Sorin Brîndescu dezvăluie secretele victoriei cu Metalurgistul: „Maturitate și inteligență tactică”

DSC_1372Sorin Brîndescu e un antrenor fericit. După trei etape, ASU Politehnica are maximum de puncte, ocupă de una singură fotoliul de lider și are un golaveraj remarcabil, 8-1. Alb-violeții au învins ieri, cu 2-0, una dintre forțele seriei a 4-a din Liga a III-a, Metalurgistul Cugir, asta deși oaspeții au avut mai mult posesia, după cum a recunoscut și tehnicianul echipei de pe „Știința”.

„Sunt mulțumit, pentru că am luat cele trei puncte. Cugirul are o echipă foarte bună, s-a dovedit și de această dată, cu jucători experimentați. Ne-au dominat perioade bune din joc, dar cu maturitate și inteligență tactică, am reușit să câștigăm. În repriza a doua, ne-au dominat bine de tot, dar nu cu ocazii foarte mari. Chiar și pe acest fond, al dominării lor, noi am avut ocaziile cele mai mari și chiar puteam închide mai repede jocul. Sunt mulțumit de randamentul băieților și sper ca această victorie să ne dea încredere că putem mai mult”, a spus Sorin Brîndescu, după meciul contra Cugirului.

Victoria cu 2-0 în dauna formației din Alba o plasează pe ASU Politehnica pe primul loc, cu 9 puncte din 9 posibile acumulate. Sorin Brîndescu spune că nu și-a făcut calculul înaintea sezonului legat de numărul de puncte pe care echipa trebuie să îl acumuleze, cuvântul de ordine pentru fiecare meci fiind victoria.

„Nu ne-am făcut calcule înaintea campionatului în privința punctelor pe care le vom aduna. Dar, cu siguranță, vom aborda toate jocurile la victorie”, a mai spus Brîndescu.

ASU Politehnica a reușit să răpună Cugirul prin două goluri trase la indigo. Centrări de pe dreapta (Birău și mai apoi Vucea) și reluare din centrul careului (Bădăuță și Giuricici). Sorin Brîndescu spune că le-a cerut elevilor săi să speculeze jocul pe flancuri, fundașii laterali ai Metalurgistului urcând foarte mult în atac.

„Noi pregătisem chiar în acest mod jocul, știam că fundașii lor laterali urcă foarte mult și că îi putem surprinde pe zonele laterale. Am reușit să facem acest lucru. La golul al doilea, și Giuricici a venit foarte bine la finalizare. De aceea l-am și introdus, pentru că, treptat, am pierdut puțin mijlocul. Mijlocașii noștri au muncit foarte mult în prima repriză, astfel că, odată cu trecerea timpului, au pierdut din ritm, au scăzut randamentul. Codrea și Giuricici au intrat tocmai pentru a aduce prospețime la mijloc. Giuricici a apărut și la finalizare și îl felicit pentru acest lucru”, a mai spus Sorin Brîndescu.

Pentru alb-violeți urmează o deplasare dificilă, tot în Timiș, pe terenul celor de la CSM Lugoj. Meciul va avea loc vineri, de la ora 17, pe stadionul „Tineretului” din localitate.

About Gabriel Toth

Leave a Reply