Sorin Brîndescu are susținerea UPT! Membrii cotizanți își pot exprima mâine votul

TiTuEMNUEl.ro

Foto: Emanuel Titus Iliesi

Situația băncii tehnice a divizionarei secunde Politehnica Timișoara a fost discutată ieri, la Rectoratul Universității Politehnica. La întrunire a participat conducerea clubului alb-violet, reprezentanți ai Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, precum și reprezentanții instituției de învățământ, în frunte cu rectorul Viorel Șerban. UPT, care e deținătoarea morală și legală a clubului din eșalonul secund și-a exprimat susținerea față de antrenorul Sorin Brîndescu, afirmând, totodată, că și în cazul în care acesta va părăsi banca tehnică, va rămâne în cadrul clubului.

Iată concluziile discuției de ieri, de la Rectoratul UPT, așa cum au fost expuse în comunicatul postat astăzi pe pagina de Facebook a clubului Politehnica Timișoara:

  • UPT susține cu tărie reîntoarcerea echipei pe Stadion Stiinta pentru următoarele meciuri din campionat, considerând că acesta este leagănul fotbalului universitar timișorean, locul unde echipa noastră a obținut cele mai importante rezultate ale ultimilor ani; nu este exclusă o reîntoarcere pe Stadion Dan Paltinisanu în cazul unor meciuri puternice din Cupa României sau în anumite ocazii speciale
  • UPT își arată întreaga susținere față de antrenorul principal, prof. Sorin Brîndescu, considerând că prin ținuta morală, implicare și comportament, el este cel mai potrivit să se ocupe de pregătirea echipei; UPT dorește continuarea activității în aceeași formulă până la pauza de iarnă, moment în care se va analiza parcursul din acest campionat și se vor lua decizii
  • UPT îl consideră pe prof. Sorin Brîndescu ca fiind parte a clubului, el fiind detașat pe poziția de antrenor principal al echipei; în momentul în care colaborarea dintre ASU Politehnica Timișoara și dl. Brîndescu va înceta în această formulă, UPT și-a exprimat dorința ca acesta să rămână în cadrul clubului, pentru viitorul alb-violet, fie pe funcția ocupată înainte, fie pe o altă poziție.

Până la clarificarea situației, de pregătirea echipei se ocupă antrenorul secund, Antonio Foale, alături de preparatorul fizic, Remus Datcu. Cei doi pregătesc jocul din etapa a X-a a ligii secunde, din deplasare, cu CS Afumați, programat sâmbătă, la ora 11:00.

Adunarea Extraordinară a Membrilor Cotizanți va avea loc mâine (joi, 29 septembrie), de la ora 18:00, la Facultatea de Mecanică din cadrul UPT, situată pe bv. Mihai Viteazul. În ceea ce privește adunarea de mâine, în care membrii cotizanți vor vota continuarea sau încetarea colaborării cu Sorin Brîndescu în calitate de antrenor principal, clubul a ținut să facă următoarele precizări:

  • Accesul în sală se va face doar pe baza cotizației de membru plătite (inclusiv parțial) pentru sezonul 2016/2017; membrii care nu au cotizația plătită pentru acest sezon nu vor avea acces în sală, și implicit nici drept de vot.
  • Se va vota prin vot secret, cu buletine; fiecare membru va primi la intrarea în sală un buletin de vot ce conține două afirmații: ”Doresc continuarea colaborării alături de antrenorul principal Sorin Brîndescu” și ”Nu doresc continuarea colaborării cu antrenorul principal Sorin Brîndescu și mandatez conducerea Druckeria în negocierile cu un nou antrenor”; un membru cotizant va primi un singur buletin de vot, chiar dacă deține mai multe carduri.
  • Membrii care nu pot ajunge la ședință își pot trimite opțiunea, alături de alte sugestii, prin intermediul e-mailului, la adresa vot@sspolitehnica.ro; voturile pot fi trimise până cel târziu joi, 29 septembrie, ora 16:00; e-mailul trebuie să conțină numărul de card, numele și prenumele, precum și opțiunea privind antrenorul principal.
  • Pentru orice alte detalii sau întrebări privind procedura de votare sau privind întâlnirea de joi vă stăm la dispoziție pe adresa de e-mail contact@sspolitehnica.ro sau la numărul de telefon 0724.654.387 (Sebastian Novović).

About Gabriel Toth

Leave a Reply