cfrCel mai vechi club de fotbal timişorean aflat încă în activitate, CFR, traversează poate cel mai greu moment din istoria sa de 81 de ani. Echipa de băieţi a feroviarilor nu se va alinia la startul viitorului sezon din Liga a IV-a. Deşi au existat mai multe variante de continuare a activităţii în eşalonul de top al judeţului, neajunsurile financiare i-au forţat pe conducători să ia decizia cea mai puţin dorită.

La nivel de seniori, CFR Timişoara îşi va continua totuşi activitatea, însă abia în ultimul eşalon valoric, Campionatul Municipal, acolo unde activa oricum formaţia secundă a clubului. Lotul va fi format din jucători crescuţi în propria pepinieră, din generaţiile 1997, 1998 şi 1999, iar antrenor principal va fi Adrian Brazovan. Obiectivul e formarea unei echipe care să atace promovarea în Campionatul Judeţean abia din stagiunea 2015-2016. “Astăzi i-am anunţat pe jucătorii rămaşi că sunt liberi. Le vom da carnetele şi îşi pot căuta echipe, la care să evolueze sub formă de împrumut. Sperăm să-şi găsească angajamente la un nivel cât mai ridicat. Zilele viitoare, vom trimite o adresă la AJF, prin care vom comunica faptul că nu ne vom înscrie în viitoarea ediţie a Ligii a IV-a”, ne-a spus cu amărăciune Constantin Nedela, cel ce şi-a înaintat în această vară demisia din funcţia de preşedinte executiv al clubului, dar a rămas în organigramă ca membru fondator şi vicepreşedinte al Consiliului Director. Curios este că în fruntea acestui organism încă mai figurează fostul finanţator Georgică Cornu, el fiind, cu alte cuvint, numărul 1 în club.

Un colac de salvare ar fi putut veni dinspre ASU Politehnica, “leoparzii” fiind la un moment dat în discuţii avansate cu Adrian Neagoie, fostul mijlocaş al CFR-ului din ultima perioadă bună a clubului fiind propus ca antrenor principal. Alături de el, ar fi sosit la Gara Mare şi câţiva fotbalişti din curtea “studenţilor”, care nu intrau în vederile lui Paul Codrea. Nici pentru această variantă nu s-au găsit însă fonduri! “Şi dacă nu plătim pe nimeni, cheltuielile la Liga a IV-a se ridică la 1500-2000 de lei pe lună, bani pe care, din păcate, nu îi avem”, ne-a mai spus Nedela.

Aflat în clubul feroviar din vara anului 2000, Titi Nedela a mai trecut prin perioade de cumpănă alături de CFR. “Nu ştiu dacă acesta e cel mai greu moment. Au mai fost momente extrem de dificile, atât în 2000, cât şi în 2009. Dar, cu siguranţă, e unul dintre cele mai grele momente din istoria clubului. Tocmai pentru faptul că avem o istorie, că suntem cel mai vechi club din Timişoara, nu am vrut cu niciun preţ să ne desfiinţăm”, spune cu amărăciune Nedela.

Echipa de fete, la nivel de subzistenţă

Echipa de la Gara Mare va continua la nivel înalt doar cu formaţia feminină, care va fi înscrisă în Superligă. Lotul va fi restrâns însă semnificativ, în condiţiile în care autorităţile au închis în acest an ochii când a venit vorba despre formaţia ce cucerea, în 2013, bronzul naţional.

“Aceleaşi promisiuni neonorate… Sperăm ca în august – septembrie, la următoarea rectificare bugetară, să vedem şi noi ceva bani. Turul îl vom duce probabil până la capăt. Sperăm ca şi returul. Lotul va fi format în majoritate din timişorence, plus jucătoare tinere şi foarte tinere recrutate din zonă. Eu mi-aş dori să prindem play-off-ul, dar cred că obiectivul realist e terminarea campionatului”, ne-a mai declarat Constantin Nedela.

Florin Bugar va fi în continuare antrenorul echipei feminine, el preluând din această vară şi funcţiile de manager general al clubului CFR şi de selecţioner al reprezentativei feminine U18 a României.

Leave a Reply