncte. Am jucat fără încredere în atac și n-am reușit să oprim nimic în apărare” (Predrag Badnjarevic, antrenor BC Timișoara)

„A văzut toată lumea cum a fost. Nu trebuie să facem acum o înmormântare și să lăsăm capetele jos. Sunt șapte meciuri în această serie și dacă e să ieșim din această competiție, să o facem ca niște bărbați. Am greși dacă am spune că doar din cauza arbitrilor am pierdut meciul. Și noi am avut greșelile noastre. Aici putem schimba ceva, însă mai departe nu cred că avem puterea să facem ceva. Vom strânge rândurile și sper să câștigăm mâine. Mâine va fi o altă brigadă, dar e mai puțin important numele arbitrilor, și cred că cu asta am spus tot. În plus, cei de la Asesoft sunt obișnuiți să vină cu un grup de băieți supărați în spatele băncii,  care clamează că sunt stăpânii campionatului”. (Dan Păltinișanu, BC Timișoara)

About Gabriel Toth

Leave a Reply