Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara s-a impus cu 2-1 în fața liderului Juventus București, realizând una dintre marile surprize ale acestui sezon. Alb-violeții au preluat conducerea în minutul 55, iar apoi, pe fondul unui joc de apărare exemplar, au reușit să facă față ofensivei formației bucureștene și, implicit, golgheterului ligii secunde, Remus Chipirliu, cel ce în prima repriză a marcat al 27-lea gol stagional.

Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, admite faptul că echipa sa a avut parte și de șansă în duelul de astăzi, cu Juventus.

„Au fost două meciuri bune făcute de noi; la Sepsi dacă am fi făcut 2-0, am fi venit și de acolo cu toate cele trei puncte. Astăzi am avut și puțină șansă, pentru că în prima repriză, Juventus a avut două șanse mari de a marca, la 1-1, iar dacă ar fi marcat, poate altfel se derula meciul. Dar în repriza a doua, după ce am înscris, am reușit să închidem foarte bine jocul. Sunt foarte mulțumit de jocul de apărare, băieții au luptat exemplar. Cu puțină șansă, am luat cele trei puncte”, a declarat Brîndescu.

În repriza a doua, tehnicianul polist a închis spațiile, mai ales pe zona centrală, echipa abordând finalul meciului cu trei stopperi odată cu introducerea lui Telescu.

„Știm cu toții, Chipirliu e golgheterul campionatului, e un jucător valoros, iar cei de la Juventus au jucat cu doi atacanți. Noi aveam doi fundași centrali și eram puțin expuși, pentru că aveam și cartonașe galbene. De aceea am preferat să trecem cu Telescu și Mera la marcaj la cei doi atacanți, mai ales că ei au un joc foarte bun de cap. Am închis jocul și le-am lăsat libere flancurile, de unde să vină cu centrări, pentru că aveam șanse mai mari să le respingem centrările”, a mai spus Brîndescu.

În runda viitoare, Politehnica va juca în deplasare, la Olimpia Satu Mare. În jocul programat sâmbătă, la ora 11:00, vor lipsi Ghinescu – care a resimțit dureri la antrenamentul de ieri și va rămâne în Timișoara pentru investigații amănunțite – și Bilia, care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Leave a Reply