Sorin Brîndescu, despre importanța victoriei de la Călărași: „E șansa noastră”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Politehnica Timișoara a obținut trei puncte prețioase astăzi, după victoria din deplasare, cu Dunărea Călărași, scor 3-2. Un succes care îi apropie pe alb-violeți de pluton și le dă plusul de moral necesar pentru abordarea partidei de săptămâna viitoare, când pe „Știința” va poposi o contracandidată la evitarea retrogradării, Unirea Tărlungeni.

Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, consideră că victoria echipei sale a fost meritată, mai ales că Politehnica a mai irosit câteva ocazii mari de gol în repriza secundă.

„Băieții s-au autodepășit astăzi și vreau să îi felicit. Din nou am început meciul de la 1-0 pentru adversar, pe fondul unei greșeli copilărești. Iar atunci când greșești într-un astfel de mod, iar adversarul are un avantaj, e foarte greu să te remontezi și există riscul să cazi psihic. Noi nu am făcut-o, am continuat să jucăm, prima repriză a fost destul de echilibrată, fără ocazii foarte mari, dar în repriza a doua am dominat jocul, l-am controlat, puteam înscrie de mai multe ori. Cred că e o victorie meritată prin ansamblul jocului”, a declarat Brîndescu.

După 1-0 pentru gazde, la pauză, Politehnica a revenit de la cabine cu o atitudine mult schimbată, decisă să obțină maximum posibil din partida de la Călărași.

„Am conștientizat că putem câștiga acest joc, de aceea am și venit până aici, să îl câștigăm. Am crezut în șansa noastră, am jucat cu ambiție și ne-am și adaptat condițiilor. A bătut un vânt foarte puternic la Călărași, care în repriza a doua ne-a avantajat, am jucat foarte avansat, am recuperat mingea pe poziții ofensive, iar de acolo am avut posibilitatea de a lucra multe faze”, a explicat Sorin Brîndescu.

Cu acest succes, Politehnica Timișoara ajunge la 9 puncte și se apropie la o singură lungime de pluton. „Asta este șansa noastră. Am știut de când a început campionatul că finalul de tur ne aduce meciurile mai accesibile, pe care trebuie să le câștigăm, pentru a trece de zona roșie. Sperăm ca și victoria de astăzi să ne dea încredere, moral, dar în același timp luciditate și modestie pentru meciurile care urmează. Trebuie să le tratăm la fel, cu maximum de concentrare și cu seriozitate. Nu avem prea mult timp să ne bucurăm de victoria de astăzi, pentru că jucăm acasă, cu Tărlungeni, și poate e chiar un meci decisiv pentru zona retrogradării”, a mai spus Brîndescu.

Tot 9 puncte aveau în clasament timișorenii și ieri dimineață, însă la orele prânzului, FRF a oficializat excluderea „cenușăresei” Șoimii Pâncota din campionat, iar arădenilor le-au fost anulate toate rezultate, inclusiv înfrângerea cu 3-0 în fața Politehnicii, din etapa a VIII-a.

„În prima fază, am privit decizia cu un regret, pentru că aveam 3 puncte și ni le-au luat, în condițiile în care noi am obținut foarte puține puncte în acest sezon. Una peste alta, s-ar putea ca excluderea Pâncotei să fie în favoarea noastră. Noi am câștigat cu 3-0 acolo, iar alte echipe ar mai putea pierde din golaveraj. Nu am avut timp să ne gândim prea mult la acest aspect, trebuie să luăm lucrurile ca atare și să ne adaptăm. Pentru noi, acum, contează doar meciul din etapa vitoare, cu Unirea Tărlungeni, pe care trebuie neapărat să-l câștigăm”, a comentat Sorin Brîndescu problema excluderii Șoimilor Pâncota.

About Gabriel Toth

Leave a Reply