Sorin Brîndescu, înaintea vizitei pe noul teren al „lanternei”: „Presiunea e mult mai mare pentru cei de la Metalul”

Foto: Sebastian Tătaru

Politehnica Timișoara se pregătește de una dintre cele mai importante deplasări ale sezonului. Sâmbătă, de la ora 11:00, alb-violeții vor întâlni, în cochetul Centru FRF de la Buftea, ultima clasată, Metalul Reșița. Un meci care ar putea aduce mai multă liniște în tabăra timișoreană, în cazul unei victorii, și în care antrenorul Sorin Brîndescu e de părere că presiunea va fi mai mare pe umerii gazdelor.

„E un meci important, dar nu decisiv. Ne dorim ca după acest meci să nu mai pronunțăm cuvântul «retrogradare». Un meci însă mult mai dificil și cu o presiune mult mai mare pentru cei de la Metalul. Dacă ei nu câștigă, le va fi foarte greu să mai spere la ceva. Și noi ne dorim să câștigăm acest meci, pentru a scăpa cât mai repede de emoții”, a declarat Sorin Brîndescu. Tehnicianul polist afirmă, totuși că nici o remiză n-ar fi de lepădat în condițiile în care diferența actuală e de opt puncte în favoarea timișorenilor: „Dacă nu luăm strict după clasament, e adevărat, și egalul ne avantajează. Dar nu ne gândim la așa ceva, noi ne dorim să câștigăm”.

Metalul Reșița vine după o înfrângere usturătoare la Șiria, 0-4 cu UTA, dar Sorin Brîndescu nu consideră că prestația de luni a formației mutate în Ilfov e relevantă pentru ceea ce va fi sâmbătă, la Buftea.

„Au adus câțiva jucători de la Vâlcea, la UTA am văzut că nu a jucat Dănănae… Chiar le-am spus și băieților că rezultatul lor de luni nu e concludent și nu avem voie să fim mai relaxați sau mai puțin concentrați pentru jocul de sâmbătă. Într-adevăr, în minutul 10 era deja 2-0 pentru UTA, iar soarta jocului era jucată. Cu siguranță va fi altceva la Buftea”, a mai spus Brîndescu.

În schimb, stare de spirit contradictorie în vestiarul polist. Alb-violeții au reușit prestații bune atât la Suceava, cât și pe teren propriu, contra Brăilei, dar s-au ales de fiecare dată doar cu câte un punct.

„Starea de spirit alternează… Ne dau speranțe evoluția din primele două jocuri, dar suntem și dezamăgiți în același timp, din cauza rezultatelor. Într-adevăr, ne-am fi dorit mai mult, băieții și-ar fi dorit și ei să acumuleze mai multe puncte, să ia și primele de joc… din păcate nu le-au luat în aceste condiții, deși aparent meritam să câștigăm ambele jocuri”, a afirmat tehnicianul Politehnicii.

Sorin Brîndescu se declară totuși mulțumit de nivelul fizic al echipei, care a demonstrat că poate arăta prospețime și în secvențele de final ale meciurilor.

„Fizic am arătat că putem duce fără probleme 90 de minute. La Suceava am avut două ocazii mari de gol în prelungiri. La fel și cu Brăila, finalul jocului ne-a găsit în careu, am încercat să înscriem și să câștigăm. Acest lucru ne arată că stăm bine din punct de vedere fizic. Mai trebuie îmbunătățite relațiile de joc, concentrarea din anumite momente și rezultatele, bineînțeles. Dacă ai rezultate, totul este perfect”, a mai spus Brîndescu.

La meciul de sâmbătă, de la Buftea, e foarte posibilă revenirea în teren a fundașului stânga Carol Taub, ținut câteva săptămâni pe tușă din cauza unor probleme la tendon. În schimb, va lipsi cel mai probabil Bogdan Nicolescu, a cărui accidentare din jocul de la Suceava a recidivat.

„S-a antrenat și Ungureanu normal ieri, Taub a intrat de săptămâna trecută în programul obișnuit al echipei. În schimb, Nicolescu va lipsi, cel mai probabil. El a suferit o întindere în meciul de la Suceava, l-am scos atunci pentru a-l proteja, și-a revenit după două zile de pauză, dar acum resimte din nou dureri și i-am spus să facă o pauză până la o recuperare completă. Pe Taub probabil voi miza la Buftea, însă pe Ungureanu probabil că nu, deocamdată, pentru că vine după o perioadă mai lungă de pauză”, a declarat Sorin Brîndescu.

Metalul Reșița și-a desfășurat în tur jocurile de acasă la Snagov, însă în această primăvară s-a mutat temporar, tot în Ilfov, la Buftea. „E o bază foarte bună, o cunosc de când lucram la Federație. E o suprafață de joc așa cum ar trebui să se prezinte la orice echipă de fotbal. Cred că pentru noi e un avantaj faptul că s-au mutat la Buftea. Știu că aveau probleme cu terenul la Snagov, au fost și în turul campionatului meciuri în care suprafața de acolo nu arăta în condițiile cele mai bune”, a conchis Sorin Brîndescu.

Partida Metalul Reșița – Politehnica Timișoara se va desfășura sâmbătă, de la ora 11:00, la Centrul FRF din Buftea.

About Gabriel Toth

Leave a Reply